Connect with us

Uncategorized

Brother a acordat premiul pentru derularea de activități de protecție a naturii și conservarea biodiversității

Publicat

pe

Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, a acordat recent premiul pentru cea mai aplicativă lucrare de disertație din cadrul programului de master din cadrul facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB). Berbecel Ionela Aurelia este câștigătoarea premiului pentru lucrarea de disertație cu tema: ”Analiza impactului generat asupra apei subterane și a apei de suprafață prin depozitarea controlată a deșeurilor”. Scopul acordării de către Brother  a premiului în  valoare de 500 de euro are rolul de a sprijini desfășurarea de activități viitoare de protecție a naturii și conservare a biodiversității și recunoașterea implicării absolventului în activitățile de protecție a mediului. Evaluarea candidaturilor a fost făcută de membrii comisiilor de examinare în cadrul sesiunii de susținere a lucrărilor de disertație, alături de reprezentantul companiei Brother, Simona Predescu.

“După circa 10 ani de implicare în activități de ecologizare a zonelor protejate din România, Brother contribuie prin acest acord la susținerea programelor educaționale de prevenire a degradării mediului și încurajează tinerii care aleg o profesie dedicată protejării naturii”, a declarat în cadrul ceremoniei Simona Predescu, Marketing Coordinator Brother România.

Acest premiu face parte dintr-o serie de demersuri derulate în cadrul unui acord de parteneriat semnat între Brother România și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), prin Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, printre care este și donarea unui echipament multifuncțional laser color Brother MFC-L9550CDW și un set complet de consumabile. Tot în cadrul acestui parteneriat va urma ca, pe viitor, angajamentul Brother de a susține activitățile de cercetare în protecția medului să se extindă către sprijinirea demersurilor de cercetare derulate în cadrul universității și prin alte acțiuni corelate.

Misiunea Brother este dezvoltarea de soluții, echipamente și tehnologii eficiente, care să permită organizațiilor să își îmbunătățească performanțele și operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Eficiența poate avea însă și alte dimensiuni, tot mai des vorbindu-se în acest context de reducerea impactului asupra mediului, în toate domeniile de activitate. Întotdeauna Brother a fost un producător preocupat de calitatea mediului înconjurător și de protejarea acestuia, încurajând cu fiecare ocazie utilizatorii să se implice prin demersuri sustenabile în protejarea mediului. Începând de la idee și design, până la colectare și reciclare, la fiecare stadiu din ciclul de viață al unui produs este avut în vedere impactul acestuia asupra mediului.

În plus, Brother colaborează cu diverse organizații din toată lumea și se implică în multiple acțiuni sustenabile menite să reducă degradarea mediului înconjurător. Prin această acțiune Brother România deschide această colaborare cu USAMVB, prin Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM) ca un prim pas de implicare socială la nivel local.

Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţă şi agricultură prin educaţie şi cercetare de înaltă calitate”, este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare acreditată, cu personalitate juridică, ce face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de interes public, având caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale legislaţiei şi reglementărilor naţionale din domeniul învăţământului, cu Carta universitară şi regulamentele proprii pentru a-şi îndeplini misiunea asumată.

Absolvenții Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului – unica în ţară ce pregăteşte ingineri prin programul de studii de licenţă Îmbunătăţiri Funciare şi Dezvoltare Rurală – dobândesc calificări pentru a răspunde cerințelor pieței muncii, fiind compatibili pentru a lucra în următoarele sectoare de activitate / instituții: construcții – proiectare și execuție, agenții de mediu, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, servicii / cadastru, administrația centrală și locală, cercetare și consultanță, Real Estate & Business.

 

Despre Brother

Fondată în Japonia cu mai bine de un secol în urmă de către cei doi frați Masayoshi și Jitsuichi, Brother este în prezent o marcă recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică. Compania desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și regiuni.

Printre produsele Brother, se numără imprimante, echipamente multifuncționale, scanere și soluții de etichetare. Oferta pentru o eră bazată tot mai mult pe tehnologie digitală și inteligentă include soluții mobile de tipărire și servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).

 

Featured

Vladimir Putin și-a organizat o emisiune cu Pavel Zarubin, la o săptămână după ce înregistrase interviul cu Tucker Carlson.

Publicat

pe

De

Cine este Pavel Zarubin? Un jurnalist mai tânăr cu 10 ani decât Tucker Carlson, deci un tip care are 43 de ani, care realizează pe canalul Russia One emisiunea „Rusia, Kremlinul, Putin”, plus că este moderatorul și gazda emisiunii „Linie directă cu Vladimir Putin”; mă rog, păstrând proporțiile, e un fel de Mihai Gâdea cum apare în relația cu Ciolacu sau alt prim-ministru sau lider al României cu care vrea să se pună bine Voiculescu și trece și prin grila CNN-ului, că acum acolo sunt mai mulți cei care îi controlează.

Deci devine evidentă operațiunea lui Putin de a folosi interviul de mare succes cu Tucker Carlson, „interviul secolului”, după cum l-am numit eu, prin evenimente consecutive de post-propagandă (propaganda a fost interviul; post-propaganda este mai sofisticată) și asta a făcut Putin în discuția cu Zarubin. Am trei puncte pe care vreau să vi le aduc la cunoștință: 1. referirile la Tucker Carlson, 2. discuția despre CIA și posibila neapartenență a lui Carlson la CIA, respectiv 3. pe cine preferă între Biden și Trump. Le iau pe rând.

În cadrul interviului de la Rusia 1, televiziunea de stat, Putin s-a prefăcut că îl critică pe Tucker Carlson, spunând despre el că a fost prea blând și că el se aștepta ca să adopte altă strategie Tucker Carlson, apropo de ce au scris și ageamii de prin lume și de prin România despre acest interviu, dar el, Putin, cu mușchii umflați, pectoralii la vedere și bicepșii de asemenea era foarte bine pregătit și bineînțeles că ar fi putut să contracareze orice atac de la Tucker Carlson. Asta spunea Putin în fața publicului rusesc, în fața publicului care vorbește limba rusă și a urmărit interviul ieri. Ce a vrut să facă Putin prin acest lucru? Să scoată în evidență că el este un lider macho, să sublinieze că n-a fost vreo înțelegere (asta nu te credem, gospadin Vladimir) și, mai mult decât atât, să se remarce în fața lumii că oricine ar veni, dacă până și marele Tucker Carlson, cel mai important moderator al momentului, n-a reușit, n-o să poată să-l pună în dificultate, eventual că mai sunt amatori.

Subiectul numărul 2: CIA. În cadrul interviului, Putin l-a luat peste picior pe Tucker Carlson, sugerând faptul că acesta ar fi vrut să intre în CIA, dar n-a fost primit acolo. Bineînțeles că Putin știe exact care este serviciul secret de care ține Tucker Carlson. De fapt, el când s-a referit la CIA a făcut o referire indirectă la tatăl lui Tucker Carlson, celebrul Dick Carlson, care, în calitate e director la Vocea Americii, a fost rezident al CIA-ului și bineînțeles că a și rămas, lucru pe care tatăl lui Tucker Carlson, v-am mai spus, mi l-a devoalat chiar mie cu diverse prilejuri. E la mintea cocoșului, nu poți să fii director la Voice of America și să nu fii cu CIA-ul. În felul ăsta, Putin a vrut să sugereze că el știe că de fapt Tucker CArlson nu este la CIA, dacă ar fi vrut, ar fi fost, ci este racolat de alte servicii americane, gen NSA (National Security Agency), cu legătură directă cu serviciile militare secrete ale Pentagonului, acolo unde toată lumea bănuiește că și partenerul său de platformă, la X, fost Twitter, Elon Musk, sunt colegi amândoi, că de aia acționează împreună. Ce a a reușit Putin să facă cu acest lucru? A sugerat din nou lumii întregi, folosind interviul cu Tucker Carlson, că aranjamentele subterane de intelligence sunt extrem de complexe și că de fapt doar la acel nivel se discută și că doar acel nivel contează.

