Connect with us

Actualitate

Iohannis la bal, Dragnea la spital

Publicat

pe

Zarurile au fost aruncate. Cum nu se poate mai prost pentru PSD. Cu o prezență record, românii și-au exprimat cu ocazia votului la europarlamentare opțiunile politice, care vizează și alegerile prezidențiale, și alegerile locale, și alegerile parlamentare. Iar maniera în care au fost exprimate aceste opțiuni este implacabilă. Marele câștigător este Klaus Iohannis, care, în ciuda celor mai multe prognoze, inclusiv a mea, a reușit să genereze emoția colectivă necesară scoaterii masive a românilor la vot. În timp ce el este pe cai mari, Dragnea se află în pragul demisiei sau a demiterii. Dacă nu cumva va fi mai rău. Dar care sunt consecințele politice pe teme mediu și lung?

În acest moment, opțiunile cetățenilor României se îndreaptă către un grup de trei partide mari, care au cote relativ apropiate – în ordine PNL, PSD și USR-PLUS – și către trei partide mici, și ele cu un scor apropiat – UDMR, Pro România și PMP. Dintre cele trei partide mari, pentru moment cel puțin, adică până la orizontul anului viitor, unul singur nu are vocația de a se alia cu altcineva din vârful clasamentului, Practic, PSD, deși ocupă a doua poziție, este în realitate pe locu trei, și asta dincolo de cifre, întrucât singura alianță politică posibilă este cu Pro România, iar asta nu se va întâmpla decât după debarcarea lui Liviu Dragnea și probabil a echipei cu care acesta a condus. Din această perspectivă, se poate spune că pentru o bună bucată de timp resursele PSD s-au epuizat. Și a sosit momentul ca celelalte două partide mari, împreună cu alte forțe politice, să găsească o soluție, fie pentru a schimba Guvernul, aducând la Palatul Victoria un alt Executiv, al actualei Opoziții, fie pentru a genera alegeri anticipate și a tranșa definitiv lucrurile. Până când vom analiza cele două opțiuni, va trebui să vedem ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, pe de-o parte și, pe de altă parte, să aflăm ce poate fi pus în locul construcției care, deși șubrezită serios, încă formează majoritatea parlamentară.

Politic vorbind, lui Dragnea i-a ajuns funia la gât. Întrucât demisia este o opțiune personală, el ar fi trebuit să facă acest gest încă din momentul aflării rezultatelor și nemaiașteptând confirmare acestora de către BEC, care nu va reprezenta altceva decât încă o sentință umilitoare. Pentru a demsiona, Dragnea nu are nevoie de vreo aprobare din partea staffului partidului. În schimb, are nevoie să dovedească că e bărbat. Dacă nu demisionează, va fi debarcat de proprii colegi. În plus, tot astăzi este posibil să primească o sentință în procesul penal intentat împotriva lui. Care și ea i-ar putea fi fatală. Iar dacă nu, situația sa politică nu se îmbunătățește în niciun fel printr-o agitare.

Deși românii și-au comunicat cum nu se poate mai clar și mai tranșant opțiunile, în Parlament, pentru moment, situația rămâne neschimbată. Votul la europarlamentare care, s-a văzut bine, nu a fost un simplu vot pentru o mână de politicieni, care ar urma să ne reprezinte la Bruxelles, ci a reprezentat un proces politic mult mai complex, a creat o nouă situație politică, fatală pentru PSD și de-a dreptul dramatică pentru ALDE, care nu a reușit să treacă pragul de 5%. România intră într-o criză politică fără precedent, extrem, extrem de gravă dacă cei aflați la putere nu se conformează și dacă nu se schimbă de urgență configurația majorității în Parlament. Aud o serie întreagă de voci, de opinii iresponsabile, din direcția unor analiști care susțin actuala Opoziție, devenită majoritară politic prin opțiunile românilor. În sensul că PSD nu trebuie debarcat de la guvernare ci, dimpotrivă, trebuie lăsat acolo, captiv, pentru a suporta singur toate consecințele unei guvernări iresponsabile, cum spun aceștia. Și cum spune Klaus Iohannis. Ar fi o mare greșeală, în primul rând pentru că ar însemna o trădare a milioanelor de cetățeni care s-au exprimat duminică cum nu se poate mai tranșant. Dacă este adevărat, cum susțin ei, că PSD guvernează prost țara și că nu își poate îndeplini angajamentele pe care și le-a asumat, atunci, în interes național, Executivul trebuie schimbat de îndată. Orice alte calcule sunt cinice și se pot întoarce ca un bumerang împotriva celor care le avansează.

Dar cum poate fi înlocuit Executivul din Palatul Victoria? Doar în trei feluri. Prin demisia premierului Viorica Dăncilă. Urmată de formarea unei noi majorități în Parlament. Pe fondul unui tsunami popular a cărui direcție e de necontestat. Sau Guverul poate fi trântit în Parlament printr-o moțiune de cenzură, dacă și numai dacă cele două partide, PNL și USR-PLUS își unesc forțele și coagulează în jurul lor alți parlamentari luați individual sau în grup sau alte formațiuni politice. A treia cale este cea lansată de Klaus Iohannis și susținută de Ludovic Orban și de Rareș Bogdan și anume declanșarea alegerilor anticipate.

Calendarul politic este însă de așa natură încât alegerile anticipate nu ar putea fi declanșate decât la începutul anului viitor. Ele nu se pot suprapune în niciun fel peste campania electorală prezidențială. Dacă Guvernul este atât de rău, atunci el trebuie dat jos imediat și nu cândva, anul viitor. Obiectiv vorbind, soluția ar putea fi pur și simplu o demisie a premierului Viorica Dăncilă. Iar soluția de rezervă, o moțiune de cenzură introdusă cât de curând permite Constituția.

Cum va arăta însă un Guvern negociat și construit de partide cu viziuni extrem de diferite și cum va putea funcționa în aceste condiții o nouă majoritate parlamentară până la alegerile legislative din toamna anului viitor, este însă o altă poveste. Care s-ar putea să le lase un gust amar românilor, care s-au pronunțat atât de tranșant duminică. Până una alta, să stăm cu ochii pe Viorica Dăncilă, încă vie și nevătămată și probabil succesoarea lui Dragnea, cel puțin temporar, la conducerea PSD.

Sorin Rosca Stanescu

P.S.: Nu mă pot abține să nu le reamintesc cititorilor că în mai multe demersuri editoriale succesive, sesizând faptul că actuala majoritate își pierde resursele electorale, am prezentat scenariul prin care PSD ar fi putut să se lase ejectat de la guvernare. Dacă m-ar fi auzit și dacă mar fi ascultat, duminică situația ar fi fost diferită.

 

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv20 de ore ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv2 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv3 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv3 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv3 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv4 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv4 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv4 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv4 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv