Connect with us

Actualitate

Liberalii perseverează. În prostie!

Publicat

pe

Ultimele declarații ale lui Ludovic Orban sunt relevante. Liberalii transpiră pentru a-i determina pe cât mai mulți dintre parlamentarii PSD să voteze împotriva noului Guvern sau pur și simplu să chiulească din Parlament. Speranța liderului PNL este ca, la capătul acestui efort, PSD să se aleagă cu buza umflată. Să constate că nu are Guvern. După care procedura să se poată relua. Între timp, cine știe dacă nu care cumva #Rezist declanșează o revoluție și mătură Stânga de pe scena politică.

În timp ce Mihail Neamțu, fost om de casă al lui Traian Băsescu, le ține prelegeri tinerilor din PNL, învățându-i cu ce se mănâncă această doctrină, pe care, în paranteză fie spus, Neamțu a adoptat-o de curând, dacă cumva a adoptat-o, Ludovic Orban și-a trimis batalioanele de asalt printre seniorii politicii într-o încercare de-a dreptul donquijotească de a bloca instalarea noului Guvern. Ce semnificație are această ultimă operațiune întreprinsă de PNL?

Sunt de remarcat câteva lucruri. Klaus Iohannis, președintele susținut de către PNL, a afirmat zilele trecute că, pentru a fi evitată o criză, cu toate pagubele ei colaterale, este necesară instalarea de urgență a unui nou Guvern în Palatul Victoria. Ludovic Orban face eforturi pentru a nu se întâmpla acest fapt. Întrucât, întâmplător sau nu, știu ce au discutat liberalii cu președintele cu ocazia consultărilor și am să vă spun și dumneavoastră, am certitudinea că, la acest capitol cel puțin, Orban înoată împotriva curentului prezidențial. La Cotroceni, în numele partidului pe care-l conduce, Orban i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis alegeri anticipate. Nu s-a prezentat acolo cu nicio altă propunere. Anterior, în partid, mulți dintre lideri au solicitat ca PNL să meargă la președinte cu o propunere de premier și cu o negociere făcută cu succes cu celelalte partide din opoziție. Nici Ludovic Orban, nici Raluca Turcan nu au fost de acord. Zâmbind ironic, președintele Klaus Iohannis l-a întrebat pe Orban cum crede el că s-ar ajunge la anticipate. Era evident că numai dacă președintele ar fi ținut morțiș să bage bățul prin gardul PSD, făcând nominalizări iraționale și inacceptabile, s-ar fi putut eventual ajunge a dizolvarea Parlamentului. Cu prețul șifonării iremediabile a imaginii lui Klaus Iohannis. L-a mai întrebat Klaus Iohannis tot ironic pe Orban dacă liberalii au un program de guvernare. Sau dacă vor să vină la guvernare fără vreun program. La care Orban, de-a dreptul infantil, a replicat că, după nominalizarea unui premier liberal, în două-trei zile partidul va veni cu un asemenea program. O nebunie! Care, firește, l-a făcut pe Klaus Iohannis nu numai ironic, ci și caustic. Pentru ca, în final, Ludovic Orban să mai fie întrebat ce crede el că s-ar putea realiza în cazul unor alegeri anticipate. Vor obține liberalii un scor care să le permită să guverneze?

Întâlnirea cu președintele României a fost pentru PNL un eșec. O rușine. O umilință de mari proporții pe care și-au aplicat-o singuri. Cu mâna lor. După care au mai și suspinat și s-au mai și văicărit în sensul că președintele Klaus Iohannis i-ar fi lăsat în offsaid. Realitatea însă este cruntă.

Realitatea cruntă este că PNL nu are pentru ce să se bată. Niciun partid politic nu se poate prezenta în fața națiunii solicitând puterea exectivă, dar fiind cu totul și cu totul incapabil să explice ce va face cu această putere. Ce proiecte le propune acest partid românilor? De ce, dacă vin liberalii, va fi mai bine sau mai puțin rău? Ce garanții au cetățenii că, avându-i pe liberali la Palatul Victoria, drepturile și libertățile lor fundamentale vor fi respectate? Că judecătorii vor fi cu adeărat independenți? Că judecătorii și procurorii vor răspunde pentru erori grave comise din prostie sau în mod intenționat și care le aduc grave preudicii unor oameni? Ce garanție au cetățenii, în condițiile în care lipsește un program liberal, că venirea PNL la putere ar aduce cu sine politici cu adevărat în interes național, de natură să stimueze în primul și în primul rând afacerile românilor? Ce garanții există că statul român va iniția politici externe inteligente, de natură să ne aducă putere și prestigiu? Firește, aceste întrebări pot continua. La nicuna dintre ele, PNL nu poate da niciun răspuns în absența unui program și a unui lider pe care partidul îl are în vedere pentru funcția de premier. Mă gândesc că la limită, la limita limitelor, liberalii ar fi putut încerca să-l propună premier pe Cătălin Predoiu, care în urmă cu doi ani schițase un asemenea program de guvernare și căruia președintele Klaus Iohannis i-a promis ferm de mai multe ori și în timpul candidaturii sale și ulterior, că îl va instala premier. În Guvernul său. Dar nici măcar cu o asemenea propunere surogat nu s-a dus PNL la Cotroceni. Iar acum își propune programatic să dea majoritatea parlamentară peste cap.

Un nou proiect imposibil. Un nou proiect prin care PNL nu face altceva decât să-și mototolească și mai mult imaginea. Aceast conduită de tip sinucigaș a liderilor PNL mă îndreptățește că pariez cu oricine este dispus că, dacă această conducere nu este schimbată de urgență cu una mai bună, „marele Partid Națioal Liberal” se va duce la europarlamentare și la locale la 15%.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville

Publicat

pe

De

Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”

Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.

Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.

Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față

Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.

Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.

Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație

Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.

În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.

Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană

Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.

În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.

Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice

Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.

Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.

PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin

Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.

PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.

Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.

Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale

Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.

Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic

Publicat

pe

De

O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice

Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.

Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.

General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.

Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice

Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.

Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.

Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.

De la atacuri evidente la comportamente suspecte

În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.

Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.

Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.

Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă

McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.

„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.

Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.

Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital

În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.

În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.

Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.

Teste imposibile în lumea reală

Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.

Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.

În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.

Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată

Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.

În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.

Citeste in continuare

Actualitate

Avantajul decisiv se câștigă prin viteza informației Comandanții nu-și mai permit întârzieri

Publicat

pe

De

În conflictele moderne, accesul rapid la informații esențiale poate face diferența dintre succes și eșec. Comandanții au nevoie de date disponibile instantaneu, dar și de certitudinea că acestea sunt corecte, sigure și suficient de clare pentru a susține o decizie imediată.

Atunci când rapoartele de informații indică apariția unei amenințări, fiecare secundă devine importantă. Timpul pierdut pentru verificarea, interpretarea sau corelarea datelor îi oferă adversarului ocazia de a-și ajusta poziția și de a acționa primul.

În acest context, problema nu mai este doar accesul la informații despre misiune, ci capacitatea de a stabili rapid dacă acestea pot fi utilizate cu încredere. Viitorul câmpului de luptă va aparține forței capabile să transforme informațiile protejate în decizii operative înaintea adversarului.

Decizia rapidă nu depinde de un singur sistem

Avantajul decizional nu poate fi obținut printr-o platformă izolată. El trebuie construit prin integrarea mai multor capabilități, de la sateliții aflați pe orbite geosincrone, la rețelele de comunicații și sistemele terestre.

O astfel de arhitectură trebuie să permită detectarea amenințărilor, transmiterea sigură a datelor, confirmarea informațiilor și coordonarea reacției pe întregul lanț operațional.

Supraveghere permanentă de pe orbita geosincronă

Orice decizie începe cu o imagine clară a situației operative. În domeniul apărării antirachetă, această imagine presupune supraveghere permanentă și informații verificate.

De ani de zile, sistemul spațial cu senzori infraroșii SBIRS reprezintă una dintre componentele principale ale avertizării și urmăririi rachetelor de pe orbită. Acesta asigură monitorizarea continuă a unor regiuni extinse și reflectă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor de detectare a lansărilor și de urmărire a traiectoriilor.

Următoarea etapă este reprezentată de sateliții Next-Generation OPIR GEO, cunoscuți sub denumirea NGG. Concepută pentru a răspunde unor amenințări tot mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, noua generație urmărește să îmbunătățească atât capacitatea de detecție, cât și rezistența sateliților în fața tentativelor de perturbare sau atac.

Sateliții NGG sunt construiți pe platforma LM2100 Combat Bus, proiectată pentru un nivel ridicat de supraviețuire în mediul spațial. Obiectivul este furnizarea unor informații sigure și permanente exact în punctele în care acestea sunt necesare.

Datele trebuie să circule fără întreruperi

Informația poate deveni un avantaj militar doar dacă este transmisă rapid, protejat și fără discontinuități între toate componentele forței.

Sateliții Transport Layer, construiți pe platforma LM50, sunt destinați transportului securizat al datelor între senzori, operatori și sistemele de misiune. Prin comunicații reziliente, cu latență redusă, aceștia pot distribui aproape instantaneu informațiile provenite de la rețelele de detecție și urmărire.

Un asemenea sistem permite ca datele despre o amenințare să ajungă rapid la centrele de comandă și la unitățile responsabile de reacție, menținând ritmul operațiunilor chiar și în condiții de bruiaj sau degradare a infrastructurii.

Apărarea antirachetă se extinde pe mai multe orbite

Rezistența unei arhitecturi spațiale nu poate fi asigurată prin utilizarea unei singure orbite. Pentru a îmbunătăți continuitatea supravegherii și pentru a menține urmărirea rachetelor tot mai avansate, Forța Spațială a Statelor Unite dezvoltă o componentă de avertizare și urmărire pe orbita medie a Pământului, denumită MEO.

Această capacitate este introdusă treptat, prin mai multe etape de dezvoltare. Ea ar urma să completeze sistemele de avertizare amplasate pe orbita geosincronă și capabilitățile de urmărire de pe orbita joasă, cunoscută drept LEO.

Prin combinarea celor trei niveluri orbitale, arhitectura urmărește să ofere o acoperire mai persistentă, mai multe surse de date și o redundanță sporită în cazul pierderii sau perturbării unei componente.

Lockheed Martin participă la competiția pentru contractul aferent celei de-a doua etape de dezvoltare, cunoscută drept Epoch 2. Compania își consolidează astfel implicarea în evoluția sistemului american de avertizare, urmărire și apărare împotriva rachetelor.

O arhitectură integrată pentru întregul lanț de reacție

Fiecare legătură dintre detectarea unei amenințări și răspunsul militar trebuie proiectată astfel încât să consolideze etapa următoare.

Supravegherea permanentă din orbita GEO, senzorii distribuiți pe orbita LEO și rețelele de comunicații sunt completate de noile capabilități MEO. Împreună, aceste elemente pot forma o arhitectură capabilă să detecteze amenințările din timp, să transmită informații verificate, să scurteze procesul decizional și să coordoneze reacția pe întregul lanț operațional de lovire la distanță.

Această abordare este ilustrată și în scenariile de operațiuni comune în toate domeniile, cunoscute sub acronimul JADO, unde datele provenite din spațiu sunt integrate cu sistemele terestre și cu celelalte componente militare.

Integrarea sistemelor devine esențială

În calitate de integrator de sisteme pentru întregul spectru al misiunilor, Lockheed Martin promovează o abordare bazată pe conectarea tuturor capabilităților într-o singură arhitectură operațională.

Pe măsură ce timpul disponibil pentru luarea deciziilor se reduce, obiectivul devine tot mai clar: dezvoltarea unor sisteme capabile să deplaseze informația rapid, să reziste atacurilor și perturbărilor și să permită acțiuni coordonate într-un timp cât mai scurt.

Privite separat, fiecare capabilitate aduce un avantaj important. Proiectate să funcționeze împreună, acestea pot genera un efect superior: avantajul decizional care permite unei forțe să observe prima, să înțeleagă mai repede situația și să acționeze înaintea adversarului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv20 de ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv20 de ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv20 de ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv20 de ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv2 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv2 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv5 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv