Connect with us

Actualitate

Consilierul local PNL, Zoia Staicu, se lauda in public ca are bani/O intrebam de unde?/Din bugetul local?

Incisiv

Publicat

pe

In data de 09.02.2019, in articolul “Primaria Ploiesti – pământ fertil pentru arborii genealogici ai clientelei politice/PNL “CALARESTE” SI “BIRJARESTE” ADMINISTRATIA LOCALA” Incisiv de Prahova va dezvaluia urmatoarele:

Trebuie să existe o formă de recompensare pentru toţi cei care muncesc în campaniile electorale. Unii primesc lucrări, alţii sunt angajaţi, este o practica a tuturor partidelor politice care s-au perindat la conducerea administratiei locale Ploiesti.

Totusi, parca PSD-ul NU a facut ce face acum Adrian Dobre si PNL-ul care au inceput sa „calareasca” la propiu si sa „birjareasca” efectiv administratia locala, cu tupeu, chiar cu nesimitire am adauga noi.

Din ce în ce mai multe voci din Primăria Ploieşti susţin că adevăratul primar al Ploieştiului nu este Adrian Dobre, cel ales cu aproximativ 20.000 de voturi în urmă cu doi ani, ci Eugen Prună, consilierul personal al edilului, ofiter SRI in rezerva. Prună dă ordine şi nu respectă nicio ierarhie, comportându-se ca şi când Primăria este firma lui personala, dezvaluiau ziare de prestigiu din judetul Prahova (Incomod, Republika News, Jurnalul Prahovean, Fapt Divers, PH-online si Comisarul de Prahova).

Eugen Pruna a “colaborat” foarte bine in calitate de ofiter SRI (sef Sector A la DJI Prahova) cu procurorul Negulescu Mircea la diverse inscenari de dosare penale, unul dintre acestea fiind si al fostului primar, Andrei Volosevici (ocazie cu care a netezit drumul castigarii primariei Ploiesti al actualului primar Adrian Dobre al carui consilier personal este in prezent. Dubios nu? Sa nu zicem …HILAR! Asta pe langa alte incercari de dosare fabricate pe numele unor contracanditati de la vremea respectiva ai primarului Adrian Dobre: Cristian Ganea, Savu Daniel, etc. Printre cei „potcoviti” de Eugen Pruna se numara si fostul sef al Coniliului Judsetean Prahova, Cosma Mircea).

“Pentru cei care nu au aflat inca, Primaria Ploiesti este condusa de Eugen Pruna, consilierul primarului Adrian Dobre. Cand spunem „condusa” ne referim la aranjamente, scheme si manevre, pe care Pruna la intreprinde din calitatea sa de apropiat al PDL-ului PNL-ului Robertei Anastase si prieten bun al primarului, acesta din urma lasandu-i mana libera lui Eugen in luarea deciziilor in urma carora e rost de ciolan.

Asa se face ca lui Pruna i-a mai iesit o „schema” de zile mari, chiar zilele acestea, cand l-a „aranjat” pe Laurentiu Duta, secretar al Primariei si apropiat al cuplului Dobre-Pruna, transferandu-l pe un post caldut la Directia Tehnic-Investitii.

„Mandatul de secretar al lui Laurentiu Duta expira zilele acestea, iar domnul Pruna a aranjat transferul acestuia la Directia Tehnic-Investitii, departamentul Scoli. Initial, i se propusese un post la Achizitii, insa Duta a refuzat”, ne-a spus sursa noastra.

Refuzul de a face parte din departamentul Achizitii poate fi motivat de faptul ca Duta nu doreste sa ajunga in lumina reflectoarelor, cunoscut fiind faptul ca acest departament a fost intotdeauna unul controversat si, deci, urmarit de presa locala”, dezvaluiau cei de la ph-online.ro/.

Dar, in acest articol NU dorim sa ne referim la caracatita lui Eugen Pruna si/sau la angajarile/promovarile persoanelor intime in administratia locala.

Dorim sa supunem atentiei cazul consilierului local PNL, Zoia Staicu.

Asa cum am dezvaluit in repetate randuri cu probe si martori de necontestat (ocazie cu care am somat pe Adrian Dobre si/sau pe Zoia Staicu, consilierul local sus mentionat sa dezminta sau se ne actioneze in judecata), Zoia Staicu a fost persoana din PNL care a implicat ilegal in Campania Electorala Politia Locala Ploiesti in folosul lui Adrian Dobre, fapte de o gravitate extrema.

Am precizat ca nu este de mirare de ce Adrian Vaida, eternul director interimar al Politiei Locale Ploiesti este mentinut in functie, in profida numeroaselor plangeri penale pe numele acestuia (urmarit penal de Parchetul General alaturi de mentorul sau, procurorul Negulescu Mircea pentru minciuna si inducerea in eroare a organelor de cercetare penala) sau si/sau sesizari la Comisia de Disciplina pentru abuzurile sale asupra angajatilor, sesizari blocate de primarul Adrian Dobre).

Sotul doamnei consilier Zoia Staicu lucreaza la SGU Ploiesti, in calitate de sef al Biroului “Parcari-Ridicari auto”.

Poate acum politistii locali pot deduce de ce “maria” sa Adrian Vaida a facut un asa zis protocol ilegal prin care acestia de la Ordine Publica trebuiau sa asiste cand sotul consilierei ridica masinile de pe domeniul public, in fapt sa ii asigure o “protectie” pe gratis acestuia.

Dar, caracatita se extinde mult mai mult in administratia locala si problema cu “vasalul- ghiocelul penal” Adrian Vaida pare o “gainarie” ieftina si de prost gust.

De precizat este faptul ca, Zoia Staicu este colega si prietena cu sotia primarului Adrian Dobre care lucreaza tot la RASP.

Acum devine nebuloasa si bataia de joc, cu nesimtire, pe fata adaugam noi.

Primaria Ploiesti – pământ fertil pentru arborii genealogici ai consilierului

”Este adevărat că fata mea a câștigat un concurs pentru un post la Direcția de gestiune a patrimoniului din cadrul Primăriei Ploiești. Este absolventă de ASE și are un master în combaterea infracțiunilor economice. Directorul direcției este nepoata mea (Carmen Bucur, fiica sorei Zoiei Staicu), numită în funcție după suspendarea lui Florin Petrache (n.r- Florin Petrache suspendat dupa un dosar efectuat de procurorul Negulescu Mircea, prietenul si colaboratorul lui Eugen Pruna, consilierul primarului PNL, Adrian Dobre), declara cu nonsalanta pentru Observatorul Prahovean, “duduia” Zoia Staicu, in data de 20.10.2018.

Mai mult, sursele noastre ne dezvaluie ca si prietenele fiicei lui Zoia Staicu sunt angajate pe banda rulanta in administratia locala Ploiesti. Interesant, nu? Pentru noi este doar un simlu subiect de presa, pentru organele noastre de cercetare penala cam inerte in ceea ce priveste Primaria Ploiesti ar putea fi elementele constitutive ale sarvasirii unor infractiuni prevazute de Codul de pr. Penala avand in vedere ca sunt “indicii temeinice” pentru savarsirea acestora.

Vă prezentăm situația financiară a consilierului local Zoia Staicu care, potrivit declarațiilor de avere completate pe data de 6 iulie 2017 si 15.06 2018, deține două terenuri agricole, unul în comuna Finta cu o suprafață de 10.500 metri pătrați (cotă parte 50%), iar celălalt în comuna Cornești cu o suprafață de 37.400 metri pătrați. Aceasta mai are două terenuri intravilane, unul în comua Finta cu o suprafață de 2.000 metri pătrați (cotă parte 50%), iar celălalt în comuna Cornești, cu o suprafață de 8.800 metri pătrați.

Consilierul municipal are un apartament în Ploiești cu o suprafață de 80 metri pătrați (cotă parte 50%) și două case de locuit în comuna Cornești, una cu o suprafață de 30 metri pătrați și o alta cu o suprafață de 70 de metri pătrați.

Zoia Staicu avea un autoturism marca Mazda fabricat în anul 1998, un Volkswagen Passat fabricat în anul 2009 și un Volkswagen Golf 6 fabricat în anul 2009, autoturismul Mazada fiind vandut in 2018.

Consilierul municipal Zoia Staicu a avut în anul 2018 un venit lunar de aproximativ 50.044 lei din partea R.A.S.P. Ploiești. Soțul acesteia a avut un salariu lunar de 23.128 lei din partea SGU Ploiești”.

“Trai pe vatrai” cu “Famiglia”, pardon…cu familia toata anjajata in administratia locala si beneficiara a banilor contribuabililor, precizam in incheierea articolului respectiv.

Iata ca doar la o saptamana de zile dupa aceste dezvaluiri, consilierul local PNL, Zoia Staicu, se lauda in public si pe Facebook ca are bani. Normal, bugetul local sa traiasca. Si administratia PNL! (Cristina T.).

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/02/09/primaria-ploiesti-pamant-fertil-pentru-arborii-genealogici-ai-clientelei-politicepnl-calareste-si-birjareste-administratia-locala/

Actualitate

Revenirea lui Gabriel Oprea pe scena politica, da roade!/UNPR, surpriza alegerilor/Analiza

Incisiv

Publicat

pe

De

“Zilele astea toată lumea se concentrează pe soarta partidelor mari. Când, de fapt, adevăratele surprize se întâmplă în cazul celorlalte partide, în partea a doua a clasamentului.

Până acum două săptămâni, sondajele indicau o tendință de creștere pentru PMP. Eu personal eram din ce în ce mai convins că va trece pragul de 5%, la fel cum a făcut și la alegerile parlamentare din 2014: pe ultima sută de metri, la mustață.

Apoi însă a venit dezvăluirea cu Petrov, numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea. Se pare că utilitatea publică a acestuia s-a epuizat și atunci s-a scos dosarul.

Această dezvăluire a provocat deja consecințe. Măsurarea cea mai recentă arată că PMP a scăzut înapoi la loc, mult sub 5%, irosindu-și tot ce acumulase până acum de la începutul anului. Concluzia: PMP nu va intra în Parlamentul European.

În schimb, sunt semne că voturile se mută către un alt partid din aceeași zonă a clasamentului electoral: UNPR.

În cel mai recent sondaj Sociopol, terminat la sfârșitul săptâmănii trecute, UNPR a trecut deja de 3% și e pe creștere.

Din ce se întâmplă, trag concluzia că că temele legate de zona militară și de securitate i-au priit UNPR-ului în această campanie, ca și recentele subiecte de dezbatere publică: acoperirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi în cimitirul miliar din Valea Uzului, demontarea statuii lui Mihai Viteazu la Oradea, scoaterea drapelului României la Miercurea Ciuc, folosirea imnului Ungariei și a imnului secuiesc în secuime.

La asta se adaugă probabil și efortul de campanie: din ce am auzit, Oprea a bătut toată țara, vizitând toate județele în ultimele trei luni.

Avem o campanie în care, pe lângă bazinele mari de vot, lupta electorală se duce inclusiv pe bazine foarte bine definite, punctuale, la nivel de categorii profesionale.

Iată că zona militarilor își îndreaptă votul spre UNPR. Va trece pragul de 5%? Urmează o ultimă săptămână de campanie foarte interesantă în această privință”, precizeaza renumitul sociolog intr-o analiza pertinenta, precizeaza recunoscutul sociolog,  Mirel Palada. (Sava N.).

 

Citeste in continuare

Actualitate

Comunicat de presă/Se solicită intervenția Guvernului României pentru soluționarea situației privind îndepărtarea monumentului ecvestru al Domnitorului Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea

Incisiv

Publicat

pe

De

20.05.2019

Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis, luni, Primului-ministru Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă în care solicită intervenția Guvernului României pentru soluționarea situației privind îndepărtarea monumentului ecvestru al Domnitorului Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea. Scrisoare este însoțită de documentele și avizele care atestă pașii privind edificarea și legitimitatea amplasării monumentului.

UNPR solicită repunerea de urgență a statuii marelui Voievod român Mihai Viteazul pe locul în care a fost realizată și amplasată, prin contribuția personală a militarilor români.

