Actualitate
Iohannis – amenintat cu intreruperea mandatului daca o demite pe Kovesi
”În țară, DNA și Kovesi au rămas cam singure, fără mare sprijin instituțional, iar mediatic sunt sub asediu. Raportul de forțe arată mai disproporționat ca niciodată”. Constatarea amară aparține siteului Hotnews, unul dintre ultimii apărători necondiționați ai DNA și ai Laurei Kovesi. Ce-i drept, cam are dreptate: ultimele cîteva zeci de ore au adus mutații importante pe frontul anti-Kovesi.
De sîmbătă pînă azi, vîrful de lance al ziare.com, Ioana Dogioiu, nu mai scrie un rînd; cînd totuși o face, acum cîteva ceasuri, ia oarece distanță de Kovesi: ”Acesta nu e razboiul dnei Kovesi sau razboiul pentru dna Kovesi. Acesta este razboiul pentru niste principii si pentru salvarea unei institutii, care poate fi perfectionata, dar in niciun caz nu trebuie distrusa”.
Se admite, deci, că la DNA e loc de mai bine.
Sabin Orcan avertizează fanii lui Kovesi, pe Facebook, că de data asta e groasă.
Antena 3 și România TV continuă dezvăluirile pe bandă rulantă; deja se naște bătălia pentru titlul de ”călău” al lui Negulescu, vezi meciul Gîdea-Ciutacu.
Centrul pentru Resurse Juridice, ONG sorosist, ia distanță de Kovesi și cere ancheta temeinică la DNA.
Realitatea TV face un mare pas înapoi: îl invită pe Ion Cristoiu în direct și-l lasă să se desfășoare anti-Kovesi pe îndelete. Nici Maestrului nu-i vine să creadă; cîteva ore mai înainte, însuși bossul Gușă declanșase critici la adresa șefei DNA. A doua zi, tot la Realitatea, izbucnește scandalul unor înregistrări care nu prea au mai apucat să fie difuzate. Rareș Bogdan e pus la zid de foștii camarazi de luptă.
Digi 24 face eforturi inumane să difuzeze orice, în afara scandalului momentului.
Sorina Matei decapează pe bucăți DNA: ”Eu sper că după aceste episoade care distrug DNA şi încrederea oamenilor într-un act de justiţie corect, independent şi imparţial, doamnei K să-i iasă pe nas toate dealurile subterane şi prieteniile nerecunoscute cu diferite personaje pe care le-a protejat de-a lungul timpului”.
Codrin Ștefănescu e disperat: ”Tudorele, fă ceva că nu se mai poate!!”.
Tudorel nu poate, că e în Japonia, deși de două zile se tot întoarce de urgență.
Hans Klemm se vede cu Dăncilă, admite că s-a discutat și problema justiției și totuși nu suflă o vorbă în favoarea lui Kovesi. Șoc și groază printre tefeliști.
Se remarcă, de altfel, muțenia deplină a tuturor ambasadelor care o susțin tradițional pe șefa DNA.
Klaus Iohannis e missing in action, tace și el, dar o face cu ștaif, din Tenerife.
USR face un pas înapoi anunțînd, prin vocea președintelui, că lupta anti-corupție nu stă în Kovesi: ”DNA poate să funcționeze și nu depinde de o singură persoană”.
Mai mulți membri ai CSM cer declanșarea anchetei penale în cazul probelor fabricate la DNA Ploiești.
Mălin Bot prezintă, pe Facebook și Youtube, lista jurnaliștilor ”penali” care o critică la ordin pe Kovesi.
În replică, Daniel Dragomir, fostul colonel SRI, lansează, pe blog, un avertisment la adresa ”șobolanilor care părăsesc corabia Kovesi”: ”Așa cum au fost hăituiți naziștii, așa veți fi vânați voi toți, șobolanilor. Vă știm pe toți. Ați distrus țara aceasta, ați participat la abuzuri, ați turnat la Securitatea 2.0 și ați încasat bani pentru nenorocirile făcute”.
CSM cere oficial urgentarea anchetei privind DNA.
TFL-iștii nu ies în stradă în apărarea lui Kovesi.
Presa străină nu comentează scandalul.
De-a dreptul senzațional, în schimb, pe celebrul forum de discuții de orice fel Softpedia s-a deschis pe 3 iulie un topic cu titlul ”Laura Codruța Kövesi, mărire si decadere”. Pînă azi, s-a ajuns la 324 de pagini de discuții aprinse pro și contra, însumînd mii de postări.
Analistul Stelian Tănase scria ieri: ”Asistăm de duminică seara la asaltul final. Este un desant mediatico-propagandistic care are ca scop să facă praf imaginea DNA și s-o scoată din joc pe Laura Codruța Kovesi. Sunt sceptic că asaltul va reuși. Fără combaterea reală a corupției, aliații noștri ne vor trimite la plimbare, unde ne așteaptă Rusia”.
Azi, tot el scrie că Laura Kovesi a greșit: ”Lucian Onea aduce mai curînd cu un interlop, un infractor – prin atitudine. E agresiv, vorbind monosilabic, in coltul gurii, șmecherește, te respinge. Daca l-aș vedea pe stradă nu aș crede că reprezintă statul român ci mai curind periferia societății(…) La sfirșit impresia a fost dezastruoasă pentru DNA și Laura Codruța Kovesi. Între altele DNA avea nevoie mai mult ca oricind să inspire încredere”.
GDS-istul Alexandru Lăzescu scrie pe Facebook: ”Taberele sunt atit de talibanizate incit se ajunge la fracturi logice incredibile. Da, e adevarat ca adesea A3 si RTV sunt televiziuni toxice. La fel, e greu sa-i creditezi cu buna credinta pe Dragnea, Serban Nicolae & co. Iar Vlad Cosma, nu e foarte probabil un inocent. Dar asta nu anuleaza faptul ca inregistrarile difuzate indica fara nici un dubiu ca niste “procurori de elita” masluiesce probe. Ceva extrem de grav”.
Sabina Fati, la Europa Liberă: ”Nu e clar cine-ar mai putea să o salveze pe Kövesi. Deocamdată, Klaus Iohannis rămâne tăcut”.
Și dacă tot veni vorba de președintele țării, să remarcăm, în final, un semnal incendiar care i se transmite, concomitent, din două guri de foc kovesiste:
Astfel, vorbind despre probabilitatea ca Iohannis să refuze revocarea lui Kovesi, Andreea Pora scrie, în Revista 22: ”Mazilirea șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, a intrat pe ultima turnantă.(…)Acesta este însă singurul test pe care îl va da Iohannis în timpul mandatului său. Cel decisiv. Dacă nu îl trece, pierde tot”.
Și detaliază Dan Tăpălagă, pe Hotnews: ”Dacă în aceste condiții dificile președintele Klaus Iohannis cedează presiunilor și va semna decretul de revocare, mesajul pentru public intern și extern va fi unul singur: în România, mafia a învins statul. Cu o asemenea capitulare la activ, mandatul lui de președinte s-ar încheia de facto. Chiar dacă nu mai vrea, să zicem, al doilea mandat, nici primul nu va fi întreg, ci abandonat înainte de se fi încheiat (s.n.)”.
Interesantă chestiune: în absența unei suspendări din partea PSD-ALDE, ce altă manevră – și a cui? – i-ar putea încheia lui Iohannis primul mandat înainte de termen? (Bogdan Tiberiu Iacob)
Actualitate
Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic
Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.
O tranziție orchestrată la nivel înalt
Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.
O carieră construită pe expertiză tehnică solidă
Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.
Un pilon al securității și eficienței federale
Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 3 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă




