Noul guvern amintește, oarecum, de bancul cu americanul și japonezul fugăriți de leu în savană: învățătura e că nu trebuie să fugi mai iute decît leul, ci decît camaradul tău. La felul cun se prezintă – și după o analiză la rece -, guvernul Dăncilă ar trebui să îngrijoreze zdravăn opoziția, fără a mai vorbi de protestatarii din stradă. Nu pentru că ar fugi excelent pe terenul administrării țării, ci doar pentru că ar putea fugi mai iute decît PNL, PMP, USR & comp.

Trei sunt marile perdele de fum ale ultimelor zile, în care s-a definitivat formula noului cabinet. Trei perdele care împiedică multă lume, intenționat ori ba, să vadă adevărul: că nu atît PSD ori Iohannis au probleme, ci opoziția.
Prima perdea de fum e constituită din atacurile vehemente la adresa noului premier și a unor miniștri precum cel al Educației.
Atacuri bazate, însă, pe chestiuni frivole, nesemnificative ori nesusținute decît de presupuneri.

Despre Dăncilă aflăm de zile bune că are o coafură oribilă, că nu știe englezește, că e unealta lui Dragnea și că e incompetentă.
Primele două sunt nesemnificative, chiar reale fiind, a treia e neimportantă – la urma-urmei o relație strînsă președinte de partid-premier e de preferat unei gîlceve continue -, iar a treia e importantă, dar e în stadiu de supoziție.
Despre ministrul Educației aflăm că e analfabet, pronunță greșit niște cuvinte. Numai că omul, profesor universitar doctor, e specialist – chiar bun, se pare – în electronică, comunicații și computere, adică domeniul unde e decisiv limbajul binar și nu cel verbal. Poate fi, desigur, ironizat pe motiv de exprimări nepotrivite, dar nu desființat, făcut praf ca intelectual, aruncat la tomberonul științei. Ziariștii mai vechi își mai amintesc, poate, că, în 1990, prin acest mecanism erau făcuți praf liderii partidelor istorice: Câmpeanu vorbea cu ”dă” și ”pă” în loc de ”de” și ”pe”, iar Rațiu avea ușor accent britanic și mai scăpa cîte un anglicism în vorbire.
Sunt acestea motive seriose de critică? Noi înșine l-am înțepat nițel pe ministrul Culturii, dar picanteria e una, atacul dur e alta.

Opoziția ar trebui mai degrabă să fie îngrijorată de cazul fără precedent al celor cîteva zeci de rectori de universități de la noi care îl susțin, printr-o scrisoare, pe Valentin Popa pentru fotoliul ministerial. Pe listă sunt multe universități de mare prestigiu de la noi, de la ASE la UMF ”Carol Davila”. S-a spus că pesediștii și-au mobilizat oamenii din sistem, dar uite că lipsesc la apel ”Spiru Haret”, apropiată tradițional de social-democrați, ori Universitatea din orașul Olguței Vasilescu.
Și mai e pe lista și Politehnica bucureșteană, condusă de Mihnea Costoiu, omul Ecaterinei Andronescu, deși se tot spune că aceasta ar fi foc și pară că nu a ajuns ministru.

Una peste alta, dacă atacurile la adresa celor noi se limitează la coafuri și la cîteva exprimări nefericite, înseamnă că adversarii PSD chiar nu au găsit ceva mai serios la noii miniștri. (Unii ale căror CV-uri par să releve chiar și școli ceva mai bune decît ne obișnuisem în ultimii ani)

La fel cum o evidențiază și dezvăluirile privind problemele unor membri ai familiilor celor desemnați. E important de știut, și e regretabil că e așa, dar nu e chiar un criteriu de fier. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că în România, după criteriile unora, nu poți fi ministru dacă odrasla ta a avut probleme cu droguri și alte de astea, dar poți fi bine mersi Rege salvator de neam. Cunoscătorii știu la ce facem referire…

O a doua perdea de fum e teza abundenței de penali în guvern, susținută inclusiv de Traian Băsescu.
Realitatea e nițel invers: ca niciodată, PSD a ales personaje cu foarte puține asemenea probleme.
Și, cum PSD abundă de dosare și dosărele, e clar că s-a făcut un casting de-a dreptul serios pînă la găsirea noilor miniștri.
De ce s-ar fi agitat PSD să se curețe la acest capitol?

O întrebare cu bătaie foarte lungă, pentru că e aproape cert că a existat un angajament luat în fața lui Iohannis de către Dragnea și ai lui, în acest sens.
Între altele, pentru că Iohannis ar fi decontat penalii din guvern, de astă dată, cot la cot cu PSD.
Însăși mersul președintelui la ski în zilele finalizării guvernului în loc să stea cu ochii pe PSD denotă relaxare pe subiect. Ca și cum ar fi știut dinainte.
Și e de crezut că a știut.

De aici, o altă mare problemă pentru opoziție, ca și pentru stradă: ce consecințe ar putea avea pe termen mediu și lung o înțelegere Cotroceni-Kiseleff?
Una în care, zicem la întîmplare, Iohannis să-și ia al doilea mandat, iar PSD a doua guvernare consecutivă?
Păi ar cam fi dezastru pentru PNL și restul opoziției. Ipotetic vorbind.

Liderii acesteia s-au bazat, pînă acum, nu pe propria consolidare, ci pe sprijinul serviciilor, al președintelui, al străzii și, desigur, pe greșelile PSD.
Spre norocul lor, PSD a greșit zdravăn pînă acum; ce se va întîmpla, însă, dacă, pe viitor, va greși mai puțin, iar președintele și serviciile nu vor mai trage, nici ei, așa tare la sania opoziției?

Va fi momentul cînd PNL va descoperi că PSD nu trebuie musai să fugă pe cît de iute și-ar dori electoratul, ci va fi suficient să fugă mai iute decît opoziția, ca să-și vadă sacii în căruță.

De la alegeri încoace, partidul Brătienilor băltește, total.
Mai mult, se anunță complicații.
Pe 19 februarie, se va judeca, în fine, apelul făcut de liderul Ludovic Orban, după ce, la ultimul termen, din 15 ianuarie, judecătorii au cerut prezentarea concluziilor scrise, adică pasul final. Peste trei săptămîni, vom avea un verdict care va zgudui PNL indiferent de forma sa.
Dacă Orban e achitat, va purcede la desăvîrșirea aruncării foștilor democrați peste bord, caz în care va intra în vigoare amenințarea deloc exaltată, din decembrie, a lui Cezar Preda privind lansarea unui nou curent în partid. A se citi un nou partid, adică anularea, practic, a fuziunii din 2014.
Dacă Orban e condamnat, în partid se va convoca imediat un nou congres, iar lupta internă va fi puternic relansată.
O luptă internă la fel de puternică zguduie deja și USR, în timp ce PMP pare complet paralizat, în așteptarea verdictului definitiv în cazul Elenei Udrea, care îl poate îngropa politic total pe liderul popular.

În fine, mai există și o a treia perdea de fum, cea a așa-zisei slăbiciuni a lui Dragnea, căruia a ajuns să-i dea peste bot în fața leadershipului pînă și Codrin Ștefănescu. După cacealmaua disidenței lui Bădălău ne e servită una nou, menită să ne convingă că liderul PSD e pe targă, că nu a avut un cuvînt greu de spus în formarea noului guvern, iar în partid se bat pe succesiune nu se știe cîte tabere.

E clar, am zice, PSD e pe ducă.

Pe cît poate fi pe ducă un partid care are o majoritate parlamentară lejeră, și-a permis luxul promovării a trei premieri într-un singur an, a epurat zdravăn serviciile din guvern și pare să nu mai aibă nici în președinte un mare dușman.
Noroc cu Opoziția unită că, din fundul prăpastiei în care a ajuns, ”vine” puternic pe turnantă, reclamă anticipate și așteaptă să fie chemată la guvernare de președinte, în aplauzele ultimilor sergenți majori ai presei uitați de servicii prin tranșee! (Bogdan Tiberiu Iacob)