Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu au fost achitați de ÎCCJ în dosarul în care sunt acuzați de abuz în serviciu

0
185

O decizie a ICCJ care confirma dezvaluirile noastre. Iulian Badescu si Sebastian Ghita sunt achitati in dosarul fabricat de celebrul “PORTOCALA”. Vor urma si alte achitari de rasunet, Cristinel Toader, fost director general al Politiei Locale Ploiesti, Mircea Cosma, lotul de procurori, etc.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat luni de ÎCCJ în DOSARUL privind finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti, precizeaza stiripesurse.ro.

Iulian Bădescu, fosul primar al Ploieștiului, a fost achitat pentru luare de mită și abuz în serviciu. De asemenea, Sebastian Ghiță a fost achitat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani, anunță Agerpres.

La ultimul termen al procesului din 19 septembrie, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Ghiţă la o pedeapsă maximă cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. Cea mai gravă infracţiune este spălarea de bani, care are un maxim de 10 ani închisoare în Legea 656/2002.

De asemenea, procurorul a cerut o pedeapsă maximă şi pentru Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

În plus, reprezentantul DNA a solicitat magistraţilor obligarea celor doi inculpaţi la plata în solidar a sumei de 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti, dar şi confiscarea sumelor de 1,1 milioane lei de la Ghiţă şi peste 900.000 lei de la Bădescu.

„Vă solicităm să dispuneţi condamnarea celor doi inculpaţi. Legea penală favorabilă este cea veche. Vă rog să dispuneţi condamnarea la pedeapsa închisorii, orientat spre maximul prevăzut de lege. Inculpatul Iulian Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare, este adevărat că nu este definitivă. Pentru Sebastian Ghiţă situaţia este notorie cu privire la comportamentul acestuia. El s-a sustras cercetărilor şi răspunderii penale. Vă solicităm să dispuneţi obligarea în solidar a celor doi inculpaţi la plata sumei de 1,5 milioane lei către municipiul Ploieşti, precum şi confiscarea de la Iulian Bădescu a peste 900.000 lei şi de la Sebastian Ghiţă – 1,1 milioane lei, obiect al infracţiunii de spălare de bani. Solicităm menţinerea sechestrului instituit în cursul urmăririi penale”, a spus procurorul în sala de judecată.

Sebastian Ghiţă se află în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploieşti – controlat de Ghiţă – o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanţă’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, susţine DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită. (Ec Adrian Radu).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here