În cursa pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi. Actualul şef al instituţiei, domnul Horodniceanu, un domn care n-a avut rezultate remarcabile în ultimii 3 ani de când conduce DIICOT, şi de atâta independenţă şi imparţialitate, şi-a început mandatul făcându-şi un selfie cu politicianul de la Cotroceni, iar al doilea candidat este un alt domn, procuror, cu profil modest, cam dornic de sinecuri, pentru că a mai candidat pentru CSM în trecut, şi a urmat şi universitatea unde predă ministrul. Candidatul taberei din Bacău. Şi cam atât.

Unul e candidatul lui Iohannis, celălalt, al celeilalte tabere, PSD. Cam la asta se reduc pe scurt independenţa, imparţialitatea şi profesionalismul procurorilor când vine vorba să conducă instituţii ce sunt plătite să avanseze în probarea legală şi corectă a criminalităţii în România.

Din miile de procurori ai României, din cei aproape 500 de procurori ai DIICOT, niciunul, dar niciunul nu vrea să rupă ritmul blestematelor numiri politice, niciunul nu vrea să-şi ducă mai departe instituţia, să progreseze, punându-şi la bătaie profesionalismul, ştiinţa de carte, capacitatea de a manageria DIICOT. Niciunul nu are curaj. Toţi băltesc în aceeaşi laşitate, condamnând apoi tot ei “numirile politice” la şefia parchetelor care se fac doar pentru că ei, chiar procurorii, permit şi acceptă aşa ceva.

Dacă nu ar fi permis şi nu ar fi acceptat, astăzi, am fi avut 10 candidaţi pentru şefia DIICOT şi ar fi existat competiţie reală. S-ar fi discutat despre proiecte, despre viziuni diferite, despre profesionalism, de ce-şi propune fiecare, despre rezultate şi aspiraţii. Despre independenţă, de imparţialitate, despre criterii transparente de numire la şefia unui parchet, despre perspective diferite în reducerea criminalităţii, despre competenţă în munca pentru care sunt plătiţi. Pentru că nu-i aşa? Progresul se naşte doar din competiţie. Reală.

Dar din sutele de procurori niciunul nu intră în cursă pentru că ei, chiar ei, sunt conştienţi şi ştiu că totul este “un deal”. Pe care, mai grav, îl acceptă prin neparticipare. Pentru că aşa gândesc şi ei. Curajoşii apărători ai legii, răsfăţaţi de societate mai bine de un deceniu şi ridicaţi fals la nivel de metaoameni, îşi devoalează prin neînscriere în cursă, prin fuga de competiţie, un buchet de laşităţi. Nu mă înscriu în cursă că “cine ştie ce păţesc”, că “n-am susţinere politică”, că “mă expun”, că “am copii”, “am rate”, “am carieră”, că cine ştie cine “mă reclamă pe la inspecţie”, cine ştie “ce jocuri stric”. Şi tot aşa. Rezultatul acestui ghem nesfârşit de vitejie, sedimentat chiar pe laşităţile domnilor procurori, se sfârşete în numirea politică pe alte criterii decât profesionalismul.

Niciunul nu se gândeşte că pentru ca instituţiile de parchet să fie independente, chiar ei şi şefii instituţiilor trebuie să fie independenţi. Adică să nu accepte dealuri în numiri politice. Ca să nu accepţi dealuri, trebuie să te înscrii în cursă. Să exite competiţie reală. Să provoci competiţie. Nu cu unul al lui Iohannis şi unul al PSD, la şefia DIICOT. Aşa DIICOT niciodată nu va progresa, niciodată nu va avansa.

Niciodată politicul nu va pune pe tavă independenţa şi profesionalismul, niciodată politicul nu va vrea la şefia parchetelor oameni buni, competiţii pe bune şi profesionişti. Pentru că pe oamenii buni nu-i poţi ghidona. Rezultatul dezamăgitor îl vedem cu toţi, chiar în rezultatele instituţiilor.
Dar din păcate politicul profită de laşităţile infinite ale acestei bresle.

Procurorii şi instituţiile de parchet vor avea întotdeauna atâta independenţă câtă îşi iau. Din păcate, numirile la şefia parchetelor şi fuga procurorilor de competiţie, generate doar de propriile frici şi laşităţi, arată, pentru a nu ştiu câta oară, că ei sunt primii care nu cred în independenţa, imparţialitatea şi profesionalismul lor, precizeaza jurnalistul Sorina Matei, pe pagina sa de socializare. (Irinel I.).