În fine, i-a răspuns interlocutorului său că, din punctul lui de vedere, Biden este mai folositor decât Trump, pentru că e un politician previzibil, de modă veche; niciun cuvințel n-a mai spus Putin despre problemele mentale, problemele de sănătate, problemele de încadrare psihică pe care le are Biden, folosind acest prilej ca să-și escamoteze relația subterană de colaborare pe care în mod clar o are cu Donald Trump și bineînțeles cu acea parte a Deep State-ului american care îl susține pe Donald Trump. Dar ce poți să faci? Nu poți să-l contrazici pe Putin, dacă el vrea să-l sprijine pe Biden indirect, folosindu-și popularitatea câștigată în Statele Unite cu ocazia interviului cu Tucker Carlson, asta e viața. De fapt, ce face Putin? Aplică zicerea: „nu-ți întrerupe adversarul când greșește, ba chiar laudă-l”. Normal că lui Putin și Rusiei le convine ca Statele Unite să fie conduse cât mai mult timp de unul ca Biden; uitați-vă cât de mult a decăzut America doar în ultimii trei ani de zile.

Efectele totale, din nou, în afară de agențiile de intelligence, mass-media, șmecherii, politicienii, analiștii vor discuta doar pe agenda impusă de Putin prin acest interviu, consecutiv interviului cu Carlson, și pentru ca să vedeți cât de atent este la detalii, n-a uitat Putin în ultimele 48 de ore să vorbească de două ori despre faptul că Rusia obține rapid vaccinurile anti-cancer. O să spuneți că este un detaliu științific. Da, dar arată progresul suplimentar al Rusiei în fața americanilor, care încă nu sunt în poziția să le obțină, că s-au ocupat să facă fake-vaccinuri pentru Covid, în loc să se ducă acolo unde contează, împotriva cancerului, iar asta se adaugă la evidentul progres militar superior pe care Rusia îl înregistrează în fața Americii. Deci lumea acționează și își face temele în baza directivelor date de noul șef politic, așa cum s-a auto-înscăunat astăzi Vladimir Putin și deocamdată putem să spunem că și este.

Cozmin Gușă

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Citeste in continuare

Exclusiv

Caracatița WHITE TOWER in orasul (Republica) lui Caragiale (XII)/Funcționarii Primăriei rămân în arest la domiciliu!/Noi plangeri penale!

Publicat

pe

De

Vorbim despre cea mai mare fraudă imobiliară din istoria Ploiestiului, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

Investigaţiile arată că încă din 2016, de la începutul construcţiei blocurilor din cele două complexe imobiliare, dezvoltatorii ar fi recurs la metode ilegale, inclusiv falsificarea de înscrisuri folosite pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilelor şi pentru vânzarea apartamentelor. Surse din anchetă susţin că apartamentele erau vândute si de cinci ori .

Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti,  „în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploiești a edificat un imobil cu destinația de locuințe colective, în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și a documentațiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, mai multi funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul urbanismului și cadastrului, au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepția lucrărilor de construcție, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Totodată, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni și contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deși acestea erau construite și intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro. În urma cercetărilor declanșate, în anul 2023, reprezentanții autorităților locale au dispus aducerea construcției la forma autorizată, respectiv desființarea celor 30 apartamente edificate ilegal”.

Judecătorii Tribunalului Prahova au respins contestația făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova în ceea ce privește arestul la domiciliu al Ritei Neagu și al lui Lucian Bălescu. Dar și reprezentantului OCPI, Vasile Puiuleț. 

Asadar, Rita Neagu, directorul adjunct al Direcției Urbanism din Primăria Ploiești, și Lucian Bălescu, seful Serviciului Verificare şi Control Documentaţii Publice, rămân în arest la domiciliu, iar penru Puiuleț este menținut controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Surprize, surprize…

Ceea ce nu a băgat în seamă nimeni până în acest moment este locul de muncă al soției prefectului Virgil Nanu. O scăpare voită am putea spune….Doamna Nanu lucrează la…Direcția Urbanism a Primăriei Ploiești. Mai precis, la Compartimentul Cadastru al Direcției Urbanism. Și mai interesant este faptul că a ajuns în Primăria Ploiesti, fix la câteva zile după numirea propriului soț la conducerea OCPI Prahova. Suntem convinsi că e o simplă coincidență!

Audieri pe bandă rulantă în dosarul WHITE TOWER

Între timp continuă audierile în dosarul WHITE TOWER, iar surse juridice susțin că zilele viitoare va ajunge în fața procurorilor mai multe „nume grele…”
O altă bombă: blocul de pe strada Tazlăului!

Între timp am descoperit o altă bombă marca FAMILIA LUPU si a gastii sale de infractori.

Complexul construit pe strada Tazlăului. Construcția a fost finalizată în anul 2020 și deși este un bloc nou, proprietarii se plâng de multe nereguli, unele grave care le pot pune viata in pericol.

Plouă în apartamente la etajele superioare inca de la mutarea in imobil, finisajele interioare și exterioare s-au dovedit a fi de cea mai proastă calitate, iar blocul nu ar avea niciun fel de aviz de la ISU.

Mai mult, locatarii au facut o descoperire socanta. Stalpii de sustinere sunt goi pe dinauntru, de sus pana in jos.

Stâlpii de susținere sunt elemente de rezistență a construcției, dar sunt amplasați pe verticală și au ca scop să preia încărcătura provenită de la planșeu sau din componentele sprijinte pe ei cum sunt grinzile, și să o transmită mai departe către fundație.

Mai mulți proprietari s-au hotarat sa depuna, pe banda rulanta, plângeri penale împotriva dezvoltatorilor susținând că imobilul are o mulțime de vicii ascunse care le pun viata in pericol.

Vom reveni cu amănunte despre acest caz  (printre altele: modalitatea cum unele menajere au ajuns la masa credala!). (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sprijinul financiar acordat membrilor de sindicat Europol!

Publicat

pe

De

Sănătatea este foarte importantă pentru noi toți, iar polițiștii prin natura activităților desfășurate sunt expuși nu numai riscurilor de moment ci și afecțiunilor cronice. În acest sens, pentru a veni în sprijinul membrilor sindicatului Europol, acesta a creat un pachet de sprijin financiar pentru acesti politiosti încă din anul 2022, pentru următoarele situații ale căror cuantumuri au fost majorate astfel:

  • Intervenție chirurgicală- până la 5500 lei (în funcție de tipul și gravitatea intervenției chirurgicale suferite).
  • Diagnosticare boli grave – 4000 lei – (tumori benigne la creier comă, by-pass, atac de cord, insuficiență renală cronică, cancer, transplant organe).
  • Incapacitate temporară de muncă indiferent de natura lor (concedii medicale) – 130 lei/fracție (pentru fiecare interval de 5 zile de incapacitate – concediu medical);

De asemenea, și pentru cazurile de deces, atât în cazul membrului de sindicat cât și a membrilor familiei acestuia avem următoarele tipuri de sprijin financiar:

  • Deces membru : 4000 lei;
  • Deces soț/soție/copil: 1300 lei;
  • Deces părinte: 450 lei;  

Condițiile pentru a beneficia de sprijinul financiar, sunt următoarele:

  • este membru al Sindicatului EUROPOL de cel puțin 6 luni.
  • solicitarea privind acordarea ajutorului financiar pentru riscurilor asigurate se depune în termen de maxim 60 de zile de la data evenimentului.
  • sprijinul financiar pentru riscurile de mai sus se acordă o singură dată, într-un interval de 12 luni.

Modalități de accesare:

  • accesați pagina de web a Sindicatului EUROPOL, secțiunea SPRIJIN MEMBRI https://sindicateuropol.ro/sprijin-membrii/;
  • se completează datele de identificare;
  • se selectează tipul de ajutor;
  • se încarcă înscrisurile doveditoare( toate câmpurile sunt obligatorii);
  • se transmite cererea;
  • se efectuează plata în contul membrului în termen de maximum 45 de zile de la momentul în care dosarul este complet.

Complementar acestor tipuri de sprijin financiar, Sindicatul EUROPOL pune  la dispoziția membrilor și diferite oferte negociate în exclusivitate cu reduceri consistente la diferite planuri medicale (abonamente MEDLIFE, discount-uri substanțiale la SYNEVO,  reduceri la clinici medicale CLINICA SANTE, stomatologice etc) ce pot fi consultate pe pagina de oferte https://avantaje-publisind.ro/ , mai precizeaza sursa citata. (Sava N).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Caracatita WHITE TOWER (XIII – A) scoate la iveala putregaiul din IPJ Prahova si din varful MAI

Procurorii continuă să facă ample investigații într-o afacere imobiliară suspectă. Vorbim despre un dosar penal deschis în urma perchezițiilor care...

Exclusivo zi ago

Cica MAI ar avea un ofiter detasat (sau se zice infiltrat ?) la Ministerul Muncii si care a terminat facultatea de popi

Cica MAI ar avea un ofiter detasat (sau se zice infiltrat ?) la Ministerul Muncii si care a terminat facultatea...

Exclusivo zi ago

Cetățenii au fost nevoiți să aștepte până când la locul accidentului sa soseasca un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu, de la o distanță de peste 60 km

Șeful IPJ Giurgiu a lăsat drumurile naționale fără polițiști rutieri, dezvaluie cei de la sindicatul Europol Pe DN 6 ce...

Exclusiv2 zile ago

Caracatita WHITE TOWER (XIII) scoate la iveala putregaiul din IPJ Prahova si din varful MAI – adeverinte false pentru credite pe numele unor politisti, mai rau ca la ultimii infractori! Maine, orele 13.00

“LA PIOVRA” Prahoveana din varful IPJ Prahova si din varful MAI Alt prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro! Am...

Exclusiv2 zile ago

Politistii, fie activi sau pensionari, ghinionisti sa fie contemporani cu narcisistul sef al DGF, sufera consecintele

Despre erori si umbre la DGF! Despre narcisistul sef al DGF, salariul de excelenta si sporul de izolare!, dezvaluie Emil...

Exclusiv3 zile ago

Nu e logic ca lipsa de transparenta a Directiei Generale Financiara din MAI ascunde o greseala?

Aspectul care deranjeaza cel mai mult la Directia Generala Financiara din MAI este lasitatea, lipsa de barbatie. A fost si...

Exclusiv3 zile ago

Federatia Politistilor de Penitenciare pune in discutie interpretarea diferită din unități, cu privire la decontarea serviciilor turistice pentru cei care au efectuat concediu de odihnă anul trecut și au depus documentele justificative decontării in acest an

In data de 16.02.2024, incepând cu ora 10.30, a avut loc ședinta dintre conducerea ANP- federatii sindicale și conducerile unităților...

Exclusiv5 zile ago

Compromisul (in)justitiei prahovene pentru “albirea” procurorilor paraditori Onea, Portocala si Reileanu

Ne intrebam intr-un articol, pe buna dreptate, cat de impartiala poate fi judecata intr-un dosar in care inculpatii au ajuns...

Exclusiv5 zile ago

Pensionările cele mai multe se remarcă în rândul polițiștilor/MAI este total debusolat în privința măsurilor pe care ar urma să le ia în privința evitării dezastrului

Mai bine de un an în urmă, eram singura voce sindicală care a avertizat că majorarea vârstei de pensionare în...

Exclusiv5 zile ago

Conducerea IGPR nu a consultat organizațiile sindicale pentru acordarea majorărilor polițiștilor din subordine, în special pentru structurile DOS, DCCO

În data de 08.02.2024, începând cu ora 15:45 la sediul IGPR a avut loc o întâlnire între conducerea instituției și...

Exclusiv6 zile ago

Caracatița WHITE TOWER in orasul (Republica) lui Caragiale (XII)/Funcționarii Primăriei rămân în arest la domiciliu!/Noi plangeri penale!

Vorbim despre cea mai mare fraudă imobiliară din istoria Ploiestiului, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. Investigaţiile...

Exclusiv6 zile ago

Cu mașina de serviciu și la Tribunal! Martorii care au mintit la comanda procurorului „Portocala” intr-un dosar fabricat

Imagini incredibile ne-au fost trimise pe adresa redacției de un cititor. Angajații Direcției Silvice Prahova folosesc mașinile instituției și pentru...

Exclusiv6 zile ago

„Decăpusirea” sistemului ar trebui să inceapă cu cei care l-au căpușit până la sufocare

In data de 14.02.2024, incepând cu orele 12.50, a avut loc intâlnirea on-line, intre conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor ,...

Exclusivo săptămână ago

M.A.I. – Repară inechitățile privind norma de echiparea a polițiștilor din promoțiile 2021-2023

La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social ce a avut pe ordinea de zi ...

Exclusivo săptămână ago

„Acei chirurgi esteticieni pe care i-am mai văzut că profesau fără a avea studii superioare în domeniul medical, nu ar mai trebui să fie condamnați penal, atâta vreme cât același lucru se întâmplă în MAI”

„Prostituția profesională”, este un termen pe care l-am auzit în ultimii ani din gura colegilor care au ales să renunțe...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!