Este extrem de interesantă disputa legată de statutul lui Augustin Lazăr. Cei mai mulți analiști, persoane care au pregătirea necesară legat de istoria recentă, afirmă faptul că actualul procuror general avea încă din anii ’80 legături strânse cu Securitatea. Dar ce fel de legături? Era ofițer acoperit sau un simplu colaborator? Diferența e importantă. Să vedem de ce.

În prima ipoteză, argumentată temeinic și de istoricul Cristian Troncotă, care are un stagiu consistent la Serviciul Român de Informații, unde a lucrat în temuta arhivă a instituției, în anii ’80, când nu mai existau decât două-trei penitenciare în care erau închiși deținuți politici, era cu neputință să fii desemnat șef al unei comisii de eliberare condiționată fără să fii ofițer acoperit al Securității. Cu atât mai mult în cazul lui Lazăr, care la acea dată nu îndeplinea nici măcar condițiile legale de stagiu. În acest sens, există și presupunerea, întemeiată pe alte situații de acest tip, că Augustin Lazăr ar fi făcut și un stagiu prealabil de instruire într-una dintre unitățile militare ale Securității. În plus, istoricul afirmă că ar fi obținut confirmări neoficiale ale acestui scenariu chiar de la mai mulți ofițeri de informații.

Dacă Augustin Lazăr a fost – și poate mai este – ofițer acoperit, statutul său reprezintă un secret de stat. Oficial, nici el nici altcineva nu poate confirma acest lucru. Pentru că ar încălca legea. Și cu atât mai puțin CNSAS nu are posibilitatea de a face vreo investigație în acest sens. CNSAS poate doar confirma sau infirma cea de-a doua ipoteză. Ipoteza în care Augustin Lazăr ar fi fost nu ofițer acoperit, ci simplu informator al Securității. Și nu orice fel de informator. Ci numai „colaborator al Securității ca poliție politică”. Cu alte cuvinte, chiar dacă a colaborat cu Securitatea, dacă notele lui informative sau natura acestei colaborări nu îndeplinesc criteriul poliției politice, el va primi întotdeauna același verdict, pe care l-a mai primit de două ori, de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică. Și asta încă nu este tot.

Chiar dacă a fost colaborator al Securității și chiar dacă în această calitate a oferit informați care îndeplinesc criteriul de poliție politică, în ipoteza în care a făcut-o, indiferent cât de des ar fi făcut-o în domeniul lupei antiteroriste, atunci el tot nu va primi vreun verdict de colaborare, din simplul motiv că respectiva arhivă, cea legată de terorism, este ferecată sub multe lacăte și pentru foarte mulți ani. Ca să fiu cât mai exact cu puțință, eu, Sorin Roșca Stănescu am colaborat mai mulți ani cu Brigada Antiteroristă a Securității. Și în ciuda faptului că am recunoscut public, desigur fără să intru în detalii, această colaborare și chiar în ciuda protestelor mele, de două ori CNSAS, la solicitarea altor persoane interesate, a dat în ceea ce mă privește, în scris, un verdict de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică.

Deci așa stau lucrurile și în cazul lui Augustin Lazăr. Admițând că el a fost simplu colaborator al Securității, în calitatea pe care o avea de procuror desemnat să se ocupe între altele și de deținuții politici pe care regimul comunist îi percepea drept teroriști, în sensul că atacau sau puneau între paranteze ordinea constituțională din acea epocă, Augustin Lazăr tot nu ar putea primi vreodată un verdict de colaborare cu Securitatea ca poliție politică. Și asta, atenție, în ciuda faptului că documentele recent dezvăluite și care prezintă trecutul odios al acestui personaj, sunt incriminatorii chiar și din perspectiva unei colaborări cu Securitatea ca poliție politică. Pur și simplu CNSAS nu poate da un asemenea verdict. Nici dacă cercetează multe ale documente în care apare numele lui Augustin Lazăr. Cum ar fi de pildă cele legate de cunoscutul disident Dumitru Iuga, Dumnezeu să-l odihnească, și care a suferit mult ca urmare a deciziilor luate de procurorul Augustin Lazăr în perioada în care acesta primise sarcina de mare încredere de a conduce comisia de eliberări condiționate de la cumplitul Penitenciar Aiud.

Revenind la istoricul Cristian Troncotă și la afirmațiile sale, cel mai probabil este că ne plasăm în scenariul mai firesc, conform practicilor din acele vremuri, în care pur și simplu Augustin Lazăr a fost recrutat de Securitate, a primit statutul de ofițer acoperit, a fost instruit ca atare și i s-au dat sarcini în consecință. Iar ulterior, în trecutul apropiat, astăzi sau mâine el nu poate recunoaște că a acționat ca procuror cu epoleți, pentru că ar încălca legile siguranței naționale și, din același motiv, nici cei care l-au recrutat și l-au folosit nu-și pot permite să facă acest lucru. Este o situație asemănătoare cu cea a lui Victor Ponta, al cărui statut de acoperit nu a fost recunoscut niciodată și nu a putut primi vreodată o confirmare oficială, nici măcar atunci când Taian Băsescu, președinte al României la data respectivă, a solicitat insistent acest lucru.

Statutul legat de Securitate al lui Augustin Lazăr nu reprezintă însă decât o eventuală circumstanță agravantă la ceea ce deja a fost dovedit. Și anume că acest personaj, în calitate de procuror comunist, a contribuit deciziv la agravarea condițiilor de detenție a unor deținuți politici, la prelungirea perioadei în care aceștia au fost supuși unor acte de tortură și la prelungirea întemnițării lor chiar de către cel care îi avea în custodie.

Sorin Rosca Stanescu