Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV/ CONDUCEREA PENALA A POLITIEI LOCALE PLOIESTI A INCALCAT FLAGRANT LEGEA SI VA RASPUNDE PENAL PENTRU PREJUDUCIEREA BUGETULUI LOCAL

Incisiv

Publicat

pe

Cezar Dan  Stoichiciu – legal, trebuia sa isi piarda atât statutul de funcționar public, cât și funcția pe care o deține la Poliția Locală dar, pentru conducerea penala a Politiei Locale Ploiesti si pentru asa-zisul edil, Adrian Dobre, legea este o simpla hartie cu care se sterg la partea dorsala. Suntem curiosi ce vor mai inventa cei sus mentionati dupa 09.11.2017!

Pentru mentinerea ilegala, “manevra” utilizata in prostia lor a fost aceea ca, Stoichiciu Cezar Dan a intrat „brusc” in concediu medical (chiar daca pe perioada concediului medical dubios obtinut, functionarul public a fost filmat in diverse loactii, chiar si in “vizite” la colega sa penala de la Politia Locala Ploiesti), asta dupa ce au fost somati de ANFP sa intre in legalitate.

In jigodismul si prostia lor cred ca se pot prevala in fata legii ca nu a putut fi suspendat Stoichiciu Cezar DAN deoarece un contract de munca nu poate fi incheiat cand salariatul se afla in concediu medical. Prostie care o sa ii coste penal deoarece in aceasta problematica nu intervine Codul Muncii, Stoichiciu Cezar Dan nici macar nu trebuia sa mai puna piciorul in Politia Locala deoarece era trimis in judecata. Probabil prietena penala , „el comandante”, vrea sa incerece si ea miscarea “patentata” de Stoichiciu si a intrat brusc in concediu medical (fiind informata probabil ca si dosarul ei va fi trimis in judecata). Joaca pe banii publici ii va cost pe toti penalii care au semnat mentinerea directorasului in mod ilegal ca functionar public in unitatea pe care a praduit-o.

Portal  > Tribunalul PRAHOVA  > Informaţii dosar

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

 

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 1525/281/2017/a1
Data inregistrarii 07.07.2017
Data ultimei modificari: 09.11.2017
Sectie: Sectia penala
Materie: Penal
Obiect: măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Stadiu procesual: Contestaţie(NCPP)

 

Părţi

Nume Calitate parte
BARBU ADRIAN Contestator Inculpat
IONESCU MARIANA Contestator Inculpat
STOICHICIU CEZAR DAN Contestator Inculpat
BALACI CRISTIAN Contestator Inculpat
CONSILIUL LOCAL PLOIEŞTI- POLIŢIA LOCALĂ PLOIEŞTI Intimat Parte vătămată

 

 

Şedinţe

09.11.2017
Ora estimata: 9:00
Complet: 2CPF+EC-AP
Tip solutie: ca nefondat
Solutia pe scurt: În baza art. 347 Cod procedură penală respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii BARBU ADRIAN, IONESCU MARIANA, STOICHICIU CEZAR DAN, şi BALACI CRISTIAN,împotriva încheierii nr.394/12.06.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti în dosar nr. 1525/281/2017/a1. În baza art.275 alin.2 c.p.p.obligă contestatorii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 100 lei. Onorariul apărătorului din oficiu pentru contestatorul inculpat Barbu Adrian, în cuantum de 330 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, azi , 09 noiembrie 2017.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)  425/2017  09.11.2017

Acum ce vor mai inventa “parnaiasii” si “praduitorii” bugetului local?

Reamintim cititorilor faptul ca, urmare adresei nr 139/2017 emisa de Primaria Municipiului Ploiesti prin care, primarul Adrian Dobre, in calitate de ordonator principal de credite “paseaza” problema ridicata de ziarul online Incisiv de Prahova catre Politia Locala Ploiesti si urmare a adresei cu nr dublu, 197 si 1770  din data de 11.08.2017 a Politiei Locale Ploiesti, prin care redactiei “Incisiv de Prahova” i se comunica la “misto” in prostia lor, in mod fals si ilegal urmatorul raspuns “ dosarul la care faceti referire se afla in procedura de camera preliminara, iar potrivit art 342 Cod de Procedura Penala, obiectul acesteia consta in verificarea competentei si legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Intrucat instanta de judecata nu s-a pronuntat asupra legalitatii sesizarii instantei in conformitate cu art 346 Cod de Procedura Penala, nu sunt incindente dispozitiile art 94 alin 1 lit m din Legea nr 188/1999 (r2) privind statutul functionarilor publici”, va comunicam urmatoarele:

  1. In fapt, Incisiv de Prahova a atras atentia factorilor de raspundere care sunt ordonatori de credite (primarul Adrian Dobre si director general Carmen Gheorghe de la Politia Locala Ploiesti) asupra faptului ca, postul de functionar public (de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte – Poliția Locală Ploieşti) ocupat de Dan Cezar Stoichiciu trebuie suspendat de drept, conform Codului de Procedura Penala si a legii functionarului public, pentru a se stopa o noua prejudiciere a bugetului local prin plata ilegala a salariului catre acest functionar public.

Am mentionat ca,  urmare a plangerii penale a fostului director al Politiei Locale Ploiesti, Toader Cristinel, efectuata in anul 2013 si tinuta la sertar de celebrul procuror „Portocala”(si repusa pe tapet de colegii lui Negulescu Mircea dupa ce acesta a iesit din scena in modul rusinos pe care il relateaza toata presa), STOICHICIU CEZAR DAN, este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior şi fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale), prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal împreună cu: IONESCU MARIANABALACI CRISTIAN şi BARBU ADRIAN, parte vătămată fiind POLIŢIA LOCALĂ PLOIEŞTI din subordinea CONSILIULUI LOCAL PLOIEŞTI, căreia indivizii sus menţionaţi au prejudiciat bugetul Politiei Locale Ploiesti, cu  câteva miliarde de lei vechi. În plângerea penală a Poliţiei Locale Ploieşti cu nr.6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, prejudicial fusese estimat la “modica” sumă de 4.854.046.600 ROL !!

Pitariu (Echimescu) Paula MARIA -directoarea adjuncta care a prejudiciat bugetul local si a fost promovata pentru incompetenta (fiind introdusa in Comisia de Disciplina pentru acest aspect).

Mocanu Izabela Gabriela, sefa Serviciului Juridic, o IMPOSTOARE CARE OCUPA POSTUL ILEGAL, PRIN FRAUDA, CONFORM PROPRIILOR DECLARATII DATE IN FATA ORGANELOR DE CERCETARE PENALA

Adrian Vaida, director general adjunct, un artilerist care a prejudiciat bugetul Politiei Locale Ploiesti si care are pe numele sau mai multe plangeri penale pentru inducerea in eroare a organelor de cercetare penala (pe romaneste, pentru MINCIUNA-aspect care il caracterizaeza!)

  1. In realitate, cum am fost obisnuiti de catre conducerea Politiei Locale Ploiesti, legea in aceasta institutie si chiar in administratia locala este interpretata dupa bunul plac si nu in conformitate cu procedurile legale in vigoare.

Astfel, potrivit art. 94 alin. (1) lit m) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare lege):

”(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: 

  1. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)”

Potrivit art. 54 lit. h) din același act normativ:

”Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;” 

Așadar, raportul funcționarului public se suspendă atunci când a fost trimis în judecată pentru una dintre infracțiunile enumerate de textul actului normativ, respectiv pentru o infracțiune de corupție sau de serviciu.

Abuzul în serviciu (fie că se reține sau nu agravanta din Legea nr. 78/2000, sau nu) reprezintă din punct de vedere juridic o infracțiune de serviciu (deși, pentru impact mediatic major se susține de unele structuri de forță sau de unele instanțe că abuzul în serviciu care este agravat de circumstanța din art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu ”obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul”) ar reprezenta infracțiune de corupție.

Fiind menționate expres în enumerarea de la art. 54 lit. h) din lege devine evident că trimiterea în judecată pentru o infracțiune de serviciu (adică pentru abuz în serviciu) atrage automat suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public.

Problema care se pune în speță este aceea de începere a momentului în care   ”s-a dispus trimiterea în judecată”.

Această sintagmă este lămurită de dispozițiile din Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit art. 54 lit. a) CPP:

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia:

  a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror

       De asemenea, potrivit art. 207 CPP:

Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară
(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.”

Iar potrivit art. 285 alin. (1) din CPP: ”Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.”

În plus, sediul materiei este guvernat de dispozițiile art. 327 CPP:

Atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul:

  1. a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal;”.

Așadar, din tot cuprinsul Codului de procedură penală rezultă care este momentul în care ”se dispune trimiterea în judecată” a unei persoane, adică cea de la momentul emiterii rechizitoriului.

Stabilirea în cameră preliminară a legalității administrării probelor și a limitelor judecății este o etapă ulterioară trimiterii în judecată, care se dispune de procuror, potrivit normelor legale, iar nu de către instanța de judecată.

Etapa procesuală a camerei preliminare se finalizează cu începerea judecării cauzei în fond, și nicidecum cu trimiterea în judecată, fază care se epuizează la data înregistrării Rechizitoriului la instanță și care este, potrvit legii, apanajul procurorului.

