COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

De o săptămînă încoace nu mai prididesc discuțiile despre mitingul violent al diasporei, din 10 august. De la chestiuni principiale, de ansamblu, s-a ajuns la compoziția gazelor lacrimogene ori la motivele prezenței unui procuror militar în piață. Un singur lucru pare să nu se observe, deși ar putea fi, de departe, cel mai important dintre cele care au legătură cu evenimentele sus-menționate: absența unei reacții din partea opoziției la apelul aproape disperat al președintelui.

Mai toată lumea a remarcat că, în discursul rostit luni de Klaus Iohannis și generat de mitingul de vineri, acesta a lansat mai multe mesaje majore.
Poate cel mai serios a fost cel legat de necesitatea unei polarizări rapide a opoziției sub aceeași umbrelă, teză care, oricum, circulă în presa iohanistă de mai multă vreme.

”În fine, un ultim apel vreau să îl adresez opoziției și politicienilor care se află în opoziție față de actualul Guvern. Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune, se poate ajunge în situația de a obține încrederea oamenilor. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menținerea României pe drumul normalității. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Oamenii politici responsabili știu să lase deoparte interesele mărunte și orgoliile și să pună mai presus interesul țării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități. Cu înțelegere între partidele de opoziție se obține ceea ce spuneam mai devreme: alternativa așteptată de români” a spus șeful statului.

Practic, el dă semnalul închegării unei construcții de tip Convenția Democrată, care a cîștigat alegerile împotriva colosului pesedist în 1996.

Să reamintim puțin faptele.
În 1990, la primele alegeri, opoziția a înregistrat o înfrîngere catastrofală, nu neapărat lipsită de scuze.
Ceva trebuia făcut însă.

Așa se face că, într-un moment cu puternică încărcătură emoțională, în ajunul sărbătoririi primului an de la căderea comunismului, pe 15 decembrie, liderii PNTCD, PNL, PSDR, PER și UDMR au anunțat înființarea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației, ulterior lărgită și botezată Convenția Democrată din România.
Momentul, cum spuneam, nu era ales întîmplător, în țară fiind programate o serie de manifestări dedicate revoluției, dar pe fondul unor profunde nemulțumiri față de tărăgănarea aflării adevărului despre teroriști etc. Un fundal excelent pentru lansarea unei construcții politice a speranței. Noua alianță spera să beneficieze și de un alt moment cu mare impact emoțional, produs în aceeași perioadă.
Nu a fost să fie cum se spera, dar tot le-a suflat vînt în pînze: e vorba de celebra întoarcere în țară a Regelui Mihai, care ar fi trebuit să devină, imediat, un lider, măcar spiritual, al Convenției. Se știe azi că, venit pe 25 decembrie, el a fost alungat din țară de regimul fesenist, dar CNID tot a profitat de pe urma situației, în planul imaginii.

Apelul de luni al președintelui avea logică – devine tot mai clar că numai împreună opoziția poate învinge PSD – și avea drept fundal un moment emoțional extrem de potrivit, am spune: un miting al celor care nu agreează PSD, reprimat dur de forțele de ordine conduse de același partid. Și, fie vorba, s-au făcut eforturi inumane ca faptele să fie astfel percepute de marele public, deși s-ar putea ridica numeroase obiecții.

Un moment excelent, deci, pentru ca opoziția să dea public semnalul mult așteptat de atîția, al marii uniri, sub conducerea providențialului de la Cotroceni, în numele bătăliilor electorale de anul viitor. Faptul că e anul Centenarului nu ar face decît să ajute, imagologic, demersului. Unire la celebrarea Unirii.

Numai că, să vezi drăcie: au trecut patru zile de la apelul președintelui și opoziția tace mîlc. Sau chiar mai rău de atît.

PNL a reacționat, de principiu, pozitiv imediat după apel, declarînd, prin vicele Iulian Dumitrescu, că ”Trebuie să începem un dialog onest și plin de perspective cu forțe politice care fac opoziție la PSD, cum ar fi USR, PMP sau România Împreună”.
Numai că a avut grijă să introducă o nuanță extrem de importantă și în egală măsură profund deranjantă pentru potențialii aliați: ”Pornind de la nevoia de a înlătura de la conducerea țării actuala putere abuzivă și discreționară, PNL este singurul partid care poate coagula forțele de opoziție pe o platformă de acțiune împotriva PSD”.
Altfel spus, liberalii au stabilit din start celorlalte partide un rol de vasali ai săi. E de acord cu o construcție, dar numai una durată în jurul său. Sigur că nu s-ar punea problema unei parități pe listele electorale, dar modul în care PNL a pus problema e ofensator de la bun început.

USR tace mîlc, ceea ce face să rămînă valabil anunțul din iunie, după anunțarea candidaturii lui Iohannis, conform căruia va avea propriul candidat la prezidențiale.

PMP s-a declarat de acord, prin președintele Eugen Tomac, cu ideea lui Iohannis, afirmînd că o asemenea alianță ar putea candida la toate alegerile care urmează în forma respectivă. Dar, element crucial, Tomac a punctat în clar că asta nu înseamnă automat susținerea lui Iohannis pentru un nou mandat.

”Dacă vom reuşi să fim raţionali, să creăm această structură mult mai devreme, vom fi mult mai credibili în ochii românilor. Dacă vom căuta scuze pentru tot felul de chestiuni, atunci şi PMP va merge singur în toate celelalte bătălii, şi la europarlamentare şi aşa mai departe. (…) Nu ezit nimic, spun doar ce este realist, iar un candidat pentru o funcţie atât de importantă îl decide un partid, nu îl decide o persoană, iar eu reprezint un partid, şi când partidul va lua o decizie cu privire la opţiunile noastre politice, pe orice construcţie, atunci voi fi în măsură să le susţin” a spus el, într-o conferință de presă, conform Agerpres.

În fine, partidul lui Cioloș nu doar că nu a reacționat în vreun fel la propunerea lui Iohannis, dar i-a mai tras și o înțepătură dureroasă imediat după discurs, purtătorul de vorbe al lui Dacian Cioloș scriind în bășcălie, pe Facebook, că președintelui i-ar trebui o cremă de protecție solară, aluzie fină la faptul că acestuia îi arde mai mult de vacanțe decît de politică. În plus, toate pozițiile lui Dacian Cioloș marchează mai degrabă o distanțare decît o apropiere de Iohannis.

Reacțiile celor patru partide nu prea lasă loc de întors: niciunul nu pare cu adevărat interesat de o alianță în acest moment, iar pregătirile pentru primul test electoral, alegerile europarlamentare, vor intra, curînd, în linie dreaptă, toamna bătînd la ușă. Iar alianțele între mai multe partide, se știe, durează destul de mult pînă să fie bătute în cuie.
În absența unui interes pentru alegerile europene, partidele care ar putea constitui alianța lui Iohannis nu ar avea alt rol decît să-l ducă pe acesta spre un nou mandat, anul viitor, dat fiind că alegerile locale și parlamentare au loc abia în 2020.
Ori, respectivul sprijin pentru președinte poate fi foarte bine negociat și individual, nu e musai să existe o alianță, altfel decît conjuncturală.
În consecință, sunt toate șansele ca președintele să fi vorbit în vînt, iar cea mai importantă manevră politică imaginabilă în acest moment să rămînă doar o idee. (Bogdan Tiberiu Iacob)