Actualitate
Înaintaşii ne-au dat o ţară, dar nu am ştiut a o păstra/ La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla!
În copilărie am fost marcat puternic și ireversibil de spusele unui personaj sadovenian: „ …fost-a dat locuitorilor acestor locuri liniștea vânturilor și tihna valurilor”. Au trecut anii și între timp m-am convins de adevărul spuselor lui Nicolae Bălcesu, potrivit căruia „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Am meditat apoi împreună cu Mircea Eliade asupra destinului tragic al unui viteaz popor de frontieră, am drumețit împreună cu elevii mei de la Sarmisegetusa la Câmpia Turzii, de la Plevna la Mărășești, am vibrat alături de aceștia la răsunetul îndemnului: „Treceţi batalioane române, Carpaţii!” sau la cuvintele scrise cu litere de foc, lacrimi și sânge:„Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşiul din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre…”
„De la Nistru până la Tisa”
„Şi iată, din doliul, din aburii de sânge românesc care a curs cu îmbelşugare din inima Ardealului şi până la Nistru a prins fiinţă, pe încetul şi cu nesfârşite dureri, ceea ce acum trei ani părea o utopie, un vis frumos, dorit de toţi, dar nerealizabil în întreaga lui splendoare: România Mare, de la Nistru până la Tisa”.[1]
Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununarii victorioase a lungului şir de lupte, sacrificii umane şi materiale, pentru făurirea statului naţional unitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca şi evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea independenţei ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de lupta de armata română, în Războiul de Independenţă de la 1877-1878, precum şi adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea straină de la Chişinau, Cernauţi şi Alba Iulia, din 1918. Aceste memorabile momente au făcut ca jertfa ostaşilor români în Primul Război Mondial să nu fi fost zadarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasa realizare a acestui popor.
„În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l aşteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre”.
Organizaţi în state separate din punct de vedere politic, amenintaţi mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu părţi din teritoriul strămoşesc – Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea – anexate de marile imperii: otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) şi rus, românii şi-au păstrat dintotdeauna conştiinţa că aparţin aceluiaşi popor, că au aceiaşi geneză. Această constiinţă a unităţii de neam a fost consolidată de permanentele şi multiplele relaţii politice, militare, economice şi culturale între ţările române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea – denumit si „secolul nationalităţilor” – a adus în spaţiul românesc o nouă realitate, cea a naţiunii române, în cadrul careia s-a cristalizat conştiinţa unităţii naţionale, a conştiinţei destinului comun – trecut, prezent şi viitor. Experienţa istorică a relevat cu tărie faptul că unitatea politică era singura cale de rezistenţă în faţa presiunilor concentrice şi covârşitoare ale marilor puteri vecine, că doar ea putea asigura supravieţuirea fiinţei etnice româneşti şi evoluţia nestingherită pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generaţiei paşoptiste – cea care a pus bazele statului român modern – şi a practicii politice româneşti a constat în afirmarea permanentă a unei opţiuni fundamentale: refacerea unităţii de stat pe pământul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecărui român – scria Nicolae Balcescu – era întipărită credinţa că „mântuirea de orice domnire străină” nu se putea realiza decât „prin unitatea naţională”. Desăvârşirea unităţii naţionale a românilor la sfârşitul primei conflagraţii mondiale trebuie înţeleasă ca o firească împlinire, ca o necesitate istorică impusă de evoluţia statului naţional şi de necesitatea desăvârşirii sale, şi nu ca urmare a efortului militar al României.
Nu Primul Război Mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în război pentru eliberarea provinciilor asuprite şi pentru întregirea ţării, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe şi eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania şi Dobrogea, de pe Valea Jiului şi de pe Argeş, ca şi pe cele de la Mărăşti, Mărăşeşti, şi Oituz. Nu o victorie militară a stat la temelia statului naţional român, ci actul de voinţă al naţiunii române. Sacrificiile ei în campania anilor 1916-1917 au fost răsplătite de izbânda idealului naţional, în condiţiile prăbuşirii autocraţiei ţariste, urmată de instaurarea regimului comunist de destrămarea monarhiei austro-ungare, precum şi de afirmarea dreptului popoarelor la autodeterminare, pe baza principiului naţionalităţilor. Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut şi Nistru. Primul pas a fost făcut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Ţării a proclamat „Republica Democratică Moldovenească” – urmat de cel din 24 ianuarie /6 februarie 1918 când s-a adoptat declaraţia de independenţă. Încununarea acestor acţiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, de la Chişinău, ales prin vot universal, direct, egal şi secret a decis, cu majoritate de voturi, unirea Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) cu România „în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldave”.
Armata Română, care la începutul anului 1918 intrase în Basarabia, nu a exercitat nici un fel de presiune asupra membrilor Sfatului Ţării şi n-a instalat un regim de dictatură militară. Ea a fost chemată numai pentru restabilirea ordinii şi a liniştii, pentru protejarea regimului legal constituit al Republicii Moldoveneşti, pentru paza depozitelor militare româneşti de alimente şi armament – create acolo în timpul refugiului în Moldova – şi a căilor de comunicaţii. Prezenta militară româneasca a reuşit să împiedice acţiunile bolşevicilor, ce urmăreau instaurarea puterii sovietice în Basarabia.
Acelaşi rol de protecţie l-au îndeplinit şi trupele române intrate în Bucovina, solicitate de Consiliul Naţional Român, ca urmare a dezordinilor provocate de retragerea unităţilor militare austriece şi a bandelor de ucraineni, împiedicând totodată intenţiile Consiliului Naţional Ucrainean de a alipi nordul Bucovinei la Ucraina. Intervenţia Armatei Române s-a facut după ce Constituanta – adunarea din 14/27 octombrie 1918 – a decis „Unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent, în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria”.
La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunări Naţionale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, aclamat de o impresionantă adunare populară, încununa celelalte acte de unire de la Chişinău (27 martie/9 aprilie 1918) şi Cernăuţi (15/28 noiembrie 1918), prin care Basarabia şi Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, împlinită în graniţele ei fireşti, s-a realizat peste îndoielile şi erorile clasei politice. A fost ajutată şi de „un nemărginit noroc: destrămarea concomitentă a celor două imperii, rus şi austro-ungar, ce înglobau două din teritoriile româneşti”, după cum scria unul dintre artizanii Unirii, generalul Radu R. Rosetti. Adunările reprezentative şi organele lor: Sfatul Ţării, Consiliul Naţional Român din Bucovina, Consiliul Naţional Român Central, prin hotarârile lor liber consimţite au exprimat năzuinţele poporului român înfăptuind unirea provinciilor româneşti cu Patria Mama într-un cadru democratic, prin acte de vointa liber exprimată, pe întreg teritoriul românesc, înainte ca pacea să încheie, formal – prin tratate internationale – Primului Război Mondial. Înfăptuirea statului naţional a permis naţiunii române să-şi pună în valoare energiile, capacităţile creatoare şi să le subordoneze progresului economic al dezvoltării ştiinţei, învăţământului şi culturii. Evoluând în cadrul regimului de democraţie parlamentară, România s-a înscris, în anii interbelici, pe traiectoria unei vieţi moderne, aducându-şi pe plan internaţional o contribuţie substanţială la opera de pace şi securitate.
„… Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera a nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […] Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. […] Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[…] O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”[2]
Înaintaşii ne-au dat o ţară, dar nu am ştiut a o păstra
Cu tristețe spus, înaintașii noștri, niște urieși ai istoriei ne-au dăruit o țară. Noi, nevrednicii lor epigoni nu am știut a o păstra. În vreme ce nemții – marii înfrânți ai celui de Al Doilea Război Mondial – au sfărâmat Zidul Berlinului, noi, datorită unor conducători lași şi meschini, a unortădători de neam și țară, construiam iluzorii poduri de flori peste Prut lăsând apoi frații noștri din Basarabia să geamă și să plângă cu lacrimi de sânge sub cnut și cizmă muscălească. „Aflaţi cu pieptul dezgolit în calea tuturor năvălirilor istoriei, noi, românii, « popor de frontieră », cu paloşul dreptăţii în mâini şi dragostea de neam şi glie în inimi, sprijiniţi de Carpaţi şi neclintiţi precum Carpaţii, am dăinuit şi vom dăinui peste veacuri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”[3]
În speranța unui mâine mai demn și mai bun, primiţi o urare din tot sufletul:
La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla! ( prof. Mihai Beltechi)
Actualitate
Instanța federală menține interdicția Pentagonului împotriva Anthropic. Compania mai are însă opțiuni juridice
Curtea de Apel confirmă etichetarea Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare
Un complet format din trei judecători ai Curții de Apel a Statelor Unite pentru Districtul Columbia a validat decizia Pentagonului de a considera produsele dezvoltate de Anthropic drept un „risc pentru lanțul de aprovizionare” în materie de securitate națională.
Hotărârea permite Departamentului Apărării să interzică utilizarea sistemelor de inteligență artificială dezvoltate de companie nu doar de către propriii angajați, ci și de salariații firmelor private care lucrează în cadrul unor contracte de apărare.
Decizia reprezintă o victorie importantă pentru Pentagon, însă nu încheie disputa juridică dintre administrația americană și compania care dezvoltă modelul Claude.
Două procese distincte, două direcții juridice diferite
Hotărârea pronunțată la Washington se referă exclusiv la măsura adoptată de Departamentul Apărării. Ea nu influențează un alt proces, desfășurat separat în Districtul de Nord al Californiei.
În acel dosar, judecătoarea Rita Lin a respins, luna trecută, încercarea administrației Trump de a exclude Anthropic de la toate contractele federale. Prin urmare, compania se confruntă cu două litigii paralele, ale căror rezultate au fost până acum diferite.
Pentagonul își apără decizia, Anthropic ia în calcul noi apeluri
Emil Michael, directorul tehnologic al Pentagonului și unul dintre principalii susținători ai măsurilor împotriva Anthropic, a salutat public hotărârea instanței.
Acesta a afirmat că argumentele companiei au fost respinse și că desemnarea Anthropic drept risc pentru baza industrială de apărare oferă o mai mare siguranță militarilor și sistemului de comandă.
La rândul său, Anthropic a transmis că nu este de acord cu verdictul, dar a lăsat deschisă posibilitatea continuării demersurilor judiciare. Compania a invocat hotărârea favorabilă pronunțată în California și a precizat că analizează toate opțiunile, inclusiv solicitarea unei noi examinări a cazului.
Judecătorii majoritari au invocat restricțiile impuse de Anthropic asupra modelului Claude
Avizul majoritar a fost redactat de judecătorul Gregory Katsas și susținut de judecătoarea Naomi Rao, ambii numiți de Donald Trump.
Cei doi au considerat că administrația a avut suficiente argumente pentru a concluziona că integrarea în continuare a modelului Claude în sistemele informatice ale Departamentului Apărării, fie direct, fie prin intermediul contractorilor, poate reprezenta un risc pentru securitatea națională.
Judecătorii au pus accent pe faptul că Anthropic introduce în model restricții menite să împiedice executarea anumitor sarcini. În opinia majoritară, aceste limitări au împiedicat în mai multe rânduri modelul să răspundă unor solicitări formulate de utilizatori guvernamentali.
Opinia separată: legea nu vizează o companie americană preocupată de siguranța AI
Judecătoarea Karen Henderson, numită de fostul președinte George H.W. Bush, a avut o opinie diferită și a votat împotriva deciziei majoritare.
Ea a susținut că legislația utilizată pentru desemnarea Anthropic drept risc — Federal Acquisition Supply Chain Security Act, adoptată în 2018 — a fost creată pentru a preveni sabotajul unor puteri străine ostile.
În opinia sa, această lege nu ar trebui aplicată unei companii americane care introduce în propriile produse mecanisme de siguranță și reguli etice cunoscute public.
Anthropic poate cere rejudecarea de către întregul tribunal
Experții juridici consideră că firma are două căi principale de atac. Anthropic poate solicita intervenția Curții Supreme a Statelor Unite sau poate cere ca dosarul să fie analizat de un complet extins al Curții de Apel pentru Districtul Columbia.
Ambele variante sunt însă incerte. Curtea Supremă nu este obligată să accepte un caz, iar astfel de solicitări sunt aprobate doar într-un număr redus de situații. La rândul său, rejudecarea de către întregul complet al Curții de Apel este o procedură discreționară și nu este acordată în mod frecvent.
Componența întregii Curți de Apel ar putea schimba rezultatul
Spre deosebire de completul care a pronunțat decizia — format din doi judecători numiți de Donald Trump și unul numit de George H.W. Bush — întregul tribunal federal are o componență mai diversă, cu judecători numiți de președinți republicani și democrați.
Această structură ar putea face ca o eventuală rejudecare să fie mai puțin previzibilă. Unii specialiști consideră că judecătorii ar putea analiza mai atent limitele puterii executive atunci când administrația invocă motive de securitate națională.
Totuși, apărarea bazată pe securitatea națională oferă executivului o marjă largă de apreciere, iar instanțele sunt adesea prudente atunci când sunt chemate să conteste decizii ale Pentagonului în acest domeniu.
Un dosar cu miză majoră pentru industria AI și securitatea națională
Cazul Anthropic depășește disputa dintre o companie de tehnologie și Departamentul Apărării. El poate stabili cât de mult control pot exercita furnizorii de inteligență artificială asupra utilizării produselor lor de către guvern și în ce măsură administrația poate interzice aceste tehnologii în numele securității naționale.
Analiștii consideră că, dacă va primi dreptul de a contesta decizia în fața unui complet extins, Anthropic ar putea avea șanse reale să obțină un rezultat diferit. O eventuală sesizare a Curții Supreme ar putea amplifica și mai mult importanța cazului.
Pentru moment, însă, compania nu are garantat dreptul la o nouă etapă de judecată, iar interdicția Pentagonului rămâne în vigoare.
Actualitate
Italia comandă două distrugătoare DDX pentru apărarea împotriva rachetelor hipersonice
Contract de 3,7 miliarde de euro pentru Marina Italiană
Organizația Europeană pentru Cooperare în Domeniul Armamentului (OCCAR) a atribuit un contract în valoare de 3,7 miliarde de euro pentru construirea a două distrugătoare DDX destinate Marinei Italiene.
Acordul a fost încheiat cu Orizzonte Sistemi Navali (OSN), companie mixtă controlată de producătorul naval Fincantieri și grupul de tehnologie și apărare Leonardo. Aproximativ 1,3 miliarde de euro din valoarea totală a contractului reprezintă opțiuni.
Fincantieri și Leonardo își împart responsabilitățile
În următoarele săptămâni, OSN urmează să semneze contracte de subcontractare cu cele două companii italiene. Fincantieri va primi comenzi estimate la 1,8 miliarde de euro, în timp ce valoarea contractelor atribuite companiei Leonardo este evaluată la aproximativ 1,7 miliarde de euro.
Fincantieri va răspunde de proiectarea și construcția celor două nave, iar Leonardo va contribui la dezvoltarea sistemului de luptă.
Potrivit producătorilor, programul DDX va aduce o schimbare majoră în profilul operațional al Marinei Italiene, atât prin caracteristicile platformei navale, cât și prin nivelul de integrare al sistemelor de luptă.
Navele vor înlocui distrugătoarele din clasa Horizon
Cele două distrugătoare sunt programate să fie livrate în 2033 și 2035. Calendarul reprezintă o întârziere față de planurile inițiale ale Romei. În momentul în care Italia a prezentat programul noilor nave, în 2020, primele livrări erau anticipate pentru anul 2028.
Contractul pentru construcție ar fi trebuit să fie semnat în 2023, în funcție de disponibilitatea finanțării. Definirea cerințelor operaționale și identificarea resurselor financiare ar fi provocat însă întârzieri semnificative, proiectul fiind amânat cu aproximativ trei ani.
Noile nave vor înlocui distrugătoarele italiene din clasa Horizon și vor deveni unele dintre cele mai importante platforme de apărare aeriană și antirachetă ale flotei.
Distrugătoare de 180 de metri, cu rază de acțiune de peste 4.000 de mile
Fiecare distrugător DDX va avea o lungime de 180 de metri și o deplasare de aproximativ 13.500 de tone. Navele vor putea parcurge peste 4.000 de mile nautice fără realimentare.
Platformele vor fi echipate cu un sistem integrat de comandă, control, comunicații, calculatoare și informații, denumit SADOC 5 C5I. La bord vor fi instalate și un radar digital AESA în banda S, precum și sisteme de armament dezvoltate de compania europeană MBDA.
Scut naval împotriva amenințărilor aeriene și hipersonice
Principalul obiectiv al programului este asigurarea unei capacități avansate de apărare aeriană și antirachetă. Sistemele instalate pe distrugătoare vor fi concepute pentru detectarea și combaterea rachetelor convenționale, balistice și hipersonice.
Prin integrarea radarului AESA, a sistemului de comandă SADOC și a armamentului MBDA, navele vor putea proteja atât propria platformă, cât și alte unități navale aflate în aceeași formație.
Programul este prezentat drept un salt tehnologic major pentru Marina Italiană, într-un context în care amenințările aeriene și cu rachete devin tot mai complexe și mai greu de contracarat.
Fincantieri își extinde portofoliul de comenzi
Fincantieri anunțase anterior că se așteaptă la contracte noi în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro pe termen scurt, iar proiectul DDX se numără printre principalele acorduri incluse în această estimare.
Compania urma să contracteze, în perioada următoare, și două unități navale în cadrul programului italian Joint Maritime Mission System, cunoscut sub denumirea J3MS.
Strategia Fincantieri vizează, în același timp, extinderea activității pe piețele externe. Producătorul italian intenționează să încheie contracte importante cu mai multe marine militare străine pentru furnizarea de nave de suprafață, inclusiv fregate FREMM, dar și pentru servicii destinate unor clienți din Orientul Mijlociu și din alte regiuni strategice.
Un nou sistem de război electronic pentru protecția flotei
Compania italiană ELT Group va dota distrugătoarele DDX cu un sistem de război electronic de nouă generație.
Soluția este destinată să îmbunătățească protecția navelor și a întregii formații navale în scenarii operaționale caracterizate de amenințări multiple, desfășurate simultan în domeniile maritim, aerian, terestru, spațial și cibernetic.
Prin combinația dintre apărarea antirachetă, radarul avansat, sistemele de comandă și războiul electronic, cele două distrugătoare vor reprezenta un element central al viitoarei arhitecturi de apărare a Marinei Italiene.
Actualitate
Siria vrea să elimine toate bazele militare străine de pe teritoriul său
Al-Sharaa: „Suveranitatea deplină” este obiectivul Damascului
Siria urmărește să nu mai găzduiască baze militare străine, a declarat președintele Ahmad al-Sharaa în cadrul unui eveniment organizat de Atlantic Council. Liderul de la Damasc a susținut că retragerea prezenței militare externe ar permite statului sirian să își exercite „suveranitatea completă și neîngrădită”.
Declarația vine în contextul reorganizării relațiilor militare ale Siriei cu Rusia și Turcia, două state care au menținut, în perioada regimului Assad, o prezență militară semnificativă pe teritoriul sirian.
Rusia și-a redus drastic infrastructura militară
Potrivit lui Ahmad al-Sharaa, Rusia opera înainte de schimbarea regimului de la Damasc aproximativ 170 de baze militare în Siria. După înlăturarea regimului Assad, numărul acestora s-a redus la doar două.
„Avea în jur de 170 de baze militare, iar acum au mai rămas doar două”, a declarat președintele sirian.
Cele două instalații rusești — baza aeriană Hmeimim și baza navală de la Tartus — nu ar mai urma să fie utilizate ca puncte de sprijin pentru operațiuni militare externe. În urma unor negocieri îndelungate, Damascul și Moscova au convenit transformarea lor în centre destinate pregătirii armatei siriene.
În luna august, cele două țări au semnat un memorandum de înțelegere prin care bazele urmau să fie transformate în „centre comune de instruire și calificare”.
Prezența turcă, reevaluată de autoritățile de la Damasc
Siria a început, de asemenea, să reducă numărul bazelor militare deținute de Turcia, a mai afirmat Ahmad al-Sharaa. Președintele nu a precizat însă câte instalații turcești existau inițial și câte mai sunt active în prezent.
În timpul regimului Assad, Turcia avea trupe și posturi de observare în nordul și nord-vestul Siriei. Prezența militară turcă fusese justificată prin necesitatea protejării frontierei și combaterii infiltrării unor grupări teroriste și miliții înarmate.
Damasc cere un cadru legal pentru bazele rămase
Ahmad al-Sharaa a subliniat că bazele turcești nu au fost autorizate anterior de parlamentul sirian. În acest context, autoritățile de la Damasc analizează posibilitatea acordării unui statut juridic instalațiilor turcești care ar urma să rămână pe teritoriul țării.
„Orice prezență străină trebuie să se bazeze pe aprobarea Adunării Poporului și să aibă un statut legal”, a explicat liderul sirian.
Declarația indică intenția noii conduceri de a supune orice formă de prezență militară externă controlului instituțiilor siriene și de a elimina situațiile considerate nelegale de autoritățile de la Damasc.
Siria vizează relații diplomatice, nu alianțe militare
Președintele sirian a afirmat că țara sa nu va mai avea, într-un viitor apropiat, nevoie de trupe străine sau de baze militare aparținând altor state.
În locul sprijinului militar extern, Damascoul urmărește dezvoltarea unor relații bazate pe diplomație, respect reciproc și cooperare cu statele vecine și cu partenerii internaționali ai Siriei.
Obiectivul anunțat de Ahmad al-Sharaa este transformarea teritoriului sirian într-un spațiu aflat exclusiv sub autoritatea statului, fără baze străine capabile să susțină operațiuni militare împotriva altor țări.
-
Exclusivacum 3 zileCumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea
-
Exclusivacum 4 zileÎncă o investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, intră în sfera penalului – comisie de apel ilegală și plângeri penale pe numele lui (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE – Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: „comartimente”, șefi clonați și filiera Buzău cu nota 4 la volanul Rutierului (DOCUMENTE)
-
Uncategorizedacum 2 zileFEUDA PENALĂ A LUI „NAE COMISIONARU” de la T.C.E. Ploiesti: angajări de fini, fișe de post trucate și bani publici la dispoziția nașului
-
Uncategorizedacum 2 zileALARMĂ MAXIMĂ! TRIADA DE LA MEDAT ȘI OMUL CU PIXUL DE AUR – joc mortal cu Constituția și securitatea națională
-
Exclusivacum 4 zileRepublica T.C.E. Ploiesti se repliază: cum încearcă Slănicenceanca să salveze „nepotul” lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, fără permis și fără meserie
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova își pansează „comartimentul”, dar lasă dispeceratele-fantomă să bântuie. Și mai naște niște secții rurale clonă



