Actualitate
Laura Codruța Kovesi, cu capul pe butuc

Dezvăluirea lui Sebastian Ghiță făcută în direct, pe mai multe televiziuni de știri, este năprasnică. Fostul deputat PSD, aflat în prezent la Belgrad, unde a cerut azil politic, a prezentat o dovadă zdrobitoare. Laura Codruța Kovesi i-a cerut și a primit contravaloarea unei curse extrem de costisitoare cu o aeronavă Țiriac Air. Cea care l-a readus în țară pe Nicolae Popa, după ce acesta fusese arestat la Jakarta. Politic, a fost o lovitură de imagine pentru Traian Băsescu, aflat în competiție prezidențială cu Mircea Geoană în al doilea tur de scrutin. Iar Laurei Codruța Kovesi această operațiune i-a adus numirea în funcția de șef al DNA.
Situația care părea până mai ieri extrem de complicată s-a simplificat ca prin farmec. Cu o întârziere de mai mulți ani, Sebastian Ghiță a obținut și prezentat dovada faptului că plata acestei curse a fost asigurată de el. Fiindcă l-a rugat insistent doamna Laura Codruța Kovesi. Deci capul procurorilor, pentru a-și asigura o victorie în plan profesional, apelează la un om de afaceri, cu care declară până în prezent că nu a avut niciun fel de relații personale, pentru ca acesta să bage adânc mâna în buzunar și să-i facă un favor.
De ce este atât de importantă această dezvăluire făcută în baza unui document, care a apărut abia acum, cu o întârziere destul de mare? De ce Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, recent înființată, după o opoziție înverșunată a președintelui Klaus Iohannis și a frontului politic anti-PSD, are acum de rezolvat un dosar de excepție?
1). Dacă documentul furnizat de Sebastian Ghiță este autentic și dacă denunțul său penal împotriva lui Kovesi se întemeiază pe existența acestui document, atunci Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție are la dispoziție proba că doamna Laura Codruța Kovesi a comis o ilegalitate. Practic, i-a cerut unui om de afaceri controversat, căruia ulterior i-a deschis mai multe dosare penale, o mită în valoare de zeci de mii de euro. Scopul fiind acela, ca aducându-l rapid în țară cu cătușele la mâini pe Nicolae Popa, să-l ajute pe Traian Băsescu să obțină un al doilea mandat prin înfrângerea în alegeri a contracandidatului său Mircea Geoană. Să ne amintim că, la confruntarea finală Băsescu-Geoană, primul i-a bătut obrazul liderului PSD făcând publică întâlnirea acestuia în ceas de noapte cu Sorin Ovidiu Vântu și anunțându-l pe contracandidat că Nicolae Popa, un apropiat al controversatului om de afaceri va fi adus împachetat la București. Băsescu a sugerat astfel că o întreagă rețea criminală, păstorită vezi Doamne de Mircea Geoană, urmeză să fie destructurată. La rândul ei, Laura Codruța Kovesi a obținut prin acest succes al aducerii lui Nicolae Popa un nou post în fruntea ierarhiei marilor Parchete.
2). Procurorii secției pentru investigarea infracțiunilor în Justiție vor descoperi cu ușurință că au în față două documente vizând facturarea aeronavei Țiriac Air, dintre care doar unul este autentic. Un document depus la dosar de mai mulți ani, reprezentând o factură achitată de Ministerul de Interne în luna septembrie 2011. Și, atenție, o altă factură, prezentată acum de Sebastian Ghiță, după ce întâmplător ANAF a descoperit acest document și care atestă o plată făcută pentru aceeași cursă Air Țiriac în data de 21 aprilie. Unul dintre cele două documente este fals. Iar documentul fals este cel emis de Ministerul de Interne, un argument în acest sens fiind faptul că Popa a fost readus în țară în aprilie 2011 și nu în septembrie 2011. Iar Laura Codruța Kovesi, în calitatea pe care o avea, era imposibil să fi ignorat existența acestui fals.
3). Factura originală, cea reală, cea plătită de Sebastian Ghiță, a existat iar apoi a dispărut din dosarul penal al cauzei administrat de DNA Prahova, unitatea de elită a instituției, așa cum în repetate rânduri a precizat Laura Codruța Kovesi. Deci unul dintre cei mai importanți protejați ai fostului șef DNA, fostul procuror Lucian Onea a sustras direct sau prin interpuși documentul original, după ce Sebastian Ghiță a făcut primele dezvăluiri în acest sens.
Odată pusă în mișcare Secția pentru investigarea infracțiunilor în Justiție, lucrurile nu se vor opri aici. Ancheta se va desfășura pe multiple planuri și este de presupus că va fi finalizată printr-un dosar, care va viza un grup criminal organizat în epicentrul căruia se va afla zeiția Justiției și a Dreptății, de curând căzută de pe soclu, Laura Codruța Kovesi.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Grecia iși consolidază capacitățile de apărare cu sistemul ambițios Achilles Shield
Actualitate
Atenție la schemele de recrutare: Air Force alertează asupra riscurilor implicate în ofertele de la entități străine
Actualitate
Marea Britanie, prima misiune pentru apărarea Europei împotriva Rusiei: „Operațiunea Chessman”
-
Ancheteacum 5 zile
Decontarea serviciilor turistice pentru personalul din apărare și ordine publică în 2025
-
Exclusivacum 3 zile
Sfârșit de epocă: Moartea Papei Francisc la 88 de ani marcheză o transformare globală
-
Exclusivacum 3 zile
Incident rutier: Șofer cu permis suspendat și alcoolemie mare, prins în urma unei urmăriri
-
Ancheteacum 3 zile
Femeie dispărută găsită moartă într-o acumulare de apă în satul Petreni
-
Exclusivacum 2 zile
Minunea de Paște la Baia Mare: Un bărbat in cărucior cu rotile își recapătă mobilitatea
-
Exclusivacum 5 zile
Sâmbăta Mare: Tradiții, obiceiuri și ce nu trebuie să faci in această zi
-
Administratieacum 3 zile
Salvamontiștii din Bran intervin pentru recuperarea a doi turiști italieni blocați în Munții Bucegi
-
Administratieacum 2 zile
Modernizare și sustenabilitate: Hidro Prahova S.A. lansează un sistem de monitorizare a pierderilor de apă