Connect with us

Actualitate

Exploziv/Agenții acoperiți ai SRI de la Digi, plătiți din banii de pensii ai românilor/PSD deschide front de lupta contra Austriei, Germaniei si Rusiei

Publicat

pe

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

Eminența cenușie a guvernării PSD, Darius Vîlcov, a fost trimis azi în linia întîi pentru a lansa mesaje și dezvăluiri stupefiante, întrun interviu pentru DCNews, care vor răvăși puternic scena politică de la noi. Puternic și, mai ales, profund, pentru că declarațiile fostului ministru ating marile culoare externe cu interese majore în România, e vorba de trioul Germania-Austria-Rusia, care exact în acest moment strînge frățește relațiile prin vizita lui Putin la Merkel, urmată de nunta din Austria. Cele trei state sunt acuzate direct și explicit de Vîlcov că spoliază România de bogățiile naturale, dirijează finanțele, impun legislația și chiar stabilesc guverne, cu sprijinul unor oameni din interior, al căror nume ne e furnizat explicit de fostul finanțist. Una peste alta, și dacă toate spusele lui Vîlcov ar fi false, tot ar fi rost de mare scandal dată fiind înălțimea de la care vin ele. Dacă doar jumătate ar fi reale, însă, vorbim de un seism de gradul nouă. Să fie acesta un episod de maximă importanță din limpezirea situației geopolitice a țării noastre, cu trioul amintit de o parte și SUA de cealaltă? Vom vedea în perioada care urmează.

O bere de la FMI pentru Germania

O dezvăluire gravă e chiar în startul interviului luat de Bogdan Chirieac: conducerea germană a FMI a încercat să-i impună, ca ministru de finante, în 2014, o serie de măsuri care ar fi produs găuri imense în bugetul nostru, dar ar fi condus la majorarea spectaculoasă a importului de bere germană. Pentru că a refuzat, germanii au dorit eliminarea lui din echipa de negocieri:

”Şeful delegaţiei FMI era o doamnă Schäfer, Andrea Schäfer, din Germania, iar din partea UE îmi scapă numele, dar era un om din partea Ungariei(…) Şi aveam analizele făcute de o companie din Bihor. Adică nu m-am dus cu lecţiile nepregătite. Am mărit preţurile, acciza la bere, s-au încasat 900 de milioane, 59 de milioane de lei în plus, dar, în acelaşi timp, am pierdut prin faptul că 9 mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă în momentul acela, angajatorii au preferat să angajaţi afară. Am pierdut 80 de milioane de lei din pierderea altor taxe şi impozite, în special cele provenite din contribuţii şi din impozitele pe muncă şi, mai interesant decât atât, au crescut importurile de bere din Germania cu 25%. Şi i-am spus doamnei Schäfer în faţă acest lucru. Da, este foarte avantajoasă această măsură pentru Germania, dar pentru România a fost un dezastru. Iar măsurile pe care vreţi să le aplicăm noi nu le vom aplica. S-a încheiat şedinţa şi s-au prelungit discuţiile pentru încă o săptămână, au mers la doamna ministru, la acea vreme, doamna Ioana Petrescu, şi i-au spus: vrem ca domnul Vîlcov să iasă din delegaţia de negocieri”.

Guvernul KGB, pe filiera Gușă-Blaga-Murad

A doua bombă, de data asta nucleară, e dezvăluirea privind tentativa de racolare de către KGB a unui ministru greu, membru al CSAT:

”În 2015, aveam oferta de a trăda PSD-ul, de a forma o echipă din PSD, să fiu numit prim-ministru al României, într-o alianţă cu Vasile Blaga şi cu o parte din PDL-ul de la acea vreme. Acea ofertă mi-a fost făcută pe linia Guşă-KGB, mi-a fost făcută de câteva ori la rând, la Hotelul Majestic, din Băneasa, de faţă au fost şi Vasile Blaga, şi Cozmin Guşă, şi fostul membru al CNA-ului, Valentin Jucan – sper că nu greşesc, era şi Denise Rifai, de multe ori a fost şi Rareş Bogdan, de foarte multe ori a fost şi Mohammad Murad, patronul acestor hoteluri; a fost şi un fost şef de la ANAF, Şerban Pop. De ce spun pe linia KGB? Pentru că este foarte important să spunem acest lucru, pentru că se ştiu relaţiile pe care le-am avut cu Cozmin Guşă, se ştie că eu ştiu de vizitele la Moscova din 2009, cu Mircea Geoană, se ştie că eu ştiu care a fost agentul lui de legătură, se ştie că eu ştiu că a trebuit sau s-a dorit să fiu racolat de KGB, dar am refuzat acest lucru(…)Poate nu multă lume ar fi refuzat, dar știind care este legătura și pentru cine ar fi trebuit să facă acest lucru, pe de-o parte m-am temut și pe de altă parte nu am vrut să trădez România.
(…)
Probabil sunt lucruri grave pe care eu le spun acum, dar trebuie să le spun, pentru că oamenii trebuie să le audă, aşa cum acum două zile, am spus că există o presiune din partea companiilor şi statului austriac împotriva României, şi o să dezvolt această presiune care se exercită pe mai multe canale, dar foarte multe dintre ele vizează resursele naturale ale României şi ordinea de drept în România, la fel, afirmaţiile pe care le fac acum pot fi dovedite. Locaţia şi oamenii pot fi contactaţi şi să dea aceste informaţii”.

Dezvăluiri despre acoperiții din presă

Un cuvînt a avut Vîlcov și despre infiltrarea presei de către serviciile secrete:

”Sub această libertate a presei, de fapt, se ascund instituții puternice ale statului și ale statelor din această lume, pentru că în momentul în care eu am ieșit și am spus: ”uitați ce se întâmplă la DIGI, uitați ce se întâmplă la Realitatea”, imediat am fost sancționat și lumea a reacționat, o parte din lume: ”Domnule, ce ai cu libertatea presei?” Nimic. De departe susțin libertatea presei, jurnaliștii și cred că acest guvern va trebui să vină cu măsuri care să susțină presa, atât cu ajutoare de stat, cât și cu facilități fiscale. Se va întâmpla acest lucru. Dar în momentul în care servicii secrete se ascund sub libertatea presei, atunci cred că este datoria noastră să le devoalăm și o să le devoalez încet-încet pe fiecare, astfel încât să vedeți niște legături sau oameni să înțeleagă niște legături care probabil păreau imposibil de analizat, pentru că nimeni nu avea curajul să le facă”.

Puterea reală – în mîinile eșaloanelor 2-3 din ministere

”Guvernul României a aprobat 8 parteneriate public private. Au fost aprobate acum 2 luni de zile în şedinţa de guvern. Nici până astăzi ele nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Nu au ieşit de la funcţionarii care se află în eşalonul 2 şi 3, care, de fapt, ei conduc această ţară, din Ministerele Finanţelor, Justiţiei şi multe altele(…) Al doilea exemplu. Când s-a aprobat Legea parteneriatului public privat – l-am mai dat într-o emisiune, dar acum aş vrea să-l dezvolt – au venit de la MAE şi ne-au spus: Nu suntem de acord cu această lege, nu are norme de aplicare – adică e o lege mult prea clară, mult prea uşoară şi mult prea aplicabilă, nu este bună. Şi l-am întrebat, de faţă cu doamna prim-ministru şi cu domnul viceprim-ministru Paul Stănescu, pe reprezentantul MAE: ”Ce anume din lege este ilegal? ”Nu ştiu, nu am citit legea”. “Ah, n-ai citit legea, dar… ”Nu o avizaţi?” ”Ah, nu, noi avem un singur funcţionar”. Un singur funcţionar, agent guvernamental care el avizează toate legile. Acest agent guvernamental a fost procuror, şi este în continuare procuror, a fost dat, într-o săptămână, afară din MAE; lucrurile încet, încet s-au deblocat acolo. Este un individ extrem de cunoscut, înţeleg eu, în zona asta #rezist şi este chiar susţinut pentru şefia instituţiilor puternice ale statului. Horaţiu… şi îmi scapă al doilea nume (Radu, agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE n.n.), dar probabil îl veţi afla. A fost agent guvernamental, procuror, care a pus ”n” ani – cred că are vreo 20 şi ceva de ani la MAE – frână pe tot ceea ce însemna dezvoltare. Deci dacă nouă asemenea acte simple nu ne ies din guvern e pentru că sunt directori, şefi de serviciu, şefi de birou, cu grade, majoritatea, care nu permit ca aceste lucruri să iasă, este aproape imposibil”.

Sări, Guiness Book: 48 de studii de fezabilitate pentru un singur proiect

”Să vedem de ce nu se pot face autostrăzi în România. Păi nu se pot face autostrăzi în România pentru că, şi vă dau un singur exemplu: nodul Dobra, pe autostrada Lugoj-Dev, a fost uitat când trebuia să se facă studiul de fezabilitate şi, binenţeles, constructorul, de bună-credinţă, a constatat: domle, dar lipseşte nodul de legătură, ce trebuie să facem? ”Păi fă un studiu de fezabilitate” – i-a spus CNAI la acea vreme, în 2012. A făcut un studiu, l-a făcut şi pe al doilea, l-a făcut şi pe al treilea. La al 48-ulea s-a finalizat. Ştiţi al câtelea a fost ales? Primul. Statul român însă va plăti 48 de studii de fezabilitate. Dar primul a fost ales. S-a întârziat 4 ani de zile pentru un nod, s-au făcut 48 de studii de fezabilitate(…) Avem două autostrăzi din România unde corecţiile au costat mai mult decât construcţia – când vorbesc de autostrăzi vorbesc de frânturi, de cioturile astea de autostrăzi.”

Cum ne pun tălpi austriecii: cu urși, lilieci și broaște

”În 2011, ONG-ul WWF, din Austria, vine şi spune: Ştiţi, pe aceeaşi autostradă Lugoj – Deva, pe care se inventaseră nişte lilieci, aveti urşi. Pentru că aveţi urşi, trebuie să construiţi nişte tuneluri, nu costă mai mult decât cu 127 de milioane de lei, adică cu 30 de milioane de dolari, dar trebuie să refaceţi tot studiul de fezabilitate. Ce a făcut statul? Refacem aceste lucruri. S-au refăcut acele lucruri. Cei nouă kilometri nici astăzi nu sunt licitaţi, dar PSD vine la guvernare. Preşedintele partidului şi doamna prim-ministru ne spune: Cum rezolvăm problema urşilor? Chemăm specialişti de la Agenţia Mediului. Vin, convoacă toţi şefii Ocoalelor Silvice de acolo, absolut pe toţi! Toţi semnează şi acest document îl am şi eu şi există la Guvernul României, că în ultimii 40 de ani niciun urs nu a trecut prin acea zonă. Nici astăzi însă, nu reuşim să revenim la vechiul studiu de fezabilitate, pentru că cei de la CNAIR, din eşalonul 2 şi 3, au venit cu un biolog la aceste analize şi biologul când a văzut că nu mai e problema urşilor, ce credeţi că a făcut? S-a dus în prima baltă, vă rog să o întrebaţi pe dna.Adi Croitoru, care este şefă la Agenţia Naţională a Ariilor Protejate, a luat o broască, a întors-o şi a spus: Vedeţi pata aceasta galbenă? Este specie protejată! Nu puteţi construi pe aici, deci tot trebuie tunel, tunelul respectiv pentru urşi. Doamna i-a luat broasca, i-a aruncat-o şi i-a spus: Să nu mai veniţi cu asemenea gunoaie în faţa mea!”.

Un sfert din România, ”protejată” pe bani grei de către ONG-uri străine

”Avem 23% din suprafaţă României arii protejate. Aceste arii protejate aveau până acum două săptămâni nişte custozi. Aceşti custozi erau nişte ONG-uri. Ce făceau aceste ONG-uri? Luau taxe în numele statului, luau fonduri europene pentru a scrie proiecte, doar pentru a scrie proiecte. Anul acesta aveau programate 311 milioane de euro fonduri europene pentru hârtii. Vorbim de peste 146 de custozi. Deci puneau taxe, luau fonduri europene pentru a scrie hârtii şi blocau toate construcţiile majore, hidrocentrale, autostrăzi, căi ferate. O să îmi spuneţi: Vreau exemple! Până a vă da exemple, o să vă spun: De două săptămâni, problema este rezolvată. Am luat de sub aripa acestor indivizi, să nu le spun altcumva, cum gândesc eu, şi le-am mutat la ANAP, Agenţia Naţională a Ariilor Protejate. Pe 23% din suprafaţa ţării nu putea să fie construit nimic de 20 de ani.
Vreţi să vă dau numele lor? O să vă dau acum numele lor. Aţi auzit de ONG-ul, românesc bineînţeles 100%, toate sunt româneşti WWF-România-ul, l-aţi văzut, al doilea este Bankwatch, al treilea este Neuer Weg. Ele sunt ONG-uri în România, care se luptă pentru ”binele” românilor.  Asta, ca să ştim exact cum stăm, ca să înţelegem statul acesta paralel”.

Realitatea TV – unitate militară sub acoperire. Plus SRI-istul CTP

”Realitatea TV – vorbim de o unitate militară sub acoperire, vorbim de fapt de două unităţi militare sub acoperirea independenţei presei, au un singur scop, şi acela ca cei care încearcă astăzi să instaureze România la putere, România first – aşa cum ne dorim şi cum îşi doreşte şi Trump pentru America sa, şi aşa este normal să ne dorim şi noi pentru România noastră -, să fie înlăturaţi. Momentul în care ştii că ai peste 300 de jurnalişti şantajabili care nu pot să gândească cu mintea lor, pentru că în momentul acela li se scoate dosarul… păi, stai un pic că tu ai falsificat aici, domnul Maricel sau domnul Guşă, ai falsificat aici semnătura, când ai preluat Realitatea; păi, stai un pic că tu aici, nu ştiu, domnul Cristian Tudor Popescu, că ştie toată lumea că Cristian Tudor Popescu este unul dintre cei 19 de pe lista SRI-ului, ca şi informatori, adică asta se ştie la cel mai înalt nivel. Eu vă spun acest lucru şi este o informaţie care poate fi verificată”.

Halucinantele jonglerii cu acțiuni ale Digi Communications

”Haideţi să încercăm un pic să vedem ce se întâmplă cu această presiune a companiilor austriece în România(…) O să încep să vă povestesc despre două interese şi despre cum ele se întrepătrund pentru că în ultimile zile, am început să discut un pic despre Legea offshore, despre gazele din Marea Neagră şi în acelaşi timp despre unitatea militară Digi Communications, şi am să arăt care este legătura de fapt între ele şi vreau să deschid ochii oamenilor, ca oamenii doar să vadă nişte lucruri pe care eu le spun. Ele pot fi verificate, iar dacă am dreptate, foarte bine, dacă nu, accept orice fel de critică, dar vă spun că am dreptate, şi o să încep cu Digi. În mai anul trecut, o companie listată în Olanda a venit să se listeze la Bursa din România. Această companie se chema, mă rog, Cable şi aşa mai departe, de fapt vorbim despre Digi Communications. Această companie valora contabil 160 de milioane de euro. Au decis să se listeze. Pe cine au ales să le facă această listare? Raiffeisen. Nu știu dacă ați auzit de Raiffeisen – este o companie austriacă, companie austriacă care, foarte important, numește în 2010, pe 9 ani de zile, șeful Ionuț Dumitru, de la Consiliul Fiscal al României și, pe de altă parte, tot această companie austriacă este în boardul care numește șeful Consiliului Concurenței, domnul Grüninger este cel din piață. Faimos. Deci, pe de-o parte, Consiliul Concurenței este numit de un board din care face parte dl Grüninger, pe cealaltă parte, Consiliul Fiscal, de 9 ani de zile este condus de economistul șef al Raiffeisen: Ionuț Dumitru care – o să dau ghilimele, în 2014, când PSD coboară cu cinci puncte procentuale contribuțiile pentru angajatori la acea vreme, Ionuț Dumitru a venit și a spus nu se poate face acest lucru, anul viitor veți avea o gaură la buget de 3,3 miliarde de lei”. Între timp, a trecut anul viitor, că suntem în 2018. Anul viitor am avut 180 de milioane de lei în plus. Asta ca să vedem care este profesionalismul și care este competența acestui economist șef și, din punctul meu de vedere, este într-un grav conflict de interese, pentru că el, pe de-o parte, deci, economistul șef al băncii austriece Raiffeisen, atacă toate reformele statului român și, pe de altă parte, acele informații le folosește în interesul băncii care face listarea la DIGI. Această listare se hotărăște anul trecut. Valoarea contabilă a acțiunilor DIGI este de un leu și opt bani, deci, nu 1,8, ci 1,0 pentru că am văzut că unele ziare m-au preluat cu 1,8. Nu, un leu și opt bani. Raiffeisen-ul, prin specialiștii austriecei pe care îi are, stabilesc că prețul de vânzare poate fi 40 de lei și se vând o treime din acțiuni, deci o firmă cu 160 de milioane de euro valoare contabilă, iese pe piață și vinde acțiuni de 300 de milioane de euro din valoarea de 900 de milioane de euro. Cele 300 de milioane de euro, adică de două ori cât valora compania, sunt retrași de un fond din Cipru, de marele Teszari, care este omul fără chip și care are în spate – știm cu toții – serviciile secrete, care nu vrea să iasă. Deci, o companie cu un om fără chip iese și spune: ”Domnule, eu valorez un leu. Mă cumpără cineva cu 40?” Și vine imediat un cartel format din cinci fonduri de pensii și spune: ”Da, cumpărăm cu 40 de lei”. Cumpărăm, cum să nu cumpărăm cu 40 de lei, deși astăzi, chiar astăzi, când noi stăm de vorbă, acțiunile sunt 27,8 lei, cu 30,7% mai puțin și fix 300 de milioane de euro s-au evaporat și se vor evapora în continuare”.

Agenții acoperiți ai SRI de la Digi, plătiți din banii de pensii ai românilor

”Ce face, însă, Raiffeisen? Raiffeisen-ul când vede ceea ce se întâmplă intervine de șapte ori pe piață. Și răscumpără acțiunile pentru ca să nu se prăbușească prețul și să nu dispară compania. Pentru că această companie, astăzi, când aproape patru milioane de români, prin intermediul fondurilor de pensii sunt acționari la ea, are datorii de 1,3 milioane de euro, dintre care peste jumătate de miliard trebuie plătite în mai puțin de un an de zile. Eu spun aceste lucruri şi vreau ca şi spălarea banilor, şi îmi doresc ca şi ASF-urile să verifice unde au ajuns banii, cei 300 de milioane de euro, din fondurile de pensii, dacă au ajuns în Cipru, cum spun eu, dacă au ajuns la Teszari, omul fără chip, cum spun eu, dacă au ajuns în televiziunea prin care se plătesc agenţi SRI, aşa cum au fost confirmaţi de Comisia SRI, prin intermediul unor emisiuni tv? Ce companie listată la bursă ar investi într-o activitate, recte televiziune, în care ar băga 15 milioane de euro şi ar scoate sub jumătate, dacă nu ar avea un alt scop? Săptămâna aceasta voi avea mai multe întâlniri cu tot ce înseamnă aceste organisme, astfel încât să primesc oficial un răspuns la aceste întrebări – pentru că trebuie să primim un răspuns la aceste întrebări” a mai spus Vîlcov.

Bonus: iubirile cu năbădăi ale Laurei Kovesi

”Şeful de marketing de la acea vreme al listării de la DIGI Communication era de fapt partenerul Laurei Codruţa Kövesi. Cei doi au avut o relaţie care, unele guri rele, şi aici nu pot dovedi, dar o afirm, spun că, de fapt, a fost legătura SRI-ului cu DNA-ul prin şeful de marketing de la DIGI şi Laura Codruţa Kövesi”.

OMV să n-audă de redevențe mari. Iohannis e de acord

”Am participat la două întâlniri cu cei care doreasc să exploateze în Marea Neagră, şi am făcut două propuneri. O să vă povestesc doar de una dintre ele, propunere economică(…) Haideţi să stabilim un nivel (al redevenței n.n.), de 25%. Faţă de 40% din alte ţări, mi s-a părut o ofertă corectă. Sau, mai mult decât corect. A fost refuzată această ofertă. Şi s-a mers în continuare pe ideea că trebuie să se plătească redevenţa actuală între 3 -13,5%(…) Dacă ne întoarcem în istoria recentă, o să observăm că în 8 ianuarie, domnul Rainer Seele, șeful de la OMV, are o întîlnire cu dl Iohannis şi discută despre gazele din offshore. Nu ştim ce au discutat, că dl Werner nu face niciodată publice discuţiile pe care le are. În iulie, Parlamentul adoptă legea offshore şi pune acei 6,3 miliarde capac şi mai pune încă un lucru: 50% din tranzacţionare să se facă din România. În augst, pe 2 august, domnule Chirieac, mai puţin de o lună distanţă, preşedintele respinge legea şi o întoarce la Parlament. Pe 10 august, domnule Chirieac, pentru prima dată după 20 de ani, postul de televiziune naţională ORF austriac, vine şi spune – M-au băut jandarmii. Ieri – putem să citim G4, de exemplu, – un oficial austriac vine şi spune – Sunt probleme mari în România. Păi sunt probleme mari în România. România nu mai vrea să vândă gazul pe gratis(…) Anul trecut, OMV a avut un profit de 6 miliarde de lei. Nu mai vorbim şi de Raiffeisen şi de toate celelalte, Schweighofer şi toate lemnăriile, şi aşa mai departe. Doar statul austriac să câştige de fiecare dată? Nu se mai poate! S-a putut, odată”.

Petrolul românesc, pe mîna rușilor

”Piaţa de capital mondială şi informaţiile pe surse spun că este posibil ca Gazprom-ul să fie acţionar, prin intermediul altor societăţi, în OMV. Este o realitate. N-avem o certitudine, dar este o probabilitate. Mare” a mai spus, în final, consilierul premierului. (B.T.I.)

 

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv16 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv16 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv16 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv16 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv16 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv3 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv3 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv3 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv