Pentru că se apropie tradiționala aniversare a Revoluției, Parchetul General și-a adus ”modesta” contribuție, sub forma unui comunicat care a pus lumea pe jar. Motivul? Păi se cam recunoaște, oficial, că în 1989 nu am avut nici revoluție, nici loviluție, ci de-a dreptul lovitură de stat. Asta nu ar mai fi vreun secret pentru marele public, totuși. Cu adevărat senzațional e altceva, în comunicatul Parchetului, și anume rolul jucat de Securitate în Revoluție.

De fapt, nu rolul jucat de Securitate, ci fix absența lui deplină.

Comunicatul de ieri e o prelungire a celui din februarie, din care aflam, între altele, că

”Pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal. Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”.

Comunicatul de ieri merge exact pe aceeași linie.

Ne spune Parchetul General:

”Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidențial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat și comportamentul forțelor militare înainte, în timpul și după pătrunderea revoluționarilor în sediul C.C.
A fost stabilită componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercițiu, puterea totală în România(…) concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare și acțiunile de legitimare a acesteia pe plan intern și international.
S-a realizat edificarea parțială referitoare la declanșarea și executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite.
Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecințe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații, astfel fiind instaurată la nivel național binecunoscuta psihoză teroristă.
De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave.
În legătură cu aceeași diversiune au fost obținute date care demonstrează că în anul 1987 forțele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura țevii și imitatoare privind desantul de parașutare.
Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice”.

Mai aflăm, de asemenea, că s-a cerut ajutorul rușilor:

”Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) și consecințele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne și populația civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situația militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989”.

Și, foarte interesant, că au existat multiple tentative de asasinare a soților Ceaușescu de către armată:

”Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu. Astfel, până la execuția celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora”.

În plus, ”Au fost clarificate circumstanțele și împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgență a fostului președinte și a soției acestuia, judecarea propriu-zisă, motivațiile reale care au stat la baza acestei acțiuni și, mai apoi, executarea soților Ceaușescu”.

Ceea ce ar însemna că Ceaușescu a fost împușcat pentru cu totul alte motive decît cele – și așa neprofesional stabilite – în cadrul simulacrului de proces.

În mare, comunicatele Parchetului mai sus invocate nu aduc mari noutăți, greutatea fiind dată doar de asumarea afirmațiilor de către organe oficiale de anchetă ale statului.

Și totuși, analizîndu-le atent, nu se poate să nu remarci ceva extrem de interesant.
Anume, lipsa oricărei referiri la rolul jucat de Securitatea ceaușistă în Revoluție.
Peste tot numai armată, militărie, armament greu, echipament militar, armate străine, politicieni. (Sigur că și Securitatea era tot organ militar, dar referirile Parchetului sunt mai mult decît limpezi la adresa armatei)

Conform Parchetului, avem doi actori principali: Armata și politicienii care au asigurat – după un scenariu prealabil se înțelege – continuitatea la conducerea țării.
Există chiar și ingredientul sovietic, pentru că se vorbește de chemarea rușilor în ajutor, dar niciun cuvînt despre rolul CIA ori al serviciilor occidentale, de parcă la Malta s-ar fi prezentat doar Gorbaciov.
(Ca o paranteză, în debutul comunicatului de ieri suntem informați că Parchetul ”a stabilit situația internațională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru țările din Europa de Est”, ca și pe cea internă. Și uite așa, ne-am trezit că procurorii iau pîinea de la gură agenției Stratfor!)

Dar nicio vorbă, cum spuneam, nicio referire oricît de măruntă la rolul jucat de Securitate, ca și cum ea nici nu ar fi existat.

Toți cei cărora sîngele încă le irigă creierul știm azi că revoluția a fost o piesă de teatru scrisă și regizată de Securitate, după o idee sovieto-americană, și jucată majoritar de Armată.

De aici pînă la a eluda complet rolul Securității în ancheta Parchetului, e distanță mare.
Faptul că trupele Securității au stat în cazărmi și s-au lăsat, strategic, preluate temporar de MApN, nu înseamnă că Securitatea a fost fecioara neprihănită a Revoluției și că nu a avut un rol mult mai amplu decît armata în răsturnarea fostului regim.

Cu mîna Parchetului General de azi, însă, Securitatea și urmașii săi încearcă să se spele de ideea loviturii de stat, act în general samavolnic, condamnabil și care lasă urme adînci în cartea de istorie.

Mai mult de atît, Securitatea se spală, discret, pe mîini și de uciderea lui Nicolae Ceaușescu.

Pentru că moartea sa a fost dorită, înțelegem, doar de cineva de la vîrful armatei și al noii clici politice.
În așa hal încît nu s-au dat în lături, acum aflăm, nici măcar de la tentative repetate de asasinat, chiar și în interiorul unei unități militare.
În cei 28 de ani scurși de la execuție, românii au înțeles că ceea ce s-a întîmplat de Crăciunul anului 1989, în aplauzele nației, nu prea cadrează cu un comportament de stat matur și civilizat. Că a fost o greșeală greu justificabilă chiar și prin prisma momentului. În plus, de-a lungul anilor, imaginea odiosului dictator s-a edulcorat zdravăn, iar azi nu sunt puțini cei care oftează după el.

Securitatea, cea care avea, de fapt, rolul instituțional al protejării fostului președinte, a găsit și aici metoda de a se ”scoate”: a pasat sîngele dictatorului, discret și integral, pe mîinile armatei și ale grupării Iliescu.

Nici usturoi nu a mîncat, nici gura nu îi (mai) miroase.

O strategie de imagine care se circumscrie perfect, de altfel, eforturilor tot mai vizibile în ultima vreme de albire istorico-mediatică a foștilor capi ai poliției politice. În așa hal de vizibile, încît MAI a uitat, ca prin farmec, pînă și unde se aflau sediile fostei Securități. (Bogdan Tiberiu Iacob)