Connect with us

Actualitate

Pro și anti-România în Uniunea Europeană

Publicat

pe

Putem face un bilanț. Fie el și parțial. Pentru a ne măsura mușchii în Uniunea Europeană. Ce reprezentăm teoretic și ce reprezentăm practic? Ce poziții ocupăm prin reprezentanții noștri? Iar în felul acesta aflăm dacă europarlamentarii aleși în acest an și președintele României și-au făcut sau nu datoria față de țară sau pur și simplu au acceptat poziții de mâna a doua. Să facem așadar un scurt bilanț. De etapă. Pentru că mai sunt negocieri de finalizat.

Într-un cuvânt, rezultatul de etapă obținut de europarlamentarii români și de președintele Klaus Iohannis este egal cu zero. Sunt 28 de state UE, dacă includem și Marea Britanie. România are 32 de europarlamentari și ocupă ca pondere în rândul statelor UE poziția a șaptea. Se află deci în prima treime. Să vedem ce poziții au fost obținute în urma crâncenelor negorieri care se desfășoară la Bruxelles în beneficiul reprezentanților României. Sunt 22 de comisii UE. Logic ar fi ca președințiile acestor comisii să se împartă echitabil între statele membre. Dacă așa s-ar întâmpla, cu certitudine România ar fi unul dintre beneficiari. Ei bine, din 22 de comisii existente, în niciuna europarlamentarii români nu dețin prima poziție. Caimacul l-au luat în primul rând statele puternice din nucleul dur UE. Pe ceva posturi mai importante au pus mâna și reprezentanții statelor de la Vișegrad. Și mai sunt statele dintre cele mai micii și mai puțin importante ale Uniunii Europene, care au primit și ele funcții de prim rang, în schimbul susținerii necondiționate a intereseleor nucleului dur. Și, atenție, deja Europa funcțonează cu două viteze. Iar Klaus Iohannis nu a suflat o vorbă despre acesta. Ca și când nu s-ar fi întâmplat.

Președintele Klaus Iohannis a fost și este în continuare negociatorul șef al intereselor României în Uniunea Europeană. L-am văzut hlizindu-se la ultima reuniune a șefilor Popularilor Europeni. Cea în care s-a decis abandonarea lui Manfred Weber în favoarea doamnei Ursula von der Leyen, ministrul Apărării al Germaniei. Adică exact persoana dorită din capul locului de Angela Merkel, dar ținută în mânecă, pe post de as trântit pe masa de joc în momentul oportun. Goarnele de la Cotroceni au insinuat că, în mare taină, președintele nostru patriot a obținut de la mai marii popularilor europeni un angajament ferm pentru ca în schimbul supunerii de care a dat dovadă și a votului disciplinat pe care l-a oferit, României să-i fie ridicat MCV-ul. Adică Mecanismul de Cooperare și Verificare care nu este aplicat decât ca o sabie a lui Damocles împotriva a două state considerate oi negre UE, respectiv România și Bulgaria. În paranteză fie spus, oficialii europeni, mai ales cei germani, când vorbesc între ei folosesc un apelativ pentru state condsiderate de mâna a doua provenite din fostul spațiu controlat de Moscova. Schweine. Adică porci. Așa suntem numiți și așa suntem tratați. Realitatea este că nimeni nu s-a agajat ferm să ridice MCV-ul. Ca dovadă, luați la întrebări, aceiași purtători de vorbe „pe surse” ai președintelui Klaus Iohannis au intrat în bâțâială și au precizat – în caz că ar fi vorba de o precizare – că va fi stabilit chiar un plan pe etape, un calendar, adică o foaie de parcurs în vederea ridicării MCV. Care se va produce la calendele grecești. Totul este o minciună. Menită să salveze obrazul președintelui.

Cea mai proeminentă figură a grupului de europarlamentari români este Rareș Bogdan. Acesta conduce oficial familia europarlamentarilor români din marea familie a popularilor europeni. O familie importantă ca număr de voturi. M-aș fi așteptat ca negocierile pentru ocuparea diverselor poziții de conducere din Parlamentul European să le dea românilor câștig de cauză. În realitate, niciunul dintre europarlamentarii populari aflați sub comanda lui Rareș Bogdan nu a obținut șefia niciunei comisii. Nici măcar el însuși. Este doar membru în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, faimoasa Comisie LIBE, unde va avea cinstea de a o susține pe Laura Codruța Kovesi care, ce să vezi, va face din nou obiectul unei decizii a Parlamentului European. În paranteză fie spus, în ceea ce o privește, finalul ar putea fi pozitiv. Pentru că poziția statelor în raport cu persoana viitorului procuror șef european se modifică. Tot în urma negocierilor politice. Întrucât Franța a obținut poziții suficient de importante pentru a ceda în fața Germaniei la acest capitol. Iar Rareș Bogdan, împreună cu toți ceilalți reprezentanți în partidul Popularilor Europeni și împreună cu președintele Klaus Iohannis, vor face lobby pentru Laura Codruța Kovesi.

Dacă la șefia comisiilor cea mai importană grupare de europarlamentari români a rămas cu buza umflată, sunt tare curios ce se va întâmpla în viitorul Guvern a Uniunii Europeane, alcătuit din comisari. Câți comisari vom avea? Vom avea mai mult de unul? Și dacă vom avea unul, ne vom putea menține poziția la Dezvoltare Regională , deținută până de curând de Corina Crețu? Sau vom primi ca să ni se închidă gura, un minister simbolic?

Să fim bine înțeleși. Toți cetățenii român interesați au putut să observe, pentru că au existat informații în acest sens, cât de dure sunt negocierile în UE pentru fiecare poziție în parte. Și ce se mai poate vedea cu ochiul liber e că reprezentanții statelor, fie că sunt președinți, cum este cazul României, fie că sunt prim-miniștri au un cuvânt decisiv de spus. Ei se alătură unor grupuri de interese, desigur legitime, susțin obiectivele altor state, dar, la schimb, solicită și obțin sprijin pentru obiectivele proprii. Nu se întâmplă așa ceva în cazul României. Fie Klaus Iohannis este un foarte prost negociator, fie nu este interesat să transpire în interesul României, fiind arondat altor state. Rezultatul îl trădează. Nu acționează acolo în favoarea statului pe care îl reprezintă. Iar rezultatul în mod automat e că acționează împotriva respectivului stat.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL

Publicat

pe

De

Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.

Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.

Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.

Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461

Citeste in continuare

Actualitate

Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul

Publicat

pe

De

Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.

Dilema bugetară sub presiunea focului inamic

Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.

Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate

Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.

Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu

Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți

Publicat

pe

De

După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.

Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.

Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie

Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.

Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.

Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice

Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.

Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.

Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern

Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.

Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv8 ore ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv8 ore ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv8 ore ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv8 ore ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusivo zi ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv2 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv2 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv3 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv3 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv4 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv