Connect with us

Actualitate

Ungurii au dat năvală la urne pentru a vota împotriva Uniunii Europene ca instituție arogantă, ciocoiască, obișnuită cu popoare de babuini în genul românilor/ Suntem babuini!

Publicat

pe

Ca istoric al clipei nu puteam să nu fiu interesat de rezultatele alegerilor din Ungaria. Sondajele de opinie îl dădeau cîștigător detașat pe premierul în exercițiu Victor Orban, prezentat românilor de presa TeFeListă drept un dușman al Poporului, prin politica sa rebelă față de Bruxelles, pentru TeFeLism, singura politică fiind cea de spălare pe picioare de un întreg popor a birocraților corupți de la Uniunea Europeană.

N-aș fi așteptat cu atîta interes duminică seara rezultatele votului din Ungaria dacă pe parcursul zilei n-aș fi aflat, de la televiziunile străine (ale noastre se luptau din greu cu drobul, cu ouăle roșii și cu morții care vorbesc pe WhatsApp din morminte deși acolo n-au internet) că participarea la vot ia proporțiile unei luări cu asalt a secțiilor de vot.

Din 1990 încoace, la noi prezența la vot masivă e asociată cu victoria Opoziției de Dreapta împotriva partidului fondat de Ion Iliescu. De fiecare scrutin liderii partidulețelor de Dreapta și unitățile de comando ale Presei TeFeListe, au stat cu ochii pe buletinul meteo. Timpul frumos a fost totdeauna considerat aliatul PSD, pe motiv că electoratul de Dreapta pleacă în week-end din București, pricopsit cum e, în timp ce electoratul de Stînga merge la vot, pentru că oricum, rămas acasă, altă distracție decît să meargă la vot n-are. Convins că și în Ungaria funcționează regula din România – prezență mare la vot șanse mari pentru Opoziția de Dreapta – m-am gîndit că năvala anunțată de presa străină ar putea fi semnul unei răsturnări de situație în Ungaria.

Era greu să cred că electoratul pasiv se grăbește să meargă la vot pentru alte formațiuni decît cele din Opoziție.

Tentativele mele de după închiderea urnelor de a afla din presa noastră ceva despre rezultatul votului s-au dovedit zadarnice. La un moment dat știri pe surse, singurul site care nu făcuse indigestie de atîta miel fript, dăduse ca sigură o răsturnare de situație. Curios să văd sursa din care se născuse știrea, am descoperit, mai mult decît amuzat, că era vorba de revista 22. Din cîte se știe, cînd spui revista 22 spui GDS, și cînd spui GDS, spui o clădire din buricul tîrgului, închiriată în chip fraudulos unor bodegi sediul dat guvern pentru activitatea unui ONG puțind de la un kilometru a ciorbă de potroace. Era de mirare că, în duminica Paștelui, la revista 22 lucra altcineva decît o ospătăriță cu poalele sumese. Cum nici o televiziune de știri și nici un site nu suflau o vorbă despre rezultatele alegerilor din Ungaria, alegeri care, prin miza lor însemnată din punct de vedere geopolitic, trebuiau să-i intereseze și pe români, am fost nevoit să apelez la presa străină. Euronews, France 24, CNN, televiziuni occidentale de prim rang, erau toate cu ochii pe rezultatele alegerilor din Ungaria. Pe televiziunile noastre de știri Țața Viorica Dăncilă, în catrință, dansa hora, uitîndu-se într-o parte, să lase impresia că ea conduce Guvernul. Pe Euronews se transmitea în direct discursul de învingător al lui Victor Orban.

Toate publicațiile occidentale anunțau victoria zdrobitoare a premierului în exercițiu.

În condițiile unei participări record, Fidesz obținea două treimi din Parlamentul de la Budapesta!

Că Victor Orban avea să cîștige al treilea mandat nu era o surpriză. O surpriză, o surpriză enormă, era că el a cîștigat și încă la un scor incredibil în condițiile unei participări record.

S-o recunoaștem!

Raportate la alegerile de la noi, cele de duminică, 8 aprilie 2018 din Ungaria puteau fi considerate o veritabilă lovitură de teatru.

  1. Nici un partid postdecembrist n-a reușit la noi să cîștige nici măcar un al doilea mandat consecutiv, d-apoi un al treilea. Ca să nu mai spunem că au fost puține perioadele între alegeri cînd un guvern a reușit să nu cadă timp de patru ani. În Ungaria, iată, un partid cîștiga și încă la scor un al treilea mandat consecutiv!
  2. Sondajele de opinie dădeau drept sigure victoria lui Orban și eșecul Opoziției. În astfel de împrejurări, mai ales că timpul se anunța frumos, prezența ar fi trebuit să fie sub orice critică. Pe de o parte, pentru că electoratul partidului de guvernămînt, sigur de victorie, nu s-ar mai fi ostenit să iasă la vot. Pe de alta, pentru că electoratul de Opoziție, dezamăgit de sanșele partidelor îndrăgite, ar fi rămas acasă, pentru a bombăni prin cafenele și pe rețelele sociale.

În Ungaria, duminică, 8 aprilie 2018, electoratul a luat cu asalt secțiile pentru a vota partidul lui Victor Orban.

Putem vorbi astfel de o victorie la un scrutin parlamentar echivalentă unei victorii la un Referendum.

Ungurii au văzut în aceste alegeri un Referendum pro sau contra lui Victor Orban. Și au mers la vot într-o proporție uriașă pentru a-l confirma pe Victor Orban.

Mi-am zis că dezinteresul de duminică, 8 aprilie 2018 al presei noastre față de scrutinul din Ungaria își avea cauza în atmosfera tipică sărbătorilor. Pe de o parte, vedetele pleacă din București, lăsînd televiziunile de știri pe seama fătucelor, iar site-urile se închid din lipsă de personal, pe de alta, conducerile instituțiilor noastre de presă cred că, de Paște, telespecatorii mor să vadă pe alți telespectatori îndopîndu-se cu miel, ouă roșii și cozonac, iar telespectatoarele, alte telespectatoare, trebăluind în bucătărie, în fața tigăilor.

În zilele următoare, presa noastră, înviată din siestă, mai ceva ca Iisus din morți, n-a dat prea mare atenție rezultatelor istorice din Ungaria. Publicațiile care s-au ocupat cît de cît au făcut-o sub semnul babuinismului românesc. Cu excepția Eventimentului zilei, site-urile preocupate de alegerile din Ungaria au ținut să denunțe politica lui Victor Orban față de Uniunea Europeană ca un exemplu care, Doamne ferește! nu trebuie urmat de noi, babuinii. După cum era de așteptat ele țin de Divizia Presă a Binomului: Digi 24, ziare.com., Realitatea tv.

Nici un politician n-a comentat rezultatele din Ungaria. Lucru explicabil.

Ungaria e oaia neagră a stăpînilor de la Bruxelles. Tipic babuinilor e să dea dosul cînd alți locuitorii ai Grădinii Zoologice mîrîie la Stăpînii stabilementului. Prin asta, babuinii, cu privirile strălucind de slugărnicie, vor să arate Stăpînilor că ei nu mîrîie, nu bombăne, nu se pun cu Stăpînii, drept pentru care Stăpînii ar putea să le dea un morcov în plus. Așa și cu politicienii noștri. Cum să comenteze ei victoria lui Victor Orban? Dacă află Stăpînii de la Bruxelles și nu le mai dau nici măcar rația normală de morcovi?

Cum se explică rezultatul ieșit din comun din Ungaria?

Prin absența democrației din Ungaria, cum se întrece să scrie presa TeFeListă?

Prin agitarea de către Victor Orban a spaimei față de imigranți?

Nici vorbă.

Ungurii au dat năvală la urne pentru a vota împotriva Uniunii Europene ca instituție arogantă, ciocoiască, obișnuită cu popoare de babuini în genul românilor.

Victor Orban s-a prezentat ungurilor drept întruchiparea intereselor naționale ale Ungariei puse la îndoială de birocrații de la Bruxelles. TeFeLiștii din presa noastră s-au mirat că tema imigranților a fost eficientă pentru Victor Orban deși Ungaria nu e amenințată de valuri de refugiați. Ungurii s-au grăbit să meargă la urne pentru a-l vota pe Victor Orban nu pentru că ei, spre deosebire de români, ar fi ușor de manipulat, ci pentru că Uniunea Europeană a făcut din primirea de imigranți o poruncă de tip sovietic dată țărilor membre, fără a ține cont de părerea lor. Ungurii au văzut în asta nu pericolul valurilor de imigranți, ci călcarea în picioare, în stil Cominternist, a intereselor naționale ale Ungariei de către birocrații corupți, șmecheri și aroganți de la Bruxelles.

