Actualitate
Rex Tillerson a participat la o întâlnire, la Riyadh, între Premierul irakian Haidar al-Abadi și regele saudit Salman

Secretarul de stat american Rex Tillerson a participat la o întâlnire, la Riyadh, între Premierul irakian Haidar al-Abadi și regele saudit Salman cu scopul îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări după ani de tensiune. Al-Abadi și Salman au inaugurat un Consiliu de coordonare irakiano-saudit, o idee promovată de Statele Unite ca mijloc de contracarare a influenței crescânde a Iranului în regiune. Tillerson a spus că întâlnirea de astăzi a scos în evidență „potențialul important al relațiilor dintre cele două țări”. Bagdadul dorește obținerea unor beneficii economice din relația mai strânsă cu Riyadh-ul, în vreme ce depune eforturi de reconstruire după alungarea grupării Statul Islamic de pe aproape întreg teritoriul irakian. Arabia Saudită condusă de sunniți este principala rivală a Iranului care este condus, la fel ca și Irakul, de șiiți. (Irinel I.).
Actualitate
John Phelan anulează contracte pentru eficiență bugetară în Departamentul Marinei
Actualitate
Ultima călătorie a Papei Francisc: Ceremonia funerară la Roma
Actualitate
Prezența lui Elon Musk la interviul secretarului Forțelor Aeriene a lui Trump stârnește controverse
-
Exclusivacum 4 zile
Justiția sub atac: Inculpatul pseudo-jurnalist spagar si santajist Stavri Cătălin, în centrul unei controverse legate de abuzurile procurorilor
-
Exclusivacum 3 zile
Faraonul Volosevici: O comedie administrativă în Parcul Industrial Ploiesti
-
Exclusivacum 3 zile
ROF-ul ANP: O capodoperă birocratică fără substanță
-
Exclusivacum 2 zile
Schimbarea programului de lucru în Poliția Română va crește costurile și va complica serviciul polițienesc
-
Exclusivacum 3 zile
Modul controversat de a „plimba” deșeurile: Genesis Biotech Filipestii de Padure sub lupa
-
Featuredacum 4 zile
Tensiuni în jurul Președintelui Curții Constituționale: Marian Enache și dosarul securității
-
Exclusivacum 3 zile
Critici dure la adresa IGPR: interpretarea distorsionată a Ordinului S/108/2011
-
Administratieacum 2 zile
Performanțe remarcabile: Întoarcerea echipei Eastern Foxes de la Campionatul Mondial