Connect with us

Actualitate

Colonelul Dragomir a lansat Inițiativa Civică România 3.0/ INTEGRAL MANIFESTUL-PROGRAM

Publicat

pe

Fostul colonel Daniel Dragomir a lansat duminică  Inițiativa Civică România 3.0-Demnitate, Suveranitate, Dreptate.

Forțe externe au intervenit în viața României, învrăjbindu-ne și secătuindu-ne forța vitală, se afirmă în documentul dat publicității.

DOCUMENTUL

Deși intrăm în anul Centenarului Marii Uniri, deziderat atins după o luptă de secole de la prima Unire săvârșită de voievodul Mihai Viteazul la 1600, România este mai dezbinată, mai înstrăinată și mai lipsită de orice orizont ca niciodată.

Energiile vitale ale societății sunt blocate în iresponsabilitate. În timp ce unii dintre vecinii noștri sunt încrezători în viitor, noi suntem martorii stagnării (subdezvoltarii), flăcărilor apuse ale trecutului, precum și noțiunilor de secret al statului și ai terorii din epoca Securității. Suntem martori la prăbușirea încrederii în instituțiile statului, la frica de viitor, la creșterea unui aparat opresiv propagandist ce era de neimaginat în anii de după ce ne-am recâștigat Libertatea cu preț de sânge, în Decembrie 1989.

După aproape trei decenii de la Revoluție, vedem speranțele și visele unei întregi generații prăbușindu-se sub bocancul totalitar. Ne aflăm în acest punct din cauza iresponsabilității politice care ne-a condus la cangrenarea Statului, la blocajul instituțional, la dezvoltarea unui sistem represiv care trece vertiginos de la soft power, la hard power, de la persuasiune, la desființarea adversarilor Noii Utopii Globaliste. A fost creat un stat paralel străin de orice aspirație națională, ce are ca ideal stăpânirea prin inocularea fricii și a abuzului de putere.

Trenul democrației și al respectului față de Constituție a deraiat în gară.

La 100 de ani de la reîntregirea țării, România se confruntă cu una dintre cele mai alterate și nefirești perioade din istoria noastră modernă. Dintr-un popor care aștepta descătușarea forțelor naționale pentru salvarea definitivă din ghearele totalitarismului și recuperarea înghețului lăsat în urmă de foștii dictatori, astăzi românii pleacă în afara granițelor, întrucât sunt total lipsiți de perspective la ei acasă. La ora actuală avem cel mai mare exod mondial dintr-un stat care nu este în război. Deși facem parte din Uniunea Europeană, am ajuns o periferie care exportă forță de muncă și a devenit doar o piață de desfacere, în care ambasadorii altor state intervin brutal în viața statului, încălcând orice tratate internaționale.

Astăzi, românii au nevoie, mai mult ca oricând, de recâștigarea demnității în raport cu propria lor țară. O țară al cărei stăpân trebuie să fie poporul român, într-un adevărat stat de drept, conform Constituției.

Din păcate, astăzi, demnitatea românilor este călcată în picioare chiar de statul român.

Ne revin în fața ochilor imagini pe care le credeam îngropate în amintirile cele mai insuportabile ale istoriei: indivizi pe care nu i-am ales noi au hotărât să stăm toți cu capul plecat, în loc să ne conducem destinele! Au ales să ne supună altora, în loc să ne lase să ne asumăm viitorul așa cum vrem, știm și credem noi!

URMĂTORUL PAS >>>

Țara ne-a fost arestată. Noi toți suntem arestați de o putere ascunsă, ilegitimă și abuzivă care, recurgând la subversiune, șantaj, amenințări, determină deciziile politice, subminând astfel mecanismele democratice stabilite de Constituție și de legile țării.

Această putere este străină de interesul național: este o putere coruptă, formată din oameni și grupuri de interese din sfera instituțiilor de forță și subordonată presiunilor externe. Ea înlocuiește puterea politică legitimă, rezultatul exprimării voinței poporului român prin alegeri libere și democratice. A infiltrat majoritatea instituțiilor statului și își păstrează puterea și influența prin manipularea abilă a emoțiilor colective ale unor segmente bine intenționate ale populației.

Toate speranțele și visele noastre au fost deturnate prin minciună și fraudă. Din păcate, o clasă politică slabă, formată în mare parte din oameni nepregătiți, șantajabili, care pun interesele personale mai presus de interesele românilor și ale României, a permis instituirea și perpetuarea acestei stări de fapt care poate fi definită astfel: pierderea suveranității naționale, suprimarea voinței poporului român.

