Actualitate
EXCLUSIV/Conducerea Colegiului Fizioterapeutilor pregătește în taină o întrunire pentru mușamalizarea abuzurilor și ilegalitatilor savarsite
La un de la înființare bilanțul Colegiului Fizioterapeutilor din România este unul dezastruos. Pentru fizioterapeuți acest an a însemnat: cheltuieli suplimentare, nervi, multe drumuri, rezultate zero în promovarea drepturilor, confuzie, degradare profesională. Dezastrul a început odată cu fraudarea alegerilor care au avut loc acum un an de zile. Aceste alegeri în baza cărora actuala conducere s-a instalat confortabil în fruntea acestui colegiu, au fost fraudate prin solicitarea ilegală, de către comisiile electorale în cârdășie cu cei aflați acum la conducere, a unor documente pe care regulamentul electoral nu le prevedea, îngrădind astfel dreptul la vot al multor persoane. Odată cu încheierea alegerilor, posturile din organigrama colegiului au fost ocupate – drept recompensă – de anumiți membrii ai comisiilor electorale iar altele pe bază de rudenie și cumetrie, posturi bine plătite fără ca acestea să fie scoase la concurs așa cum prevede legea.
Conducerea Colegiului Fizioterapeutilor în frunte cu doamna Elena Căciulan și Daniela Stanca Nicoleta, pregătește în taină o întrunire a grupului pentru mușamalizarea abuzurilor și ilegalitatilor pe care le face. În continuare se dau hotărâri ilegale cu scopul de a face bani de pe urma fizioterapeuților. Atitudinea acestei conduceri care sfidează legea, este o perpetuare a abuzurilor făcute de pe vremea când se afla la conducerea Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie. Din câte se pare, adevărul scos la iveală de noi, i-a deranjat rău de tot pe cei din conducere.
Din cercetările noastre și discuții avute chiar cu persoane din interiorul acestui grup – persoane care vor să-și păstreze anonimatul deoarece le este teamă de aceste doamne, Elena Căciulan și Daniela Stanca, din spusele acestora cele două personaje fiind răzbunătoare – nemaisuportând atitudinea agresivă și faptul că sunt obligați să-și asume lucruri ilegale nu mai știu ce să facă, unii chiar și-au dat demisia în grup. Acestea ne-au spus că a devenit insuportabilă atmosfera din acest Colegiu care a sfidat chiar documente, adrese de la Ministerul Sănătății și DSP-uri. La fel s-a întâmplat și cu adresele primite de la facultățile de profil care le-au atras atenția că obținerea ALP-ului este un drept câștigat prin Legea invățământului, lege organică, lege superioară legii 229/2016. Facultățile ar trebui să intervină pentru a-și apăra studenții și absolvenții. La ora actuală sunt procese pe rol, pe bandă rulantă, deschise de către fizioterapeuți care solicită anularea unor hotărâri ilegale. Cu toate acestea, abuzurile continuă dar, din câte se pare și procesele se vor înmulți. Adrese primite de la Ministerul Sănătății sunt interpretate după bunul plac al acestei conduceri, mulți fizioterapeuți fiind revoltați din acest motiv.
Încălcarea flagrantă a unui drept obținut în urma studiilor de licență, cu scopul de a face bani, se lasă cu efecte dezastruoase pentru fizioterapeuții care încă nu au un loc de muncă, aceștia fiind obligați să se împrumute de bani pentru a plăti obținerea autorizației de liberă practică. Instituțiile care scot la concurs posturi de kinetoterapeut cer aceste autorizații. Absolvenții pentru a obține aceste autorizații trebuie să plătească foarte mulți bani colegiului, deși legea nu prevede acest lucru. Cei care se prezintă la concurs, dacă nu reușesc să ia acel post rămân datori, pentru că nu există alt mod de a face rost de bani decât de a se împrumuta. (ex. fiind un singur post și se înscriu 10 candidați, 9 dintre ei rămân cu datorii). Se vede clar intenția actualei conduceri de a face bani cu orice preț.
Cu scopul de a face bani conducerea actuală în frunte cu Elena Căciulan și Daniela Stanca au condiționat eliberarea autorizațiilor de liberă practică de înscrierea în colegiu și plata anticipată a cotizației pentru un an de zile deși, repetăm, obținerea autorizației de liberă practică este un drept câștigat în urma absolvirii studiului de licență de specialitate. Ba mai mult, actuala conducere a eliberat autorizații de liberă practică pe perioadă determinată fapt care contravine legii. Efectul acestei hotărâri a fost creșterea cheltuielilor pentru cei care trebuie să dețină aceste autorizații ei fiind obligați să le reînnoiască (unii dintre ei doar după câteva luni) și desigur bani mai mulți în „pușculița colegiului”. Deși chiar din titlu legea face referire la „exercitarea profesiei de fizioterapeut” (titlul complet: Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România) în total dezacord cu aceasta și deplin dispreț față de cei ale căror drepturi și demnitate profesională ar trebui să le promoveze, actuala conducerea îi autorizează pe aceștia nu să-și exercite profesia (așa cum o fac celelalte categorii profesionale din domeniul sănătății) ci doar să „desfășoare activități de fizioterapie”. Acest lucru induce o mare confuzie în domeniu având în vedere că există și asistenți care au dreptul să exercite activități de fizioterapie dar și, implicit, o diminuare a statutului profesional. Art. 21, lit c) din legea amintită mai sus reia în detaliu cele mai sus și prevede: „autorizează sau, după caz, avizează exercitarea profesiei de fizioterapeut pe teritoriul României. Același art 21 la lit. a) prevede: „în calitate de autoritate competentă în domeniu asigură autorizarea, monitorizarea și controlul exercitării profesiei de fizioterapeut, în colaborare cu Ministerul Sănătății și lit. k) continuă: „ține evidența fizioterapeuților autorizați și, după caz, acordă, certifică, suspendă și retrage dreptul de exercitare a profesiei de fizioterapeut în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Ori Legea 229 nu are însă norme!!! Oare cum ține evidența actuala conducere?
Ce face Ministerul Sănătății în acest timp?
Deși Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate de stat în domeniul sănătății, trebuie să urmărească activitatea Colegiului Fizioterapeuţilor din România astfel încât aceasta să se desfăşoare în condiţiile legii, se face că nu știe nimic. Domnule secretar de stat Brădățan Tiberius, art. 40, alin. 3 din statutul Colegiului vă obligă să luați măsuri. Din surse interne, actuala conducere afirmă faptul că dacă dumneavoastră nu ați avut niciodată nimic de obiectat la hotărârile Colegiului ceea ce înseamnă că ele sunt perfect legale. Asta vă face părtaș la abuzurile pe care le sesizăm. Doamna Ministru Sorina Pintea, cum de s-a ajuns ca o profesie importantă din domeniul îngrijirii sănătății umane să ajungă bătaia de joc a acestei conduceri? Ce se întâmplă în ograda dumneavoastră?
La o simplă analiză a hotărârilor, fără a avea cunoștințe juridice oricine își poate da seama că hotărârea nr. 7 a Consiliului Național al Colegiului Fizioterapeuților condus de doamna Elena Căciulan, modifică prevederile statutului acestui Colegiu. Culmea cinismului de care dă dovadă acest grup organizat este că multe hotărâri ilegale au fost modificate cu alte hotărâri tot ilegale.
Atragem atenția pe această cale instituțiilor abilitate pentru luarea de măsuri, deoarece o categorie profesională de care mulți dintre noi avem nevoie, este umilită, mulți fizioterapeuți preferând să plece din țară. Oare de copii noștri, de părinții noștri cine va mai avea grijă atunci când vor avea nevoie de recuperare medicală? (Stan Vasilica).
Actualitate
Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic
Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.
O tranziție orchestrată la nivel înalt
Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.
O carieră construită pe expertiză tehnică solidă
Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.
Un pilon al securității și eficienței federale
Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 4 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 5 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 17 oreI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești




