Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/„Anexa” COSC de la Valcea a „Centrului National Cyberint”, noua unitate de elita a SRI/Hellvig, pe faras!

Publicat

pe

In timp ce opinia publica este tinuta cu sufletul la gura de dezvaluirile spumoase despre micile secrete murdare din interiorul statului paralel, la varful sistemului, departe si de curiozitatea considerata „prea ca la tara” a liderilor clasei politice, se iau decizii care, chiar daca nu vor fi transpuse in pratica in cel mai scurt timp, sunt deja vitale pentru asigurarea securitatii nationale pe termen lung. Iar una dintre cele mai importante scenarii de lucru pe care lucreaza deja tot mai multi analisti atat ai structurilor informative romanesti, dar mai ales cele externe se refera la retragerea, pana la sfarsitul acestui an, a lui Eduard Hellvig de la conducerea Serviciului Roman de Informatii. Si chiar daca multora le poate parea „neserioasa” promovarea unei asemenea variante, mai ales ca „neamtul” Klaus Iohannis este inca pe cai mari la Cotroceni iar „germanofilia” asumata a lui Hellvig ar trebui sa-i fie pavaza ocrotitoare dupa ce Angela Merkel tinde sa devina un veritabil „Putin al Germaniei”, tocmai aceasta ascendenta se pare ca il va putea costa postul pe actualul director general al SRI. Cel caruia, dupa cum dezvaluiam cu cateva luni in urma, i se aratase deja „cartonasul galben” de peste Ocean….

Directorul SRI, pe picior de plecare

Iar cel putin la nivelul SIE, acolo unde ar trebui sa se stie cel mai bine „ora exacta” a „ceasului” geo-global, analizele informative arata ca scenariul trecerii Angelei Merkel in locul lui Jean Claude Juncker in funtea Comisiei Europene, incepand cu anul viitor, capata tot mai mare greutate. Ceea ce nu ar face decat ca visele altfel desarte ale lui Klaus Iohannis de a prinde „miraculos”, la fel ca la alegerile din 2014, un nou post de presedinte, de aceasta data cel al Consiliului European, sa capete noi valente. Pentru ca nucleul dur al progresistilor simte ca pierde teren in fata nationalismului politic aflat in plin avant, astfel ca doar „predarea citadelei” de la Bruxelles intr-o mana de fier precum cea a Angelei Merkel ar mai putea tine in viata planul globalist de infiintare a Statelor Federative ale Uniunii Europene. Si cu Merkel in locul deja tot mai controversatului Juncker, cutuma diplomatica ar face ca presedintia Consiliului European sa fie data, fie si drept premiu de consolare, unui sef de stat sau de guvern din Europa de Est. Iohannis fiind, desigur, cel mai dispus de a zambi cuminte „in vitrina” de la Bruxelles, fara a deranja interesele globale ale marilor corporatii transfrontaliere.

Angela Merkel, detasata in locul lui Juncker

Iar o astfel de miscare la nivel european nu va face decat sa accelereze retragerea BND-ului german din Romania, mai ales ca noua Administratie SUA, alaturi de inventiva comunitate britanica de intelligence  isi „marcheaza” tot mai mult teritoriul Romaniei ca intrand definitiv in propria sfera de influenta. Ceea ce ar intelege pe deplin pana si „profanii” sistemului, daca ar sti ce eforturi logistice si umane fara precedent depun americanii pentru intarirea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetica – COSC, unitatea secreta „mixta” cu SRI-ul de la Valcea devenind deja „varful de lance” al Washington-ului impotriva „razboiului hibrid” declansat deja de Moscova… Iar in aceasta conjunctura internationala, desi nu a gafat major, ba chiar a reusit o „spoiala” a imaginii SRI, soarta lui Hellvig la conducerea serviciului pare cea a unei frunze in bataia vantului, cel putin atata timp cat americanii doresc un partener de nadejde si de actiune pentru a sustine implicarea operativa majora a SUA „in coasta” Rusiei…

Doar „neamtul” vrea in „vitrina”

Un scenariu incendiar, dar luat tot mai in serios de serviciile de informatii ale tarilor „satelit” care vor sa se orienteze din timp pe langa viitorii „jupani” ai Europei  arata ca, dupa ce a trecut din nou, cu mai mare greutate ca oricand, prin furcile caudine ale formarii unui alt guvern de uniune „contra naturii”, Angela Merkel ar putea renunta la conducerea „motorului economic” al UE pentru a dicta linia politica de la Bruxelles.

Iohannis, „planul B” pentru inlocuirea lui Donald Tusk

Iar aceasta mutare spectaculoasa s-ar datora, in primul rand, faptului ca Jean Claude Juncker pierde tot mai mult teren, decizia facuta publica de a nu-si mai dori un nou mandat in fruntea Comisiei Europene nefacand decat sa le dea si mai mult curaj criticilor sai. Deci, structurile centrale de conducere a Uniunii Europene stau pe un adevarat butoi de pulbere, actuali sefi ca Juncker sau Tusk scapand deja haturile  din maini. Astfel ca „avansarea” Angelei Merkel la Bruxelles este planul de rezerva al influentei miscari progresiste pentru a se tempera lucrurile. Culmea este ca, desi s-ar fi facut deja „tatonari” privind „indulcirea” liderilor „Grupului de la Visegrad” pentru ca unul dintre „rebeli” sa preia locul lui Donald Tusk, acestia ar fi refuzat in corpore! Si astfel s-a ajuns la varianta de compromis a unei eventuale sustineri de catre Angela Merkel a „neamtului” Klaus Iohannis la presedintia Consiliului European, pentru ca aceasta sa fie sigura ca-si pune acolo un„estic” care nu misca in front…!

Refugiu la Viena…

Daca Iohannis nu va mai „vegeta” inca un mandat la Palatul Cotroceni, atunci si interesul BND-ului german pentru tara noastra va scadea considerabil, atunci „camarila nemteasca” din jurul sefului statului se poate deja pregati pentru o retragere, fie ea si una ordonata.

„Anexa” COSC de la Valcea a „Centrului National Cyberint”, noua unitate de elita a SRI

Dar „la pachet”, cu tot cu „germanofilii” din politica, mediul de afaceri si servicii. Lucru cu atat mai de asteptat cu cat presiunea americana creste constant, mai ales in domenii sensibile precum cel al securitatii energetice sau cibernetice. Si chiar daca in anumite medii se da ca sigura plecarea lui Eduard Hellvig chiar pana la sfarsitul acestui an, „inevitabilul” poate fi intarziat si pana in 2019, pentru a exista siguranta mutarilor de la Bruxelles. Timp in care Hellvig ar avea si varianta „resetarii” imaginii in fata americanilor care vor in fruntea SRI nu doar un director democratic, cat unul care sa fie si „jucator”, pentru a putea sustine implicarea operativa tot mai fatisa. Oricum, deja se vorbeste despre pregatirea unui refugiu confortabil, inclusiv financiar, la Viena, pentru mai multi lideri ai institutiilor de forta, pe langa staff-urile unor mari corporatii austriece aflate in sfera de protectie a BND-ului german… Timp in care SRI-ul intra si mai puternic in „zodia americana”, fie ea si una cu „ascendent britanic”, serviciul capatand o putere uriasa de control a informatiei prin dezvoltarea COSC. Caci, pe langa mult mai la vedere „Centru National Cyberint”, Consiliul Operativ de Securitate Cibernetica, mai ales prin unitatea secreta de la Valcea, cu tehnica de ultima ora si consilieri din SUA este deja privit peste Ocean drept cel mai avansat avanpost al agentiei americane de profil in aceasta parte a lumii, asupra careia Moscova inca isi declara hegemonia…(Catalin Tache).

 

Actualitate

Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate

Publicat

pe

De

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.

Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc

Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.

Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.

Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO

Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.

Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale

Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.

Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației

Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.

Citeste in continuare

Actualitate

Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale

Publicat

pe

De

Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.

O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică

Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).

Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor

Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.

Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale

Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.

Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului

Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.

Citeste in continuare

Actualitate

Orizonturi noi pentru Honeywell Aerospace: Compania devine oficial entitate independentă pe piața de capital

Publicat

pe

De

Honeywell Aerospace a marcat astăzi începutul unei noi etape în evoluția sa, finalizând procesul de desprindere și devenind o companie publică independentă, listată la bursa Nasdaq. Această transformare strategică vizează consolidarea poziției de lider în sectoarele apărării și aviației comerciale, oferind noii entități agilitatea necesară pentru a răspunde provocărilor complexe dintr-o industrie aflată în continuă schimbare.

Divizarea strategică a gigantului industrial în trei entități distincte

Separarea segmentului de aviație este rezultatul unei strategii ambițioase anunțate la începutul anului 2025, prin care grupul mamă a decis fragmentarea operațiunilor în trei piloni principali. Aceștia includ Honeywell Technologies, axat pe automatizare, Solstice, o unitate dedicată materialelor avansate, și actuala companie Honeywell Aerospace. Obiectivul central al acestei restructurări este de a permite fiecărei divizii să urmărească strategii de creștere personalizate, maximizând astfel veniturile și eficiența operațională.

O forță globală în aviație cu 36.000 de angajați

Sub conducerea directorului executiv Jim Currier, noua entitate independentă își asumă misiunea de a proteja și avansa promisiunea zborului într-o lume tot mai conectată. Cu o forță de muncă de 36.000 de specialiști, Honeywell Aerospace continuă să producă sisteme esențiale, de la motoare și avionică, până la componente critice pentru tehnologiile de apărare. Independența financiară îi va permite companiei să aloce resursele mai eficient către inovație și cercetare.

Tranziția financiară și perspectivele de raportare pe termen scurt

Procesul de separare a fost finalizat prin distribuirea acțiunilor de către Honeywell Technologies, deschizând calea pentru tranzacționarea liberă pe bursă. Deși Honeywell Aerospace funcționează acum separat, următoarele rezultate financiare trimestriale, programate pentru 23 iulie, vor include încă cifrele segmentului de aviație ca parte a structurii consolidate anterioare. Această raportare va oferi investitorilor o ultimă privire de ansamblu asupra performanței sectorului înainte de a evalua evoluția sa ca entitate de sine stătătoare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)

„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...

Exclusiv13 ore ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv13 ore ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv13 ore ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv13 ore ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusivo zi ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Exclusivo zi ago

Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...

Exclusiv2 zile ago

Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”

Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...

Exclusiv2 zile ago

Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI

“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...

Exclusiv3 zile ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Exclusiv3 zile ago

Când sare o scânteie pe DJ 709, sare și polițistul cu stingătorul

Nu doar amenzi și permise: și câte un foc stins la nevoie „Când fiecare secundă contează, polițiștii fac diferența!”, transmite...

Exclusiv4 zile ago

Fier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ

„Doar fier vechi”, zic hoții. „Doar zeci de morți potențiali”, zice realitatea Știați că un accident feroviar cu zeci de...

Exclusiv4 zile ago

Șantierul Naval Mangalia, scos la mezat ca iaurtul expirat: 184 de milioane, fără clienți. SAFE pe hârtie, FAIL în realitate

Licitație de 184 de milioane, zero cumpărători. Șoc și groază la… cine nu știa? Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval...

Exclusiv5 zile ago

„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr” Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv