2018 se anunță extrem de agitat pentru că se plasează înaintea unui an cu evenimente importante: alegeri europene, probabil cele mai importante din istorie, alegeri prezidențiale, final de mandat la DNA șamd. Greșeala care se face în multe analize politice ale momentului e ignorarea factorului extern în bătăliile interne, ori, e vorba de un element care poate da peste cap multe socoteli.

În ultima perioadă, se vorbește insistent de posibila candidatură a Laurei Kovesi la președinție. Una care îi dă fiori de plăcere, anticipat, reputatului om de cultură Gabriel Liiceanu. În aprilie 2015, eram primul ziarist care avansa această ipoteză, nu foarte bine primită de alți confrați. Azi, aș spune că la acea vreme era o variantă fezabilă, pentru că abia debutase mandatul lui Iohannis și nu se știa cum vor evolua lucrurile per ansamblu.
Acum știm mai bine, iar șansele lui Kovesi – deși ea și-a continuat desăvîrșirea profilului de prezidențiabil – sunt aproape nule.
În primul rînd, nu poți ajunge președinte fără a avea în spate, fie și indirect, măcar un partid de prim rang; Iohannis a avut sprijinul și voturile PNL, PDL si UDMR. Și a mai avut și serviciile de partea lui, lucru pe care nu e sigur că l-ar putea bifa acum și șefa DNA.
Kovesi nu are nici carismă, iar tema căreia îi este asociată, anticorupția, nu e una electorală, dacă nu cumva chiar dimpotrivă.
Fără sprijin politic major, fără servicii în spate, fără electorat propriu, fără discurs și carismă și cu un afiș electoral înfățișînd, probabil, o pereche de cătușe, e inutil să discutăm despre șansele la Cotroceni.

Din acest punct, s-ar zice că Iohannis nu are adversar pentru al doilea mandat.
Mai ales că și PSD cam băltește în materie de candidați.

Partea cu adevărat interesantă e că la orizont se prefigurează, în premieră post-decembristă, posturi mai interesante decît președinția țării.
Iar de aici ar putea veni marile surprize.
Analistul Sorin Roșca Stănescu difuza recent știrea că Iohannis nu ar mai fi interesat de un al doilea mandat, preferînd un post de comisar european.
Informații recent intrate în posesia noastră acreditează ceva mult mai spectaculos.
Pe 1 decembrie anul viitor se va alege noul președinte al Consiliului European, Donald Tusk terminînd cel de al doilea și ultimul mandat.

E aproape cert că succesorul său va proveni tot din est.
Postul de președinte al Comisiei Europene e mult prea important ca să fie cedat fostelor state comuniste, marele favorit anunțîndu-se, de pe acum, în persoana francezului Michel Barnier, responsabilul cu Brexitul.
Dar și Estul trebuie să capete ceva, mai ales că dă semne de nervozitate.
Așa că cele 11 fost state comuniste din totalul de 27 de state UE se vor mulțumi cu scaunul lui Tusk.
Or, din acest punct de vedere, România e un candidat de forță: a 6-a țară ca mărime, din UE, după exitul britanic, ea merită ceva consistent.
Klaus Iohannis, la rîndul său, ar avea profilul perfect: structură germanică, CV politic satisfăcător, apropiere de grupul franco-german aflat la butoanele UE, fără ambiții și năbădăi care ar putea crea probleme în momente-cheie.
Singurul hop pe care ar trebui să-l depășească Iohannis ar fi menținerea unei relații suficient de bune cu guvernul de anul viitor cît să obțină nominalizarea pentru șefia Consiliului.
Una care bate la scor, din toate punctele de vedere, atuurile președinției României,

Nu e, însă, singurul asemenea post.

Cel puțin la fel de important se anunță cel de Procuror European.
Unul la care are motive să viseze Laura Kovesi, de astă dată.
Regulamentul noului organism a fost votat în octombrie, la Bruxelles, și, după toate probabilitățile, postul va fi creat efectiv undeva, în cursul anului viitor.
Mandatul lui Kovesi expiră în luna mai 2019.

Ce este Procurorul European?
Procurorul European, cu un madat de opt ani, va avea drept principală atribuție cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. O temă largă, care presupune puteri autonome de cercetare și urmărire penală, inclusiv capacitatea de a desfășura cercetări în cazurile transfrontaliere sau complexe. Structura organizațională a Parchetului European ar trebui, de asemenea, să permită un proces decizional rapid și eficient în desfășurarea cercetărilor și urmăririlor penale, indiferent dacă acestea implică unul sau mai multe state membre. În principiu, cercetările PE ar trebui efectuate de procurori europeni delegați din statele membre. În cazurile în care sunt implicate mai multe state membre sau în cazurile deosebit de complexe, în scopul derulării unei cercetări și urmăriri penale eficiente Procurorul European poate să își exercite atribuțiile și prin coordonarea autorităților naționale de asigurare a respectării legii. Parchetul European, inclusiv Procurorul European, adjuncții acestuia și personalul, procurorii europeni delegați și personalul lor național, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni de la nicio persoană, stat membru sau instituție, organism, oficiu sau agenție a Uniunii în exercitarea funcțiilor lor.

Una peste alta, acest super-organism judiciar ar urma să aibă o forță teribilă, cu acțiune pe tot teritoriul UE, cu atribuții depășindu-le pe cele ale justiției statelor membre, un colos care va putea ancheta fiecare acțiune bănuită doar a afecta interesele financiare ale UE.

De aici și o mică problemă, am zice noi,

Va fi un post care nu va da socoteală în fața niciunei țări UE și, deci, cu putere cam prea mare ca să fie lăsat, de facto, de capul lui.

O anchetă a PE ar putea bloca, spre exemplu, mega-tranzacții de zeci de miliarde ale unor coloși economici occidentali pînă la lămurirea unei acuzații de fraudă de doar cîteva milioane.

Ce mare putere vestică riscă asemenea ipostază?

Soluția e simplă: desemnarea în respectivul post a unei persoane ”maleabile”.
Cu sau fără sprijinul cetățenilor din propria țară, la urma-urmei Polonia a făcut un scandal epocal cînd Tusk a fost desemnat a doua oară președinte al CE, deși țara sa avansase altă propunere.
Tusk era, însă, considerat mai convenabil de vestici.
La fel de convenabil precum fusese considerat anonimul Cioloș de către Franța și Germania în postul de comisar european pe agricultură.
Kovesi chiar ar putea aspira la postul de Procuror European, mai ales că un rol greu în crearea acestei funcții l-a jucat Monica Macovei.
Și dacă nu ar prinde postul suprem, mai există cele patru posturi de procurori adjuncți, și ei, extrem de grei. Iar sub aceștia s-ar plasa procurorii europeni delegați, stabiliți în statele membre, care, potrivit regulamentului, acționează sub autoritatea exclusivă a Procurorului European și urmează numai instrucțiunile, orientările și deciziile acestuia, în cadrul cercetărilor și urmăririlor penale care le sunt atribuite.

Oricare dintre aceste posturi ar fi aur curat pentru Laura Kovesi, iar cel de vîrf bate calitatea de șef de stat.
Condiția este ca șefa DNA să nu aibă un ”accident” de parcurs la DNA pînă la finele mandatului și să păstreze o presă externă bună, lucru care, cel puțin deocamdată, se întîmplă, probabil cu uriașe eforturi de culise.

Sigur, există o mare întrebare aici: cît de fericite ar fi serviciile secrete autohtone, obișnuite să facă, direct sau indirect, legea în materie de justiție, la gîndul că va apărea un nou șerif în oraș, în fața căruia vor trebui să se încline?
Probabil nu foarte tare.

Tocmai de aceea ar trebui să ne punem întrebarea dacă în bătălia de îngenunchere a lui Kovesi nu și-a băgat coada și vreun mare serviciu de la noi, deși public se vorbește doar de ”penalii” din PSD.

O eventuală decizie a lui Iohannis de a pleca la Bruxelles i-ar ușura mult viața lui Liviu Dragnea, dar, în egală măsură, decizia de a rezista pe post cu orice preț a lui Kovesi i-o complică, la fel de mult. Șefa DNA nu poate tărăgăna dosarele liderului PSD pînă își termină mandatul; Dragnea, la rîndul lui, nu are chef să meargă la pușcărie în loc să rămînă marele jupîn pe tarlaua politicii.

Iar în ecuație intră și Cioloș, tot din motivele externe.

Spuneam că marele favorit să-i succeadă lui Juncker la șefia Comisiei Europene e Michel Barnier, ori, acesta e prietenul apropiat și tutorele lui Dacian Cioloș, de mulți ani. Presa străină specula chiar că ar fi unchiul soției sale, dar informația nu prea s-a verificat.

Cu Barnier, lider european de vîrf, pe post de proptea și cu un Iohannis pregătit pentru Bruxelles, Cioloș ar deveni marea speranță a dreptei la prezidențiale, nici e nu e de mirare că USR îl curtează insistent de pe acum. Iar PNL va trebui, probabil, să-l accepte la un moment dat, în lipsa unei soluții proprii și lăsat în ofsaid de Iohannis.
Toate aceste ipoteze sunt demne de luat în calcul chiar dacă e o vorbă veche care spune că socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din tîrg.
Un lucru e sigur, însă: doar naivii ar putea crede că în spatele scandalului monstru din aceste zile cu mega-dosare de miliarde clasate și cu înregistrări-bombă, care implică DNA, PSD, Cotrocenii și alte structuri s-ar afla doar orgolii mărunte ori interese de moment, E doar începutul obișnuitului război dinaintea anilor electorali, cînd ceea ce se vede e doar vîrful aisbergului. (Bogdan Tiberiu Iacob)