Bibanu’ avea dreptate să spună ”Diploma nu cîntă, domnișoară!”. Poți fi angajat pe șpagă, dar publicul nu te va iubi niciodată. O lecție pe care ar trebui să o asimileze și Opoziția autohtonă, aceea că mijloacele artificiale nu-i vor asigura în veci succesul politico-electoral. Din acest punct de vedere, mitingul fîsîit de ieri e mai mult decît relevant: mult zgomot pentru nimic, un nimic care a ”acoperit”, însă, partidele de opoziție. Exact cum a făcut-o tot anul de după alegeri.

De ce spunem că mitingul de ieri a fost unul fîsîit?
Simplu: deși participarea a fost mai mare, admit, decît mă așteptam, ea a fost una dezamăgitoare, per ansamblu raportat la orizontul de așteptare.

Luînd ca reper cifrele avansate de Euronews, 50.000 de participanți în București, se constată o prezență mai slabă decît la protestele de acum un an, cînd cu Ordonanța 13, deși mitingul e pregătit de cel puțin o lună, în organizare au fost implicate zeci și zeci de ONG-uri, s-au adus oameni din provincie, a fost bine sprijinit de PNL, USR, PMP și chiar de o parte a UDMR și de numeroase personalități publice. Nu mai vorbim de apelurile repetate și disperate dintr-o parte consistentă a mass-media, care, cel puțin în ultimele zile, a zugrăvit un peisaj de-a dreptul apocaliptic, pe ideea acum, ori niciodată!
În plus, a existat ceea ce am putea numi o ”pauză competițională”, impusă atît de decesul Regelui, cît și de sărbătorile de iarnă, ceea ce ar fi putut conduce către o mobilizare mai mare.
Se miza pe o prezență de 5-600.000 de oameni, poate chiar un milion, una dintre grupările organizatoare purtînd chiar numele ”600.000 pentru rezistență”.

Nu a fost să fie, nici pe foarte departe.

După un an de proteste pe bandă rulantă, concluzia e limpede: manifestațiile nu reușesc să treacă de un anumit prag și, cel mai neplăcut pentru organizatori, nu se reușește declanșarea unui veritabil impact emoțional, acel punct teribil dincolo de care lucrurile devin imprevizibile.
Există un segment bine determinat care iese în stradă, mereu aceiași și aceiași oameni, am spune.
”Rulajul” e minim, spre zero.
Aceiași Tudor Chirilă, Mihai Șora, Cărtărescu ori Liiceanu drept guest stars.
Totul se desfășoară după standarde, cele mai multe plagiate de afară.
La proteste, spre exemplu, sunt sistematic aduși copii de cîțiva ani, chiar dacă e caniculă ori ger, chiar dacă se anunță dinainte posibile acțiuni violente – și ieri chiar au fost.

De ce?

Simplu: micuții sunt vînați cu înverșunare de fotografii profesioniști ai marilor agenții de presă, rezultînd imagini emoționante. Din același motiv, sunt aduse persoane cu dizabilități, în scaune cu rotile, cîini de companie, ori se regizează scene înduioșătoare de dragoste între diverse cupluri, în miezul protestelor agitate (vezi montaj foto).

Proteste București

Proteste Vancouver

Proteste Moscova

Proteste Istanbul

De această întreagă recuzită am avut parte și ieri, plus deja prăfuita aprindere a lanternelor de telefon. Și mutarea aiuritoare – aparent- a mitingului din Piața Victoriei în cea a Universității, după tot circul făcut de Crăciun. (În fapt, șmecheria e că la Universitate manifestanții par mai mulți, iar circulația se blochează mai lesne).

A lipsit, din păcate, substanța.
Nu a fost și nu e nici acum clar ce a urmărit manifestația.
Căderea guvernului deja căzut?
Respingerea legilor justiției deja votate?
Alegeri anticipate?
Îndepărtarea PSD de la putere și, eventual, din politică?

S-a scandat din toate cîte puțin, dar a lipsit mesajul, clar, coerent, de impact. ”PSD -ciuma roșie” o fi o figură de stil interesantă, dar mult prea lipsită ce concretețe.
Dacă cineva ar fi urmărit transmisiile TV fără sonor, greu și-ar fi dat seama ce vor manifestanții. Asta, dacă ei înșiși vor fi știut ce vor.

Una dintre surprizele plăcute ale noului val de politicieni liberali, o voce lucidă și de bun simț, Violeta Vijulie, se întreba, ieri, pe Facebook, care e scopul acestor proteste, ce urmăresc ele exact.
Dacă respectivul scop e neclar nu doar pentru analiștii politici, ci chiar pentru membrii partidelor care s-au încolonat în spatele manifestanților, situația e dramatică.

Colac peste pupăză, programele televiziunilor de știri – inclusiv ale celor pro-manifestări, gen Digi 24 sau Realitatea TV – de astăzi, pun accentul pe violențele produse ieri și pe anchetele jandarmeriei în loc să trateze esența protestelor. Dar, poate, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Dincolo de toate aceste observații legate de mitingul de ieri există altele, mult mai grave.

În întregul an de după alegeri, am avut un segment de vreo 100-150.000 de manifestanți care au contestat zeci de inițiative legislative ori guvernamentale, trei cabinete pesediste, o droaie de politicieni ai puterii șamd. (O banală observație: într-un an de zile, strada nu a putut veni cu propriile variante de modificări ale legilor justiției, unele ”benefice”, fie și numai ca să dea peste nas PSD și specialiștilor săi).
Aceste manifestații pe bandă, care, inevitabil, sfîrșesc prin a obosi marele public, au avut menirea tristă, însă, de a ține loc de opoziție politică tradițională.

Iar opoziția nu a făcut nimic.

Să amintim cîteva date teribile. Unele, poate, care ar fi meritat mult mai mare atenție.
În decembrie 2016, la alegeri, au stat în case 61% dintre români. Cei mai mulți, adepți ai dreptei.
Dintre cei 39% care au votat, adică cca.7,5 milioane, jumătate au votat cu PSD și ALDE, actualii guvernanți.
Peste 3,5 milioane de români – mai proști, mai deștepți, mai simpli sau mai destupați -, dar care au înțeles să respecte regulile democrației și să își aleagă conducătorii se văd azi supuși unor tentative brutale de anihilare civică de către o mînă de protestatari cam puțin susceptibili că au ieșit la urne în 2016.
Să protestezi spontan contra unor nereguli e una – și e benefic pentru democrație -, să o ții langa, cu anii, numai în mișcări neautorizate menite să răstoarne complet ierarhiile politice e cu totul alta.

Rezultatul votului din 2016 a adus cu sine, însă, și alte informații, în premieră absolută. Astfel, studiile sociologice de după scrutin – să luăm o cercetare IRES difuzată de Digi 24 – au relevat lucruri care ar fi trebuit să îngrozească partidele de dreapta.
Alegerile din 2016, în primul rînd, au contrazis o droaie de stereotipuri privind PSD.

Astfel, PSD (partidul țăranilor fără carte, cum era etichetat) a fost votat în măsură mai mare decît PNL de către alegătorii cu studii superioare.
De asemenea, jumătate din votanţii de la oraş au pus ştampila pe listele pesediste.
În plus, PSD (partidul pensionarilor, cum era etichetat) şi PNL s-au plasat la egalitate pe eşantionul de vîrstă 25-34 de ani.
În fine, PSD (partidul asistaților social, cum mai era etichetat) s-a plasat pe primul loc în privinţa votului românilor care au un loc de muncă, cu peste 10% peste PNL şi dublu faţă de USR.
Ce să mai spunem că 3% din procentele liberalilor de la alegerile locale au migrat tot spre PSD.

Concluzia: în decembrie 2016 s-au produs mutații importante, unele șocante, în structura votului, în defavoarea actualei opoziții.
Ar fi fost momentul unei mobilizări de mare anvergură, măcar la nivelul PNL, dacă nu și al USR, ori al PMP.

Ce a urmat, pe parcursul anului scurs de atunci?

PNL a trecut de la un președinte, Alina Gorghiu, care în seara alegerilor, după terminarea votului, declara că Cioloș are mari șanse să rămînă premier, la unul, Ludovic Orban, care nu a mișcat un pai în partid, plus că e un penal după toate definițiile tefeliste. După cum observa ziare.com, PNL a urcat într-un an și ceva de patru ori dealul Cotrocenilor fără o propunere de premier.
USR a ajuns la cinci congrese în doi ani, iar salvarea României decurge, la ei, în paralel cu certurile interne violente și contestarea pe motiv de fraudă a ultimul congres.
În fine, PMP aproape a dispărut în a doua jumătate a anului, explicabil prin ”transferul” peste Prut al liderului Băsescu. Ideea propunerii a doi candidați de premier e, și ea, de rîsul curcilor. (De năduf că a fost ignorat, ”premierul” Siegfried Mureșan s-a răcorit ieri în stradă, locul unde a fost cît de cît băgat în seamă)

Acestea sunt partidele dreptei, care visează să dărîme gruparea PSD-ALDE la viitoarele alegeri.
Un an de inactivitate crasă, soldat cu sondaje care dau ca lider autoritar tot PSD, în ciuda seismelor din palatul Victoria și a numeroase gafe politico-administrative.
În locul unor reforme interne profunde și a unor acțiuni politice de calibru, partidele dreptei s-au ascuns sub fustele ”Corupția ucide”, ”#Rezist” sau ”600.000 pentru rezistență”.
Opoziția nu o fac Orban, Băsescu ori Nicușor Dan, ci Florin Bădiță și Mălin Bot, spaima stîlpilor rutieri.

Nici ei, cu prea mare succes. Mișcarea tefelistă își dă, lent și inevitabil, duhul.

Partidele dreptei nu au înțeles nimic din lecția anului 1990, cînd plasarea partidelor istorice în spatele Golaniadei și lipsa altor acțiuni, a adus FSN două treimi din parlament și lui Iliescu 85% din voturi. Măcar atunci erau abia zorii democrației; azi, după aproape trei decenii, nu mai există scuze.

În PNL, e drept, încep să apară glasuri lucide, care simt pericolul ca lipsa acțiunilor politice, democratice, și manifestațiile aiuritoare de stradă să nu aibă drept rezultat decît împingerea PSD spre o nouă victorie.
Sunt prea puține, încă, și prea timide.
Și sunt toate șansele, din nefericire, ca pe agenda PNL și a USR să nu figureze, în acest moment, decît data următorului miting al lui Bădiță, Bot & comp. (Bogdan Tiberiu Iacob)