De altfel, nu prezintă relevanță dacă se elimină sau nu probe din dosar, dacă limitele judecății se stabilesc într-un anumit sens, nici măcar dacă Rechizitoriul este restituit în vederea refacerii. Astfel, la data restituirii Rechizitoriului raporturile de serviciu se reiau, nemaiexistând condiția ”trimiterii în judecată”, reluare care durează până la data soluționării definitive de către procuror a diferendului cu instanța: dacă se dispune clasarea, raportul de serviciu continuă nestingherit, iar dacă se dispune trimiterea din nou, în formă refăcută, raportul de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei.

Așadar, suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public se face la momentul trimiterii în judecată, sintagmă utilizată de Codul de procedură penală pentru operațiunea de adresare a Rechizitoriului și de înregistrare a acestuia la instanța competentă (în viziunea procurorului).

  1. Cum nesocotirea normelor procesual penale atrage automat răspunderea penala pentru neglijență în serviciu, respectiv abuz în serviciu (în funcție de forma de vinovăție cu care s-a acționat), având în vedere că atât Legea 188/1999, cât și Codul de procedură penală sunt norme primare (se încadrează în considerentele deciziei CCR nr. 405/2016), redactia Incisiv de Prahova a sesizat organele de cercetare penala impotriva lui Adrian Dobre –in calitate de ordonator principal de credite, Carmen Gheorghe-in calitate de ordonator de credite in cadrul Politiei Locale Ploiesti, Pitariu Paula Maria – in calitate de director general adjunct al Politiei Locale Ploiesti –semnatara a documentului pe care si l-a asumat prin semnatura si Mocanu Izabela Gabriela – in calitate de sef al Biroului Juridic din cadrul Politiei Locale Ploiesti (care a conceput acest document pentru a da o aparenta de legalitate mentinerii ilegale pe post a lui Cezar Stoichiciu) pentru savarsirea faptelor sus mentionate prevazute de legea penala.

Cum bugetul Politiei Locale Ploiesti a fost praduit de Stoichiciu Cezar Dan alaturi de Ionescu Mariana la aceea data sefa Compartimentului de Contabilitate din cadrul Politiei Locale Ploiesti, Incisiv de Prahova s-a adresat, in data de 21.08.2017, cu o adresa la A.N.A.F, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Ploiesti unde Ionescu Mariana este functionar public in cadrul acestei institutii pentru a solicita date cu privire la modul legal cum s-a solutionat suspendarea postului acesteia conform legilor in vigoare.

Prin raspunsul acestei institutii nr 36790/DGR23019/30.08.2017, Ministerul Finatelor Publice, Directia Regionala a Finantelor Publice ne comunica faptul ca, “fata de numita Ionescu Mariana s-a dispus suspendarea raportului de serviciu conform Legii nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata cu modificarile si completarile ulterioare”.

Prin acest raspuns, ANAF ne demonstreaza ca a luat masurile legale care se impun si ca, la Politia Locala Ploiesti legea este calcata in picioare si se produc ilegalitati grave cu conotatii penale, totul pe bani publici ai contribuabililor.

Iata ca si ANFP a dat dreptate ziarului Incisiv de Prahova, demonstrand inca o data harababura din aceasta unitate cat si prostia „crasa” si infractionalitatea ridicata in randul conducerii!

  1. Faptul ca, Directorul General al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, a incercat sa “paseze” la randul sau raspunderea penala doar asupra Oficiului Juridic prin sitagma ca “ aceasta este parerea” acestuia nu o exonereaza de raspunderea penala care o incumba, nici pe ceilalti participanti, chiar daca sefa acestui Birou este o persoana care ocupa postul ilegal, prin frauda –conform propriilor denunturi si declaratii date in fata organelor de cercetare penala.

Mentionam ca, pentru abuzurile si ilegalitatile savarsite de conducerea penala a Politiei Locale Ploiesti si de catre impostoarea Mocanu Izabela Gabriela, Incisiv de Prahova e intocmit o sesizare penala. (Cerasela N.).

 

 

Actualitate

EXCLUSIV/ALBU FELICIA ISABEL. ASOCIATIILE, PREJUDICIEREA BUGETULUI SI LEGATURILE CU POLITICUL

Incisiv

Publicat

pe

De

I. La alegerile locale din anul 2012, ALBU FELICIA ISABEL a sprijinit formatiunea ALDE in campania electorala, fiind in prietenie mare cu Gratiela Gavrilescu.

  1. Dupa acest sprijin, rasplata nu s-a lasat prea mult asteptata. Cu concursul lui “El comandante”, directorul general “suspendat” al Politiei Locale Ploiesti (omul Gratielei Gavrilescu). ALBU FELICIA ISABEL a reusit sa prejudicieze aceasta instiututie din poziţia de prestator de servicii de pregătire/formare profesională angajată / reprezentantă la ASOCIATIA PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.) şi ASOCIATIA „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”.

     Cauza se afla pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi face obiectul dosarului nr. 255/P/2015 în care s-a început urmărirea penală.

Reamintim ca, prin REFERATUL DE NECESITATE nr. 1098 / 30.06.2015, semnat indescifrabil pentru sef Serviciu resurse umane, juridic, contracte, procedure, s-a solicitat si obtinut aprobarea pentru efectuarea de catre 31 cursanti, in perioada iulie – august 2015 (cu mentiunea „conform anexelor”) a “unor programe de formare profesionala/perfectionare, destinate dezvoltarii competentei si aptitudinilor necesare cresterii calitatii rezultatelor obtinute in exercitarea atributiilor”, costul estimativ fiind de 000,00 lei.

Semnatura apartine numitei MANOLACHE ROXANA, consilier juridic in cadrul serviciului sus amintit, iar aprobarea a fost data de GHEORGHE CARMEN DANIELA, director general al Politiei Locale Ploiesti.

Sintagma „conform anexelor” face trimitere la 3 (trei) coli format A4, nedatate, nesemnate, in care, tabelar, sunt nominalizati nu numai cursantii propusi, dar si, deja, elemente care nu puteau fi cunoscute in acea faza, respectiv:

  • – perioadele concrete, efective de desfasurare;
  • – locatia / hotelurile in care urma sa aiba loc fiecare curs („RIO” – Jupiter, „RALUCA” – Venus, „LIDO” – Mamaia), toate identice ofertei care va fi fost declarata castigatoare – celei a Asociatiei „Sanse la un viitor mai bun ”.
  1. A doua zi, pe 2015, s-au inregistrat la secretariatul Politiei Locale Ploiesti doua oferte:

– cea cu nr. 1647/01.07.2015 a ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN” semnata de numitii ALBU ANDREI – presedinte Consiliu Director si ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******), oferta care indica exact hotelurile din anexele la REFERATUL DE NECESITATE;

– cea cu nr. 1648/01.07.2015 a ASOCIATIEI PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.), care nu are mentionate datele de identificare[2], semnata de LAZAR VALENTIN – presedinte si aceeasi ALBU FELICIA ISABEL persoana de contact cu telefon 0724(******) (care ofera locatii in Eforie Nord – hotel „IBIZA”, Saturn – hotel „CERNA” si Cap Aurora – hotel „MAJESTIC”);

Se sustine ca ar mai fi fost depusa si o a treia oferta, a „HARRISON CONSULTING” SRL, inregistrata la nr. 1646/01.07.2015, dar care nu a fost transmisa de respectiva entitate, nu este semnata si nici datata, nu are adresa de insotire, ci a fost listata de una din persoanele implicate din Politia Locala Ploiesti (probabil de Manolache Roxana, deoarece facturile privind contravaloarea serviciilor efectuate de firma castigatoare le-a adus personal la secretariat pentru a fi inregistrate, locatie in care a mentionat ca „le-a primit prin posta, la adresa de domiciliu”), din internet, pentru a se intruni, formal, numarul minim de trei oferte. De altfel, aceasta asa-zisa oferta nu este dedicata, documentatia listata fiind, de fapt, o prezentare generala exhaustiva a firmei, cu toate tipurile de cursuri pe care le ofera, niciunul pe profil „ordine publica, paza si control la institutiile publice locale”. Este foarte posibil ca „HARRISON CONSULTING” nici sa nu cunoasca ca a participat la o astfel de procedura de achizitie publica.

  1. In aceeasi zi cu primirea „ofertelor”, 2015, a avut loc la sediul Politiei locale Ploiesti sedinta de lucru a Comisiei de analiza a oportunitatii incheierii contractelor de achizitii publice stabilita prin Decizia nr. 91/05.06.2015, care s-a intrunit in urmatoarea componenta:

Presedinte

Teodorescu Florin – sef Birou comercial (Bravo Teo, probabil de asta va duceti la ziua de nastere a urmaritei penal? Sunteti cum bate vantul? Pacat…);

Membri:

– Manolache Roxana – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri;

– Constantinescu Camelia – politist local in cadrul Biroului protectia mediului;

– Tatu Loredana – politist local in cadrul Biroului disciplina in constructii si afisaj stradal;

– Dumitrescu Lavinia – sef Birou relatii cu publicul, comunicare si managementul calitatii;

– Popa Mihail – armurier in cadrul Biroului administrativ, logistica si sanatate si securitate a muncii;

– Buligescu George – sef Birou ordine publica I;

– Soare Mihaela – consilier in cadrul Biroului financiar – contabilitate;

– Francu Melania – politist local in cadrul Serviciului Disciplina in constructii, afisaj stradal si protectia mediului;

Secretar:

– Zafiu Mihaela – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri.

Comisia a stabilit ca oferta cea mai avantajoasa este cea prezentata de Asociatia „Sanse la un viitor mai bun” inregistrata cu nr. 1647/01.07.2015.

  1. Aspectul ca locatiile din oferta declarata castigatoare pe 01.07.2015 erau cunoscute din 30.06.2015, data intocmirii si aprobarii REFERATULUI DE NECESITATE si a ANEXELOR la acesta.
  2. Sub aspectul infractiunii de luare de mita: directorul general GHEORGHE CARMEN DANIELA a primit din partea ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”, pentru sine, fiica sa si prietenul acesteia (3 persoane), foloase necuvenite materializate intr-un sejur complet (cazare in camere single si una dubla pentru 7 nopti / 8 zile) in perioada 12 – 19.08.2015, la hotelul „LIDO” din Mamaia.

Valoarea foloaselor, conform ofertei, a fost de 8295 lei (3 x 2765), la care se adauga contravaloarea meselor (3 persoane x 3 mese/zi x 8 zile).

  1. Secretara Comisiei, ZAFIU MIHAELA – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri, a fost recompensata cu un sejur gratuit pe Litoral, intr-una din locatiile unde au fost organizate aceste cursuri.
  2. Liderul uneia din organizatiile sindicale constituita la nivelul Politiei Locale Ploiesti, FANAREANU DRAGOS (sef Birou ordine publica II) a beneficiat – pentru a nu denunta frauda – tot de un sejur, in aceleasi conditii.
  3. Diferit de caracterul fraudulos al intregii proceduri de achizitie publica, inteleg sa evidentiez si totala lipsa de utilitate / eficienta a acestor asa-numite „cursuri de perfectionare profesionala”, prin ducerea acestora in derizoriu.

Astfel, printr-o adresa (probabil transmisa prin e-mail), ALBU FELICIA ISABEL (care indica calitatea de „coordonator formare”) aduce la cunostinta conducerii Politiei Locale Ploiesti ca hotelul „RALUCA” din statiunea Venus nu ofera conditii corespunzatoare de cazare si masa, motiv pentru care cursurile din perioada 26.07 – 02.08.2015 au fost relocate la hotelul „DELTA” din Jupiter care – pentru buna desfasurare a cursurilor de perfectionare profesionala pe profil ordine publica si paza / control obiective – a oferit:

►la restaurant – ambianta romantica, momente comice, muzica (canzonete italiene, chansonete frantuzesti de pe malurile Senei), dans, magie, animatori si o atmosfera intima, teatru pentru copii cu eroi din basme si desene animate;

►pe plaja – amenajari speciale pentru mamici, tatici si bunici;

►in Parcul Copiilor „Baby Land” – tobogane, plase elastice, curse cu obstacole, iar ca invitati speciali in fiecare seara tematic pe Batman, Spiderman, zana Ariel, pirati si indieni.

Intreaga suma a fost cheltuita din bani publici pentru cate un concediu pe Litoral in vara anului 2015 al unor angajati anume selectionati (peste 31, la care se aduga persoane din afara institutiei), petrecut sub pretextul participarii la cursuri de perfectionare profesionala, servicii care nu s-au prestat in realitate.

S-a creat aparenta de legalitate a procedurii simplificate de cerere de oferte reglementata de art. 124 si urm., coroborat cu art. 19, toate din OUG nr. 34/2006, deoarece:

– doua oferte apartin, practic, unor entitati aflate in intelegere si conduse de aceleasi persoane;

– a treia oferta nu a existat de fapt;

– intreaga procedura s-a derulat in doua zile: 30.06.2015 si 01.07.2015, castigatoarea fiind deja cunoscuta dinainte;

– serviciile de formare / perfectionare profesionala nu s-au prestat, intocmindu-se documente fictive care ar atesta efectuarea cursurilor.

GHEORGHE CARMEN DANIELA, fosta MUSAT, actualul director general “suspendat” al Politiei Locale Ploiesti, a detinut, in perioada mandatelor fostului primar PSD al Municipiului Ploiesti, Calota Emil (2000-2008), functiile de sef Serviciu Control si, apoi, de director al Directiei Control si Relatii Publice a Primariei Ploiesti. ALBU FELICIA ISABEL i-a fost subordonata, fiind incadrata, in aceeasi perioada, pe functia de referent la Serviciul control si libera practica din structura directiei susmentionate.

 

De la ALDE la P.M.P, de la Gratiela Gavrilescu la Catalina Bozianu

  1. In alegerile locale din anul 2016, ALBU FELICIA ISABEL a fost implicata alaturi de Catalina Bozianu in campania electorala a PMP Prahova, afisand fata de aceasta o prietenie suspecta.

Nici de aceasta data “rasplata” nu s-a lasat prea mult asteptata.

ALBU FELICIA ISABEL a luat “examenul” la CSM Ploiesti.

Entitatea ale cărei patrimoniu şi interese au fost păgubite/lezate este Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM), structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (HCL nr. 108/31.08.2004 şi Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul) şi coordonată de Primarul Municipiului Ploieşti.

Raporturile juridice stabilite de CSM Ploieşti cu FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP (CIF _____, cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan cel Mare nr. _), bl. _, sc. _, ap. _, Sector _) este ofertanta pe care numita ALBU FELICIA ISABEL, şef Birou achiziţii publice şi organizare competiţii la CSM Ploieşti, a propus-o prin Referatul nr. 4346/06.07.2017 să i se atribuie serviciul Cursuri de perfecţionare profesională prin achiziţie directă.

   Serviciile au inclus formare profesională pe 2017 şi pachet servicii hoteliere pentru 25 de persoane.

Menţionăm că Nota justificativă privind valoarea estimată şi aprobare achiziţie directă nr. 3801/16.06.2017 este un fals material, modificându-se vizibil / grosolan data şi nr. documentului. Atât ofertele FUNDAŢIEI CENTRUL de FORMARE APSAP cât şi celelalte documente interne ale CSM Ploieşti (rapoarte, referate, note justificative) în legătură cu această achiziţie, sunt întocmite concordant, în înţelegere, pentru a crea aparenţa de legalitate, respectiv de respectare a Legii nr. 98 / 201 privind achiziţiile publice, observându-se eforturile conjugate ale mai multor salariaţi de a favoriza unicul ofertant, FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP.

„Perfecţionările” au avut loc în lunile iulie-august 2017, în următoarele „centre” de pregătire:

MAMAIA – HOTEL GRAND ASTORIA, HOTEL COMANDOR AMIRAL ORFEU,

EFORIE NORD – HOTEL STEAUA DE MARE

COSTINEŞTI – VOX MARIS GRAND RESORT

BĂILE FELIX – HOTEL PRESIDENT

POIANA BRAŞOV – HOTEL ALPIN

Valoarea integrală totală plătită depăşeşte cuantumul pentru care legea prevede încredinţare directă. În secundar, este necesar a se evalua utilitate şi oportunitatea unor astfel de cheltuieli, în condiţiile în care situaţia financiară a clubului este precară, s-a aflat în incapacitate de plată / încetare de plăţi.

Surse judiciare au confirmat ca s-au conexat cele doua dosare si urmarirea penala va incepe si pe alti membrii din comisia de achizitii de la Politia Locala Ploiesti.

 

COINCIDENTE SAU “SUSPICIUNI REZONABILE” IN LEGATURA CU OAMENII DEPUTATULUI CATALINA BOZIANU, SEFA PMP PRAHOVA

  1. CSM Ploiesti semneaza la data de  23.05.2017 contractul nr 72 cu firma SOFEXPERT PROJECT SRL, cu sediul in comuna Sirna, pentru “lucrari de reparatii tencuieli interioare si exterioare la pereti si tavane special cu infiltratii” si nicidecum pentru reabilitarea totala a Bazinului Vega Ploiesti asa cum au fost pacalite autoritatile.

Sa va tineti bine! Omul din spatele acestei firme era membru P.M.P. la data semnarii contractului. Valoarea contractului semnat este nici mai mult, nici mai putin de 441.111,61 lei fara TVA, in urma actului aditional nr 1 semnat, IN MOD DUBIOS, la aceeasi data cu semnarea contractului, respectiv 23.05.2017.

Ce este interesant? CSM Ploiesti semneaza un alt contract cu aceeasi firma pentru stadionul “Ilie Oana” din Ploiesti.

La fel ca si in cazul Bazinului Vega din Ploiesti, vechea conducere (Decu Crangasu) a C.S.M Ploiesti a trebuit sa aloce alti bani in afara contractului pentru a remedia starea stadionului declarat neconform de catre I.S.U Prahova. Totul pe bani publici. Culmea, Catalina Bozianu stia si era disperata ca aceasta firma nu avea autorizatie de constructie si spera sa nu afeteze imaginea P.M.P.

Declarația data reporterilor ziarului Incomod, de către Decu Crângașu, este spumoasă:

  1. Un alt “om” al deputatului Catalina Bozianu a luat “examenul” la Politia Locala Ploiesti

Petrescu Bogdan, secretar general al PMP, mana dreapta a deputatului Catalina Bozianu a luat “examenul” la Politia Locala Ploiesti, la Ordine Publica I, fapt descris de Incisiv de Prahova la vremea respectiva, probabil prin metoda “Mocanu Isabela Gabriela si Adrian Vaida”, metoda de succes in aceasta institutie. Din comisie a facut parte celebra Mocanu Isabela Gabriela si dupa “castigarea” concursului de catre concubin – au plecat impreuna la Gura Humorului. O fi dat si el spaga 1000 de Euro? Deci, nu este de neglijat  faptul ca, fostul secretar general al PMP este actualul “concubin” al sefei Oficiului Juridic din Politia Locala Ploiesti, Mocanu Isabela Gabriela si pentru el se “pregatise” un concurs prin care acesta sa devina seful la Serviciul de Interventie (mascati) din aceasta institutie, tot prin aceeasi metoda déjà patentata.

De ce am dat toate aceste legaturi “periculoase”? In contextul in care organele de cercetare penala intentioneaza sa inceapa urmarirea penala impotriva lui Albu Felicia Isabel, aceasta lanseaza si se lauda in spatiul public ca are o anumita “protectie” conferita de prietena sa Catalina Bozianu, deputat in Parlamentul Roamaniei si sefa PMP Prahova. Printre aceste aberatii lansate de Albu Felicia Isabel reiese si faptul ca, intentioneaza sa arunce toata vina pe fostele conduceri ale CSM Ploiesti, respectv ale Politiei Locale Ploiesti (asa cum a procedat si la Garda Financiara si/sau Corpul de Control al Primariei, etc) si, totodata ca isi va continua prejudicierea altor institutii nestingherita.

In acest sens, cu protrectia sus mentionata (probabil doar in capul acesteia, speram sa nu fie reala alegatia acesteia), Albu Felicia Isabel activeaza pe o alta fundatie…ASOCIATIA “AI SENS”, unde regasiti la contact numarul acesteia. (Gurile rele vorbesc ca in aceasta asociatie ar fi si un conilier PMP, lucru pe care nu il credem dar vom face verificari). Vom monitoriza ce institutii vor mai fi prejudiciate si ce ii mai “pica” in plasa acesteia. (Irinel I.).

 

N.R –Asa cum a sifonat-o pe Gratiela Gavrilescu si Carmen Ghoerghe, cu siguranta Felicia Albu Isabel o va “sifona” si pe Catalina Bozianu.

– Oare chiar nu stie Catalina Bozianu ce fac oamenii sai din subordine?

 

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

EXCLUSIV/ Una din aberatiile juridice introduse in proiectul de lege de modificare a Cpp

Incisiv

Publicat

pe

De

Una din aberatiile juridice introduse in proiectul de lege de modificare a Cpp, aprobat in Senat acum trei zile. Sunt mai multe dar nu doresc acum sa le comentez!

Oare cum in cadrul unui proces judecatoresc inceput, organele de urmarire penala au rol determinant si nu judecatorul, presedintele instantei etc…

Va las sa apreciati „oportunitatea” textului de lege nou introdus. Oare cine o fi fost initiatorul de drept al textului in cauza pentru ca nu cred ca parlamentarii initiatori ce se regasesc in preambulul documentului sunt adevaratii creatori de norma! (Col ® SRI, Ion Dedu).

https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=21342

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L239CR.pdf

 

Citeste in continuare

Actualitate

EXPLOZIV/De la căldură: Gușă zice că există Stat Paralel, că DNA Ploiești e UM a Statului Paralel

Incisiv

Publicat

pe

De

Mă uit pe Realitatea (de la căldură, cred): Gușă zice că există Stat Paralel, că DNA Ploiești e UM a Statului Paralel, că nu e normal ca firmele și oamenii să fie prezentați pe la televiziuni cum că ar fi ”penali”, cu cătușe și cu dosare puse în cârcă. Iohannis cică e prea pasiv. Hai, dă-mă dreak! Ce s-o fi întâmplat cu mr. Gușă? Băi, Rifai, tu auzi, fată, ce zice șef-tu? Păi, ce-am făcut mă, nene, mă? Păi nu e cum zice Herr Ioha, că există doar un Stat, care este chiar EL? Că ”penalii minte”? Nu pare deloc prost Gușă la ora asta, din contră… ce-o fi fumat? Să dea și la alții… zik 🙂
Later edit: Gușă zice că Gitenstein a cam ”hoțomănit” prin România, pe la Fondul Proprietatea, pe care l-a cam jecmănit (așa am scris și eu la DNA) iar Klemm, prietenul lui Gitenstein, se târâie pe holuri pe la Sibiu… așa ceva ați mai pomenit?, precizeaza Ingrid Mocanu pe pagina sa de socializare. (Sava N.).

 

 

 

Citeste in continuare

Parteneri

Știri calde

Actualitate11 ore ago

EXCLUSIV/ALBU FELICIA ISABEL. ASOCIATIILE, PREJUDICIEREA BUGETULUI SI LEGATURILE CU POLITICUL

I. La alegerile locale din anul 2012, ALBU FELICIA ISABEL a sprijinit formatiunea ALDE in campania electorala, fiind in prietenie...

Actualitate11 ore ago

EXCLUSIV/ Una din aberatiile juridice introduse in proiectul de lege de modificare a Cpp

Una din aberatiile juridice introduse in proiectul de lege de modificare a Cpp, aprobat in Senat acum trei zile. Sunt...

Actualitate11 ore ago

EXPLOZIV/De la căldură: Gușă zice că există Stat Paralel, că DNA Ploiești e UM a Statului Paralel

Mă uit pe Realitatea (de la căldură, cred): Gușă zice că există Stat Paralel, că DNA Ploiești e UM a...

Actualitate11 ore ago

EXPLOZIV/Securitatea a preluat PMP-ul/ Cum a scăpat Securitatea și Tomac de Traian Băsescu

Astăzi se petrece ultima zi din cariera domnului Traian Băsescu de om politic, dar și ultima zi a PMP-ului, ca...

Actualitate11 ore ago

Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat american, va vizita Romania pe data de 18 iunie pentru a discuta despre securitate regionala si cooperare economica

Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat american pe Europa – pozitie ocupata anterior de Victoria Nuland –, va vizita Romania...

Actualitate3 zile ago

EXPLOZIV/Planul MALEFIC prin care îl voia „spânzurat în pădure la Păulești” pe un fost procuror/”PORTOCALA”, ORI ESTI NEBUN, ORI ESTI DEMENT/SA ITI FIE RUSINE!

Noi înregistrări incendiare cu procurorul de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, au apărut joi seara, la Antena 3. Portocală voia...

Actualitate3 zile ago

EXCLUSIV/ABERATIILE JURIDICE ALE MINCINOASEI NON-VALORI MOCANU ISABELA GABRIELA, SEFA OFICIULUI JURIDIC DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI

O reglementare a Comisiei Europene înlocuiește legea autohtonă privind datele cu caracter personal cu o alta, mult mai severă din...

Actualitate3 zile ago

EXCLUSIV/INCISIV DE PRAHOVA A AVUT DREPTATE/DOCUMENTE/SINDICATUL „DIAMANTUL”DESFIINȚAT DE PREȘEDINTELE ALES (DE CĂTRE PĂSCUȚ EMIL)

În data de 05 mai 2018, Alexandru Firicel – liderul sindical „Diamantul” de la nivelul D.G.P.M.B.-secția 13 Poliție și șef...

Actualitate3 zile ago

EXCLUSIV/In drept, Presedintele Romaniei prin nesemnarea decretului de revocare a procurorului sef DNA, incalca cel putin doua legi

– Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Art.11… (2) Deciziile și hotărârile se pronunță în numele legii....

Actualitate3 zile ago

EXPLOZIV/ Israel la SIE, SUA la SIE/”Nazi”, in genunchi in fata Tel Aviv!

Pe 3 mai dezvaluiam ca ”gata, Dragnea muta la SIE”, subliniind ca generalul Silviu Predoiu va pleca de buna voie...

Actualitate3 zile ago

Sefia SIE: Iohannis face un sacrificiu de tura in meciul cu PSD

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB PRELUARE INPOLITICS.RO: Șocul dimineții: președintele Klaus Iohannis semnează decretul de propunere a lui Gabriel Vlase...

Actualitate3 zile ago

Haideti cu protocolul!

Am ascultat sedinta Plenului CSM de azi care a inceput cu cererea pe care am trimis-o Consiliului sa o intrebe...

Actualitate4 zile ago

EXCLUSIV/ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA CONTRA ACTUALEI CONDUCERI A S.P.R. „DIAMANTUL”/ ȘI-AU VÂNDUT MEMBRII ADERSARILOR?

Dezvăluirile Ziarului Incisiv de Prahova în spațiul public cu privire la unele ilegalități grave din interiorul Sindicatului Polițiștilor din România...

Actualitate5 zile ago

EXCLUSIV/ “ Eu am 7 dosare penale si scap de toate…EU SUNT MARTORUL PRINCIPAL AL D.N.A, EU SUNT OMUL D.N.A.-ULUI”, declara ADRIAN VAIDA zis si “LACHE”, directorul interimar al Politiei Locale Ploiesti. (Episodul II)

ADRIAN VAIDA, directorul general interimar al Politiei Locale Ploiesti (zis si “LACHE”) a plecat vineri in jurul orelor 14.20 din...

Actualitate5 zile ago

EXCLUSIV/ Cei de la ICCJ nu cunosc legea aplicabila in domeniul emiterii mandatelor pe securitate nationala

Constatam cu surprindere din comunicatul ICCJ de ieri ca presedinta ICCJ nu cunoaste legea in domeniul securitatii nationale, respectiv induce...

Top Articole Incisiv