Votul zdrobitor dat lui Victor Orban duminică, 8 aprilie 2018, a fost unul al orgoliului național, orgoliu tipic unui neam precum cel unguresc. Partidele de Opoziție, societatea civilă, presa adversară lui Victor Orban n-au avut inspirația de a prelua fie și cu nuanțe discursul lui Victor Orban, de a fi de acord, fie și în principiu cu ceea ce ungurii reproșează Uniunii Europene:

Și anume că Uniunea Europeană s-a transformat, pentru popoarele din Est, într-un fel de CAER, în care, la fel ca Uniunea Sovietică de pe vremuri, în numele intereselor generale ale Uniunii, birocrații de la Bruxelles, marionete ale marilor puteri de pe continent, impun interese care contravin intereselor celor din Est.

Încăpățînarea neghioabă de a apăra Bruxellesul fără nuanțe a costat partidele de Opoziție din Ungaria.

La fel cum le vor costa pe cele din România, apărarea Binomului SRI- DNA fără nuanțe, în condițiile unei opinii publice de mult convinse de abuzurile Binomului.

Ca și Ungaria dinainte de Victor Orban, România e tratată de birocrații de la Bruxelles ca un coteț din curtea din dos a Europei.

În Ungaria acest tratament jignitor pentru o națiune a dus la victoria zdrobitoare a lui Victor Orban.

La noi fiecare nou bocanc în gură administrat de birocrații tembeli de la Bruxelles duce și la o mare adîncire a slugărniciei.

De ce?

Pentru că noi, românii, nu suntem unguri.

Nu suntem nici măcar români.

Suntem babuini! (Ion Cristoiu).

Actualitate

Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.

Un parteneriat pentru viteză și scară industrială

Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.

Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.

Investiții masive și baze tehnologice solide

Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.

Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială

Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.

Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.

Citeste in continuare

Actualitate

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

Publicat

pe

De

 

România

Consiliul Județean Prahova

Serviciul Resurse Umane

Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ

Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism                                 Aprobat,

Nr. 15194/ 27.05.2026                                                                                               

                                                                                                 PREȘEDINTE

                                                                                                       Virgiliu Daniel Nanu

 

 

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

 

           Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.

Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc  condiţiile  prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, –  sport de performanță, sportul  pentru toți.

Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.

 

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:

Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.

Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform:  Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean

 

 

Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile  din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:

–  Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:

– Tineret – 230.000 lei;

– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;

– Sportul  pentru toți în sumă de 368.000 lei;

  1. Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
  2. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
  3. Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
  4. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026

7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026

8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026

  1. Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
  2. Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
  3. Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
  4. Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
  5. Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
  6. Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026

Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ,  Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism
Nume și prenume Semnătura      Data:
Întocmit: Cons.Moșu Răzvan 27.05.2026
Verificat: Șef serviciu Ioan Elena 27.05.2026

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită

Publicat

pe

De

În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.

Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.

Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung

Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.

O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă

Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.

Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării

Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv3 ore ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv3 ore ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv3 ore ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv3 ore ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Exclusiv3 ore ago

OASTEA ORBILOR CU EPOLEȚI: CUM SE SCHIMBĂ ONOAREA PE VRAJEALA LUI SIMION ȘI O PENSIE ZĂCUTĂ ÎN SERTAR

În timp ce „patrioții” de serviciu bat toba suveranismului prin piețe, mii de rezerviști români au fost transformați în masă...

Exclusiv3 ore ago

Epoleții muți și „Sindicatul Tăcerii”: Cum se ascunde vârful IGPR în timp ce Justiția face scut în jurul grefierilor

Fantezii cu șefi solidari și alte basme de adormit agenții Într-o lume paralelă, unde onoarea se poartă pe umeri, nu...

Exclusivo zi ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusivo zi ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusivo zi ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusiv2 zile ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusiv2 zile ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv3 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv3 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv3 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv