Connect with us

Actualitate

BUFNITELE PRINSE IN LAT/ Kovesi a dezonorat DNA, a sfidat CCR si a afectat prestigiul Magistraturii ordonand dosare cu premieri si ministri

Publicat

pe

Conform celor de la Lumea Justitiei, colectionarilor de bufnite din DNA   le-a cantat cucuveaua! Sefa DNA Laura Codruta Kovesi si adjunctul ei Marius Constantin Iacob au fost trimisi in judecata disciplinara la data de 9 ianuarie 2018, prin actiunea disciplinara exercitata in dosarul 4759/IJ/912/DIP/217. Rezolutia a fost semnata de inspectorii judiciari Gina Margirescu si Mihaela Hitruc, avizata de directoarea Adriana Pampu si confirmata pentru inspectorul sef adjunct al Inspectiei Judiciare de procurorul Gheorghe Stan.

Actiunea disciplinara inaintata Sectiei de procurori a CSM – care va avea rol de instanta disciplinara – vizeaza comportamentul sefei DNA Laura Kovesi de la sedinta de lucru din 30 martie 2017, care a avut loc la sediul DNA – Structura Centrala unde au participat Laura Kovesi, Marius Iacob, Calin Nisor si 21 de procurori de la Sectia a II-a. In legatura cu aceasta sedinta de lucru, la 18 iunie 2017, pe postul Romania TV a aparut o inregistrare audio de pomina, preluata imediat de intreaga presa, in care sefa DNA se comporta dictatorial, ordonand anumite dosare, printre care “decaparea premierului”, dosare cu “ministri” si cat mai multe dosare pentru ca DNA sa mai “supravietuiasca” o vreme.

Un alt aspect vizat de Inspectia Judiciara a fost mailul intern din 20 iunie 2017, difuzat tuturor procurorilor din Sectia a II-a, cand Kovesi i-a calificat drept infractori, lasi si barfitori, pe cei care au dat inregistrarea la presa. Incredibil, dar adevarat, in actiunea disciplinara se retine ca mailul din 20 iunie 2017 (pe care Lumeajustitiei.ro l-a publicat integral in premiera) a fost distrus/sters din serverele DNA, iar aproape toti procurorii audiati au pretins la randul lor ca au sters mailul, lucru ce in opinia noastra denota ca a existat o presiune interna enorma pentru distrugerea acestui mail compromitator si ca este posibil ca un IT-ist al acestui parchet sau un SRI-sit din cei care chipurile “pazesc” sistemele informatice (beneficiind de faptul ca administreaza reteaua si are parolele de acces) sa fi intrat la ordin in casutele electronice ale procurorilor ca sa stearga mailul. Cu toate acestea, inspectorii judiciari au retinut faptul ca indiferent de disparitia mailului din serverele DNA, conducerea DNA vizata de ancheta nu a contestat niciodata existenta acestuia.

Cercetarea disciplinara a Inspectiei Judiciare a inceput in iunie 2017 si a fost finalizata la 21 decembrie 2017.

Din actiunea disciplinara, care are 77 pagini, mai rezulta ca in cadrul audierilor doi procurori din DNA au dat-o in vileag pe sefa lor Laura Kovesi, precum si faptul ca in timp ce aceasta ii vana pe cei care au dat intregistrarea audio la presa a obtinut, cu mandat de la ICCJ, perchezitia informatica a opt procurori (cautati in computere, telefoane, laptop-uri si reportofoane) printre care si fostul sef al Sectiei a II-a Claudiu Dumitrescu. Nu s-a gasit nimic in dispozitivele electronice a celor perchezitionati, care au fost supusi unor experiente umilitoare prin aceasta perchezitie, dar si prin supunerea lor la testul poligraf (detectorul de minciuni).

Din actiunea disciplinara mai reiese si modul discretionar si nelegal de ancheta ordonat de Kovesi, care l-a desemnat pe adjunctul sau Marius Iacob ca sef al anchetei penale, desi acesta era incompatibil intrucat participase la sedinta de lucru din 30 martie 2017 si putea fi unul dintre procurorii care au inregistrat-o pe ascuns pe Kovesi. Intrucat Marius Iacob nu a inteles sa se abtina de la solutionarea anchetei, a fost trimis in judecata disciplinara pentru incalcarea interdictiilor legale referitoare la incompatibilitati..

Prezentam in continuare fragmente relevante din dispozitivul actiunii disciplinare, urmand ca in editia viitoare sa prezentam pe larg actiunea:

Dispozitivul actiunii disciplinare cu incadrarea si descrierea succinta a abaterilor disciplinare:

(…)

“DISPUNEM

Admiterea in parte a sesizarilor din oficiu, a ministrului Justitiei si a petentilor Marin Nicolae, Moraru Iorga Mihaela si Tulus Doru Florin, prin exercitarea actiunii disciplinare fata de:

  1. a) – procuror sef directie Laura Codruta Kovesi din cadrul DNA, pentru savarsirea urmatoarelor abateri disciplinare prevazute:

– de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, constand in aceea ca in cadrul sedintei de lucru a procurorilor din cadrul Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din data de 30.03.2017, la sediul DNA, in mod intentionat, in exercitarea atributiilor de procuror sef al DNA a avut manifestari de natura a aduce atingere onoarei si probitatii profesionale a magistratilor procurori din cadrul acestei sectii, precum si prestigiului justitiei, imprejurari identificate in inregistrarile audio aparute in spatiul media la data de 18.06.2017.

In concret, procurorul sef al DNA s-a exprimat in sensul combaterii efectelor negative in planul imaginii si credibilitatii institutiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin care s-a constatat existenta unui conflic intre puterile statului generat de actiunile DNA, prin instrumentarea urgenta a unor dosare “cu ministri”, de impact mediatic, si-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv si general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017, a folosit exprimari inadecvate la adresa Curtii Constitutionale si a unui judecator al Curtii Constitutionale, inducand ideea in cadrul opiniei publice ca unul din criteriile in functie de care se prioritizeaza solutionarea dosarelor de catre conducerea DNA este impactul mediatic al acestora si calitatea oficiala a presoanelor cercetate, relativizand efectele deciziilor Curtii Constitutionale (fapt inacceptabil intr-un stat de drept).

De asemenea, procurorul sef al DNA a folosit fata de colegii procurori prezenti la sedinta de lucru ce a avut loc la data de 30.03.2017, un ton superior si agresiv, inadmisibil in raport cu standartele minimale de etica si deontologie ale unui magistrat cu functie de conducere, astfel cum a fost detaliat in expozitivul prezentei rezolutii. Acest comportament a fost de natura a genera in randul opiniei publice, urmare ajungerii sale la cunostinta publicului, a unui sentiment de indignare si a unui dubiu legitim cu privire la respectarea de catre conducerea DNA a principiului suprematiei Constitutiei si a legilor, precum si a impartialitatii procurorilor. Astfel, s-a adus o atingere vadita onoarei si probitatii profesionale a procurorilor din cadrul DNA si prestigiului institutiei in sine, cu consecinta afectarii credibilitatii actelor indeplinite de procurori in procedurile judiciare pendinte. De asemenea, a fost lezat prestigiul Curtii Constituionale, prin afirmatiile preivind nerecunoasterea caracterului legal, definitiv si general obligatoriu al deciziilor sale(prevazut de art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei) si prin cele privind persoana unuia dintre judecatorii constituionali, fost procuror sef al DNA.

– de art. 99 lit. c) din Legea 303/2004, constand in aceea ca prin corespondenta de tip email transmisa in seara de 20 iunie 2017 de pe adresa de email de serviciu a procurorului sef al DNA, pe adresele de email ale procurorilor din cadrul Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, a adoptat o atitudine nedemna, folosind la adresa procurorilor din cadrul Sectiei cuvinte si expresii cu un continut vadit denigrator, insultator si defaimator, respectiv “lasi”, “barfitori”, “infractori”, facand cunoscut faptul ca “exista deja un cerc de suspecti”, cu referire la dosarul penal nr. 246/P/2017, incalcand astfel obligatia de rezerva si normale de conduita atasate profesiei de magistrat, prezentate pe larg in expozitivul prezentei rezolutii. Consecinta acestei incalcari o reprezinta lezarea grava a onoarei, reputatiei profesionale si imaginii procurorilor destinatari ai emailului, precum si afectarea imaginii si credibilitatii institutiei DNA in general, prin propagarea ideii in constiinta publica potrivit careia in cadrul acestei Directii, modul de relationare si adresare intre conducere si procurori se desfasoara de o asemenea maniera, incompatibila cu regulile care guverneaza statutul magistratilor,

– de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea 303/2004, constand in aceea ca in data de 19 iunie 2017, in circumstantele descrise in expozitivul prezentei rezolutii, a incalcat cu stiinta dispozitiile art. 7, lit. b) din Regulamentul de ordine interioara al DNA… care se refera la atributiile procurorului sef al DNA si prevede ca acesta: “urmareste repartizarea cauzelor sau, dupa caz, repartizeaza cauze in raport de criterii obiective precum specializarea si pregatirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea si operativitatea solutionarii cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilitatile in exercitarea functiei” prin desemnarea, prin rezolutie olografa, in calitate de procuror de caz in dosarul nr. 246/P/2017, aflat pe rolul DNA – Sectia de combatere a coruptiei, a dlui Marius Constantin Iacob, procuror sef adjunct al DNA, magistrat care se afla intr-o vadita stare de incompatibilitate, data fiind prezenta sa printre participantii la sedinta de lucru din data de 30.03.2017 si obiectul cauzei mai sus mentionate.

Prin incalcarea regulamentului si desemnarea in calitate de anchetator a unui magistrat aflat intr-o stare obiectiva si vadita de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalitatii, impartialitatii si regulilor fundamentale (prevazute de art. 1 alin. 5, 16 alin. 1 si 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constitutia Romaniei, art. 1, 2, 4, 5 ,8 din Codul de procedura penala) carora procedurile penale trebuie sa se subsumeze, in vederea garantarii dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat in art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, precum si prestigiul si credibilitatii actului de justitie in infaptuirea caruia a fost implicata DNA.

  1. b) – procurorul sef adjunct directie Marius Constantin Iacob din cadrul DNA, pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de:

– art. 99, lit. I) teza I din Legea 303/2004, constand in aceea ca incepand cu data constituirii dosarului penal nr. 246/P/2017 al DNA – Sectia de combatere a coruptiei, in circumstantele descrise in expozitivul prezentei rezolutii, a efectuat acte de urmarire penala in aceasta cauza, fara a formula cerere de abtinere, desi se afla in mod vadit in situatia de incompatibilitate prevazuta de art. 64, alin. 1, lit. f), cu referire la art. 65, alin. 1 si art. 66 Cod procedura penala. Aceasta conduita are aptitudinea de a pericilita increderea publica in impartialitatea actului de justitie, cu consecinta afectarii imaginii jusdtitiei ca serviciu public si de a prejudicia urmarirea penala efectuata in dosarul nr. 246/P/2017 al DNA.”

Rezolutia privind actiunea disicplinara a fost avizata si de directorul Directiei de inspectie judiciara pentru procurori, procurorul Adriana Pampu.

In editia viitoare vom prezenta pe larg expunerea faptelor disciplinare imputate sefilor DNA Laura Codruta Kovesi si Marius Constantin Iacob, care consideram ca ar trebui sa se suspende din functiile de conducere pe perioada procesului disciplinar, precizeaza www.luju.ro . (Sava N.).

 

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv2 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv2 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv2 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv2 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv2 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv