Acum, cînd în centrul atenţiei opiniei publice este imensul scandal al protocoalelor cu SRI, puţini sînt cei care-şi mai aduc aminte de cel care a deschis acest subiect – col. SRI (r) Ion Dedu – şi că primele informaţii concrete despre existenţa protocolului au apărut în Cotidianul, Incisiv de Prahova, Comisarul de Prahova şi pe site-ul Lumea Justiţiei. Totul a început în 2015 şi a explodat în 2016, la Simpozionul „Garanţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere“, organizat de Centrul de Resurse Juridice (CJR), în colaborare cu AMR şi UNJR, principalele asociaţii ale magistraţilor, conduse de judecătoarele Gabriela Baltag şi, respectiv, Dana Gîrbovan.

Incisiv de Prahova vă prezintă un interviu exclusiv cu specialistul  SRI, col (r) Ion Dedu dat colegilor de la Cotidianul, interviu care confirma in totalitate dezvaluirile noastre in exclusivitate pe aceasta tema:

„Erau de mult timp informaţii despre acest protocol în documente publice“

Cotidianul: Domnule colonel, cum aţi aflat de existenţa acestui protocol dintre SRI şi Ministerul Public?

Col. SRI Ion Dedu: Nu vă vine să credeţi, dar informaţii despre aceste protocoale se regăsesc în documente publice, în special în rapoartele de activitate ale SRI, încă din anul 2005, dar ar fi trebuit să apară şi în rapoartele de activitate ale CSAT. În mod normal, parlamentarii care au aprobat rapoartele de activitate ale SRI, în special Comisia de control al SRI, ar fi trebuit să ridice această problemă încă din anul 2005, măcar pentru că nicăieri în lege nu este definit „protocolul“ ca act normativ! Dar primii care ar fi trebuit să sesizeze aceste riscuri sînt membrii CSAT care le-au aprobat, inclusiv cei doi preşedinţi ai României din 2005 încoace! Nimeni nu se poate ascunde în spatele formulei „nu ­le-am cunoscut“, căci le-au aprobat! Deci iată că vinovăţia este amplă pe acest lanţ de responsabilităţi.

„Nici un judecător nu s-a gîndit să invoce legalitatea mandatelor de securitate naţională“

– La puţin timp după dezvăluirea dvs., în septembrie 2016, AMR şi UNJR au publicat un memorandum generat de adunările generale ale magistraţilor, care ar fi trebuit să grăbească desecretizarea care s-a produs abia cum. De ce s-a întîrziat atît de mult?

– Ideea asta care se vehiculează acum în spaţiul public, că judecătorii nu au cunoscut protocoalele, e absurdă! Mulţi judecătorii sigur că le-au cunoscut, pentru că în multe procese penale judecătorii au avut în faţă documente în care se făceau trimiteri ba la mandate de securitate naţională, ba la activităţi de lucru în comun ale procurorilor cu ofiţeri SRI, ba la hotărîri ale CSAT, dar nu au ridicat niciodată problema legalităţii folosirii acestora într-un proces public! Cînd au văzut acele comunicate ale DNA, în care se spunea că anchetele penale au fost desfăşurate „cu sprijinul SRI“, nu s-au întrebat: care sprijin, ce fel de sprijin? Adică unde era rolul activ al instanţelor?

– Chiar în ultima şedinţă a CSM, a fost difuzată informaţia că şi ÎCCJ avea un protocol cu SRI.

– Păi, vedeţi? Şi doamnele Livia Stanciu sau Cristina Tarcea nu ştiau ce au în ograda lor? Cum e posibil ca ÎCCJ să aibă protocoale clasificate, cînd tocmai dumnealor trebuiau să-şi pună cîteva întrebări de bun-simţ: pe ce bază şi pe ce temei de legalitate au fost semnate? Şi vă mai spun ceva şocant. Aţi văzut că protocolul dintre SRI şi Ministerul Public are două numere: unul dat de Ministerul Public (00750), altul dat de SRI (003064), ambele avînd nivel de clasificare „Strict Secret“, acel 00 din faţa numărului de înregistrare. Nu şi-a pus nimeni întrebarea: pe ce temei legal procurorul general a clasificat cu număr propriu acest protocol, ştiindu-se că, potrivit art. 19 din Legea nr. 182/2002, magistraţii nu au dreptul să clasifice pe nivelul „00 strict secret“ documente din activitatea proprie, ci doar, potrivit art. 7, au acces la documente clasificate?

– Atunci, dacă Ministerul Public nu putea să secretizeze acest protocol cu număr propriu, cum s-a făcut desecretizarea lui?

– Aici este o problemă şi mai mare, căci declasificarea se face doar prin hotărîre de guvern şi lista tuturor documentelor declasificate se publică pentru opozabilitatea tuturor cetăţenilor din România! Iar eu înţeleg că la ora actuală nu există o hotărîre de guvern în acest sens, aşa cum a procedat în mod corect dl Tudorel Toader atunci cînd a declasificat rapoartele SIPA. Văd că nici presa, nici funcţionarii de stat nu şi-au pus întrebarea cum a fost desecretizat acest protocol fără o hotărîre de guvern, căci clasificarea lui s-a făcut tot prin hotărîre de guvern, conform art. 22 din Legea 182/2002!

„Cum a fost posibil ca un cetăţean să nu aibă acces la probele pe baza cărora este judecat?“

– Ştiu că şi dumneavoastră aţi avut un proces cu SRI. În dosarul dvs. erau documente care aveau tangenţă cu astfel de protocoale secrete?

– Sigur. Au fost documente la care eu nu am avut acces, ci doar judecătorii şi emitentul! Chiar la ÎCCJ, a fost o adresă scrisă de judecătorul Ionuţ Matei, în care cerea Curţii de Apel să-i pună la dispoziţie documentele clasificate. Vă daţi seama, într-un proces să nu ai acces la documentele din propriul dosar pentru că sînt clasificate! Iar procesul s-a judecat mai departe, fără să văd şi eu acele „probe“. Dacă într-un proces civil s-a întîmplat aşa ceva, vă daţi seama ce se întîmplă într-un dosar penal? Procesul meu, fireşte, continuă acum la CEDO, căci în ţară am pierdut pe linie.

– În şedinţa CSM din această săptămînă, Dana Gîrbovan, preşedinta UNJR, invoca exact această consecinţă gravă rezultată din protocolul SRI – Ministerul Public, faptul că o parte din proces nu are acces la documentele pe baza cărora este judecată.

– Da, pentru că activitatea SRI este clasificată, dar nu poate fi clasificată activitatea procurorilor! Faza de urmărire penală este definită de lege ca fiind „nepublică“ pentru o perioadă determinată, însă atunci cînd un dosar este trimis în instanţă, procesul are un caracter public. Deci public, nu clasificat, cum, din nefericire, interpretează chiar unii magistraţi! Vă pun şi eu o întrebare: dvs. aveţi încredere că CSM va rezolva aceste probleme grave, atît timp cît vicepreşedinte este procurorul Codruţ Olaru, care a fost şi procuror general adjunct, şi şef ­DIICOT, deci parte a acestui protocol? Plus de asta, doamna Kovesi a divulgat la radio, probabil fără să vrea, că 2.500 de procurori au semnat de luare la cunoştinţă a protocolului, dar credeţi că toţi au certificate ORNISS? Ar fi grav să fie aşa, căci asta ar însemna că toţi sînt dependenţi de serviciile secrete, pentru că abia din 2014 s-a schimbat legea care le permite magistraţilor acces la acest tip de documente! Pînă atunci, ca să obţină certificat ORNISS, procurorii particpau la un interviu cu ofiţerul SRI şi nu este exclus să aflăm că atunci s-a pus la cale şi un fel de „colaborare“ a lor cu serviciile. Or, Legea 303/2004 interzice ca magistraţii să fie colaboratori ai serviciilor de informaţii. Scrie undeva că prerogativele fostei SIPA au fost preluate de SRI în perioada 2004-2014?

„CNIC a fost înfiinţat prin hotărîre CSAT, nu printr-o lege“

– Domnule colonel, la acel vestit simpozion din 2016, aţi vorbit despre CNIC şi Cyberint, adică Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor şi cel de interceptare a datelor de pe Internet. Vreţi să reluaţi aceste subiecte, căci ele au rămas „ca-n gară“, cum se zice?

– CNIC a fost înfiinţat prin Hotărîrea CSAT nr. 0068/2002, care dă dreptul SRI să devină autoritate naţională de interceptare. Este uluitor că judecătorii, cînd vedeau la dosare probe venind de la CNIC, nu s-au întrebat pe ce bază legală a fost înfiinţat CNIC, căci hotărîrea CSAT este un act administrativ opozant doar instituţiilor din domeniul apărării şi securităţii naţionale, nu este o lege, căci legile se dau doar în Parlament! Culmea este că în 2008 s-a dat şi mai multă putere SRI printr-o decizie ANCOM, prin care toate serverele de management ale interceptării au trecut în custodia SRI, ceea ce este valabil şi la ora actuală!

„Toate probele secretizate din dosare trebuiau înlăturate“

– Dar aceste înregistrări ale SRI au devenit probe în dosare penale, ceea ce este interzis de lege!

– Mai pe înţelesul cetăţenilor, SRI trebuia să întocmească doar acte de constatare sau procese-verbale şi numai procurorul trebuia să fie cel care le dă valoare de mijloc de probă. Şi unde s-a făcut chestia asta? Căci nici judecătorii nu şi-au pus întrebarea cum au fost obţinute acele informaţii venite de la SRI, pentru că atunci ar fi trebuit să le declare nule de drept şi să le înlăture din dosar, ceea ce nu au făcut niciodată! Din păcate, nici avocaţii inculpaţilor nu au ştiut să argumenteze acest abuz. De-asta spun că judecătorii par sideraţi de acest protocol, dar uită că ei aveau obligaţia să cunoască legea şi să facă ceea ce trebuia, nu să ia de bun ceea ce li s-a spus şi dat de către procuror!

– În aceste cazuri, nu trebuie revizuite dosarele judecate pe baza unor astfel de probe ilegale?

– Ba da, dar ce fac cei care au trecut de faza aceasta, căci nu mai au cadrul legal pentru a cere revizuirea? Reparaţia, în aceste cazuri, nu poate veni decît de la factorul politic, procurorul general, ministrul Justiţiei sau Parlamentul, printr-o modificare legislativă de urgenţă, generată de acest protocol. Acest lucru trebuie avut în vedere în cadrul analizei ce se va face în această nouă situaţie rezultată din apariţia protocolului!

„Daniel Morar este la fel de vinovat ca Laura Codruţa Kovesi“

– În aceste zile, AMR şi UNJR cer desecretizarea tuturor protocoalelor ce vizează justiţia. Credeţi că se va reuşi?

– E foarte bine că asociaţiile de magistraţi cer acest lucru, dar ce facem cu procurorul general, care le avea în ogradă, ca să nu mai spun că domnul Augustin Lazăr, şi în calitate de simplu procuror, a folosit aceste protocoale? A spus-o chiar Codruţa Kovesi în acea intervenţie, la nervi, de la radio! Şi la fel de vinovat este şi Daniel Morar, care a fost nu numai şeful DNA, ci şi adjunctul procurorului general. Vă dau un exemplu: am un document din 2013, în care Daniel Morar se opune la o expertiză invocînd faptul că echipamentele de interceptare ale DNA au nivel de secretizare şi reprezintă „secret de serviciu“ prin ordinul procurorului general. Ştiţi ce înseamnă asta? Că a pus în practică tocmai acel protocol în anul 2013, de care acum pare să nu-şi mai amintească! La fel a făcut şi Doru Ţuluş. Vă daţi seama că dacă aceste echipamente sînt clasificate, nu se poate face absolut nici o expertiză cerută de inculpaţi? Şi atunci, ce fel de proces echitabil va fi acela în care nici un cetăţean nu poate să ceară expertize sau să conteste veridicitatea înregistrărilor? Practic, SRI a oferit probe în dosare penale pentru că procurorii nu au cerut desecretizarea informaţiilor primite, astfel încît cetăţenii să aibă acces la ele şi să constate dacă sînt adevărate sau nu. Culmea este că nici avocaţii din dosarul la care mă refer nu au făcut nimic pentru a înlătura această anomalie pentru că nu au înţeles ce lucruri grave reprezintă o probă dobîndită ilegal.

„Cyberint este ilegal după decizia CCR care a stabilit că strategia cibernetică este neconstituţională“

– Să nu uităm de Cyberint.

– Cyberint a apărut după 2012, cînd s-a dat o hotărîre de guvern care vorbea despre ­strategia cibernetică. Cyberint a fost făcut tot printr-o hotărîre CSAT, cînd SRI a fost declarat autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice. Dar, după cum ştim, CCR a dat Decizia 17/2015, privind neconstituţionalitatea legii cibernetice din România! Şi, cu toate astea, Cyberint funcţionează şi azi în România. Mai mult chiar, în CSAT-ul de acum o lună, s-a spus că şi-a îndeplinit sarcinile! Ia verificaţi! Nimeni nu vrea să înţeleagă că o „strategie“ nu are valoare de normă, de lege, astfel încît cetăţenii s-o cunoască şi s-o respecte. Nu poţi să institui prin aşa ceva atribuţii care încalcă drepturi şi libertăţi. Mai ales că avem de trei ani o decizie de neconstituţionalitate din partea CCR asupra acestei strategii şi totuşi ea se dezbate în CSAT, deşi funcţionează fără temei de legalitate!

– Asta înseamnă că tot ce ţine de folosirea Internetului intră sub monitorizarea, supravegherea şi urmărirea de către SRI!

– Nu aş vrea să fac eu astfel de interpretări. S-o facă Parlamentul, Comisia de control al SRI. Pentru că dacă decizia CCR a stabilit că strategia este nelegală, iar Cyberint continuă să funcţioneze, ar trebui să le dea de gîndit. Mai ales că e vorba şi despre un sistem informatic integrat care este tot în curtea SRI şi are acces la toate bazele de date. (Irinel I.).