În fiecare an, spre sfârșitul lunii decembrie, în România tensiunile politice au crescut. Uneori au dat în clocot. De această dată, au un potențial   de-a dreptul exploziv. Unii comemorează, alții aniversează ceea ce s-a petrecut în România în intervalul 15-25 decembrie. Cum au debutat evenimentele, rolul jucat de pastorul Tokes și cum s-a închis un ciclu printr-un proces sumar și o execuție de-a dreptul animalică a cuplului Ceaușescu. Pentru unii a fost revoluție. Pentru alții, lovitură de stat. Lovitura, spun unii, a fost benefică. Alții afirmă ca fost malefică. În acest an, nivelul tensiunilor crește. E sau nu e stat paralel? E atacată sau consolidată independența judecătorilor? Ce rol joacă momentul psihologic al despărțirii de Rege? Toarnă sau nu gaz peste foc?

Se avansează în upgradarea tensiunilor poltice cu frâna de mână trasă. Asta se va întâmpla doar până sâmbătă seara, când ne vom despărți de ultimul Rege al românilor, care merge în rai. Începând de duminică dimineață, se pot deschide porțile iadului.

Explicația e nu numai de natură socio-politică ci și de natură psihologică. Decesul Majestății Sale, Regele Mihai I al României, a pus în surdină manifestările din ce în ce mai zgomotoase ale opoziției parlamentare și non-parlamentare. Inițial, toate partidele, dar și organizațiile civice, reale sau mascate, s-au angajat rituos să se abțină de la manifestații, altele decât cele de comemorare, până ce se va fi consumat momentul Curtea de Argeș. Puterea s-a ținut de cuvânt. Singura manifestație inițiată de PSD a fost la Craiova și, în totalitate, ea a fost dedicată memoriei Regelui Mihai. Opoziția însă nu s-a abținut. Frustrările ei au explodat. În Parlament, dar și în stradă. Atât în Parlament, cât și în stradă, comportamentul liderilor PNL și a celorlalte partide afiliate a fost lamentabil. Acești oameni politici au confiscat și acea zonă a manifestațiilor de protest, care rămăsese cât de cât nevopsită politic de statul paralel. Violența verbală și fizică, creșterea nivelului de agresivitate au fost și sunt pe măsura frustrării. Iar frustrarea este generată de neputință. Sau de impotență. Niciun partid din opoziție și nici măcar PNL, care are un procent cât de cât semnificativ din electorat, nu este în acest moment suficient de bine organizat, pentru a lupta eficient prin mijloace democratice, puse la dispoziție de Legea Fundamentală. Ca să lupți în politică trebuie să ai argumente. Ca să ai argumente, trebuie să cunoști în profunzime atât legislația cât și fenomenele. Ca să le cunoști, nu este suficient să ai cultură politică. Care și asta cam lipsește. Dar este obligatoriu să dispui de un aparat propriu de analiză și prognoză. Așa-numitele comisii de specialitate. Mai este indispensabil să ai strategi, care să te învețe cum să faci să obligi puterea să se așeze la masa negocierilor și cum trebuie să procedezi pentru a obține un câștig la capătul acestora. Aceste instrumente lipsesc. Atunci când ele n-au existat, s-au ofilit, s-au atrofiat, pentru că aceste partide și, în primul rând PNL, au acceptat ca altcineva să construiască în locul lor strategia politică și strategia de comunicare. Pe vremea USL – și știu exact ce spun – aceste obigații au fost lăsate exclusiv în grija PSD. Ulterior, de acest capitol s-a ocupat, așa cum s-a ocupat, „sistemul”. Statul paralel, despre care președintele Klaus Iohanis nu vrea să audă nici în ruptul capului.

Când asemenea instrumente, care-și dovedesc întotdeauna eficiența într-o democrație, sunt pierdute prin atrofiere, opoziția devine incapabilă să obțină rezultate cât de cât notabile. Cu atât mai mult cu cât are în față un adversar redutabil în cel mai mare partid politic din țară, care se află la putere, atât în plan guvernamental cât și în plan parlamentar și care nu a acceptat niciodată ceva fără luptă. De aceea gradul foarte ridicat al frustrării determină nu numai reacții isterice din partea opoziției politice și civile, ci și o escaladare a violenței. Iar luna decembrie este anotimpul în care, în general, există în România, din cauzele pe care le-am enumerat la început, o încărcătură de tip exploziv. Acum se mai adaugă două elemente. Primul este de natură psihologică. Și ține de psihologia maselor. Dacă scufunzi o minge și o ții sub apă un timp, în momentul în care îi dai drumul, ea nu se ridică pur și simplu la suprafață. Ea sare. Se ridică deasupra apei pe măsura forței pe care i-ai imprimat-o atunci când ai scufundat-o. Decesul Majestății Sale, care a survenit în această lună, a închis parțial supapa prin care s-au manifestat nemulțumirile, frustrările și revolta, justificată sau nu, a opoziției din Parlament și din stradă. Odată cu încheierea ceremoniei de înmormântare a Regelui Mihai, ceea ce a fost cât de cât ținut sub presiune, poate exploda. Până la un punct, este un efect firesc, pe care sociologii îl pot ușor demonstra, iar istoriici îl pot documenta.

Al doilea combustibil turnat peste un foc încă mocnit, îl constituie decizia dominantă luată de către majoritatea politică, de-a merge până la capăt în operațiunea de demontare a statului parael, de a nu-l lăsa pe Dragnea să vândă jocul, iar unul dintre instrumente este finalizarea reformei în Justiție, așa cum este ea văzută de PSD plus ALDE. Iar termenul pe care majoritatea l-a fixat expiră în acest an. Cei care apără conștient sau inconștient statul paralel, sau cei care cred, motivat sau nu, că schimbările operate în Legile Justiției sunt malefice și îi pun în pericol pe procurori sau și pe procurori și pe judecători, au identificat în acest proces motive teminice de a ieși în stradă și de a acționa. De bună seamă violent, după cum ne prezintă lucrurile orice analiză rezonabilă a mesajelor transmise pe rețelele de socializare. Mesajele extrem de violente, care îndeamnă la acțiuni extreme, sunt la vedere, iar autoritățile se dovedesc incapabile să reacționeze. Slăbiciunea autorităților crește potențialul de violență.

Și, fără îndoială, luna decembrie din acest an mai are ceva special. A fost finalizat mega-dosarul Mineriadei, cap de afiș fiind Ion Iliescu, acuzat de genocid. Este pe cale de a fi finalizat – și nu m-aș mira ca anunțul să-l avem în câteva zile – un alt mega-dosar, cel al asasinatelor comise în decembrie 1989, când s-au înregistrat circa 1000 de victime după abandonarea de către soții Ceaușescu a puterii. Cap de afiș și în acest dosar este tot Ion Iliescu. Ori Ion Iliescu, chiar dacă în acest moment nu se mai identifică cu PSD, este totuși părintele și simbolul politic al acestui partid. În acest an, există motive suplimentare ca simpla comemorare sau simpla aniversare a evenimentelor din decembrie 1989 să devină nu numai subiect de scandal, ci și de revoltă. Asupra acestei teme voi reveni.

Sorin Rosca Stanescu