Actualitate
Klaus Iohannis și aiuritorul său comportament din aceste zile/Un presedinte gol
Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog):
În contextul actualului război intern din România vă propun să facem un extrem de succint, dar necesar pentru acest articol, recurs la istorie.
Ideea edificării Uniunii Europene de azi nu este un fruct al prezentului. Ea a fost conceptualizată până la nivel de detalii de execuție încă de pe vremea Germaniei naziste. Iată ce scria Ribbentrop, ministrul de externe al lui Hitler, într-un raport secret din martie 1943:
„Așa cum i-am propus deja Fuhrerului […] trebuie să proclamăm cât mai curând posibil, în formă cât se poate de concretă, Uniunea Statelor Europene”.
În fundamentarea proiectului conceput în prima jumătate a secolului trecut de regimul hitlerist se preciza (Werner Daitz, economistul partidului național socialist, 1940) că Germania nu trebuie să pretindă explicit conducerea Uniunii Statelor Europene, deoarece asta ar putea genera reacții adverse în trena principiului suveranității. Această poziție de lider va trebui să fie atinsă implicit, prin impunerea forței superioare a Germaniei în domeniile strategice față de celelalte state ale Uniunii:
„… a se vorbi numai de Europa, deoarece conducerea de către Germania vine de la sine, datorită greutății politice, economice, culturale, tehnice și amplasării geografice a acesteia”.
Fiecare țară europeană mică, vizată de includerea în acest proiect, trebuia să fie convinsă cu argumente economice, geo-strategice, de securitate, să renunțe de bunăvoie la o parte din suveranitatea ei în schimbul beneficiilor globalizatoare ale proiectului. Această abordare (cu rădăcini vechi, după cum se vede) a fost actualizată, formalizată și aplicată cu succes de către părinții UE de azi atunci când aceștia au negociat condițiile de aderare la Uniune a unor țări de rangul doi precum România.
Că România și-a însușit fără crâcnire acele compromisuri de parcurs rezultă cât se poate de limpede și demoralizant din unele teze susținute cu un anume orgoliu elitist, dar și amoral, de către Teodor Baconsky, fostul ministru de externe al României în timpul regimului Traian Băsescu.
În cartea sa „Imperium”, Corneliu – Dan Nicolae afirmă, referindu-se la Baconsky:
„Baconsky declara nu demult că visează la o „elită amorală” și susținea că UE are dreptul să mașineze pe la spatele națiunilor suverane în scopul integrării europene. Conform domnului Baconsky, UE ar fi „compensația unei păci eterne” pe care marile puteri o acordă micilor națiuni europene.”
După care este citat chiar domnul Baconsky, spre a i se proba cinismul și profundele lacune etice și democratice:
„Partitura istoriei nu e compusă de majoritățile electorale ci de voința minorităților active… Uneori e preferabil să progresezi pe o bază injustă decât să regresezi pe o bază virtuoasă”.
Acestea fiind zise, să ne întoarcem la actualitatea imediată: Klaus Iohannis și aiuritorul său comportament din aceste zile.
Acuzațiile care i se aduc, de antisemit, de unealtă a Angelei Merkel și de sabotor al intereselor interne și externe ale României, au ele vreo legătură cu apartenența actualului președinte al țării la „elita amorală” visată de domnul Baconsky?
Vom constata pentru început că modelul de Europă Unită, cu Germania motor, lider și beneficiar principal al virtuților lui, funcționează azi în parametri foarte apropiați de proiectul imaginat cu opt decenii în urmă de Hitler, Von Ribentrop și ai lor. Deși Germania nu figurează oficial pe frontispiciul UE ca națiune conducătoare, ea, de fapt, conduce Europa.
Dar România, ca parte a UE, la ce stimuli răspunde? Căror comenzi și principii parademocratice se supune?
Aici, declarația lui Baconsky este cristal șlefuit. Pe vremea când respectivul era demnitar al regimului Băsescu (iar Traian Băsescu președinte), majoritățile electorale, democrația, reprezentau pentru el (ei) doar o mască a turpitudinii (a se vedea, ca detaliu semnificativ, votul pentru prezidențialele din 2009 de la Ambasada României din Paris). Partitura istoriei fusese în acele vremuri încredințată spre interpretare unor „minorități active” de nimeni alese: serviciile secrete, DNA, Victoria Nuland, Philip Gordon.
Astăzi, la Klaus Iohannis, observăm prelungite cam aceleași obiceiuri, venite din trecutul mai indepărtat sau mai apropiat. Și domnia sa are ce are (precum Ribentrop &co.) cu „niște evrei”. Și domnia sa disprețuiește (precum Baconsky &co.) majoritățile electorale, preferând să acționeze prin minorități active (serviciile secrete, instituțiile justiției încă aservite lui, ONG-urile sorosiste, cozile de topor de la Bruxelles)!
Doar că între vremurile lui Baconsky și cele ale lui Klaus Iohannis s-a instalat, azi, o deosebire fundamentală: condițiile internaționale privind „compensația păcii eterne”! Dacă în anii regimului Băsescu relația SUA – UE era una de deplină armonie în plan militar, una în care NATO era scutul inexpugnabil al Europei (deci și al României), în prezent lucrurile nu mai stau deloc așa. În lipsa contribuției de 2% din PIB al tuturor țărilor UE la bugetul NATO, Donald Trump nu mai garantează securitatea UE. Deci UE nu mai poate proteja, militar, România. România are însă promisă această protecție din partea SUA. Nu însă în orice condiții!
Atâta vreme cât Klaus Iohannis privilegiază relația cu Germania în detrimentul relației cu SUA – Israel, garanțiile noastre de securitate din partea NATO pot fi considerate incerte. Cramponarea României de Germania – UE ca garant al „păcii eterne” nu mai are valoarea de pe vremea lui Baconsky. Din acest punct de vedere ar trebui, mai degrabă, cultivată axa SUA – Israel. Doar că domnul Iohannis nu e de capul lui!
O altă idee de un cinism ce ar trebui interzis găunoșilor – veleitari, preluată fără spirit critic și fără discernământ de către Klaus Iohannis de la „doctrinarul” Baconsky este aceea exprimată prin formularea: „Uneori e preferabil să progresezi pe o bază injustă decât să regresezi pe o bază virtuoasă”.
În virtutea acestui aproape sofism, Klaus Iohannis acceptă (chiar susține) „baza injustă” a justiției kovesiste, făcute cu protocoale secrete și cu procurori abuzivi, invocând nevoia de progres cu orice preț în lupta împotriva corupției. Implicit, ne lasă să înțelegem că dacă baza acestei lupte anticorupție ar fi una corectă (virtuoasă), s-ar înregistra regrese, adică nu ar da rezultate. De-asta sunt necesare protocoalele secrete și abuzurile de tot felul ale procurorilor și judecătorilor. Încurajator sau ce?
Există, oare, o jignire mai profundă adusă justiției din România decât un astfel de scepticism?
Ca să nu mai vorbim despre cât de relativă este definirea progresului și a regresului în evaluarea politică a evoluției unei țări.
Probabil că președintele Iohannis consideră un progres ce s-a întâmplat cu țara cât a fost condusă de guvernul Cioloș („guvernul meu)”! Chiar dacă după alții, după imensa majoritate a analiștilor, această perioadă a fost printre cele mai negre dintre guvernările ce s-au succedat la Palatul Victoria după 1989.
Demonstrația de mai sus încearcă să arate că nimic din ce ni se întâmplă în prezent nu este întâmplător. Părinții UE nu sunt acei seniori distinși și plini de bune intenții ce ne-au fost prezentați la „oficiul stării civile”, când am fost pețiți, iar beneficiarii UE nu sunt toate țările membre, în egală măsură (cum ar fi normal), ci sunt doar unele dintre ele, mai breze decât celelalte.
La fel, nici aberațiile lui Klaus Iohannis din ultima vreme nu sunt semne de personalitate și de responsabilitate față de țara care l-a ales. Sunt doar simptome ale lașității și slugărniciei.
Să-i recunoaștem însă și un merit președintelui nostru: este extraordinar de autentic în stupizenia sa funciară. Când se umflă în pene ca un curcan, când accentuează complet anapona cuvintele cele mai anoste, când râde mânzește la întrebările ce-l irită, și, mai ales, când vrea să-l jignească gros pe Liviu Dragnea, Klaus Iohannis este, da, el însuși. Infatuat, ranchiunos și gol.
Un președinte gol!
Actualitate
Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville
Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”
Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.
Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.
Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față
Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.
Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.
Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație
Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.
În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.
Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană
Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.
În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.
Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice
Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.
Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.
PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin
Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.
PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.
Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.
Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale
Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.
Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.
Actualitate
Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic
O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice
Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.
Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.
General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.
Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice
Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.
Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.
Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.
De la atacuri evidente la comportamente suspecte
În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.
Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.
Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.
Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă
McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.
„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.
Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.
Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital
În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.
În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.
Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.
Teste imposibile în lumea reală
Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.
Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.
În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.
Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată
Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.
În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.
Actualitate
Avantajul decisiv se câștigă prin viteza informației Comandanții nu-și mai permit întârzieri
În conflictele moderne, accesul rapid la informații esențiale poate face diferența dintre succes și eșec. Comandanții au nevoie de date disponibile instantaneu, dar și de certitudinea că acestea sunt corecte, sigure și suficient de clare pentru a susține o decizie imediată.
Atunci când rapoartele de informații indică apariția unei amenințări, fiecare secundă devine importantă. Timpul pierdut pentru verificarea, interpretarea sau corelarea datelor îi oferă adversarului ocazia de a-și ajusta poziția și de a acționa primul.
În acest context, problema nu mai este doar accesul la informații despre misiune, ci capacitatea de a stabili rapid dacă acestea pot fi utilizate cu încredere. Viitorul câmpului de luptă va aparține forței capabile să transforme informațiile protejate în decizii operative înaintea adversarului.
Decizia rapidă nu depinde de un singur sistem
Avantajul decizional nu poate fi obținut printr-o platformă izolată. El trebuie construit prin integrarea mai multor capabilități, de la sateliții aflați pe orbite geosincrone, la rețelele de comunicații și sistemele terestre.
O astfel de arhitectură trebuie să permită detectarea amenințărilor, transmiterea sigură a datelor, confirmarea informațiilor și coordonarea reacției pe întregul lanț operațional.
Supraveghere permanentă de pe orbita geosincronă
Orice decizie începe cu o imagine clară a situației operative. În domeniul apărării antirachetă, această imagine presupune supraveghere permanentă și informații verificate.
De ani de zile, sistemul spațial cu senzori infraroșii SBIRS reprezintă una dintre componentele principale ale avertizării și urmăririi rachetelor de pe orbită. Acesta asigură monitorizarea continuă a unor regiuni extinse și reflectă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor de detectare a lansărilor și de urmărire a traiectoriilor.
Următoarea etapă este reprezentată de sateliții Next-Generation OPIR GEO, cunoscuți sub denumirea NGG. Concepută pentru a răspunde unor amenințări tot mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, noua generație urmărește să îmbunătățească atât capacitatea de detecție, cât și rezistența sateliților în fața tentativelor de perturbare sau atac.
Sateliții NGG sunt construiți pe platforma LM2100 Combat Bus, proiectată pentru un nivel ridicat de supraviețuire în mediul spațial. Obiectivul este furnizarea unor informații sigure și permanente exact în punctele în care acestea sunt necesare.
Datele trebuie să circule fără întreruperi
Informația poate deveni un avantaj militar doar dacă este transmisă rapid, protejat și fără discontinuități între toate componentele forței.
Sateliții Transport Layer, construiți pe platforma LM50, sunt destinați transportului securizat al datelor între senzori, operatori și sistemele de misiune. Prin comunicații reziliente, cu latență redusă, aceștia pot distribui aproape instantaneu informațiile provenite de la rețelele de detecție și urmărire.
Un asemenea sistem permite ca datele despre o amenințare să ajungă rapid la centrele de comandă și la unitățile responsabile de reacție, menținând ritmul operațiunilor chiar și în condiții de bruiaj sau degradare a infrastructurii.
Apărarea antirachetă se extinde pe mai multe orbite
Rezistența unei arhitecturi spațiale nu poate fi asigurată prin utilizarea unei singure orbite. Pentru a îmbunătăți continuitatea supravegherii și pentru a menține urmărirea rachetelor tot mai avansate, Forța Spațială a Statelor Unite dezvoltă o componentă de avertizare și urmărire pe orbita medie a Pământului, denumită MEO.
Această capacitate este introdusă treptat, prin mai multe etape de dezvoltare. Ea ar urma să completeze sistemele de avertizare amplasate pe orbita geosincronă și capabilitățile de urmărire de pe orbita joasă, cunoscută drept LEO.
Prin combinarea celor trei niveluri orbitale, arhitectura urmărește să ofere o acoperire mai persistentă, mai multe surse de date și o redundanță sporită în cazul pierderii sau perturbării unei componente.
Lockheed Martin participă la competiția pentru contractul aferent celei de-a doua etape de dezvoltare, cunoscută drept Epoch 2. Compania își consolidează astfel implicarea în evoluția sistemului american de avertizare, urmărire și apărare împotriva rachetelor.
O arhitectură integrată pentru întregul lanț de reacție
Fiecare legătură dintre detectarea unei amenințări și răspunsul militar trebuie proiectată astfel încât să consolideze etapa următoare.
Supravegherea permanentă din orbita GEO, senzorii distribuiți pe orbita LEO și rețelele de comunicații sunt completate de noile capabilități MEO. Împreună, aceste elemente pot forma o arhitectură capabilă să detecteze amenințările din timp, să transmită informații verificate, să scurteze procesul decizional și să coordoneze reacția pe întregul lanț operațional de lovire la distanță.
Această abordare este ilustrată și în scenariile de operațiuni comune în toate domeniile, cunoscute sub acronimul JADO, unde datele provenite din spațiu sunt integrate cu sistemele terestre și cu celelalte componente militare.
Integrarea sistemelor devine esențială
În calitate de integrator de sisteme pentru întregul spectru al misiunilor, Lockheed Martin promovează o abordare bazată pe conectarea tuturor capabilităților într-o singură arhitectură operațională.
Pe măsură ce timpul disponibil pentru luarea deciziilor se reduce, obiectivul devine tot mai clar: dezvoltarea unor sisteme capabile să deplaseze informația rapid, să reziste atacurilor și perturbărilor și să permită acțiuni coordonate într-un timp cât mai scurt.
Privite separat, fiecare capabilitate aduce un avantaj important. Proiectate să funcționeze împreună, acestea pot genera un efect superior: avantajul decizional care permite unei forțe să observe prima, să înțeleagă mai repede situația și să acționeze înaintea adversarului.
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 21 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 13 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



