• Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
• Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
• Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.

Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.

Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.

„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.

Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.

Comisia Europeană a acordat autorizația de punere pe piață pentru Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul agonist al receptorului GLP-1 disponibil în formă orală pentru managementul greutății în Uniunea Europeană.

Tratamentul, care conține semaglutidă orală în doză de 25 mg, este indicat adulților cu obezitate, respectiv cu un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m², precum și persoanelor supraponderale, cu un indice de masă corporală de minimum 27 kg/m², care prezintă cel puțin o afecțiune asociată greutății. Administrarea se face împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și creșterea nivelului de activitate fizică.

Decizia Comisiei Europene vine după opinia pozitivă emisă în luna mai 2026 de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente. Aceasta este cea de-a cincea aprobare de reglementare pentru forma orală a tratamentului, după Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

„Aprobarea Wegovy sub forma unui comprimat administrat o dată pe zi aduce o nouă opțiune importantă pentru persoanele care trăiesc cu obezitate. Obezitatea este o boală cronică gravă, iar posibilitatea de a alege poate avea un impact real. Pentru multe persoane, un comprimat poate reprezenta o modalitate mai simplă și mai ușor de acceptat pentru începerea și continuarea tratamentului”, a declarat Mike Doustdar, președinte și CEO al Novo Nordisk.

O scădere medie în greutate de aproximativ 17%

Aprobarea se bazează pe rezultatele programului clinic OASIS și, în special, pe studiul OASIS 4, care a evaluat semaglutida orală în doză de 25 mg, administrată zilnic, la adulți cu obezitate sau suprapondere și cel puțin o comorbiditate asociată greutății.

În cadrul studiului, participanții care au urmat tratamentul, alături de intervenții asupra stilului de viață, au înregistrat o scădere medie în greutate de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în grupul placebo. Aproximativ una din trei persoane a obținut o reducere a greutății corporale de cel puțin 20%.

OASIS 4 a fost un studiu de fază 3b, desfășurat pe parcursul a 64 de săptămâni, care a inclus 307 adulți. Programul clinic OASIS a cuprins în total patru studii și aproximativ 1.300 de participanți.

Potrivit datelor prezentate de companie, profilul de siguranță și tolerabilitate al semaglutidei orale a fost similar celui deja cunoscut pentru forma injectabilă. Rata întreruperii tratamentului din cauza reacțiilor adverse a fost de 6,9%, comparativ cu 5,9% în grupul placebo.

A fost aprobată și doza injectabilă de 7,2 mg

Comisia Europeană a autorizat, de asemenea, Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, administrat printr-un stilou injector de unică folosință. Conform datelor comunicate de Novo Nordisk, această doză a fost asociată în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21%.

Forma orală a tratamentului este deja disponibilă în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar compania intenționează să o lanseze în mai multe țări în a doua jumătate a anului 2026.

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii

Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la fabrica Coca‑Cola din Ploiești, un fel de reclamă frumos colorată: bună doar pe afiș. În spatele panourilor lucioase și al sloganurilor zâmbitoare, sursele interne descriu o realitate în care omul este, în cel mai bun caz, „daună colaterală”, iar accidentul de muncă – un „inconvenient birocratic” care trebuie musai ascuns.

Potrivit informațiilor primite din interiorul fabricii, conducerea ar fi transmis supervizorilor, șefilor de tură și maiștrilor un mesaj halucinant: nu se sună la 112 fără acordul expres al unui manager. Nici dacă omul este căzut, rănit, în pericol. Apelul la ambulanță devine, astfel, nu un reflex de salvare a unei vieți, ci o decizie de management, filtrată prin grija pentru „imagine”, „raportări” și „bătăi de cap”.

ITM‑ul, teoretic, există. Practic, spun aceleași surse, accidentul trebuie, dacă se poate, „rezolvat intern”. Cu taxiul, cu mașina colegului, cu tăcere, cu „lasă că trece”. Salvarea vieții poate aștepta; ce nu poate aștepta e teama conducerii de dosare, anchete și responsabilități.

Accident la silozuri: zahăr peste om, om sub tăcere

Unul dintre cele mai recente incidente, povestit de sursele noastre din interior, a avut loc la silozurile de zahăr. Potrivit acestora, instalațiile s‑ar fi defectat, zahărul „a amorsat” și a căzut peste un angajat, provocând răni serioase în zona cervicală și la coloană.

Într‑o lume normală, într‑o țară care se pretinde europeană, scenariul ar fi simplu: se sună imediat la 112, vine ambulanța, se asigură asistență medicală de urgență, se raportează accident de muncă, se anchetează, se iau măsuri.
În „lumea Coca‑Cola Ploiești”, conform surselor, s‑ar fi ales alt scenariu: omul nu ar fi fost preluat de ambulanță, ci transportat cu mașina unui coleg, departe de ochii și pixurile instituțiilor. Nu viața, ci hârtia contează; nu sănătatea, ci statistica.

„Fiecare accident aduce hârtii, mai bine să nu existe… oficial”

Sursele noastre susțin că, în interior, logica e cinică și crudă: fiecare accident de muncă înregistrat atrage cercetări, documentație, timp pierdut, observații pentru conducere și, posibil, diminuări salariale pentru cei considerați responsabili. Concluzia? Dacă nu vrei dosare, nu vrei controale, nu vrei „belele” – mai bine nu ai accidente. Sau, și mai bine, nu le ai… în acte.

În aceste condiții, tentația de a evita raportarea oficială a accidentelor de muncă nu mai e un derapaj, ci aproape o politică internă. Se încurajează „stingerea” problemelor în interior, cu prețul sănătății, al vieții și al adevărului.
Hârtia iese „curată”, omul pleacă șchiopătând.

„Siguranță la cel mai mic preț”: rețeta defectelor programate

Un alt capitol negru, relatat de surse, privește întreținerea instalațiilor din fabrică. În loc de mentenanță serioasă, profesionistă, făcută de specialiști calificați, s‑ar fi mers – potrivit informațiilor interne – pe varianta „contractorului cel mai ieftin”.
Cea mai mică ofertă, cel mai mare risc.

Rezultatul? Defecțiuni, improvizații, reparații făcute pe genunchi, instalații lăsate să funcționeze în regim de „merge și așa”. Într‑o fabrică ce lucrează cu silozuri de zahăr, praf combustibil și, după cum aflăm, cu substanțe chimice periculoase în imediata apropiere, „merge și așa” poate însemna, la propriu, „azi lucrăm, mâine explodăm”.

Cocktail exploziv: zahăr, acid clorhidric, sodă caustică și… nepăsare

Conform surselor noastre din interior, în imediata apropiere a silozurilor de zahăr se află rezervoare cu acid clorhidric și sodă caustică. Din cauza improvizațiilor și exploatării defectuoase, aceste substanțe ar putea fi eliminate în atmosferă sau pe diverse materiale, creând un amestec periculos cu praful de zahăr.

Acolo unde un proiectant sau un specialist independent ar trebui să verifice, să autorizeze, să certifice siguranța, sursele susțin că, în practică, s‑ar fi mers pe varianta „verificării interne”: o omologare făcută în casă, într‑o companie care, în public, se laudă cu standarde globale și responsabilitate socială.

Praful de zahăr și substanțele chimice nu știu PR, nu înțeleg comunicate de presă. Înțeleg doar fizică, chimie și reacții. Iar combinația dintre ele, alături de improvizații, poate deveni o bombă cu ceas în mijlocul unei fabrici pline de oameni.

Muncitorii în „saună chimică”, birourile la aer condiționat

În timp ce muncitorii din producție, potrivit relatărilor din interior, își duc zilele în hale cu temperaturi ridicate, în praf, zgomot și expunere potențială la substanțe periculoase, angajații din birouri – inclusiv cei care ar trebui să asigure sănătatea și securitatea în muncă (SSM) – stau la aer condiționat, cu monitoarele curate și rapoartele „aranjate”.

Ironia grotescă: tocmai cei plătiți ca să protejeze muncitorii ajung, conform surselor, să fie parte din sistemul de cosmetizare a realității. Se transmite „discret” că e mai bine să nu exagerezi cu sesizările, să nu creezi „probleme”, să nu zgudui barca. Barca e a companiei; dacă se scufundă, se îneacă, evident, cei de jos.

SSM cu semnătură forțată: „Ori semnezi, ori pleci”

O altă acuzație gravă venită din interior este presiunea pusă pe angajații cu atribuții SSM. Conform surselor, aceștia ar fi împinși să își dea acordul, prin semnătură, pe decizii și situații cu care, profesional, nu sunt de acord.
Dilema lor este simplă și cinică: ori semnezi, ori îți pierzi locul de muncă.

Astfel, sănătatea și securitatea în muncă devin o formalitate birocratică: se bifează că totul este în regulă, se semnează: „Am luat la cunoștință”, „Nu sunt probleme”, „Nu există riscuri semnificative”. Pe hârtie, fabrica e un paradis al siguranței. În realitate, oamenii știu că își pun viața în joc la fiecare tură.

„Paza” imaginii: ambulanțe blocate, poliție la poartă, tăcere în interior

Nu e vorba doar de tăcerea internă. Sursele noastre mai afirmă că șeful serviciului de securitate ar fi transmis firmei de pază să NU permită accesul unei ambulanțe sau al unei echipe de poliție în incinta fabricii până când nu își dă acordul un manager. Cu alte cuvinte, chiar și salvarea are voie să intre doar după ce verifică marketingul.

Dacă un angajat moare sau este grav rănit, problema principală nu este viața lui, ci cum arată situația „în exterior”. În cazul în care un angajat pleacă brusc din tură după un incident, potrivit relatărilor, se poate întâmpla să nu mai existe niciun „caz oficial” de accident la locul de muncă. Omul suferă, dar pentru fabrică, el devine doar „un absenteist”.

„Nu există accidente, doar absențe nemotivate”

Logica relatată de surse este de un cinism monumental: dacă omul pleacă acasă, la spital sau „undeva”, fără ambulanță, fără poliție, fără raport, atunci – în acte – nu s‑a întâmplat nimic la locul de muncă. Nicio responsabilitate, nicio anchetă, nicio sancțiune.
A dispărut doar „o resursă umană”, nu un om.

Din această perspectivă, problema nu mai este doar una de securitate în muncă, ci una de moralitate fundamentală. O companie care la nivel global se promovează ca model de „responsabilitate socială” ajunge, în practica de zi cu zi, să fie acuzată, prin sursele interne, că își apără mai tare procedurile și bonusurile manageriale decât sănătatea oamenilor care îi produc marfa.

Concluzie: între imaginea globală și realitatea din hală

Cazul Coca‑Cola Ploiești, așa cum reiese din relatările angajaților și sursele interne, ridică întrebări grave pentru toate instituțiile care ar trebui să conteze: ITM, inspectoratele de muncă, autoritățile de mediu, Ministerul Muncii, ministerele de resort.

Dacă ceea ce descriu sursele este corect, atunci avem de‑a face nu doar cu incidente izolate, ci cu un întreg sistem de:

• mușamalizare a accidentelor,
• presiune asupra angajaților SSM,
• improvizații tehnice periculoase,
• ignorare deliberată a riscurilor chimice și mecanice,
• blocare a accesului serviciilor de urgență fără „aprobarea” conducerii,
• sacrificare a sănătății oamenilor în numele profitului și al imaginii.

Coca‑Cola, ca brand, vinde „fericire la doză”.
La Ploiești, conform surselor, fericirea asta pare produsă într‑o fabrică în care omul e, în cel mai bun caz, un consumabil. Iar întrebarea finală rămâne, inevitabil, pentru autorități:
câte „doze de tăcere” mai sunt dispuse să înghită până când cineva moare „oficial” la locul de muncă? (Cristina T.).