Anchete
„Asta e ca atunci când tot soiul de deontologi fără studii de drept la bază dau lecții de drept unora” – Comisarul de Prahova
Fraților, nu mai pot cu Zegrean! Cică Președintele poate să facă ce vrea mușchiul lui în țărișoară! La fel ca Faraoanca.
Și ne spune că așa cum Președintele poate refuza numirea unui ministru o singură dată așa poate refuza și revocarea Slujirii.
Păi vă spun eu cum ”devine” chestiunea:
– nici pe ministru, în mod normal nu avea voie să îl refuze, că nu scrie așa ceva în Constituție, dar ai dat matale, nea Zegrene, o porcărie de decizie pentru Nea Băse și ai zis că poate refuza o singură dată o așa numire … din puțul gândirii;
– normele legale care reglementează numirea miniștrilor și rațiunea lor sunt total diferite de cele care reglementează revocarea procurorilor cu funcții de conducere … și, ce să vedeți, normele nu se aplică prin analogie, ci fix așa cum scrie în ele;
– normele constituționale care reglementează domeniul de referință sunt complet diferite, ele nu interferează unele cu altele, la fel ca și rațiunea diferenței (miniștrii sunt persoane numite politic, procurorii NU).
Și mai râde de Tudorel că cică nu el sesizează CCR pe conflict … păi sigur că atâta lucru știe și el, că nu o fi chiar retardat … ca alții… și a zis bine omul … noi sesizăm … că nu și-o scrie Dăncilă singură prin birou sesizarea pe conflict. Asta e ca atunci când tot soiul de deontologi fără studii de drept la bază dau lecții de drept unora (eu primesc frecvent lecții de drept de la agronomi, de exemplu).
Oameni buni, aștia au condus și conduc încă țara asta?
Forza Tudorel!
PS – în schimb zice stimabilul: ”CSM a spus cu unanimitate de voturi că nu se justifică revocarea” – nu, bre, doar Secția de procurori, și nu cu unanimitate, cu majoritate , precizeaza pe pagina sa de socializare, Ingrid Mocanu, fosta șefă a Direcției de avizare din Ministerul Justiției. (Frone A.).
Anchete
Război deschis în justiție: Magistrații, noua tintă a unei campanii de intimidare coordonate
Anchete
ANAF: Parcul de distracții fiscal pentru evazioniști, păzit de ciobani cu ochii-n soare!
Anchete
Revoluția chiriei modice: „Specialii” de la stat, gata de evacuare! Ministerul Apărării, scutul suprem al privilegiilor imobiliare!
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?

Într-o Românie unde evaziunea fiscală a devenit sport național, iar bugetul de stat o gaură neagră gata să înghită orice speranță de prosperitate, iată că apar, din când în când, vocile „înțelepților” nației, gata să ne lumineze calea. Cel mai recent episod al acestei comedii amare ne-a fost servit de domnul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, un veritabil expert în a constata evidențe și a propune… nimic concret. Potrivit unui articol tăios semnat de Claudia Marcu în Cotidianul Național, Dăianu, după ce-a elogiat cu patos „măsurile de austeritate” ale Guvernului Bolojan (aceleași măsuri care ne golesc buzunarele și ne sufocă economia reală), a simțit nevoia să arate cu degetul spre ANAF. Dar, surpriză, a uitat să menționeze elefantul din cameră: politizarea până la os a instituției!


