Doar trei zile din istorie, 13, 14 și 15 iunie, au întors România înapoi cu decenii. Nu au fost mulți cei care au înțeles atunci că uriașa crimă săvârșită de sistem împotriva tinerilor din Piața Universității, cei care organizaseră și susținuseră o demostrație maraton pentru libertate și drepturi democratice, era de fapt îndreptată împotriva statului român. În ansamblul lui. Și nici astăzi nu a fost înțeles acest lucru. Ca dovadă, sistemul care a dus România înapoi nu numai că nu și-a cerut iertare, nu numai că nu s-a căit, nu numai că nu a răspuns, dar continuă să funcționeze la fel, într-un mod mai laminat. Și am să explic pe scurt cum au stat și cum stau lucrurile.

Răfuiala sistemului cu tinerii în cursul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de două momente cheie. Și care au mare legătură cu alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și, implicit, cu respingerea candidaților propuși de partidele istorice, PNȚCD și PNL. Primul și cel mai important dintre aceste momente cheie a fost crearea Serviciului Român de Informații.

Oficial, Serviciul Român de Informații există din 26 martie 1990. Să ne amintim că, în decembrie 1989, Securitatea fusese nu desființată, cum s-a spus, ci strămutată sub pălăria Armatei, condusă practic de un membru al complotului KGB-ist, generalul Militaru, complot care a confiscat revoluția, transformându-o în lovitură de stat, în scopul de a nu-i permite României un traseu euroatlantic. Erau omuleții verzi ai României, care au reapărut relativ recent în Ucraina, înainte de a fi fost anexată Peninsula Crimeea și de a fi fost create artificial două regiuni separatiste, Donețk și Lugansk. Serviciul Român de Informații fusese de fapt inițiat în baza unui fitru, a unui mecanism de selecție creat într-o formă mascată în interiorul Ministerului Turismului.

Începând din ianuarie 1990, în clădirea Ministerului Turismului din Bulevardul Magheru, a apărut așa-numita „Comisie Ecologică a Deltei Dunării”. Acolo, un grup restrâns de persoane, în frunte cu Virgil Măgureanu, făcea selecția celor care doreau să facă parte din noua Securitate. Era înghesuială mare. Cei mai mulți amatori erau securiști cu state vechi, dar existau și candidați care, oficial cel puțin, nu făcuseră parte din Securitatea comunistă.

Noua structură de Securitate promovată de Guvernul FSN, dar mai ales de președinția României condusă de Ion Iliescu, și-a făcut mâna organizând între 19 și 21 martie a aceluiași an evenimentele de la Târgu Mureș. Un grav conflict interetnic, care a zguduit România și lumea întreagă, subminând încrederea viitorilor aliați euroatlantici într-un parcurs democratic al acestei țări. În 1990, am documentat cum nu se poate mai corect și mai complet în ziarul România Liberă această primă făcătură a noii Securității.

A fost de fapt actul de naștere al Serviciului Român de Informații, care, după ce a arătat ce poate, a fost înființat oficial, în 26 martie 1990, cu argumentul că noul stat român avea nevoie nu numai de un braț înarmat, cel al MApN, ci și de un braț inteligent. Între timp, inteligența lucătorilor SRI a mai fost o dată pusă la încercare în teren, chiar în Piața Unversității. Care a fost puternic infiltrată de agenți provocatori.

Acești agenți provocatori ai SRI, care aveau rolul de a compromite demonstrația maraton și de a justifica ulterior acțiunea de reprimare, au lucrat într-o strânsă colaborare cu o altă structură, tot de poliție politică, creată de Gelu Voican Voiculescu în interiorul Ministerului de Interne. Faimosul servicul „Doi și-un sfert”.

În aceste condiții, autoritățile statului român, la solicitarea sistemului, care se angajase să controleze evoluția evenimentelor, au inițat mai întâi o acțiune de reprimare a ultimilor greviști ai foamei rămași în Piața Universității și apoi, după ce lucrurile scăpaseră de sub control, pentru că o bună parte din populația Bucureștiului se revoltase, i-au adus pe mineri, i-au amestecat cu agenți ai noii Securități, îmbrăcați și ei în uniforme din Valea Jiului, au maltratat cu bestialitate mii de tineri, în special studenți, au distrus redacțiile câtorva ziare, firește cele care cenzurau noua putere, au devastat sediile partidelor istorice și ale unor sindicate. A urmat carnagiul de la Măgurele, un lagăr ad-hoc în care au fost „internați” și torturați studenții și alți protestatari și, firește, reacțiile externe. Reacții externe care, așa cum era de așteptat și așa cum doriseră de fapt autoriii operațiunii, puneau sub un uriaș semn de întrebare capacitatea României de a-și asuma traseul unui stat democratic și independent față de Moscova. Și astfel România a fost blocată pentru mulți ani din drumul ei către un regim cu adevărat democratic. Și blocată a rămas până în zilele noastre.

Una dintre cele mai simple și mai dramatice consecințe a acestei crime neasumate a fost începutul unui exod fără precedent în istoria lumii. Primii tineri, mai ales studenți, au părăsit această țară începând chiar din momentul represiunii sângeroase de la Mineriadă. Pentru că și-au pierdut speranța. Și tot pentru că și-au pierdut speranța și pentru că au înțeles că România este o simplă butaforie democratică, un stat prizonier al unui sistem securist ticălos, au urmat milioane de oameni plecați în bejenie. Niciodată nu s-a mai întâmplat în istoria lumii ca în timp de pace, fără vreo calamitate naturală, un număr atât de mare dintre cetățenii unei națiuni să-și părsească țara.

Nici până azi sistemul nu și-a cerut iertare. Nici până azi sistemul nu și-a asumat povara. Și permanent a încercat să paseze răspunderea pe umerii politicienilor. Îl invit pe domnul Eduard Hellvig și îl invit și pe domnul nu știu cum îl cheamă care conduce serviciul secret al Ministerului de Interne să iasă acum, când vom comemora carnagiul din Piața Universității, pe sticla televizoarelor și, în numele instituțiilor pe care le reprezintă, să-și asume răspunderea și să ceară iertare în fața unei națiuni atât de iertătoare. Și îi cer firește același lucru și lui Klaus Iohannis, care, în definitiv, este un succesor în funcție al lui Ion Iliescu. Măcar acum! Măcar atât!

Sorin Rosca Stanescu