Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/ Noua grupare de ”lupi tineri” din SRI chiar apara interesele economice ale statului roman

Publicat

pe

Dincolo de harmalaia din politica si justitie, mult hulitul sistem tocmai ce este pe cale sa spele o parte din rusinea din ultimii ani, atunci cand capitalul autohton a fost lasat de izbeliste, pentru a fi ”praduit” in voie de ”partenerii” occidentali. Iar situatia a scapat cu totul de sub control inca din momentul in care unele servicii secrete occidentale si-au permis aroganta fara precedent de a trimite in tara noastra ofiteri acoperiti care au actionat nu doar ca agenti de influenta pentru marile corporatii multinationale, ci direct ca si ”killeri economici”. Denumire care, in lumea de intelligence sunt etichetati ”acoperitii” care au misiunea de a ”lichida” anumite afaceri care fac concurenta companiilor sprijinite de serviciile din care fac parte. Iar la noi ”lichidarea” afacerilor bazate pe capitalul autohton a devenit un adevarat sport in masa, nicio structura contrainformativa neavand ”cojones” ca, atatia ani de zile, sa opuna barem vreo farama de patriotism national. Si sa-si faca treaba pentru care sunt platiti cu sume deloc de neglijat de la bugetul statului roman, ci nu din fondurile de protocol ale multinationalelor.

Numai ca singurele ”bravade” ale serviciilor romanesti din perioada de glorie a statului paralel s-a limitat la monitorizarea activitatii acestor ”killeri economici”, fara insa ca nicio structura informativa romaneasca sa intinda vreo mana de ajutor, cat de discreta, ”tintelor” reprezentate de cele mai competitive companii bazate pe capitalul autohton. Asta in ciuda faptului ca multe dintre ”obiectivele” killerilor economici straini erau companii strategice ale statului roman! Astfel ca ofiterii care coordonau structurile de contraspionaj economic ar fi trebuit sa intervina chiar conform fisei postului! Dar nu, cei care au condus atata amar de vreme Directia Economica a Serviciului Roman de Informatii s-au limitat sa priveasca in alta parte, de cele mai multe ori spre propasirea propriilor afaceri,atunci cand ”killerii economici” ai BND-ului german, DGSE-ului francez, AIVD-ului olandez sau mai ales ai IH-ul ungar dadeau iama prin capitalul autohton, fara sa li se opuna nici cea mai mica rezistenta. Culmea umilintei este insa ca serviciiile straine sau grupurile transfrontaliere de interese dadeau aceste  lovituri sub centura mediului de afaceri romanesc chiar prin intermediul … structurilor romanesti!  Pentru ca atat virusarea ANAF de catre SRI, cat si declansarea ”prigoanei” Antifraudei au fost coordonate strict in combaterea ”undirectionala” a ”marii evaziuni fiscale” practicate doar de companiile romanesti care erau concurente recunoscute marilor jucatori de pe piata europeana. Iata insa ca o grupare de ”lupi tineri” ai SRI-ului, despre care am mai scris si voi mai scrie a ”intors armele” si a indeplinit deja cu succes mai multe operatiuni strict legale de protejare a capitalului autohton in fata presiunilor externe. Mai mult chiar, date de ultima ora arata ca deja s-a trecut si la identificarea ”killerilor economici” care actioneaza pe teritoriul Romaniei si in curand va fi dat primul mesaj ca noua grupare din SRI chiar apara interesele economice ale statului roman. Astfel ca la un anumit nivel al sistemului se vorbeste de prima ”extragere”controlata a unui ”killer economic”, cel mai probabil controlat de AIVD-ul olandez si expulzarea sa mascata. Ar fi un prim semnal ca SRI-ul sau cel putin o parte a acestuia isi poate indeplini ingrata misiune de a proteja marile proiecte de infrastructura ale Romaniei, facand sa esueze atat preconizata preluare ostila a Portului Constanta, dar mai ales ca va spulbera boicotul extern exercitat impotriva construirii autostrazii Brasov – Comarnic.

”Paluga”, ”Anaconda” si Capsuna…

Cam acestia au fost generalii SRI care ar fi trebuit sa protejeze capitalul autohton in anii in care s-au aflat la conducerea Directiei cu atributii pe linia economica a serviciului. Iata insa ca de la Sorin Cosma la Elena Istode si Valentin Capsuna, generalii sereisti au aparat economia romaneasca de aproape ca nu a mai ramas nimic din ea. Mai mult chiar, in cazul generalului Sorin Cosma a fost nevoie chiar ca acesta sa fie ”extras” de proprii sustinatori de la conducerea Directiei Economice si ”exilat” la sefia Brigazii Antitero, fiind la un pas sa ingenuncheze definitiv si aceasta structura de elita a SRI. Cum insa operatiunile ”killerilor economici” au debutat in forta inca pe vremea mandatului lui George Maior si nimeni nu a indraznit sa miste un deget, ”cutuma” de a nu-i deranja pe agentii de influenta recunoscuti ai anumitor servicii de spionaj occidentale a fost pastrata cu sfintenie si de ceilalti factori de decizie din sistem.

ANAF, ”tesla” statului roman

Mai mult chiar, situatia s-a agravat dupa ce ANAF-ul s-a lasat penetrat mai ceva ca pe Centura politicii de catre serviciile secrete si oamenii SRI-ului au ”detonat” noua Directie Antifrauda aparuta pe vremea mandatului de premier a lui Victor Ponta, atunci cand ”Jihadul” impotriva firmelor romanesti a cunoscut apogeul. Asta imediat dupa ce un sef de Directie care pregatea ”vinerea neagra” pentru multinationale prin declansarea unor controale si la companiile straine a fost ”decapat” de indata sub acuza ca nu si-ar fi platit partea lui la nota de plata a unei mese intre prieteni in concediul din Turcia. Si chiar daca intre timp acesta a fost achitat definitiv, indepartarea sa a lasat cale libera ”killerilor” economici straini sa-si faca de cap cum au vrut intr-o Romanie care parea sa mai aiba servicii secrete doar atunci cand era vorba de ”anihilarea” financiara a propriilor investitori.

”Baricadati” in Portul Constanta si pe Brasov – Comarnic

Pe 9 decembrie anul trecut dezvaluiam atat existenta noii ”falange economice” din SRI, cat si primele reusite ale ofiterilor de informatii in protejarea unor proiecte de  infrastructura vitale pentru asigurarea securitatii energetice a Romaniei. Iar in paralel cu desfasurarea unor  astfel de misiuni, gruparea din SRI care a reintrat prima pe ”matca” ei constitutionala a trecut si la luarea primelor masuri contrainformative concrete pentru ”izolarea” si chiar ”anihilarea” prin expulzare a ”killerilor economici” care au facut prapad in ultimii ani in capitalul romanesc. Iar alte doua provocari majore pentru perioada urmatoare sunt reprezentate de impiedicarea preluarii controlului asupra Portului Constanta, cat si de asigurarea conditiilor legale pentru construirea cu celeritate a autostrazii Brasov – Comarnic. Desi inclusiv  fosti premieri ai Romaniei au fost amenintati chiar de catre ”vechea garda” din SRI ca vor fi arestati daca dau drumul la acest proiect care afecteaza interesele economice majore ale anumitor comunitati din Sibiu. Prietenii de la BND stiu de ce…(Catalin Tache).

 

 

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv17 ore ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv2 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv3 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv3 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv3 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv4 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv4 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv4 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv4 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv