Actualitate
Ce nu se vede din cauza mitingului diasporei: marele esec al lui Iohannis

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):
De o săptămînă încoace nu mai prididesc discuțiile despre mitingul violent al diasporei, din 10 august. De la chestiuni principiale, de ansamblu, s-a ajuns la compoziția gazelor lacrimogene ori la motivele prezenței unui procuror militar în piață. Un singur lucru pare să nu se observe, deși ar putea fi, de departe, cel mai important dintre cele care au legătură cu evenimentele sus-menționate: absența unei reacții din partea opoziției la apelul aproape disperat al președintelui.
Mai toată lumea a remarcat că, în discursul rostit luni de Klaus Iohannis și generat de mitingul de vineri, acesta a lansat mai multe mesaje majore.
Poate cel mai serios a fost cel legat de necesitatea unei polarizări rapide a opoziției sub aceeași umbrelă, teză care, oricum, circulă în presa iohanistă de mai multă vreme.
”În fine, un ultim apel vreau să îl adresez opoziției și politicienilor care se află în opoziție față de actualul Guvern. Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune, se poate ajunge în situația de a obține încrederea oamenilor. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menținerea României pe drumul normalității. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Oamenii politici responsabili știu să lase deoparte interesele mărunte și orgoliile și să pună mai presus interesul țării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități. Cu înțelegere între partidele de opoziție se obține ceea ce spuneam mai devreme: alternativa așteptată de români” a spus șeful statului.
Practic, el dă semnalul închegării unei construcții de tip Convenția Democrată, care a cîștigat alegerile împotriva colosului pesedist în 1996.
Să reamintim puțin faptele.
În 1990, la primele alegeri, opoziția a înregistrat o înfrîngere catastrofală, nu neapărat lipsită de scuze.
Ceva trebuia făcut însă.
Așa se face că, într-un moment cu puternică încărcătură emoțională, în ajunul sărbătoririi primului an de la căderea comunismului, pe 15 decembrie, liderii PNTCD, PNL, PSDR, PER și UDMR au anunțat înființarea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației, ulterior lărgită și botezată Convenția Democrată din România.
Momentul, cum spuneam, nu era ales întîmplător, în țară fiind programate o serie de manifestări dedicate revoluției, dar pe fondul unor profunde nemulțumiri față de tărăgănarea aflării adevărului despre teroriști etc. Un fundal excelent pentru lansarea unei construcții politice a speranței. Noua alianță spera să beneficieze și de un alt moment cu mare impact emoțional, produs în aceeași perioadă.
Nu a fost să fie cum se spera, dar tot le-a suflat vînt în pînze: e vorba de celebra întoarcere în țară a Regelui Mihai, care ar fi trebuit să devină, imediat, un lider, măcar spiritual, al Convenției. Se știe azi că, venit pe 25 decembrie, el a fost alungat din țară de regimul fesenist, dar CNID tot a profitat de pe urma situației, în planul imaginii.
Apelul de luni al președintelui avea logică – devine tot mai clar că numai împreună opoziția poate învinge PSD – și avea drept fundal un moment emoțional extrem de potrivit, am spune: un miting al celor care nu agreează PSD, reprimat dur de forțele de ordine conduse de același partid. Și, fie vorba, s-au făcut eforturi inumane ca faptele să fie astfel percepute de marele public, deși s-ar putea ridica numeroase obiecții.
Un moment excelent, deci, pentru ca opoziția să dea public semnalul mult așteptat de atîția, al marii uniri, sub conducerea providențialului de la Cotroceni, în numele bătăliilor electorale de anul viitor. Faptul că e anul Centenarului nu ar face decît să ajute, imagologic, demersului. Unire la celebrarea Unirii.
Numai că, să vezi drăcie: au trecut patru zile de la apelul președintelui și opoziția tace mîlc. Sau chiar mai rău de atît.
PNL a reacționat, de principiu, pozitiv imediat după apel, declarînd, prin vicele Iulian Dumitrescu, că ”Trebuie să începem un dialog onest și plin de perspective cu forțe politice care fac opoziție la PSD, cum ar fi USR, PMP sau România Împreună”.
Numai că a avut grijă să introducă o nuanță extrem de importantă și în egală măsură profund deranjantă pentru potențialii aliați: ”Pornind de la nevoia de a înlătura de la conducerea țării actuala putere abuzivă și discreționară, PNL este singurul partid care poate coagula forțele de opoziție pe o platformă de acțiune împotriva PSD”.
Altfel spus, liberalii au stabilit din start celorlalte partide un rol de vasali ai săi. E de acord cu o construcție, dar numai una durată în jurul său. Sigur că nu s-ar punea problema unei parități pe listele electorale, dar modul în care PNL a pus problema e ofensator de la bun început.
USR tace mîlc, ceea ce face să rămînă valabil anunțul din iunie, după anunțarea candidaturii lui Iohannis, conform căruia va avea propriul candidat la prezidențiale.
PMP s-a declarat de acord, prin președintele Eugen Tomac, cu ideea lui Iohannis, afirmînd că o asemenea alianță ar putea candida la toate alegerile care urmează în forma respectivă. Dar, element crucial, Tomac a punctat în clar că asta nu înseamnă automat susținerea lui Iohannis pentru un nou mandat.
”Dacă vom reuşi să fim raţionali, să creăm această structură mult mai devreme, vom fi mult mai credibili în ochii românilor. Dacă vom căuta scuze pentru tot felul de chestiuni, atunci şi PMP va merge singur în toate celelalte bătălii, şi la europarlamentare şi aşa mai departe. (…) Nu ezit nimic, spun doar ce este realist, iar un candidat pentru o funcţie atât de importantă îl decide un partid, nu îl decide o persoană, iar eu reprezint un partid, şi când partidul va lua o decizie cu privire la opţiunile noastre politice, pe orice construcţie, atunci voi fi în măsură să le susţin” a spus el, într-o conferință de presă, conform Agerpres.
În fine, partidul lui Cioloș nu doar că nu a reacționat în vreun fel la propunerea lui Iohannis, dar i-a mai tras și o înțepătură dureroasă imediat după discurs, purtătorul de vorbe al lui Dacian Cioloș scriind în bășcălie, pe Facebook, că președintelui i-ar trebui o cremă de protecție solară, aluzie fină la faptul că acestuia îi arde mai mult de vacanțe decît de politică. În plus, toate pozițiile lui Dacian Cioloș marchează mai degrabă o distanțare decît o apropiere de Iohannis.
Reacțiile celor patru partide nu prea lasă loc de întors: niciunul nu pare cu adevărat interesat de o alianță în acest moment, iar pregătirile pentru primul test electoral, alegerile europarlamentare, vor intra, curînd, în linie dreaptă, toamna bătînd la ușă. Iar alianțele între mai multe partide, se știe, durează destul de mult pînă să fie bătute în cuie.
În absența unui interes pentru alegerile europene, partidele care ar putea constitui alianța lui Iohannis nu ar avea alt rol decît să-l ducă pe acesta spre un nou mandat, anul viitor, dat fiind că alegerile locale și parlamentare au loc abia în 2020.
Ori, respectivul sprijin pentru președinte poate fi foarte bine negociat și individual, nu e musai să existe o alianță, altfel decît conjuncturală.
În consecință, sunt toate șansele ca președintele să fi vorbit în vînt, iar cea mai importantă manevră politică imaginabilă în acest moment să rămînă doar o idee. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Actualitate
Actrița, cîntăreața și topmodelul Ramona Bădescu, cea mai cunoscută româncă din Italia, s-a înscris în partidul lui George Simion.

(Preluare Inpolitics):
Aceasta a spus că a venit alături de AUR pentru a depune toată iubirea sa pentru țară și pentru românii din diaspora, care au nevoie de sprijin.
„Trăiesc de 33 de ani la Roma, departe de țară, dar întotdeauna am fost aici cu gândul. Întotdeauna sângele meu a fost sânge de româncă. De fiecare dată am luptat pentru dreptatea românilor. De multe ori am fost priviți cu răutate, cu prejudecăți. De multe ori am primit amenințări cu moartea. De multe ori românii erau un popor despre care nu se știa. Acum știu, pentru că noi ne-am câștigat o identitate, identitatea românească. Acum luptăm și luptăm uniți”, a afirmat Ramona Bădescu, potrivit unui comunicat al AUR.
Actualitate
Primărița din Cîmpulung, userista Elena Lasconi, și-a anunțat oficial disponibilitatea pentru a candida la prezidențialele de anul viitor și de a deveni prima femeie președinte a României

(Preluare Inpolitics):
”Eu îmi doresc să unesc poporul” a spus Elena Lasconi într-un interviu pentru Antena 3.
”Eu nu m-am gîndit nicio secundă la chestia asta, oricum mi se pare o pălărie prea mare. Dar eu am intrat (în politică, probabil n.n.) ca să fac bine pentru țară. Și dacă aș ști că aș putea să schimb în bine țara, aș face orice. Deci aș face orice pentru asta, inclusiv aș candida la prezidențiale. Așa, sună frumos, visăm frumos… să fiu prima femeie președinte a României” a spus ea.
O declarație interesantă a fost cea potrivit căreia ”o să fie din ce în ce mai urîte atacurile și deja am semnale, știu ce urmează să se pregătească, alte mizerii”.
Actualitate
Caracteristicile cheie ale frigiderelor destinate camerelor de hotel

În era turismului modern, confortul oferit de camerele de hotel este esențial. Unul dintre elementele care contribuie la această experiență este frigiderul. În mobilarea camerei de hotel, valoarea minibarului este inestimabilă. Clienții apreciază atât faptul că au băuturi răcoritoare la rece, cât și funcționalitatea unui astfel de produs pentru depozitarea corectă a medicamentelor sau cosmeticelor. Experiența generală este îmbunătățită pentru fiecare client în parte de existența unui frigider destinat camerelor de hotel, cu un nivel de zgomot redus.
Explicăm în continuare care sunt caracteristicile cheie ale frigiderelor destinate camerelor de hotel, aspecte necesare pentru ca afacerea ta să fie prosperă.
Tipuri de frigidere perfecte pentru o cameră de hotel
Frigiderele pentru camera de hotel mini pot fi ideale, au suficient spațiu pentru depozitarea alimentelor necesare pentru o scurtă ședere. Pe de altă parte, camerele mai mari pot beneficia de frigidere pe măsură, care pot oferi mai mult spațiu de stocare și opțiuni suplimentare, precum compartimente separate pentru băuturi sau congelator. Dimensiunea frigiderului poate influența confortul și satisfacția oaspeților, oferindu-le posibilitatea de a-și păstra alimentele și băuturile preferate în mod convenabil în cameră.
Un alt aspect important de luat în considerare este tipul de frigidere în funcție de design și caracteristici. Pentru camerele de hotel frigiderele cu uși de sticlă pot fi o opțiune atractivă. Acestea pot crea o atmosferă plăcută și pot permite oaspeților să vadă ce conțin înainte de a deschide ușa. Pe de altă parte, pentru camerele de hotel standard frigiderele cu ușă clasică pot fi mai potrivite, oferind funcționalitatea necesară la un cost redus. Caracteristici suplimentare, cum ar fi dispozitivul de gheață sau opțiunile de răcire rapidă, pot adăuga un plus de confort și rafinament pentru oaspeți.
Frigiderul ales pentru o cameră de hotel trebuie să se integreze armonios cu restul mobilierului și decorului. Aspectul trebuie să fie luat în considerare în funcție de dimensiune, formă, culoare și stil, pentru a se potrivi esteticii camerei. În special în camerele de hotel mai mici, un design compact și modern este un plus, creând o atmosferă plăcută și spațioasă. Există un astfel de produs care întrunește toate aceste calități, un minibar frigider hotel de 40 litri, alb, cu raft de sticlă și ușă reversibilă.
Eficiență energetică
Eficiența energetică este un aspect crucial la achiziția frigiderelor pentru camerele de hotel. Un aparat eficient din punct de vedere energetic nu doar că reduce costurile de operare, ci contribuie și la protejarea mediului. Este recomandată alegerea unui model cu o clasificare energetică bună, pentru a minimiza consumul de energie și a reduce impactul asupra mediului.
Mentenanță și durabilitate
Frigiderele destinate camerelor de hotel sunt produse care au o durată de viață mare, mai ales dacă sunt întreținute corespunzător și funcționează corect. Este important ca aparatul să fie durabil și să necesite o întreținere minimă. Materialele rezistente la uzură și coroziune, cum ar fi oțelul inoxidabil, pot crește durabilitatea frigiderului. De asemenea, este recomandat ca acesta să aibă o funcție de auto-dezghețare, pentru a reduce necesitatea întreținerii frecvente.
Caracteristici suplimentare
Funcționalitatea și caracteristicile suplimentare pot fi luate în considerare în funcție de nevoile hotelului și ale oaspeților săi. De exemplu, pot fi avute în vedere beneficii suplimentare la achiziție, prezența unor compartimente speciale pentru băuturi sau alimente, reglarea temperaturii, sistemul de răcire sau nivelul de zgomot produs. Unele frigidere vin chiar și cu funcții precum afișajul digital sau controlul temperaturii, care pot fi utile pentru oaspeți, în special pentru cei care au nevoie să păstreze la anumite temperaturi unele medicamente sau produse cosmetice.
Când discutăm despre nivelul de zgomot produs de un frigider, trebuie să ținem cont de confortul oaspeților, în special în timpul nopții. Este important să alegem un tip de frigider care să asigure liniștea și confortul în camera de hotel. Există diferite niveluri de zgomot, iar un frigider cu nivel redus de zgomot precum un minibar hotel absorbție 40 Eco, de 38 de litri, cu nivel de zgomot 0 db, poate fi preferat pentru a nu deranja somnul oaspeților.
În concluzie, alegerea unui frigider destinat unei camere de hotel trebuie să fie un proces bine gândit și informat. Factorii-cheie precum tipul de frigider, designul, eficiența energetică, întreținerea și durabilitatea sunt esențiali pentru a asigura confortul și satisfacția oaspeților. Nu uitați, alegerea corectă a frigiderului poate face diferența în experiența oaspeților!
-
Exclusivacum 2 zile
Mai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani?
-
Exclusivacum 2 zile
Cel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE
-
Exclusivacum 14 ore
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00
-
Exclusivacum 3 ore
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)
-
Administratieacum 2 zile
Serviciile au folosit partidul ca pe un prezervativ de unică folosință
-
Exclusivacum 2 zile
Nici în 2023, cei care conduc MAI nu au fost capabili să creeze un sistem de recrutare la județul de înscriere/Incompetența a ucis un polițist la Constanța
-
Ancheteacum 2 zile
Inalta Curte va judeca, in 7 decembrie 2023, cererea lui Chereches de stramutare a dosarului in care a fost condamnat deja de Curtea de Apel Cluj
-
Featuredacum 2 zile
Primul vestitor al arestărilor Statului Paralel în România a fost Henry Kissinger