Cozmin Gușă
Uncategorized
Ușile glisante de sticlă – tipuri și avantaje

O ușă glisantă din sticlă nu adaugă doar o notă de eleganță interiorului unei case sau unui birou, ci este un ajutor incredibil atunci când ne dorim să economisim spațiu. O soluție simplă dar extrem de elegantă și modernă, care face ca ușa să alunece pur și simplu pe lângă perete, fără să fii nevoit să planifici o zonă de deschidere, mai ales atunci când spațiul nu te ajută foarte mult.
Nu este de mirare, așadar, că ușa glisantă sticlă este o soluție atât de populară în spații private și comerciale, unde fiecare centimetru trebuie exploatat la maximum.
Ușile glisante pot fi realizate atât din sticlă cât și din material plin, fie el lemn sau alt material, însă pentru un aspect modern și special, sticla este cel mai popular material folosit în amenajări interioare. Se poate opta pentru uși sticle glisante realizate din sticlă transparentă, uși din sticlă mată, sticlă cu model, însă creativitatea nu cunoaște limite în acest sector, fiecare proiect putând reprezenta o sursă unică de inspirație la Rom Decor.
Ușile glisante din sticlă pot fi folosite atât pentru treceri dintr-o cameră în alta, cât și pentru camere adiacente în care se dorește să existe și momente cu spațiu deschis dar și momente în care incintele să fie separate.
Ușile glisante aplicate
Cu ușa glisantă aplicată sau montată în afara peretelui, panoul de sticlă alunecă de-a lungul peretelui și rămâne vizibil în poziția deschisă. Sistemul se atașează de perete sau de tavan, iar șina ușii glisante poate fi vizibilă sau ascunsă în spatele unui înveliș din lemn sau metal.
Avantajele acestui tip de uși de sticlă glisante țin de instalarea rapidă și un preț accesibil, comparativ cu alte soluții. Ușile de acest fel sunt tăiate la dimensiunile dorite de client, iar șinele se vând în kit, cu tot arsenalul necesar pentru montare.
La capitolul dezavantaje se poate nota faptul ca ușa va ocupa mare parte din perete, în poziția deschis, astfel că este important să nu planifici amplasarea niciunui obiect de mobilier pe acel perete, și nici chiar prize sau comutatoare, pentru că accesul la ele ar fi imposibil cu ușa deschisă.
Ușile glisante retractabile
Acest tip de ușă glisantă din sticlă este proiectat în asa fel încât în poziția deschis ea este ascunsă complet în perete, printr-o șină de aluminiu pe care glisează. Avantajele acestui tip de ușă țin de economia maximă de spațiu, niciun perete al camerei nefiind practic ocupat de ușă, nici măcar când aceasta este deschisă.Sistemul este foarte popular în rândul designerilor de interior și în rândul beneficiarilor, atât pentru spații de locuit cât și pentru spații de business, chiar dacă este o soluție ceva mai costisitoare.
Un dezavantaj al acestui tip de uși glisante este timpul mai mare necesar pentru instalare și procesul ceva mai anevoios, însă orice proiect de calitate necesită timp și răbdare. De asemenea, pentru instalarea unei astfel de uși sunt necesare și lucrări de finisare și instalarea de pereți din gips carton, în care ușa să culiseze.
6 întrebări înainte de comandarea unei uși glisante de sticlă
Înainte de a opta pentru un tip anume de ușă glisantă, există 6 întrebări esențiale pe care oricine ar trebui să și le pună:
– Ce scop va avea instalarea ușii glisante?
– Ce tip de panou ar trebui să aleg?
– Voi avea nevoie de lumină?
– Am nevoie și de izolare fonică?
– Ce tip de ușă îmi poate oferi cel mai mare grad de confort?
Administratie
Peste 1500 de proiecte depuse în cadrul Programului ”Electric Up” au fost deja implementate, însumând o finanțare totală de aproape 480 milioane lei!

Featured
Primul vestitor al arestărilor Statului Paralel în România a fost Henry Kissinger

Featured
Rusia a confirmat moartea generalului maior Vladimir Zavadsky

Moartea acestuia a fost anunţată, iniţial, pe reţeaua de socializare Vkontakte, de către o organizaţie de studenţi ai unei şcoli din Moscova.
Generalul-maior Zavadsky era comandant al Corpului 14 de Armată şi, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, a murit după ce a călcat pe o mină terestră, în apropiere de o linie de front din Ucraina.
Investigaţiile cu privire la moartea sa iau în considerare teoria că acesta a călcat pe o mină pusă de forţele ruseşti pe front pentru a combate grupurile de recunoaştere şi sabotaj ale Ucrainei. De asemenea, există şi teorii care susţin că acesta ar fi murit din cauza unui atac de artilerie al Forţelor Ucrainene.
Zavadsky este al 12 general rus care moare în războiul iniţiat de Rusia în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a confirmat doar moartea a 7 dintre aceştia.
Oficialul cu cea mai înaltă funcţie dintre cei 12 a fost generalul locotenent Oleg Tsokov, comandantul adjunct al Districtului Militar de Sud, omorât în Berdiansk, în urma unui atac ucrainenilor. (A. Soare).
Sursă foto: Mediafax
-
Exclusivacum 2 zile
Mai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani?
-
Exclusivacum 2 zile
Cel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE
-
Exclusivacum 14 ore
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00
-
Exclusivacum 3 ore
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)
-
Administratieacum 2 zile
Serviciile au folosit partidul ca pe un prezervativ de unică folosință
-
Exclusivacum 2 zile
Nici în 2023, cei care conduc MAI nu au fost capabili să creeze un sistem de recrutare la județul de înscriere/Incompetența a ucis un polițist la Constanța
-
Ancheteacum 2 zile
Inalta Curte va judeca, in 7 decembrie 2023, cererea lui Chereches de stramutare a dosarului in care a fost condamnat deja de Curtea de Apel Cluj
-
Featuredacum 2 zile
Primul vestitor al arestărilor Statului Paralel în România a fost Henry Kissinger