COMENTARIU de Contele de Saint Germain:  

Există în politica românească de azi o serie de enigme a căror dezlegare pare a fi interzisă muritorilor de rând ca noi.

De ce, dacă Laura Kovesi e atât de puternică pe cât se zice, și Liviu Dragnea atât de nociv și plin de păcate precum ni-l descriu unitățile militarizate de presă ale binomului, DNA-ul nu l-a scos încă din joc pe liderul PSD, prin metodele sale, verificate cu atâta succes pe alți adversari politici?

De ce, în ciuda atacurilor dezlănțuite împotriva lui din mai toate direcțiile (presă, colegi de partid, denunțători cu nume protejat sau la vedere, tefeliști) Liviu Dragnea devine pe zi ce trece tot mai influent iar jocurile politice importante par a se finaliza exact în felul dorit și gândit de domnia sa?

De ce Klaus Iohannis și Franz Timmermann și Hans Klemm și alte personaje influente și vădit anti – Dragnea ale momentului au renunțat în ultima vreme la ostracizarea președintelui PSD și se întâlnesc cu el în tete-a-tete-uri popularizate fără rețineri?

Și aș mai putea adăuga și alte asemenea dece-uri, dar ați înțeles unde bat: spre enunțul, oarecum paradoxal pentru o țară în care ni se spune că binele e DNA și că binele triumfă mereu: „Dragnea – un rău care cade mereu în picioare”.

M-am gândit îndelung la misterul acestei abilități de hopa – mitică a lui Liviu Dragnea. Am încercat să leg într-o combinație logică diverse evenimente care l-au avut ca protagonist: participarea la investirea ca președinte al SUA a lui Donald Trump, primirea cu covor roșu și onorurui militare (onoruri rezervate în mod obișnuit șefilor de stat) de către oficialitățile de la Tel Aviv, acceptarea fără crâcnire de către Klaus Iohannis a propunerii sale (a lui Liviu Dragnea) ca doamna Viorica Dăncilă să fie desemnată ca prim – ministru, apoi invitarea acesteia, însoțită de Liviu Dragnea, pentru o discuție oficială la Cotroceni…

Fragmente de teorii care să explice până la un punct situația am reușit să construiesc. Nu însă și o teorie cap – coadă care să mă satisfacă.

Faptul că Dragnea se întâlnea la chermeze cu „noi suntem statul” nici nu m-a mirat și nici nu m-a indignat peste măsură. Am acceptat ideea că asta era o formă de socializare la modă în timpul regimului Băsescu și, mai ales, spre finalul acestuia. Niște oportuniști cu aspirații înalte își negociau viitorul cum știau ei mai bine. Maior, Oprea, Ponta, Dragnea reprezentau pentru unii ca Laura Kovesi ori Florian Coldea speranța de continuitate pe posturi. Era un joc de marketing politic în care principiile etice și deontologice nu meritau să depășească faza enunțiativă.

Când, însă, Victor Ponta a declarat zilele trecute că și în prezent Liviu Dragnea participă la chermezele „sistemului”, parcă mi s-a aprins un beculeț în întunericul presupunerilor mele pe această temă.

Cum adică? Exact acum, în mijlocul unui așa zis  război al statului paralel împotriva lui Dragnea? Și Dragnea nu protestează? Nu neagă vehement? Ba, mai mult, evită să se ducă la comisia pentru controlul SRI?

Dar la cine am mai observat genul acesta de eschivă? Nu cumva la doamna Kovesi?

Și brusc m-au năpădit alte nedumeriri mai vechi. De ce Liviu Dragnea nu ne-a vorbit deloc despre „pârlirea porcului” de la K1? De ce a fost el mereu împotriva organizării de către PSD a unor proteste masive împotriva abuzurilor DNA? De ce respinge cu vehemență ideea suspendării lui Klaus Iohannis în cazul nerevocării Laurei Kovesi? De ce îl critică, și acum chiar vrea să îl îndepărteze din conducerea partidului, pe Codrin Ștefănescu? De ce nu a avut niciodată cuvinte de apreciere pentru atitudinea combativă a lui Liviu Pleșoianu? De ce, ca să sintetizăm, cade mereu în picioare?

Ipoteza principală pe care o lansez este că Liviu Dragnea o are la mână pe Laura Kovesi. Nu știu dacă cu ajutorul prietenilor lui din SRI sau cu ajutorul Mossad-ului, deghizat în Black Cube, dar prea i-a potolit pe toți.

Este aproape singura explicație care mi se pare plauzibilă pentru intangibilitatea sa, pentru calmul și seninătatea pe care el le afișează în momentul în care și PSD-ul și poporul pesedist clocotesc de revoltă. De revolta cauzată de abuzurile DNA scoase la lumină, cu nemiluita, de ultimele dezvăluiri.

Așa se pare! Spre asta conduc toate deducțiile logice. Liviu Dragnea deține un glonț de argint.

Dacă, într-adevăr, Liviu Dragnea o are la mână pa Laura Kovesi cu ceva atât de grav încât și președintele Iohannis și ambasadorul Klemm au ajuns la concluzia că singurul mod de a-și proteja favorita este să nu se atingă de Dragnea, mai mult chiar, să-l „reevalueze” drept un partener esențial de discuție și negocieri, atunci devine de înțeles de ce Liviu Dragnea se comportă atât de pasiv și seren.

Mi-am lăsat însă loc și pentru o ipoteză secundară. Și o a doua, posibilă, explicație.

Dacă Dragnea nu o are la mână pe Kovesi ci pe Iohannis?

Ioan Buduca a lansat zilele trecute, într-un editorial extrem de interesant publicat de Cotidianul (aici), o „ipoteză nucleară” (cum el însuși o numește):

„Dacă generalul Coldea n-a picat în dizgrație cum știm noi, ci din alte pricini, care sunt deocamdată secret de stat? Dacă generalului i s-a reproșat de către un serviciu secret superinfluent că a pus umărul la facerea unui președinte în dulapul căruia cu schelete se află un oscior dintr-o afacere de neiertat din punctul de vedere al acelui serviciu: o potlogărie legată de averile unei organizații naziste din România?… Ipoteza mea nucleară este că președintele nostru actual va afla curând (dacă n-a aflat deja) că un al doilea mandat al său nu poate fi binecuvântat de mai marii acestei lumi. Sau… (și după aceste puncte de suspensie vine un preț!)”.

Dacă ipoteza lui Ioan Buduca se confirmă (și din articol rezultă că ar exista la bază niște informații) atunci deducția că de la Coldea acest secret a ajuns și la Dragnea este imediată și cât se poate de plauzibilă.

Indiferent că s-ar confirma prima sau a doua ipoteză, un lucru ar deveni teribil de grav: România, prin liderii ei actuali, și-ar pierde orice valoare de piață. Ar fi cedată pe nimic, contra tăcere. (Gabriela V.).