Protocolul din 2009 dintre Parchetul General si SRI incalca normele constitutionale si internationale de baza privind statul de drept, democratia, separatia puterilor, independenta justitiei si respectarea drepturilor omului

Aceasta e concluzia la care ajungi citind cu atentie Protocolul din 2009 semnat intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii.

Gravitatea prevederilor din acest Protocol este cutremuratoare pentru orice persoana, chiar cu minime studii juridice si notiuni elementare despre stat de drept.

1. Protocolul a extins competentele de cercetare penala ale SRI-ului chiar dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunista

Reiterz faptul ca in perioada comunista Securitatea avea o directie speciala de anchete penale, care insa avea competenta de ancheta doar la infractiunile ce, la acea vreme, tineau de siguranta nationala (pe langa spionaj, tradare, sabotaj etc. era inclusa si trecerea frontierei si altele asemenea, care se considerau ca subminau regimul). Asadar, pana si in comunism competenta Securitatii de a face ancheta penala era limitata.

Chiar daca limitata ca sfera de actiune, aceasta directie a Securitatii a comis cele mai atroce abuzuri in perioada comunista. Securistii faceau cercetarea penala, dupa care dadeau dosarul la procurori doar sa-l “confirme” si sa-l trimita in instanta. Daca era cazul, securistii le mai dadeau si o “mana” de ajutor procurorilor.

Ca urmare a acestor abuzuri din perioada comunista, atunci cand s-a infiintat SRI-ul, prin Legea 14/1992, s-a interzis EXPRES Serviciului Roman de Informatii sa efectueze acte de urmarire penala.

Acest Protocol ne dezvaluie acum ca, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege sa faca inca din 1992, i s-a permis sa faca printr-un protocol secret din 2009, iar “permisiunea” i s-a dat tocmai de Ministerul Public, care e autoritatea constitutionala din stat responsabila cu “apararea ordinii de drept”.

Mai grav, daca in comunism Securitatea avea o arie limitativa de infractiuni prevazute in lege si legate de siguranta nationala pe care le putea cerceta, prin acest Protocol secret aria SRI-ului de ancheta penala a devenit practic nelimitata.

Astfel, art. 2 din Protocol prevede ca “partile coopereaza, potrivit competentelor si atributiilor prevazute de lege, in activitatea de valorificare a informatiilor din domeniul prevenirii si combaterii infractiunilor impotriva securitatii nationale, a actelor de terorism, infractiunilor ce au corespondent in amenintarile la adresa sigurantei nationale si a altor infractiuni grave, potrivit legii”.

In Codul penal exista un capitol cu infractiuni la adresa sigurantei nationale, precis delimitate.

Notiunile insa de “infractiuni ce au corespondent in amenintarile la adresa sigurantei nationale” si “infractiuni grave” sunt atat de largi incat includ orice tip de infractiune.

Daca in perioada comunista Securitatea avea un segment limitativ de infractiuni, stabilite prin lege (care era publica), pe care le putea investiga, dupa 2009, printr-un act secret, aria de ancheta penala a SRI-ului a devenit nelimitata.

2. Parchetele erau obligate sa dea rapoarte SRI-ului

Protocolul obliga procurorii sa trimita informari si sa dea rapoarte SRI-ului despre dosare in curs, in conditiile in care urmarirea penala este nepublica.

Astfel, art. 6 alin. (1) din Protocol prevede ca procurorii “comunica, in mod operativ, dar nu mai tarziu de 60 de zile, modul de valorificare a informatiilor si sesizarilor primite de la serviciu, referitoare la infractiunile prevazute in art. 2…”.

Cu alte cuvinte, un magistrat, asa cum legea prevede ca sunt procurorii, ajungea sa dea raport unui ofiter SRI de legatura ce facea el cu informatia primita.

Puterile pe care acest Protocol le aroga SRI-ului asupra procurorilor in activitatea de cercetare penala implica o intruziune pe caz mai mare chiar decat cea permisa procurorului-ierarhic asupra procurorului din subordine.

Constitutia spune ca procurorii isi desfasoara activitatea conform principiului subordonarii ierarhice, iar aceasta se manifesta practic prin aceea ca procurorul ierarhic poate confirma/infirma solutii, insa in nici un caz nu poate interveni peste un procuror in ancheta.

Or, faptul ca prin acest Protocol se impune procurorului de caz sa raporteze ofiterului de la SRI ce face cu informatia primita, implica interventia unei autoritati externe peste procurorul de caz.

Nicaieri in legile publice din Romania nu exista obligatia pentru procurori sa dea socoteala ofiterilor SRI ce fac cu informatia primita.

3. Echipe mixte operative si plan de actiune comun procurori-agenti SRI

Protocolul mai scoate in evidenta nu doar existenta unor “echipe mixte operative”, dar faptul ca activitatea procurorilor era coordonata cu cea a agentilor SRI in baza unor “planuri comune de actiune” facute, de la caz la caz, de sefii parchetelor impreuna cu sefii SRI.

Astfel, printre obiectivele Protocolului era si “constituirea de echipe operative comune care sa actioneze in baza unor planuri de actiune pentru exercitarea competentelor specifice ale partilor, in vederea documentarii faptelor prevazute Ia art.2”, se prevedea la art. 3 lit. g).

De asemenea, la art. 22 se prevedea ca “in cauze complexe, cooperarea efectiva se realizeaza pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor doua institutii, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecarei parti”.

4. Probe/informatii erau depuse selectiv la dosar

Daca Codul de procedura penala spune ca procurorii – deoarece sunt considerati magistrati, si nu agenti ai statului! – strang probe atat in acuzare cat si in aparare, Protocolul scoate la iveala ca nu toate informatiile furnizate de SRI erau puse in dosar, ci doar cele pentru care procurorul cerea desecretizarea si SRI o aproba.

“In situatiile in care anumite informatii, documente sau materiale clasificate au o utilitate probatorie determinanta pentru solutionarea unor cauze, fiind necesara introducerea lor in dosarele penale, Parchetul va solicita in scris si in mod argumentat declasificarea acestora, urmand ca, Ia nivelul conducerii Serviciului sa se adopte decizii in sprijinul acestor solicitari”, prevedea art. 24.

Procurorii, asadar, trebuiau sa ceara voie de la SRI si sa-si justifice “in mod argumentat” ce doreau sa introduca in dosare.

Aceasta inseamna ca informatii sau probe care puteau sa exoneze o persoana sau sa foloseasca apararii sale puteau ramane ascunse persoanei acuzate, fapt ce afecta in mod grav dreptul la aparare si la un proces echitabil al acestuia.

Pe scurt, prevederile din acest Protocol confirma ceea ce transparea de mult din alte acte oficiale sau declaratii publice, si anume ca Codul de procedura penala a fost dublat de norme secrete, la care partile din dosare nu au avut acces, fapt ce contravine flagrant regulilor de baza ale statului de drept.

Voi reveni cu o analiza mai in detaliu asupra cuprinsului Protocolului, pentru ca, in ciuda mesajelor transmise de unii reprezentanti ai mass-media ca nu e nimic grav in Protocol, gravitatea prevederilor acestuia vis a vis de administrarea si independenta justitiei este de domeniul evidentei.

P.S. Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au sustinut actiunile UNJR prin care am solicitat publicarea acestui Protocol si a hotararilor CSAT ce au stat la baza acestuia. Am spus mereu ca nu se poate vorbi despre o justitie independenta atata timp cat administrarea ei se face pe prevederi secrete, iar actualul Protocol o demonstreaza. UNJR va continua toate demersurile atat pentru a fi publicate si hotararile CSAT, cat si pentru a promova si sustine modificari legislative astfel incat asemenea intruziuni in actul de justitie sa nu mai fie permise in viitor. (Irinel I.).