Actualitate
CINE ERA ŞEFUL BINOMULUI SRI-DNA?/ Răspunsul care cutremură Sistemul a făcut RATINGUL SĂ EXPLODEZE

Binomul SRI-DNA a avut un şef! Informaţia momentului a fost lansată duminică seara, în direct la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, moderate de Răzvan Dumitrescu şi la care au participat jurnaliştii Mirel Curea (prim redactor-şef adjunct la Evenimentul zilei), Cornel Nistorescu şi Bogdan Chirieac, dar şi şeful Comisiei SRI, Claudiu Manda.
Conform celor declarate de Manda (41 de ani), după primele audieri generate în urma dezvăluirilor făcute de fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, există două piste: una care arată că fostul prim adjunct al Serviciului, Florian Coldea, ar fi fost şeful Binomului, si cea de-a doua, care indică faptul că fostul director al SRI, George Maior (în prezent ambasador în SUA) ar fi fost cel care coordona activităţile Binomului, precizeaza evz.ro.
Preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI a mai declara că în urma audierilor a descoperit că au existat cazuri în care Serviciul Român de informații „a deraiat”.
„Au fost declarații făcute la un moment dat de doamna Bica, de exemplu și spunea diferite aspecte. Și la un moment dat s-a oprit și a întrebat dacă există întrebări. Iar reacția noastră a fost „lasați-ne un pic să ne tragem sufletul că nu ne revenim”. Nu aș vrea să dau foarte multe detalii. Cred că la momentul respectiv doamna Bica spunea că se făcuseră intervenții asupra domniei sale din partea unei persoane din conducerea SRI. (…) Eu cred că Serviciul Român de informații, și în perioada aceasta și în perioada anterioară, pe tot ce înseamnă protecție cibernetică, protecție anti-terorism, sunt atribuții pe care eu cred că și le-a făcut bine.
Celelalte lucruri în care a fost angrenat serviciul sau anumite persoane din conducere le avem în sesizarea comisiei și vrem să le lămurim. Pentru că sunt mii de oameni care lucrează acolo și nu le stă bine să există o bănuială asupra întregii activități”, a spus senatorul Claudiu Manda.
„Există sau aţi luat în cosiderare, în sensul în care existau birouri ale unor ofiţeri SRI în DNA?”, a fost una dintre întrebările gazdei.
„O doamnă a făcut referire la o emisiune tv şi a făcut referire la declaraţiile unei doamne judecătoare care a murit între timp. Eu cred că sunt încă lucruri care vor veni la Comisie şi vor trebuie analizate. Cred că sunt foarte multe lucruri importante precum dovezile pe care suspecţii le au”, a spus Manda.
(…)
„Fostul ofiţer Daniel Dragomir a vorbit despr eo listă de nume conţinând 65 de nume. Aţi audiat pe cineva de pe acea listă?”, a continuat gazda emisiunii.
„Dintre persoanele care au fost invitate la Comisie sunt persoane care nu se află pe listă sau care se află pe listă. Unele persoane nu trebuie audiate pentru că este posibil să nu vrea să vină la audieri sau pur şi simplu să nu aibă nicio treabă cu ancheta în desfăşurare”, a răspuns Claudiu Manda.
Punând în lumină cele mai recente evenimente, Cornel Nistorescu a ţinut să sublinieze că deşi este totuşi un început, este încă la un nivel slab.
„E abia un început firav pentru că este pt prima dată când din Comisia SRI apare aşa ceva. Abia acum avem pentru prima dată, eu am fost şocat, nu mă aşteptam ca domnul Manda să facă asemenea dezvăluiri, faptul că ia în seamă un ofiţer şi nişte surse. Toate sunt abateri de la lege”, a spus Cornel Nistorescu.
(…)
„Cine credeţi că ar mai trebui audiat?”
„Un ofiţer de contra informaţii militare, îl cheamă Doru Paraschiv.
România a fost un grup de putere care şi-a permis să arunce cu funcţiile, cu terenurile militare, să decidă care firmă creşte sau care dă faliment”, a mai adăugat Nistorescu.
(…)
„Şi pentru mine e o mare surpriză. Eu nu am văzut aşa ceva în 27 de ani. Nu am văzut decât spălări de morţi şi clisme la cadavre. E vorba şi de culoarul media, sunt lucruri pe care noi le cunoaştem, păi noi le-am trăit, le ştiu din redacţie de la Evenimentul Zilei.
La 8 – 9 seara, unii jurnalişti primeau telefon de la DNA şi spuneau şoferului că mâine la DNA să fie acolo, că e arestat un rechin. Ajunseseră în redacţie să se gleozească, ţie ţi-a dat Codruţa, mie nu mi-a dat. Mailuri, „Cucuveaua mov”… erau în redacţie”, a declarat Mirel Curea.
(…)
„Domnul Coldea nu ştiu daca mai e sau nu activ. E o întrebare pusă înainte să fiu eu preşedinte (de când era domnul Ţuţuianu preşedinte) şi încă n-am primit răspuns. Colegii din Comisie mi-au spus . Chiar dacă nu mai eşti ofiţer activ, nu mai eşti obligat să fii la Comisie. Dacă ne luăm după recenta hotărâre a Parlamentului, orice persoană chemată la Comisie este obligată sa vină”, a spus Manda.
„Aţi cerut cumva şi hotărârea CSAT 51/1991, de unde a pornit mortăciunea?”, a întrebat Mirel Curea.
Manda: Nu, în acest moment, nu.
(…)
„Cineva spunea că Maior era şef în această structură, cineva spunea că domnul de fapt Coldea era şi Maior doar… Orice persoană poate fi invitată la Comisie. Rămâne să vedem şi celelalte aspecte. Am dat acest exemplu în care Coldea ştia toate detaliile şi era şeful, o altă variantă în care invers. Pe noi ne interesează dacă orice variantă a fost adevarată şi dacă a încălcat legea. În acest moment nu putem da un răspuns, dacă este aşa sau nu”.
„Pot să vă spun că am mai auzit acest aspect despre culoarele media. Mai multe persoane au spus acest lucru: fie că au aflat de la TV de ce erau acuzaţi. O persoană din conducerea SRI a anunţat pe cineva că trebuie să lase totul şi să se ducă să fie arestat”, a spus Claudiu Manda.
(…)
Ati intrebat câţi acoperiţi aveţi? Din datele mele, si secretarele au contacte…
„Nu nu am întrebat acest lucru. Am făcut o adresă către ANPC, să ne spună câte persoane au fost încarcerate pe legea siguranţei naţionale. Sunt 13 persoane în condiţiile în care au fost mii de mandate. Cu domnul Ghiţă sunt aspecte care pot fi lămurite cu Domnia Sa. Putem si prin teleconferinta să o facem”, a mai declarat Manda. (Sava N.).
Actualitate
O noua promisiune devenită realitate!/Primii 50 de studenți medicinisti au început cursurile la Ploiesti

Moment special la Ploiesti. Primii pasi spre un sistem de sănătate modern a fost facut prin deschiderea noului an universitar 2023-2024 la Universitatea de Medicină Carol Davilla, sectia Ploiești.
Cei 50 de studenți care se vor specializa în asistență medicală au fost prezenți in sală. La deschidere au participat si senatorul Roberta Anastase, deputatul Mircea Rosca si viceprimarul Daniel Nicodim.
Iulian Dumitrescu, presedintele CJ Prahova, si-a indeplinit promisiunea de a aduce medicina la Ploiesti, astfel incat sistemul sanitar sa nu mai sufere din lipsa personalului specializat.
Iar vestea cea mai bună este că anul viitor, Palatul Culturii ar putea deveni sediul oficial al secției Ploiesti a Universității de Medicină Carol Davilla, iar numărul studenților ar putea creste la 500. (Cristina T.).
Actualitate
O reglementare a ONU a determinat încălzirea oceanului cu 1,5%?

Afirmația nu îmi aparține. Este titlul unui articol relativ recent din revista Science – a se vedea numărul din 2 august 2023. Ce s-a întâmplat?
În anul 2020, Organizația Internațională Maritimă, care face parte din ONU, a emis o reglementare care a impus navelor comerciale reducerea cu 80%, în termen de maxim 3 ani, a poluării cu sulf. În mod neașteptat, această reducere a poluării cu sulf a determinat și rărirea sau chiar dispariția norilor intitulați „urme de nave”, adică a acelor dâre care se văd pe cer și care sunt lăsate nu numai de nave martime, ci și de avioane.
Acești nori erau creditați cu o contribuție importantă la răcirea atmosferei. Despre ei se „știe” sigur că au capacitatea de a reflecta lumina solară. Rărirea sau dispariția lor elimina această presupusă barieră în calea luminii solare. Sarcastic, oamenii de știința au constatat că dispariția acestor dâre duce la încălzirea apelor oceanelor și, evident, la mult trâmbițata „încălzeală globală”. Se susține în articol că oamenii de știința au calculat un minim de 50% a nivelului temperaturii atmosferei și a apei pe coridoarele cele mai circulate din Atlantic, de unde o creștere a temperaturii oceanului cu 1,5 grade.
Băi, stai așa, dar cum vine asta? O reglementare a ONU a determinat încălzirea oceanului cu 1,5%? Parcă era vorba de ordinea internațională liberală bazată pe reguli, care trebuie apărată cu orice preț! Dar : care reguli? Regulile de acest gen făcute și aplicate de dorei globali?
Un anume Michael Diamond a comparat dezastrul cu dispariția efectului de răcire a exploziei unui vulcan pe an.
Deși articolul din Science vrea să pară că prezintă cazul ca o mega-prostie a unui dorel birocratico-științific, în realitate este vorba de eficiența deosebită a geo-ingineriei, pusă în mod concret la treabă. Dacă dispariția norilor „urme de navă” duce la încălzirea rapidă a apei oceanului, înseamnă că prezervarea sau înmulțirea lor duce la răcirea globală, nu?
Ce sugerează Diamond?
Că trebuie ca navele acum să injecteze sare în nori, pentru a-i face mai reflectivi, adică, mai apți de răcire a climei … El susține că umanitatea ar putea răci atmosfera făcând norii mai strălucitori: „dacă vrei, poți”.
Deci, nu-i așa că și chestia asta cu dârele ciudate de pe cer este tot o teorie a conspirației, nu?
Păi, uite că nu … O probează revista Science.
De altfel, teoria conspirației este probată și de revista Nature.
Cea mai incredibilă constatare aparține unui grup de oameni de știință condus de Duncan Watson – Paris, într-un studiu apărut în revista Nature, ediția din 5 octombrie 2022:
Poluarea aerului ar putea cauza răcirea climei într-un ritm de două ori mai accelerat decât cel inițial calculat, înainte de apariția ideii injectării de sulf și sare în atmosferă!
Cu toate acestea, Duncan – Paris a arătat că, după înlăturarea a 80% din aerosolii injectați în atmosferă, s-a constatat că nu s-a reușit readucerea poluării și a emisiilor de gaze de seră nici măcar la niveluri apropiate de era industrială.
Există și oameni de știință sceptici sau îngrijorați de a această geo-inginerie a proștilor cu ștaif sau a nebunilor cu aere mesianice, menită a „schimba norii”.
Franziska Glassmaier arată că, la fel ca și clima, norii sunt extrem de imprevizibili – deci, nu ar fi prea indicat ca cineva sau ceva să se joace cu așa ceva.
Un alt om de știință citat de Science, Robert Wood, atrage atenția că injectarea de sulf și sare în atmosferă pentru a crea strălucire dârelor de navă/avion ar putea bloca … ploaia. În plus, norii mari ar putea să se amestece cu aerul uscat, cu consecința că reflectivitatea lor va fi mai redusă …
Dar ce nu acceptăm noi de dragul „Științei” și al ordinii „liberale” bazate pe reguli?
PS Din păcate, știința a ajuns să se comporte ca un cuțit: în mâinile unor bucătari pricepuți și raționali, cu intenția de a hrăni bine oamenii, poate fi un instrument benefic; în mâinile cuiva rău-intenționat poate deveni o armă.
Gheorghe Piperea
Actualitate
Brânză de vaci făcută în casă: Mod de preparare și ingrediente necesare

Produsele lactate fac parte din tradițiile românești încă din cele mai vechi timpuri. Fie că vorbim de lapte, brânză sau smântână, cu toții am savurat, măcar o dată, brânză și smântână făcute în casă, după rețete tradiționale transmise din generație în generație. Și vestea bună este că poți simți din nou acel gust autentic al lactatelor tradiționale, întrucât ți-am pregătit în rândurile următoare atât lista cu ingredientele necesare, dar și etapele de preparare ale unei brânze de vaci autentice, făcută în casă. Iată cum poți prepara și tu brânză de vaci după rețeta tradițională!
De ce să facem brânză de vaci acasă?
Există numeroase motive pentru care să prepari brânză de vaci acasă, în mod tradițional este o alegere excelentă. În primul rând, preparând brânză de vaci acasă, ai posibilitatea de a controla în mod direct ingredientele folosite în procesul de preparare. Poți alege să folosești lapte de la vaci crescute organic, fără hormoni sau antibiotice. Astfel, te asiguri că produsul final este de o calitate superioară și sănătos pentru consum.
Prepararea brânzei de vaci în casă este și o opțiune economică. Chiar dacă efortul inițial poate fi mai mare, pe termen lung, costul per kilogram este semnificativ mai mic decât cel al brânzei cumpărate din magazine. Astfel, poți economisi bani și te poți bucura de un produs proaspăt și de calitate.
Mai mult decât atât, brânza de vaci este un aliment extrem de nutritiv, bogat în proteine, calciu și vitamine. Preparând-o în casă, vei avea garanția că beneficiezi de toate aceste elemente nutritive în forma lor naturală, fără aditivi sau conservanți. Astfel, poți contribui la menținerea unei alimentații sănătoase și echilibrate.
Prepararea brânzei de vaci acasă poate fi o activitate plăcută și satisfăcătoare. Este o modalitate excelentă de a petrece timpul într-un mod creativ, de a învăța o nouă abilitate și de a produce ceva de care întreaga familie se poate bucura. Prin această activitate, poți experimenta bucuria de a prepara un produs autentic românesc.
Ingrediente necesare pentru prepararea brânzei de vaci în casă
Pentru brânză de vaci făcută în casă vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
- lapte proaspăt de vacă, nepasteurizat;
- zeamă de lămâie.
Laptele de vacă este ingredientul principal și de bază al brânzei de vaci. Este important să folosești lapte proaspăt și nepasteurizat, deoarece calitatea acestuia va influența direct gustul final al brânzei. Alege lapte de vaci de la producători locali pentru a obține o brânză de calitate superioară.
De asemenea, zeama de lămâie este esențială pentru grăbirea fermentării laptelui. Desigur, poți prepara brânză de vaci și fără zeamă de lămâie, însă pentru că nu există ceva care să determine laptele să se prindă, laptele va trebui lăsat la temperatura camerei timp de 36 de ore. Cu cât aerul din încăpere este mai cald, cu atât se va prinde mai repede.
Este important de menționat că ingredientele și cantitățile exacte necesare pot varia în funcție de rețeta pe care o urmezi. Este recomandat să consulți diverse surse și rețete de încredere pentru a obține rezultate optime. În general, este recomandat să folosești zeama de la o lămâie pentru 2 litri de lapte proaspăt.
Mod de preparare pentru brânza de vaci făcută în casă
Acum că ai ingredientele la îndemână, iată care sunt pașii de preparare pentru brânza de vaci făcută în casă, în mod tradițional!
- Pune laptele proaspăt la fiert, într-o cratiță cu fundul gros, pe foc mic.
- Când laptele a început să fiarbă, adaugă zeama de lămâie în două tranșe, amestecând rapid până ce zerul începe să se limpezească, iar materia solidă se adună sub formă de bulgărași.
- Ia laptele de pe foc și pune o pânză specială de strecurat brânza într-o strecurătoare așezată deasupra unui vas larg.
- Toarnă conținutul cratiței prin sită.
- Lasă brânza de vaci să se răcească, apoi împachetează strâns brânza în pânză și las-o să se scurgă bine, așezând eventual și o greutate deasupra acesteia.
- Brânza de vaci se poate păstra la frigider timp de o săptămână, depozitată într-un recipient etanș.
Sfaturi pentru reușita preparării brânzei de vaci
Pentru a obține o brânză de vaci de calitate este esențial să acorzi atenție următoarelor elemente cheie:
- Calitatea ingredientelor
Pentru a obține o brânză delicioasă, este important să folosești lapte proaspăt de vacă, de la producători de încredere. Laptele proaspăt și de calitate va asigura gustul și textura preparatului final.
- Temperatura și timpul de fierbere
Controlul temperaturii și timpului de fierbere este crucial în procesul de fabricare a brânzei de vaci. Fierberea la o temperatură prea ridicată sau pentru prea mult timp poate duce la o brânză tare și uscată. Este recomandat să se utilizeze un termometru pentru a te asigura că laptele este încălzit la temperatura corectă și să respecți timpul de fierbere specificat în rețeta folosită.
- Tehnicile de drenare și presare
După coagulare, brânza trebuie drenată corect pentru a elimina zerul. Presarea ulterioară va ajuta la formarea texturii brânzei. Este important să folosești o pânză pentru brânză curată și să te asiguri că brânza este bine presată pentru a elimina excesul de lichid.
În concluzie, prepararea brânzei de vaci în casă nu este doar o modalitate de a te asigura de calitatea și prospețimea produsului, dar poate fi și o activitate plăcută și relaxantă. Odată cunoscute ingredientele necesare și pașii de urmat, poți obține o brânză de calitate superioară, personalizată după gustul tău. Te încurajăm să încerci rețeta de brânză de vaci făcută în casă și să ne împărtășești experiența ta!
-
Administratieacum 4 zile
Primarul PSD-ist Andrei Volosevici își joaca mandatul/ Noi cerem măgarului sa cânte la Filarmornica
-
Exclusivacum 3 zile
Valer Kovacs – Polițistul avertizor, hărțuit din nou/”Se dorește aducerea mea la tăcere”
-
Exclusivacum 2 zile
Criminalii/torționarii/milițienii de la Secția 17 Poliție, așa cum au fost numiți de 2 săptămâni încoace, pot de astăzi să reacționeze public și să vorbească despre NEVINOVĂȚIA lor
-
Investigatiiacum 5 zile
„Cerem să venim cu drepturile salariale la zi și să avem parte de o lege a salarizării pe care să o putem aplica și pe care să o putem ințelege”
-
Actualitateacum 5 zile
În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, la Galeriile Senat – Combinatul Fondului Plastic din București, are loc ediția a 7-a a Slow Coffee Festival.
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P/”CONTINUĂM PROTESTELE!”
-
Exclusivacum 3 zile
MĂRUL STRICAT DIN PENTENCIARUL PLOIEȘTI – ZEUS! NEPRIHANITUL!!!
-
Exclusivacum 3 zile
Nu stăm să numărăm orele care au trecut de când ,,ministrul” Bogdan Despescu, chestor general cu 4 stele, a ,,ucis” fără să-și dea seama limba română