Venit la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține anularea suspendării din magistratură, decisă de CSM (măsură revoltător de bîndă, un fel de bătaie de palmă pe obrazul unui criminal în serie, drept sancțiune pentru inimaginabilele abuzuri în serviciu), Mircea Negulescu, rămas în istoria personajelor sinistre din istoria României sub porecla pe veci de Portocală, s-a plîns că, după dezvăluirile din presă, împărtășește condiția unui paria al societății.

Imediat, din diferite părți ale scenei publice s-au ridicat voci menite a reaminti imaginea pe care însuși Portocală s-a dat de ceasul morții să și-o cultive față de cei ajunși la cheremul lui, o imagine tipică pentru procurorii DNA.

Ei sînt cei mai puternici oameni din România. Ei pot distruge destine profesionale, familii, vieți, că așa vor mușchii lor, dintr-o simplă hachiță, între un scobit în dinți și bătutul ibovnicei pe fund. Libertatea unui om, pentru a cărei dobîndire continentală a fost prăbușit Comunismul, depinde de stare burții lor. O diaree poate duce la o încătușare. O poftă hulpavă, de obsedat sexual, poate duce la clasarea unui dosar. Ei fac ce vor, fără să dea socoteală nimănui, nici măcar lui Dumnezeu.

Pentru că – vorba proastă a Codruței Kovesi – Noi sîntem DNA și ne doare-n cot de toți și de toate!

Cum s-a ajuns aici? Prin același mecanism care a dat naștere în anii stalinismului românesc abuzurilor și crimelor Securității. Contrar propagandei neobolșevice a anticomunismului dogmatic, multe dintre crimele și abuzurile comise în anii stalinismului au fost produsul direct al Securiștilor, al milițienilor, al procurorilor, al activiștilor și nu al organele superioare de partid și de stat.

Așa cu se vede și din romanul lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pămînteni, victimele terorii erau deseori oameni simpli, apolitici, de treabă chiar cu Regimul, dar pe care pusese ochii un securist, un procuror. Unuia, ca să-i ia casa. Altuia, ca să-i ia nevasta. Nu de puține ori unuia – cum zice Portocală – pentru că l-a înjurat pe un securist în urmă cu 10 ani.

Securiștii, procurorii, milițienii, membrii Instituțiilor de forță, se recrutau din canalele de dejecție umană ale societății. Erau ce putea fi mai rău din punctul de vedere al minimului uman: oportuniști, analfabeți, frustrați, ticăloși, ghiorțani, piticănii morale și intelectuale. Fuseseră recrutați de Sistem după criteriul slugărniciei față de șefi. O dată ajunși în Sistemul de forță, acești monștri morali și intelectuali beneficiau rapid de avantaje materiale uriașe prin raportare la dificultățile unei vieți pe bază de cartelă. În schimbul parvenirii, ei trebuiau să facă treburile murdare ale Sistemului, să comită abuzuri, să iscălească crime. Li se inoculase credința că pentru astfel de treburi murdare nu vor da socoteală nimănui și mai ales nu dau socoteală nimănui. Astfel, piticăniile au înțeles imediat un lucru:

Așa cum în îndeplinirea ordinelor de sus nu e nevoie să aibă mamă și tată, la fel vor putea proceda și în rezolvarea intereselor lor personale. Cine să-i controleze? Cine să le dea peste mînă? Cui să se plîngă omul arestat pe nedrept pentru a i se lua casa? Unde și cum să dea în judecată omul simplu pe securistul care-l înjura de mamă zicîndu-i să se plîngă cui vrea el, pentru că el, securistul e Dumnezeu?

Sistemul care a pus mîna pe putere în ultimii 12 ani, exploatînd slăbiciunile democrației românești încă de fațadă, încă gorbaciovistă în multe dintre instituțiile sale, s-a bazat pe oameni asemănători securiștilor din anii stalinismului autohton.

Politicieni deja înhățați de DNA și trimiși în instanță sau politicieni care se știu cu musca pe căciulă se grăbesc, cînd vine vorba de procurori DNA precum Portocală, să menționeze că e vorba de o excepție, de un caz aparte, că imensa majoritate a procurorilor DNA sînt întruchparea perfecțiunii în materie de morală și profesionalism.

Precizare nu e o noutate absolută. Așa se spunea și în comunism, în chip oficial, cînd venea vorba de abuzuri: Sînt excepții, marea majoritate bla, bla,bla. În realitate, excepțiile sînt date în DNA de procurorii care sînt altfel decît Mircea Negulescu. La fel ca și în Securitatea de pe vremuri.

Poate și pe fondul uimirilor cenzurate care i le provocau comuniștii în plină ascensiune, de nerecunoscut prin raportare la vremurile anterioare, Tudor Arghezi scria în tableta Pilda nu folosește din Adevărul , 29 octombrie 1946:

„ (…) îndată ce un club de aventurieri pune mîna pe o putere, nu-i mai cunoşti.
Ei capătă un sentiment de supraoameni (…).”

Așa s-a întîmplat și cu cei din Instituțiile de forță ale Stalinismului. Aventurieri ajunși la Putere prin urzeala întîmplării, ei căpătaseră un sentiment de supraoameni. La fel s-a întîmplat și din nenorocire se mai întîmplă cu cei din Instituțiile de forță ale Deep State, în frunte cu procurorii DNA. Imaginea publică a procurorilor DNA, a sergenților majori mesianici din Servicii, a milițienilor din instituțiile de forță e cea de inși care se cred aliați cu eternitatea.

Nici un procuror DNA în genul lui Portocală nu se gîndește c-ar putea la un moment dat să nu mai fie în Olimpul zeilor, din care se privește spre simplii cetățeni de sus, cu disprețul dat de superioritate. Despre mecanismul prin care fosta Securitate stalinistă (țin să repet, stalinistă, pentru că după destalinizare, în Securitate au venit și oameni normali), a ajuns să fie populată cu monștri s-a scris. Despre mecanismul prin care DNA a ajuns să fie populată cu inși precum Portocală s-a scris mai puțin, dacă nu s-a scris mai deloc. Indiscutabil, în DNA, mai ales de cînd în fruntea instituției a venit Codruța Kovesi, au fost angajați inși precum Mircea Negulescu.

Că folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote a dus în chip inevitabil la promovarea unor procurori analfabeți din punct de vedere profesional și hidoși din punct de vedere moral se mai înțelege. Profesioniștii, dar mai ales oamenii de caracter nu ascultă comenzi contrare normelor profesionale și morale, nu se lasă folosiți pentru ticăloșii. Mai greu de priceput e cum a fost posibil într-un stat de drept ca o instituție precum DNA să fie populată de personaje prin nimic diferite de foștii securiști. La ora actuală se duce o întreagă campanie pentru plecarea Codruței Kovesi din fruntea DNA.

Celor care susțin că plecarea Codruței Kovesi din fruntea DNA ar duce automat la curmarea abuzurilor, la readucerea DNA în hotarele constituționale le spun de fiecare dată, ironizîndu-le iluzionarea, că schimbarea de la vîrful DNA nu înseamnă și schimbarea din temelii a instituției. Schimbarea în bine de la DNA nu depinde de persoane. Ea depinde, așa cum ne învață Istoria, de distrugerea mecanismului care a favorizat transformarea DNA într-o nouă Securitate stalinistă În scrierile despre abuzurile DNA am deosebit, ca deslușire a mecanismului ticălos, inexistența unei răspunderi legale a magistratului.

Firește că în absența unei legi prin care procurorul DNA să răspundă pentru abuzurile comise, nici un procuror DNA nu se gîndește la consecințe înainte de a-și face de cap. Inexistența legii nu explică în totalitate transformarea DNA în Noua Securitate. Una dintre cauze trimite la statutul de excepție pe care-l dă unui procuror promovarea la DNA.

Prin măsuri luate mai mult sau mai puțin la lumina zilei, a fi procuror DNA înseamnă azi a fi un supraom. Avantaje materiale, avantaje politice, scutirea de orice control. În aceste condiții sînt sigur că a deveni procuror DNA e visul mai tuturor procurorilor din țară.

Cum poți deveni procuror DNA? Printr-un concurs de o rară severitate? Prin respectarea unor condiții care țin de vîrstă, de pregătire profesională, de succese înregistrate pînă atunci, de experiență de viață? Nu. Poți deveni peste noapte procuror DNA dacă așa vor mușchii celei sau celui care conduce DNA.

Și dacă mușchii sînt, ca în cazul Codruței Kovesi, ai unui șef pentru care DNA e un mijloc de implicare în politică, atunci, indiscutabil, promovarea va depinde de cît de mult ești dispus să asculți comenzile conducerii.

În România de azi, pînă și unui proprietar îi e greu să dea un angajat afară, ca să nu mai spun cît de greu e să dai un angajat de la stat. Ei bine, șefa DNA, Codruța Kovesi a putut da afară cît ai clipi, pentru că așa au vrut mușchii ei, doi procurori cu vechime în DNA.

Dacă nu numai promovarea la DNA, dar și rămînerea ca procuror depind numai și numai de cea sau cel care conduce DNA, cum să fie alcătuit DNA din altfel de inși decît cei în genul lui Portocală. Dar nu numai atît.

Șefa DNA are puteri discreționare, întrecîndu-le chiar și pe cele ale lui Nicolae Ceaușescu în PCR, în materie de dosare. Ce dosare sînt puse în lucru, ce dosare se deschid, la ce dosare lucrează un procuror, toate acestea sînt la liberul arbitru al Codruței Kovesi.

Asta înseamnă că șefa DNA are puteri de viață și de moarte într-o țară care l-a trimis pe Ceaușescu la plutonul de execuție tocmai pentru ca în România nimeni să nu mai aibă puteri discreționare. Și Sfînta Paraschiva să fii și tot te amețește atîta putere.

Că e așa o dovedesc chiar controversele din jurul DNA. Toate se concentrează pe Codruța Kovesi. Toate pleacă de la premisa că DNA înseamnă un singur om:

Codruța Kovesi. Schimbarea radicală a DNA nu depinde de schimbarea de persoane. Depinde de schimbarea regulilor după care funcționează DNA. Nimeni nu s-a gîndit la schimbarea legislației care dă puteri discreționare unui simplu procuror adjunct.(Ion Cristoiu).