Redăm, în continuare, conținutul integral al scrisorii:

Stimată Doamnă Prim-Ministru,

Asociația Culturală Mihai Viteazul”, instituție cu personalitate juridică, a solicitat sprijinul UNPR în legătură cu situația monumentului ecvestru al Voievodului Mihai Viteazul de la Oradea, în calitate de partid care a sprijinit întotdeauna instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională și care are un respect profund, dovedit, pentru valorile și simbolurile naționale.

Așa cum știți, primarul municipiului Oradea a decis și a pus în aplicare decizia de îndepărtare a monumentului, edificat prin contribuții proprii ale cadrelor militare active și în rezervă și amplasată legal, în urma obținerii tuturor avizelor necesare, în Piața Unirii din Oradea. Acestă acțiune a creat o emoție negativă în inimile militarilor și în inimile tuturor românilor patrioți.

Asociația contestă, pe bună dreptate, iar UNPR sprijină cu toată convingerea și cu toate forțele acest protest, legitimitatea hotărârii de înlocuire, prin îndepărtare a monumentului închinat Domnitorului Mihai Viteazul, cu statuia Regelui Ferdinand, pe același soclu.

Departe de noi să contestăm meritele Regelui Ferdinand Întregitorul sau oportunitatea instalării unui monument al său oriunde în municipiul Oradea, chiar și în Piața Unirii.

Dar eliminarea statuii Domnitorului Mihai Viteazul, simbol al națiunii române, al Unirii, al Statului Unitar, care are ca proprietar de drept Asociația ce poartă numele marelui Voievod român, reprezintă o acțiune ilegală, un act injust și imoral, o formă de manifestare directă a unui atac la adresa valorilor, a simbolurilor naționale și a istoriei României.

România a sărbătorit recent Centenarul Marii Uniri, iar acțiunea primăriei municipiului Oradea, mai ales în acest context istoric, este nu doar nejustificată, ci și condamnabilă și periculoasă. 

Vă rugăm, stimată doamnă prim-ministru, să acordați atenția și sprijinul dumneavoatră soluționării acestei situații și să întreprindeți orice demers este necesar pentru ca această nedreptate săvârșită la adresa istoriei și a neamului românesc, dar și a noastră, a tuturor românilor, de ieri, de azi, de mâine, să fie reparată.

Cu deosebită considerație,

Gabriel OPREA

Președintele UNPR”

Biroul de presă

Citeste in continuare

Actualitate

SRI nu are competente teritoriale în exterior/ Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații este Coldea?

Incisiv

Publicat

pe

De

Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații de securitate nationala si lipsit de cunoștințe juridice poate fi un general lt. cu trei stele, fost prim adjunct al SRI!!!! Doar CINCI motive identificate:

  1. SRI nu are competenta materiala de a efectua acte procedurale efective, prin lucratorii sai, care implică extradarea unui cetățean român,
    dar legal are nu dreptul, ci obligatia, de a furniza informatii, dacă le cunoaste, care sa ajute la actiunea JURIDICO-JUDICIARA SI POLITIENEASCA (INTERPOL sau EUROPOL) a MJ, MAI și MAE cu elemente de extraneitate specifice dreptului international (public-ca raporturi juridice intre cele doua state si privat- fiind vorba de drepturile procesual penale ale cetateanului roman care are si un anumit statut juridic, din câte am înțeles, pe teritoriul acelui alt stat;
  2. SRI nu are investigatori sub acoperire (a se vedea C. pr. pen. );
  3. SRI nu are competente teritoriale în exterior („la extern”), pentru a obține aceste informații fiind, funcție de natura/obiectul lor SIE sau DGIA – Direcția de informații externe a Apărării;
  4. Nu l-a compromis niciun terț pe col. Dumitrescu Marian, ci chiar SRI-ul prin trimiterea intr-o misiune ilegala; mai ales ca acoperirea de interpret/ translator este hilara și nu rezista la verificări, în condițiile în care MJ, MAI, MAE și SIE au proprii cunoscători de limbi străine de circulație internationala (Dumitrescu cunoaște rromgleza);
  5. Ce acte cu „alta identitate” dintre cele instituțional -procedurale cu efecte juridice mai putea incheia Dumitrescu?!!! Cui i-ar fi fost opozabile acestea?! Iar îl punea SRI sa săvârșească infracțiuni de fals privind identitatea, fals intelectual, uz de fals, uzurparea de calități oficiale??!! (Paula Stan).

Citeste in continuare

Parteneri


Știri calde

Actualitate5 ore ago

Revenirea lui Gabriel Oprea pe scena politica, da roade!/UNPR, surpriza alegerilor/Analiza

“Zilele astea toată lumea se concentrează pe soarta partidelor mari. Când, de fapt, adevăratele surprize se întâmplă în cazul celorlalte...

Actualitate15 ore ago

Comunicat de presă/Se solicită intervenția Guvernului României pentru soluționarea situației privind îndepărtarea monumentului ecvestru al Domnitorului Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea

20.05.2019 Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis, luni, Primului-ministru Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă în care solicită intervenția Guvernului României...

Actualitate1 zi ago

SRI nu are competente teritoriale în exterior/ Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații este Coldea?

Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații de securitate nationala si lipsit de cunoștințe juridice poate fi un general...

Actualitate1 zi ago

Ramane sa reflectati cine este si cum se repliaza sistemul paralel!

Iata cum se poate obtine un consens politic absolut in Parlamentul Romaniei, mai ales in Senat, unde cu 104 de...

Actualitate1 zi ago

A dispărut un dosar/denunţ din DNA: pe fostul şef SRI

În decembrie 2015, un om de afaceri, reţinut şi ulterior trimis în judecată de DNA, denunţă la DNA pe fostul...

Actualitate1 zi ago

Sunt primar mă doare în…PARCUL NAȚIONAL…Mă apără judecătorul!

Cum poți construi ilegal într-o arie protejată cu voie de la Romsilva și Tribunal? O fâneață dintr-o zonă protejată dintr-un...

Actualitate1 zi ago

Primarul PSD din municipiul Orșova, Marius Stoica este un PENAL

Primarul municipiului Orşova, social-democratul Marius Stoica, a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni, precum...

Actualitate1 zi ago

Editorial/Scrisoarea unui subaltern!

„Chiar dacă umbli năuc zi și noapte ești mai singur și mai marginalizat ca niciodată! Toți te mint, toți îți...

Actualitate1 zi ago

De ce a rupt-o Dragnea cu Carmen Dan!

(Preluare National  – Catalin Tache): Liviu Dragnea i-a dat interzis lui Carmen Dan in campania electorala! Masura radicala, fara precedent...

Actualitate1 zi ago

In legatura cu furnizarea de apa din Comuna Calugareni/Judetul Prahova/Clientii sunt satui de atata minciuna si invarteala in jurul cozii

De aproape 2 saptamani si jumatate in 95% din timp cei din Comuna Calugareni/Judetul Prahova nu au avut apa furnizata...

Actualitate1 zi ago

„Ce spune teoria jocurilor despre ,,reduta’’ Dragnea și ,,soldații’’ CCR și DNA-ICCJ”.

Edna Ullman, în lucrarea ,,Apariția moralei’’, explică o situație cu doi soldați care operează o mitralieră într-o redută împotriva inamicului...

Actualitate1 zi ago

Putin versus Erdogan, lovitură de maestru

Din cel puțin două mișcări consecutive de mare maestru, țarul Rusiei, Vladimir Putin l-a extras pe sultanul Turciei Recep Erdogan...

Actualitate1 zi ago

Liderul PNL, luat peste picior: Orban, lupul, magarul si miorita

(PRELUARE INPOLITICS.RO): ”Aflu că domnul Ludovic Orban a mers azi la sărbătoarea ”Măsurișul oilor de la Pria”, în Sălaj, de...

Actualitate4 zile ago

BOMBA ZILEI/Directorul Ziarului Incisiv de Prahova intra in politica/Vicepresedinte UNPR si presedinte UNPR Organizatia Municipiului Ploiesti

O bomba in adevaratul sens al cuvantului  a intrat chiar in redactia ziarului Incisiv de Prahova. Ofiterul SRI, in rezerva,...

Actualitate5 zile ago

Comunicat de Presa

Vineri, 17.05.2019, începând cu ora 11:30, va avea loc la HOTEL CENTRAL Ploiești, sala ALFA (etaj 2), ședința de lucru...

Partener media exclusiv

stiri actualizate

Top Articole Incisiv