Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog):

Există destine care se consumă la tinerețe. La o vârstă ce, pentru viețile menite statisticilor înseamnă abia începutul unei curse cu final imprevizibil, sunt unii cărora le e dat să atingă linia de sosire și apoi să dispară. Să dispară pur și simplu. Vii sau morți.

Mozart, Eminescu, Chopin n-au apucat 40 de aniversări pe acest pământ care i-a zămislit într-un fel anume și le-a hărăzit glorii grăbite.  Shirley Temple, dimpotrivă, cu cei 85 de ani trăiți până la soroc, dintre care ultimii 63 în anonimat, ilustrează celălat tip de dispariție. În viață.

Victor Ponta a devenit, la 38 de ani, președintele celui mai puternic partid din România. Apoi, la 40 de ani, era uns prim – ministru al țării sale.

În acele clipe mulți și-au pus speranța în el. M-am numărat pentru câteva luni printre aceia. Era și conjunctura de așa natură încât, obligați la comparații cu monstrul Băsescu, toți contracandidații acestuia ni se păreau de preferat.

Chiar și după alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte, a fost o perioadă cât încă Ponta a reprezentat o speranță. Speranța în virtuțile noii generații, cea neatinsă de comunism, cea lipsită de prejudecăți și complexe.

Doar că și această speranță s-a spulberat repede, odată cu abdicarea după Colectiv și dezvăluirile despre un trecut recent descalificant al tânărului prim – ministru, cutezător precum Che Guevara, supranumit (fără nimic ironic  la vremea aceea) „noul Titulescu”.

Există în artă așa numita metamorfoză a revelației. Printr-un simplu declic mintal, o revelație, ceea ce până atunci ți se părea frumos devine, brusc, urât. Nimic în materia subiectului admirat nu s-a modificat cu o nuanță, cu un milimetru, cu un semiton și, totuși, o mască se așterne sau cade de pe chipul observat, schimbând total percepția și sentimentele.

În momentul în care Victor Ponta a demisionat din poziția de prim – ministru nu știam nimic despre înțelegerile lui tenebroase cu sistemul, despre faptul că el, marele inamic al lui Băsescu, a numit-o pe Kovesi la DNA vrăjit de Udrea și de Coldea, în urma unei conivențe cu aceștia.

Despre oribila duplicitate a prea crudului premier cu bătrânele șulfe securiste s-a aflat mai târziu. Tot ce auzisem noi la momentul demisiei lui Ponta era dezvăluirea scrâșnită (și de aceea puțin credibilă) a lui Traian Băsescu cum că acesta fusese racolat de un serviciu secret al țării pe vremea când era tânăr procuror.

Apoi „epopeea” spre dezintegrare a junelui Ponta a continuat, devenind în ultima vreme un fel de parodie politică a celebrei teorii maioresciene despre formele fără fond. El ni se dezvăluie astăzi ca fiind un fel de Shirley Temple în derivă, apucând pe un drum greșit, încercând să facă tot felul de giumbușlucuri compromițătoare, doar – doar nu l-o crede lumea politică mort. Deși, politic, i s-au și făcut deja câteva parastase, după datină.

Ce vrea, de fapt, Victor Ponta, în prezent? Care este fondul dizidenței sale? Ce „mai bine pentru țară” propune che guevaristul nostru pentru a ne convinge să trecem de partea sa? Pentru că din tot ce face și declară se înțelege că ar avea un singur țel: „jos Dragnea și guvernul Dăncilă”! Indiferent de consecințe, „jos Dragnea și guvernul Dăncilă”!

Adică același țel visceral cu Klaus Iohannis, cu Laura Kovesi, cu Ludovic Orban, cu Realitatea TV, cu Monica Macovei, cu Dan Tapalagă, cu Dacian Cioloș, cu toți acești mercenari ai statului paralel care au reinstauratîn România o republică a procurorilor cu poliție politică, cu torționarism, cu dispreț pentru drepturile omului, cu siluirea democrației.

Eu nu sunt deloc, dar deloc, un admirator al lui Liviu Dragnea. Lupta mea nu este una pro ci una contra. Ea este o luptă contra statului polițienesc, contra distrugerii prin teroarea cătușelor a unor vieți nevinovate, contra distrugerii încrederii în concepte definitorii pentru orice țară modernă precum justiție independentă, drepturi fundamentale ale omului, democrație, umanism, demnitate națională, suveranitate.

Absolut conjunctural, dar întemeiat, percep în această luptă a mea, în acest moment de istorie convulsivă, că aliații țării sunt cei reprezentați de Liviu Dragnea și de Călin Popescu Tăriceanu, în vreme ce forțele ostile binelui național sunt cele grupate în jurul statului paralel. Așa simt eu!

De aceea aș vrea să mă lămuresc: falanga de luptători rupți din PSD, ce pare a se strânge în jurul lui Victor Ponta, ce urmărește, ca bine, pentru România?  Să admitem că ar reuși, printr-o alianță contra – naturii cu statul paralel, să debarce prin moțiune de  cenzură, guvernul Dăncilă. Ce nou guvern ar susține această balama construită artificial, numită „gruparea Ponta”?

Evident că ar susține un guvern pe placul aliaților de moțiune!

Nu i-ar fi rușine, lui Victor Ponta și dezertorilor din PSD, să înlocuiască guvernul Dăncilă cu guvernul Cioloș sau cu un surogat de guvern Cioloș?

Ura lor față de Dragnea o pot înțelege. Păcatele lui Dragnea, frustrările lor personale, apartenența la structuri rivale, dubla comandă etc..

Dar cu lucrurile fundamentale pentru țară cum rămâne? De pildă cu Legile Justiției? De pildă cu Codurile de Procedură? De pildă cu desecretizarea și anularea protocoalelor secrete din justiție și nu numai?

Să ne spună în acest moment Victor Ponta cum o să voteze noul său partid față de toate aceste teme?

Pentru că tare mi-e teamă că o să voteze de partea statului paralel. Adică pentru încremenire în situația prezentă. O să voteze de partea celor care îl alimentează acum, pentru a-i consolida trădarea față de PSD, cu dezertori apropiați lui Grindeanu și Tudose, cai troieni infiltrați din timp de oculți pentru a pregăti manevra de azi.

Victor Ponta este victima demonilor din el. Victor Ponta greșește fundamental pentru a doua oară într-un interval foarte scurt de timp. PSD-ul mare, cel care la vot strânge garantat peste 40% indiferent de conjunctură, nu-l va ierta și nu-l va eticheta niciodată de-acum încolo altfel decât ca trădător. Iar amicii lui de azi, oculții și dezertorii, se vor debarasa de el ca de o măsea stricată, imediat ce se vor vedea cu sacii în căruță. De ce? Pentru că trădătorii sunt disprețuiți de toată lumea. Inclusiv (sau, poate, mai ales) de cei în favoarea cărora trădează.

În tinerețea lui, ca să supraviețuiască, Victor Ponta a trebui să accepte in gazdă mulți demoni. Atât de mulți incât azi l-au luat în stăpânire.

Nu știu cum se vede această sechestrare din interior, dar, din afară, pare un fel de macerare mutilantă.

Destinul l-a consumat pe Victor Ponta înainte de vreme. Istoria se repetă dar nu întotdeauna cu succes. Iuda a murit la 44 de ani. Ponta tocmai a împlinit 46. Să înțelegem că e mort de 2 ani? (Sava N.).