Forțe externe au intervenit în viața României, învrăjbindu-ne și secătuindu-ne forța vitală.

Efectele pierderii suveranității naționale, ce aparține de drept poporului român, sunt catastrofale și se fac simțite pe toate planurile existenței societății românești: politic, economic și social-cultural.

În plan politic, nu alegem ceea ce credem noi că este mai bun pentru România, ci ducem mai departe jumătatea de măsură a „răului cel mai mic”. În ultimul timp, am devoalat o implicare excesivă a diferitelor instituții ale statului ocult în proiecte politice, inclusiv crearea de noi partide și încorporarea agenților în cadrul partidelor politice mainstream.

În plan economic, punem interesele statelor partenere ori ale companiilor transnaționale sau ale giganților străini mai presus de interesele compatrioților noștri ori ale companiilor românești. Românii care vor să muncească devin mai săraci, iar clasa de mijloc, mai ales antreprenoriatul local, se află într-un permanent pericol de dispariție.

În plan social-cultural, aplicăm, la ordin extern, politici care contravin în mod flagrant aspirațiilor noastre de a trăi într-o Românie a civilizației bazate pe valorile moralei creștine, pe tradițiile poporului român.

Consider că această stare de fapt pune în pericol însăși existența poporului român și trebuie, de urgență, corectată.

Aceasta este o cauză morală.

Aceasta este o campanie de revitalizare civică.

Acesta este un apel pentru acțiune!

Oricine poate participa. Fie că se poziționează politic la stânga sau la dreapta, fie că sunt tineri, maturi sau vârstnici. Toți cei cărora le pasă de România. Toți cei care, ca și mine, iubesc România .

Nu este despre stânga sau despre dreapta, este despre a merge înainte.

URMĂTORUL PAS >>>

Prin urmare, propun următoarele direcții de acțiune pentru redobândirea demnității noastre:

  1. Poporul să decidă în mod suveran
    Instituirea, prin Constituție și prin legi organice, a obligației tuturor instituțiilor de suveranitate națională implicate în procesul de legiferare (Parlament, Președinte, Guvern) de a supune aprobării prin referendum orice decizie majoră care privește suveranitatea și independența României.

Obligativitatea impusă clasei politice de a respecta voința românilor.

URMĂTORUL PAS >>>

  1. O Constituție a clarității și a echilibrului între puteri
    Revizuirea Constituției în sensul eliminării ambiguităților de atribuții și de competențe între instituțiile celor trei puteri în stat; clarificarea formei de guvernământ prin consultarea națională; limitarea posibilității Guvernului de a legifera prin ordonanțe de urgență. Aceasta este o formă de abuz care, deși folosit în vremuri normale, poartă amprenta regimurilor totalitare.

Am prezentat deja dovezi ale implicării directe a serviciilor în procesul judiciar, am prezentat Parlamentului dovezi privind magistrați aserviți serviciilor, fapt neconstituțional catalogat ca act de trădare împotriva poporului și de încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Reglementarea fără echivoc a rolului primordial și a respectării drepturilor cetățeanului în fața instituțiilor statului.

URMĂTORUL PAS >>>

III. Servicii secrete subordonate autorităților legitime ale poporului român
Un nou pachet legislativ privind siguranța națională, care să prevadă întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor, retragerea ofițerilor acoperiți din Justiție, instituțiile de control și mass media; interzicerea desfășurării de activități economice acoperite de către serviciile secrete; limitarea posibilității acestora de supraveghere a propriilor cetățeni, sub sancțiuni penale drastice.

O reformă radicală, amplă și structurală a serviciilor de informații.

Reducerea drastică a bugetelor alocate și reglementarea acestora exclusiv pentru combaterea amenințărilor reale la adresa siguranței naționale: terorismul, spionajul, crima organizată.

Înființarea unei agenții naționale de supraveghere unice (după modelul american) care să aibă ca responsabilitate realizarea tuturor interceptărilor tehnice, sub autoritatea Parlamentului și care să asigure garantarea drepturilor cetățenești.

Reducerea numărului de servicii secrete prin comasarea și redistribuirea de competențe.

Respectarea standardelor NATO prin trecerea serviciilor secrete dintr-un sistem militar într-un sistem civil.

Utilizarea legislației pentru combaterea terorismului cu scopul de a persecuta propriii cetățeni este un act de război nedeclarat împotriva poporului. Voi promova orice activitate necesară pentru a pune capăt acțiunilor „Noii Securități”. Este momentul să scăpăm pentru totdeauna de orice formă de manifestare a statului totalitar ce a distrus oameni și destine până în 22 decembrie 1989 și după această dată.

URMĂTORUL PAS >>>

  1. O justiție care să facă dreptate românilor
    Justiția trebuie reformată radical pentru a asigura funcționarea acesteia în beneficiul cetățenilor, și nu al unor grupuri de putere ocultă: eliminarea statutului de magistrat pentru procurori, aceștia fiind parte a puterii executive, alegerea procurorilor prin vot direct după model american, înființarea instituției judecătorului de instrucție ca garant al corectitudinii și echității tuturor fazelor procesului penal.

O lege intransigentă a răspunderii magistraților și mecanisme de sancțiune disciplinară mai ferme, prin transformarea Inspecției Judiciare în organism independent, pe modelul CCR; norme procedurale care să impună celeritatea proceselor civile și administrative, care în fapt reprezintă majoritatea covârșitoare a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Orice acțiune a unui procuror sau judecător ce încalcă Constituția sau jurământul acestora să fie considerată un act de trădare.
Introducerea de forme reale de răspundere legală a magistraților.

  1. Promovarea intereselor românești și afirmarea demnității românilor în Uniunea Europeană și în raport cu statele aliate și partenere
    Rediscutarea unor capitole ale Tratatului de aderare care sunt, în mod evident, defavorabile României, care includ liberalizarea pieței energiei, liberalizarea pieței terenurilor agricole ș.a.; poziționarea României, alături de țările din grupul de la Vișegrad, împotriva federalizării statelor Europei și pentru o diminuare a puterii instituțiilor UE în raport cu statele-membre; refuzul oricăror cote de imigranți din țările Orientului Apropiat sau din Africa.

România nu este iobagul nici al Angelei Merkel, nici al eurocrației de la Bruxelles!

URMĂTORUL PAS >>>

  1. În economie – românii în primul rând!
    Protejarea și întărirea capitalului românesc prin stoparea tratamentului preferențial acordat capitalului străin și a abuzurilor împotriva capitalului autohton; înăsprirea legislației care previne și sancționează preluarea ostilă a companiilor; amnistie fiscală; edificarea unui Proiect Național de creștere a Produsului Intern Brut și de protejare a resurselor naturale ale României, inclusiv prin răscumpărarea activelor companiilor care le exploatează; orientarea eforturilor bugetare ale statului către generarea de facilități pentru românii care vor să se întoarcă în România.

Interzicerea spolierii resurselor naturale ale României.

Interzicerea oricăror defrișări de pădure pentru o perioadă de 10 ani.

VII. Promovarea și afirmarea valorilor morale și a tradițiilor românești – România pro-viață
Combaterea catastrofei demografice trebuie să devină o prioritate ce ține de securitatea națională. Prin urmare, propunem un consens național, transpartinic, în politicile publice de încurajare a natalității.

„Carta educației” – reforma educației publice, axată pe promovare valorilor naționale și a virtuților morale; încurajarea implicării crescute a bisericilor în viața socială – sănătate, asistență socială.

Nu în ultimul rând, definirea prin Constituție a căsătoriei ca fiind întemeiată pe uniunea dintre bărbat și femeie, prin respectarea de urgență a demersului societății civile românești (peste 3 milioane de semnături) care a inițiat acest proces constituțional.

Acest manifest este deschis dezbaterii publice tuturor românilor care vor să își recâștige demnitatea.
Acest manifest este menit să unească o societate mult prea dezbinată de cei care își exercită puterea prin semănatul urii față de ceea ce avem mai bun ca popor și față de noi înșine.
Acest manifest, lansat în ajunul Centenarului României Mari, îi cheamă la acțiune pe toți românii determinați de convingerea că fiecare dintre noi și noi toți, împreună, uniți, avem dreptul să trăim într-o țară liberă, bogată și demnă, precum și obligația de a lăsa o astfel de Românie moștenire copiilor noștri.

#nuvafiefrica

Sunt un om care și-a slujit țara cu demnitate.

Astăzi România este ostatica unor structuri de putere ocultă, nelegitimă.

Fiecare dintre noi are de făcut o alegere și trebuie să alegem cu toții dacă vrem să purtăm lupta cu această putere a Securității 2.0.

Eu mi-am ales lupta, nu voi fi niciodată ostaticul forțelor întunericului, nu mă voi lăsa pradă șantajului.

