Actualitate
Puterea judecatoreasca este furata de la statul de drept si folosita de mafie
Mafia din justitie a cauzat atrocitati mai mari oamenilor normali decat Al Capone si toti gansterii impotriva gansterilor pe toata istoria omenirii.
Astfel, justitia romana a fost furata de clanuri mafiote care inregistreaza profit mai mare decat al companiilor, fiind slujitori ai hotiei Romaniei de catre multinationale.
“In premieră vă anunț că lucrez la un model econometric privind proporția judecătorilor din România care respectă legea. Rezultatele intermediare ale modelului îmi indică faptul că 33% dintre judecători respectă legea integral, 17% mai închid ochii și respectă selectiv legea, iar 50% nu dau doi bani pe lege. Modelul include sentințe în fond și în calea definitivă de atac. În ceea ce privește calea definitivă de atac, aflată în atenția specială a SRI, care și-a subordonat instituțiile din justiție, situația este mult mai rea: mai puțin de 20% dintre judecători respectă legea integral, 13% mai închid ochii și respectă selectiv legea, iar 67% dintre judecătorii din căile definitive nu dau doi bani pe lege. În model am folosit ca variabilă dummy subordonarea instanțelor de fond sau din calea definitivă față de SRI, prin protocoale”, precizeaza pe pagina sa de socializare cunoscutul analist si jurnalist, Radu Teodor Soviani.
Pornind de la cele de mai sus, revenim cu o tema data uitarii:
Ce averi au cei mai bogaţi judecători de la Înalta Curte?
Cei mai prosperi cinci magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au soţi avocaţi, specializaţi în cauze civile, comerciale şi de contencios. La o simplă vizionare a declaraţiilor de avere ale magistraţilor de la Înalta Curte care au soţi avocaţi, se remarcă faptul că averile le-au crescut de la un an la altul, mai ales în familiile în care avocaţii pledează în cauze civile, comerciale sau contencios. Coincidenţă, şi cei mai bogaţi magistraţi – toate femei – judecă tot la aceste secţii. Observaţia nu trebuie să arunce, automat, anatema corupţiei asupra celor mai bogaţi magistraţi deoarece, în mod bizar, judecătorii de la Înalta Curte anchetaţi sau judecaţi pentru corupţie au declarat averi modeste sau chiar deloc. Curtea Constituţională a decis la data de 15 noiembrie anul acesta că magistraţii pot judeca şi dosare în care pledează soţii lor avocaţi.Până de curând, judecătorii se abţineau de la a judeca dosare unde soţii lor pledau. Sau invers: soţii lor renunţau să pledeze în dosare judecate de consoartele lor. Topul celor mai bogate judecătoare – 1. Alina Iuliana Ţuca, judecătoare la Secţia Civilă; 2. Florica Rodica Voicu, judecătoare Secţia Contencios; 3. Simona Camelia Marcu, judecătoare la Secţia Contencios; 4. Elena Gabriela Bogasiu, judecătoare la Secţia Contencios; 5. Iulia Mihaela Cîrnu, judecătoare la Secţia Comercială (denumită acum Civilă II), dezvaluiau cei de la Romania Libera.
JUDECATOAREA CARE A CISTIGAT PESTE 2 MILIOANE DE EURO IN 2010, dezvaluia si Radu Moraru de la Nasul.tv
“Recunosc, ideea de a face o mica cercetare a plecat de la articolul publicat ieri de Hotnews, legat de generalul maior in rezerva Maciuca si decizia Curtii Constitutionale de a permite avocatilor care au rude la ICCJ sa pledeze in procese. Am scris ieri despre asta.
Si ia uitati peste ce am dat! Tinara si frumoasa judecatoare Alina Iuliana Ţuca ajunge mare judecator la ICCJ, acolo unde sint ZEII dreptatii pe pamint, in norocosul an 2007. Un an norocos si pentru sotul ei, avocat de succes, sa cistige, potrivit declaratiei de avere de pe siteul sotiei, 3.500.000 ron, adica putin peste 1 milion de dolari in 2007, adica, potrivit legii, peste 500.000 de dolari pentru tinara judecatoare. Potrivit Codului familiei, se imparte la doi!
In anul urmator, 2008, sotul Ţuca, avocat de succes cu nevasta la ICCJ, cistiga mai bine, aproape de 3 milioane de dolari, deci aproape 1,5 milioane si pentru soata judecator!
Ei bine, vine frumosul an 2010 si, potrivit declaratiei de avere a minunatei doamna judecator din 6 aprilie 2011, intr-un singur an, avocatul Ţuca, a carui casa de avocatura lucreaza din greu la ICCJ, cistiga 18.611.000 ron, adica muuuult peste 4 MILIOANE DE EURO!
Cum in minunatul an 2010 nu a intervenit un divort in prea frumoasa familie de miliardari, rezulta ca La Madame Judecator a bagat in buzunar peste 2 milioane de euro!
In interviurile maiastre pe care le acorda, vorbind despre succesul avocatesc, Mister Ţuca nu prea vorbeste despre cariera de succes a sotiei. Intrebare fireasca: daca doamna era florareasa, nu din aceea evazionista, oare se mai inregistrau milioanele astea in contul familiei?!
BOMBA AM PASTRAT-O PENTRU FINAL! Cu minuta ei de judecator, ce imparte dreptatea definitiva pe pamintul romanesc, din fotoliul de la ICCJ, madame Ţuca “ascunde”, potrivit declaratiei de avere din 15.06.2011, aproximativ 9 milioane de euro, bani care ar fi trebuit sa ii gasim ori in conturi, ori in proprietati, ori sa existe o precizare clara, avind in vedere banetul cistigat in ultimii ani!!!
ALO, ANI! NANI?! Lasati abureala cu parlamentarii si rudele saracacioase angajate la “cabineti”, anchetati CAZUL ACESTA! Desigur, daca e voie! Daca nu, propuneti marirea taxelor sau un TVA de 30%, ca sa aiba Statul bani pentru birocratia de carton”!
Tuca Zbârcea & Asociaţii, cea mai mare casă de avocatură de afaceri după veniturile din ultimii ani, a înregistrat anul trecut încasări de 94,6 milioane de lei (22,4 milioane de euro), în scădere cu 1,3% faţă de anul precedent. În schimb, marja firmei a ajuns la 73%, în condiţiile în care profitul a atins un nivel record pentru piaţa locală a avocaturii, de 16,4 milioane euro.
Topul celor mai bogate judecătoare 1. Alina Iuliana Ţuca, judecătoare la Secţia Civilă Potrivit declaraţiei de avere din 2011, soţul ei, avocat, ar fi avut venituri în 2010 de peste 18 milioane lei. Pe declaraţie, la rubricile „imobiliare” judecătoarea a consemnat două terenuri intravilane în Bucureşti, două apartamente (160 mp şi 50 mp) şi o casă de locuit de 450 mp tot în Bucureşti, precum şi un spaţiu comercial în Buşteni. În martie 2008 (anul promovării la Înalta Curte), doamna judecător declara că soţul ei avocat a avut venituri de 3,5 milioane de lei, în 2009 declara 9,35 milioane lei, iar în 2010, în declaraţie era înscris venitul de 18,6 milioane lei.
Portofoliul Tuca Zbarcea & Asociatii include numeroase companii nationale si multi-nationale, importante institutii financiare, precum si autoritati publice si institutii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienti se numara: Erste Bank / Banca Comerciala Romana (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A.- parte a grupului francez Sofiproteol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, Vodafone Romania SA, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucuresti si Depozitarul Central, BRD-Groupe Societe Generale, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, AEGON etc.
Bucuresti – 25 februarie 2013 – Ţuca Zbârcea & Asociaţii a reprezentat Eureko SAFPP SA în recursul formulat în faţa curţii supreme în cazul administratorilor fondurilor de pensii private vs. Consiliul Concurenţei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul promovat de Eureko SAFPP SA împotriva Deciziei nr. 39/2010 emisă de Consiliul Concurenţei prin care Eureko SAFPP SA fusese amendată pentru o presupusă înţelegere încheiată în anul 2007 pe piaţa administrării fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II din România). În data de 21 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat prima hotărâre irevocabilă în dosarul fondurilor de pensii sancţionate de Consiliul Concurenţei, anulând definitiv decizia autorităţii de concurenţă. Anterior, Eureko pierduse în faţa Curţii de Apel Bucureşti, soluţia fiind desfiinţată de instanţa supremă. În 2010, Consiliul Concurenţei sancţionase 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II din România) cu o amendă în cuantum de 5,2 milioane de lei. Dintre aceştia, 9 au contestat în justiţie decizia Consiliului Concurenţei. Potrivit Ioanei Hrisafi, Avocat asociat în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii care a pledat în faţa curţii supreme, „decizia Înaltei Curţi este prima decizie irevocabilă în dosarul fondurilor de pensii, fiind deschizătoare de drumuri pentru celelalte cazuri aflate pe rolul instanţelor de fond şi de recurs.” De asemenea, Anca Jurcovan, Managing Associate al firmei de avocatură, care a gestionat aspectele de dreptul concurenţei incidente acestei speţe, a punctat elementele de dificultate ale cazului: „A fost o provocare să atacăm abordarea extrem de formală adoptată de Consiliului Concurenţei în decizia din 2010 şi să demonstrăm instanţei, repunând faptele în contextul lor real şi valorizând argumentul logic şi economic, că practica incriminată de Consiliu, prin natura sa, nu avea cum să lezeze concurenţa pe piaţă pentru a intra pe lista neagră”.
Florentin Tuca a luat “Oscarul” in avocatura, in 2012, dupa aproape 20 de ani de cariera in care a primit o recompensa uriasa: a ajuns sa inregistreze castiguri de 300.000 de euro pe luna, precizau si cei de la Cancan!
La 42 de ani, Florentin Tuca e unul dintre cei mai importanti avocati din Romania, fapt „atestat” si de topurile de specialitate care i-au calculat averea din ultimii ani undeva la 16-17 milioane de euro (n.r- ne referim la nivelul anilor 2012).
Au contribuit la asta si procesele internationale pe care le-a castigat, cu mize de sute de mii de euro, care l-au propulasat rapid si in lumina reflectoarelor. Cum s-a intamplat in 2012, intr-o ceremonie unde s-a inmanat cel mai ravnit premiu in randul avocatilor din Europa. Vom reveni cu alte increngaturi care duc la varful justitiei din ICCJ. (Marius S.).
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
-
Exclusivacum 5 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 3 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 3 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 15 oreI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi




