Actualitate
Apel către descoperiții și nedescoperiții din presă
În întreaga istorie, sunt consemnate numeroase cazuri în care spionii au acționat sub acoperire de jurnaliști. Mai ales în timp de război. Munca de jurnalist este de așa natură, încât permite și chiar obligă la o diversitate de contacte. Accesul la informație pentru un ziarist este facilitat de natura profesiei ca atare dar și de legislația cu caracter intern și internațional. Și, la fel de adevărat este că există și o disponibilitate a unor ziariști pentru contacte cu serviciile secrete. În urma unor asemeena contacte, făcute în diverse modalitați, serviciile secrete beneficiază de posibilitatea de a penetra mult mai ușor instituții și persoane dar și ziariștii obțin astfel un acces la informații și la persoane mult mai mare, ceea ce le permite în principiu să performeze în activitatea lor. Aceasta este în linii mari, jumătatea bună a paharului.
Care este jumătatea otrăvită a paharului? Ea începe atunci când jurnalistul în cauză nu mai face distincția între dușmanul intern și dușmanul extern. Inamicul extern, mai ales atunci când are loc un război, este tratat pe frontul secret fără milă și fără scrupule. În general, protagoniștii pornesc de la principiul că, pe un asemenea front invizibil, nu există pagube colaterale. Nici atunci când un jurnalist infiltrat în tabăra inamică obține și tansmite informații sensibile. Nici când el funcționează în ipostaza de agent de influență, intoxicând cu informații false tabăra adversă. Nici când denigrează adversarii sau le ridică osanale celor care, în viitor, ar putea forma o Coloană a V-a. Cu totul alta este însă situația atunci când agentul sub acoperire de ziarist sau ziaristul transformat în agent de influență acționează în tabăra proprie. Iar această afirmație este valabilă și în situații de pace și în situații de conflict.
Atunci când serviciile secrete își privesc proprii cetățeni ca inamici, ei îi și tratează în consecință. Proprii cetățeni sunt supuși unei intense activități de spionaj, desfășurată și prin intermediul unor agenți sub acoperire de jurnaliști sau a agenților de influență racolați prin redacții. Ce reprezintă propriul popor pentru aceștia?
Propriul popor reprezintă pentru ziariștii vopsiți nici mai mult nici mai puțin decât un inamic. Un inamic real și mai ales un inamic potențial. Prin urmare, se creează o falsă legitimitate în obținerea și transmiterea mai departe de informații de la acest inamic, care este concetățeanul nostru, ca persoană fizică sau ca reprezentant al unor instituții, organizații, societăți comerciale, partide politice, sindicate, etc. Răul provocat este perceput de către autori drept o terapie aplicată indivizilor și societății. La fel se petrec lucrurile și în ipoteza agentului de influență. Acesta lansează în mod dirijat și premeditat zvonuri, informații și scenarii false îndreptate împotriva unor persoane sau instituții și care au caracter denigrator. Realitatea este astfel distorsionată. Actul jurnalistic este înlocuit de un fel de para-presă. Repet: se întâmplă atunci și numai atunci când propriul popor este tratat de către serviciile secrete drept un inamic.
În România, s-a vorbit și se vorbește nu întâmplător cu preponderență despre Serviciul Român de Informații. Acesta are un buget exorbitant în raport cu alte instituții civile ale statului, în raport cu toate celelalte servicii secrete și, atenție, în raport cu celelalte servicii similare din parteneriatul euroatlantic. Asta se întâmplă în condițiile în care, deși ne place să tot repetăm fraze frumoase despre locul și rolul României pe flancul sud-estic NATO și UE, în realitate țara noastră nu se află în prima linie nici al războiului antiterorist și nici a contraspionajului. România, din aceste două perspective, este o țintă minoră. Din fericire.
Supraponderabilitatea SRI în raport cu celelalte servicii secrete din România și din lume sub aspectul bugetului alocat proporțional cu Produsul Intern Brut, al numărului de angajați în raport cu populația statului, al numărului de inteceptări în raport tot cu populația și a dotărilor, definește o tendință periculoasă sub aspect democratic. Statul român devine din ce în ce mai represiv, din ce în ce mai polițienesc și din ce în ce mai îndreptat împotriva nu a dușmanului potențial din exterior ci a dușmanului potențial din interior.
Prin urmare, obiectivele țintă ale ofițerilor acoperiți din presa română, ale agenților de influență și simplilor colaboratori îl reprezintă propriile instituții, propriile organizații și proprii cetățeni. Împotriva acestora sunt îndreptate atât acțiunile de culegere de informații cât și intoxicările, diversiunile jurnalistice operate prin distorsionarea și manipularea informației și având drept scop distrugerea sau discreditarea țintelor prin crearea unei false realități.
Tocmai din acest motiv, ceea ce se întâmplă în România este extrem de periculos. Fenomenul este mai grav decât în oricare alt stat din rândul partenerilor noștri euroatlantici. Tocmai de aceea, împotriva lui trebui luptat prin toate mijloacele democratice. Și, în fine, tocmai de aceea, penetrarea redacțiilor de către servicile secrete și în special de către SRI trebuie interzisă prin lege. Așa cum s-a întâmplat de curând în Germania, la solicitarea Clubului German de Presă.
Iar colaboratorii de orice fel ai serviciilor secrete, mă refer la cei din presă, nu ar mai tebui în viitor să se lase seduși de iluzia că servesc cu abilitățile lor un serviciu inteligent și că luptă în acest fel pentru statul de drept, pentru siguranța națională sau pentru valori democratice. Dimpotrivă. Ei trebuie să înțeleagă că prin activitatea lor nu fac altceva decât să lovească în cetățenii acestei țări. Căreia îi compromit viitorul democratic.
Fac prin urmare apel la securiștii strecurați în redacții să părăsească definitiv acest front. La jurnaliștii care, cu voia sau fără voia lor, au devenit agenți de influență, să întrerupă orice feldce contacte cu comanditarii lor. Și mai fac apel și la ziariștii de bună credință, care și-au imaginat vreodată sau de mai multe ori că o colaborare cu reprezentanții serviciilor secrete le poate aduce beneficii sub aspectul informației și a corectei informări a cititorilor. Să renunțe și ei la transformarea acestei iluzii într-un adevăr. Pentru că adevărul s-a dovedit fals. Și periculos.( Sorin Rosca Stanescu)
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
Actualitate
Armata americană îşi rafinează sistemul de achiziții: O nouă etapă în eficientizarea birocrației
La doar un an după o restructurare majoră a sistemului de achiziții, Armata americană a implementat noi ajustări la nivelul portofoliilor de armament. Măsura, deşi de o amploare mai redusă, urmăreşte optimizarea proceselor interne şi conformarea la cerințele legislative recente.
Eliminarea barierelor birocratice
Principalul obiectiv al noii strategii este eliminarea unui nivel de birocrație care intermedia relația dintre Executivii de Portofoliu pentru Achiziții (PAE) și managerii de program. Această reorganizare vine ca răspuns direct la prevederile Legii Autorizării Apărării Naționale (NDAA) pentru anul 2026, având rolul de a asigura o sincronizare mai strânsă între echipele care se ocupă de achiziții și componentele operaționale ale forțelor armate.
Rolul esențial al noilor structuri: Program Manager Executives
În cadrul acestor schimbări, structurile cunoscute anterior sub numele de Capability Portfolio Executives (CPE) au fost redefinite ca Program Manager Executives (PME) și au fost repoziționate pentru a lucra direct alături de PAE. Această schimbare strategică vizează o mai bună gestionare a programelor, fără a crea o structură de raportare ierarhică rigidă care să blocheze activitatea managerilor de program, aceștia din urmă fiind cei care interacționează nemijlocit cu militarii din teren. Oficialii subliniază că PME-urile sunt vitale pentru gestionarea sarcinilor zilnice și pentru sprijinirea managerilor de program, oferind o structură similară cu cea din mediul corporativ (CEO/COO), menită să accelereze luarea deciziilor.
Profesionalizarea achizițiilor și rezultate imediate
Un alt pilon al reformei impuse de legislația din 2026 vizează certificarea riguroasă a tuturor oficialilor implicați în procesul de achiziții. Dacă anterior doar o parte dintre aceştia dețineau acreditările necesare, noua directivă impune ca toți executivii să fie „oficiali de achiziții certificați”, în timp ce adjuncții acestora vor proveni din roluri operaționale sau din centre de excelență. Prin concentrarea cerințelor, resurselor și autorității decizionale sub umbrela PAE, Armata elimină „transferurile secvențiale” care încetineau procesele în trecut, oficialii raportând deja primele rezultate concrete ale acestei abordări integrate.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 18 oreI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Featuredacum 5 zilePrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi




