(PRELUARE INPOLITICS.RO):

În februarie anul trecut scriam despre complicata ecuație politică Iohannis-Kovesi-Cioloș-Dragnea, una de care depinde viitorul politic al României, într-o formă sau alta. Iată că evenimentele scurse de atunci confirmă ceea ce scriam, cu mențiunea că respectiva ecuație nu e cîtuși de puțin ”rezolvată”, cu excepția capitolului Dragnea. Marile întrebări care continuă să reziste sunt: va candida Iohannis la președinție? E interesat Cioloș de un post de comisar european mai mult decît de o candidatură cotrocenistă? Care e ”Planul B” de care vorbește Laura Kovesi, în premieră?

De acum știm cu precizie că Liviu Dragnea nu va candida la Cotroceni. Dar Iohannis, oare, o va face?
În articolul sus pomenit, livram în premieră o informație fierbinte, care se discuta în anumite cercuri bruxelleze: aceea că Iohannis e în cărți pentru postul de președinte al Consiliului European, mandatul lui Donald Tusk expirînd în noiembrie anul acesta.
Tot ceea ce scriam atunci e valabil și azi.
Ba chiar, am putea spune că președintele Iohannis a intrat de ceva vreme într-o rutină de campanie intensă, dar nu pentru prezidențiale, ci pentru șefia Consiliului European.
Așa cum am mai scris, cartea ”EU.RO” nu e altceva decît o imensă declarație de dragoste către UE și ai săi lideri actuali, o carte în care se regăsește tot ceea ce urechile lor vor să audă. Printre temele majore ale președintelui, prezentate în carte, se regăsește nevoia cedării de suveranitate națională de către statele membre în favoarea conducerii centralizate la Bruxelles. Ca și faptul că cetățenii europeni contestă uneori instituțiile UE nu pentru că ele ar fi ineficiente, ci pentru că nu li s-a explicat suficient de clar cît de mult bine au făcut ele.

Nu e întîmplător că în ziua Summitului de la Sibiu, Iohannis și-a livrat cartea către liderii europeni prezenți într-o ediție în limba engleză. Era esențial să afle cît mai mulți ce om de nădejde au în țara noastră. Și nu e întîmplător nici că Iohannis a părut mai interesat, în campanie, de promovarea cărții sale decît de alegerile europene ori de referendum. Ea este, de fapt, platforma sa electorală pentru Consiliul European.

Așa cum arătam anul trecut, postul de șef al Consiliului European va reveni statelor din Est pentru că șefia Comisiei Europene le este inaccesibilă, fiind apanajul celor mari. Altfel spus, e un fel de premiu de consolare, dar unul care sună mai bine decît președinția României; oricum, suficient de tentant pentru Iohannis. Marele lui avantaj, în afara faptului că e, așa cum îl numea recent o publicație externă, ”majorodomul lui Merkel”, e acela că România e cam cel mai bine plasată pentru a obține postul respectiv. Polonia l-a avut două mandate, Ungaria ori Cehia au în prim plan politicieni cu probleme mari, Orban sau Babis și contează enorm mărimea țării noastre, a șasea în Europa și a doua în Est, după Polonia.
Cum postul respectiv se obține în proporție de 100% nu atît prin votul oficial al membrilor Consiliului, cît prin negocieri de culise prealabile, Klaus Iohannis ar ști înaintea alegerilor dacă va obține sau nu șefia forului. Ceea ce înseamnă că el nu ar mai intra în cursa electorală, iar PNL ar trebui să iasă cu un alt candidat.
Rareș Bogdan? Siegfried Mureșan? Ori vreun nume surpriză? Sigur, va fi unul popular. Popular european, mai exact.

Adversarul germanofilului, fie că el se va numi Iohannis, fie că va fi altcineva, vine dinspre Hexagon.

Francofilul cotrocenist va fi Cioloș sau Barna?

Inițial, fostul premier era ca și bătut în cuie. De ceva vreme, nu mai e la fel de sigur. Dacian Cioloș se îndreaptă, mai degrabă, spre postul de comisar european, mai ales dacă amicul și protectorul său, Michel Barnier, va prinde un post important în noua Comisie Europeană. Despre comisarii europeni există falsa impresie că sunt desemnați de guvernele țărilor din care provin. În realitate, ei sunt selectați de șefii comisiilor europene înșiși, iar desemnarea lor se face formal, ținîndu-se cont de aceste opțiuni. În cel mai bun caz, statele propun mai multe nume, chiar și șase, iar șeful CE alege de pe respectiva listă.
România nu a fost niciodată, însă, în situația să crîcnească în fața cerințelor venite de afară și să încerce cu adevărat să impună un om peste capul șefilor CE. Cum Cioloș și-a dovedit deja atașamentul față de ”valorile” UE (britanicii îl numeau al doilea comisar al Franței), e bine plasat în cursa pentru un nou mandat.

Cel care se conturează tot mai clar drept candidat pentru Cotroceni este Dan Barna, un francofil pur sînge.
Crescut de mic în spirit francofon. În imaginile de mai jos, îl putem vedea, bunăoară, pe Barna alături de o doamnă care are privilegiul unei fotografii ”calde” cu Emmanuel Macron.

E vorba de Dana Gruia Dufaut, la a cărei firmă de avocatură Barna a lucrat și s-a format la începutul anilor 2000, legătura lor fiind încă de actualitate, după cum o dovedesc fotografii împreună făcute lunile trecute. Dufaut e o avocată româno-franceză de mare succes, revenită în țară după revoluție pentru a consilia mari investitori străini interesați de businessuri la noi. Mai pe românește, multe mari companii mioritice au fost înstrăinate cu largul concurs al doamnei în cauză. Consilier important al ambasadei Franței și consilier pe probleme de comerț exterior al statului francez, decorată acum doi ani cu Legiunea de Onoare. Stîlp, totodată, al faimoasei organizații Repatriot, puternic promovată de guvernarea Cioloș, care reunește afaceriști de succes, mulți suspectați însă de legături strînse cu serviciile secrete, și care își propun să fie un soi de noi pașoptiști, după cum remarca presa la un moment dat.

În fine, în cazul Laurei Kovesi lucrurile pot lua, de asemenea, oricînd o turnură aparte. Într-un material difuzat azi de publicația internațională Politico.eu, se vorbește de șansele fostei șefe a DNA de a obține conducerea Parchetului European. Iar Kovesi anunță că se va bate pentru postul respectiv pînă în ultima secundă: „Am practicat baschet și am avut situații în care am câștigat jocuri importante în ultima secundă. Adversarul tău conducea cu un punct și în ultimele cinci secunde ai înscrie un gol și ai câștigat jocul”.

Ea deplînge, totodată, faptul că nu a avut sprijinul guvernului de la București: ”Ce este sigur este că eu sunt un candidat fără sprijinul statului român, în timp ce colegul meu francez are sprijinul statului francez. În timpul negocierilor, sprijinul pe care guvernul României îl acordă sau nu la un candidat poate conteze.”

Finalul materialului e, însă, extrem de interesant. Întrebată ce va face dacă nu obține slujba UE, Kovesi răspunde, misterios:

„Există întotdeauna un plan B, am întotdeauna planuri. Dar acum planul meu este să rămân și să lupt pentru această candidatură.”

Care să fie Planul B al fostei șefe a DNA?

Candidatura la președinție, poate chiar din partea PNL(dacă e ordin de la germani, cu plăcere), în cazul forfaitului lui Iohannis?
Dinspre USR-PLUS-Paris e cam greu de crezut că ar veni o propunere de candidatură; dacă Macron nu a vrut-o în ruptul capului procuror șef european, de ce ar vrea-o candidat prezidențial?

Sigur e că președintele francez își dorește foarte mult să planteze un om al său la cîrma României: refuzul acceptării lui Victor Ponta în grupul său european, alături de USR, arată clar că nu se riscă atîrnarea nici celui mai mic balast de picioarele lui Barna în cursa prezidențială. Iar fostul pesedist Ponta, care a dat poporului tefelisto-userist un slogan de luptă de acum celebru, poate fi un asemenea balast.

O să vă întrebați unde e PSD în ecuația de mai sus.
Răspunsul ar fi că, în mod paradoxal, neintrarea candidatul PSD în turul doi poate reprezenta un mare avantaj, pentru că ar permite partidului să negocieze la sînge susținerea pentru unul dintre cei doi candidați. O susținere decisivă, în mod clar. Cu doar cîteva procente de sprijin, în 1996, Petre Roman a obținut de la CDR, spre exemplu, șefia Senatului, mai mult decît ar fi visat vreodată.