De aceea vă chem pentru Demnitate – Suveranitate – Dreptate.

De azi voi începe să programez vizite în toată țara și în străinatate, în comunitățile de români.

De azi voi incepe să vă transmit pe acest site soluțiile pe care Inițiativa România 3.0 le propune pentru a ne redobândi demnitatea, suveranitatea și drepturile noastre. (Cerasela N.).

 

Actualitate

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

Publicat

pe

De

 

România

Consiliul Județean Prahova

Serviciul Resurse Umane

Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ

Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism                                 Aprobat,

Nr. 15194/ 27.05.2026                                                                                               

                                                                                                 PREȘEDINTE

                                                                                                       Virgiliu Daniel Nanu

 

 

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

 

           Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.

Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc  condiţiile  prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, –  sport de performanță, sportul  pentru toți.

Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.

 

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:

Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.

Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform:  Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean

 

 

Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile  din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:

–  Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:

– Tineret – 230.000 lei;

– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;

– Sportul  pentru toți în sumă de 368.000 lei;

  1. Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
  2. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
  3. Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
  4. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026

7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026

8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026

  1. Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
  2. Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
  3. Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
  4. Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
  5. Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
  6. Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026

Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ,  Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism
Nume și prenume Semnătura      Data:
Întocmit: Cons.Moșu Răzvan 27.05.2026
Verificat: Șef serviciu Ioan Elena 27.05.2026

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită

Publicat

pe

De

În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.

Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.

Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung

Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.

O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă

Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.

Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării

Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.

Citeste in continuare

Actualitate

Efes 2026: Turcia redefinește harta puterii în regiune prin tehnologie de vârf și alianțe strategice neașteptate

Publicat

pe

De

Cea mai amplă ediție a exercițiului militar Efes a transformat zona de antrenament Doğanbey într-o veritabilă vitrină a viitorului militar. Dincolo de manevrele spectaculoase și tehnologia de ultimă oră, evenimentul a marcat o premieră geopolitică majoră: participarea a nouă noi state, printre care se numără și Siria, semnalând o schimbare de paradigmă în relațiile de securitate din Orientul Apropiat.

Desfășurat în perioada 11 aprilie – 22 mai la Seferihisar, în apropiere de Izmir, Efes 2026 a combinat forțe terestre, maritime și aeriene într-o demonstrație de forță fără precedent. Exercițiul a culminat cu o săptămână de manevre complexe, zi și noapte, menite să testeze interoperabilitatea între națiuni cu interese strategice diverse.

Surpriza Damasc: O nouă eră a cooperării în inima exercițiului Efes

Printre cele nouă țări care au debutat la acest exercițiu — Bulgaria, Olanda, Suedia, Japonia, Egipt, Polonia, Vietnam și Portugalia — prezența Siriei a atras cele mai multe priviri. Un contingent sirian de 20 de militari a participat activ la operațiuni de asalt aerian, utilizând armament de la bordul elicopterelor utilitare turcești.

Această participare este interpretată de experți drept un semn clar al aprofundării cooperării dintre cele două state. După prăbușirea regimului Assad la finalul anului 2024, Turcia a preluat un rol central în reconstrucția sectorului de apărare sirian, oferind nu doar consiliere pentru reformarea forțelor armate, ci și echipamente militare esențiale, de la vehicule blindate la sisteme de apărare aeriană și drone.

Arsenalul Viitorului: 50 de premiere tehnologice „Made in Türkiye”

Efes 2026 nu a fost doar un test de diplomație, ci și o demonstrație de independență tehnologică. Pentru prima dată, Turcia a scos în teren 50 de sisteme de armament de producție autohtonă. Printre vedetele exercițiului s-au numărat sistemul de apărare aeriană cu rază foarte scurtă Korkut (parte a conceptului național „Cupola de Oțel”), elicopterul utilitar Gökbey și obuzierul Boran de 105 mm.

Pe lângă acestea, au fost testate în condiții reale vehicule terestre fără pilot dotate cu sisteme de arme controlate de la distanță, precum drona terestră Aslan, dar și o gamă variată de drone „kamikaze” (loitering munitions), capabile să acționeze în roiuri pentru a copleși apărarea inamicului.

Iadul dezlănțuit la Izmir: De la asalturi nocturne la debarcări amfibii masive

Exercițiile de noapte au oferit un spectacol apocaliptic de foc și precizie. Misiunile de distrugere a posturilor inamice au transformat liniștea nopții într-o succesiune de explozii care au luminat cerul Izmirului. Într-un moment de maximă intensitate, elicopterele turcești au lansat rachete de semnalizare cu doar câteva secunde înainte ca o bombă de aviație Mk-84 de aproape o tonă să zguduie pământul, simulând un atac strategic de amploare.

Faza de zi a menținut ritmul alert, punând accent pe forțele navale și debarcările de amfibii masive.

Desant sub acoperirea focului naval: Coordonare perfectă între mare și uscat

Faza de zi a exercițiului a fost marcată de o prezență navală masivă și extrem de dinamică. Ambarcațiunile de viteză au brăzdat apele din apropierea țărmului, deschizând focul asupra țintelor inamice pentru a securiza zona de debarcare. Această manevră a permis navelor de mari dimensiuni să aducă la mal vehicule blindate amfibii și tancuri, într-o demonstrație de forță coordonată milimetric.

În timp ce misiunile de deminare se desfășurau sub acoperirea unor perdele de fum colorat, tancurile au dezlănțuit un foc intens asupra posturilor inamice, pregătind terenul pentru desfășurarea rapidă a parașutiștilor. Sprijinul aerian a fost omniprezent: elicopterele de atac Atak și AH-1W Super Cobra, alături de platformele de transport greu Chinook CH-47, au survolat zona de operațiuni, în timp ce unitățile S-70 Sea Hawk ale marinei au utilizat sonare pentru a vâna submarinele inamice din adâncuri.

TCG Anadolu și noua frontieră a navelor fără pilot

Un punct central al demonstrației navale l-a reprezentat nava-amiral TCG Anadolu, flancată de o flotilă impresionantă de corvete, nave de atac rapid și submarine din clasele Reis și Preveze. Inovația a fost vizibilă și pe apă, prin integrarea navelor de suprafață fără pilot Sancar și Marlin, care au operat alături de navele de desant tradiționale.

Efes 2026 a demonstrat clar că Turcia nu mai este doar un utilizator de tehnologie, ci un arhitect de sisteme militare complexe. Prin acest exercițiu, Ankara a transformat coasta Mării Egee într-o platformă de export, prezentând concepte avansate de luptă care integrează apărarea aeriană, forțele terestre și unitățile navale într-un sistem unitar și digitalizat.

Concluzie: Un aliat NATO cu ambiții de lider tehnologic

Dincolo de spectacolul pirotehnic, Efes 2026 a transmis un mesaj geopolitic ferm. Turcia se poziționează acum ca un aliat NATO cu capacități unice, capabil să producă și să livreze soluții de securitate prietenilor și aliaților din întreaga regiune.

Succesul exercițiului confirmă maturizarea bazei industriale de apărare turcești, care reușește să atragă noi parteneri strategici și să definească noi standarde în industria de armament globală. Ankara nu doar că își asigură propria apărare, dar devine un pilon central pentru stabilitatea și dotarea militară a întregului bazin regional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusiv20 de ore ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusiv20 de ore ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusiv2 zile ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusiv2 zile ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv3 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv3 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv3 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Exclusiv4 zile ago

JUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!

Într-o epocă în care unii „vătafi” cu epoleți de la vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au confundat instituția cu...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată

Județul Prahova nu mai este de mult o simplă unitate administrativă, ci a devenit un laborator de experimente juridice unde...

Exclusiv5 zile ago

O nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”

Democrația, varianta Cotroceni: Ședință cu agenda „Cine are voie să vorbească?” Alocuțiunea recentă a președintelui României, Nicușor Dan, la „Summitul...

Exclusiv5 zile ago

Legea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”

Proiectul noii legi a salarizării, care ar trebui să treacă prin toate filtrele legale de consultare publică, a fost „rătăcit”...

Exclusiv5 zile ago

O nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios

Conducere la termen scurt: IPJ Brăila, instituție condusă ca o garsonieră închiriată pe Airbnb La IPJ Brăila, funcția de inspector-șef...

Exclusiv5 zile ago

FSANP intră în ring: Guvernul Bolojan, demis, dar încă dă din pix ca și cum ar fi la putere

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a decis să scoată mănușile și să ducă Guvernul României, Ministerul Muncii,...

Exclusiv6 zile ago

HOTELUL „SCOICA” ȘI PISTOLUL CARE FUMEGĂ

Cum s-a transformat Parchetul în xerox de falsuri și executorul în fațadă de lux pentru o operațiune de jaf corporatist...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv