Connect with us

Actualitate

Savaliuc face instrucție cu „frânarul” Toader. Nepăsarea lui ne costă sute de milioane

Publicat

pe

Jurnalistul Răzvan Savaliuc a oferit luni o declarație pentru PSnews.ro, în care a făcut instrucție cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Discuția a pornit de la promisiunea guvernantului că în luna august va ieși public cu rapoartele de audit de la Parchetul General și DNA, dar până acum același Toader nu a dat niciun semn de viață.

La rândul lui, senior editorul de la Lumeajustiției.ro și-a exprimat dezamăgirea față de ministru și a atras atenția că inacțiunea acestuia cu privire la remedierea aglomerației din închisori va atrage amenzi de sute de milioane de euro pe an din partea CEDO.

„Este o obișnuință a domniei sale de a spune multe lucruri, dar să nu facă nimic. De când a preluat acest mandat, ministrul Justiției nu face decât să ne promită, dar faptele lui sunt zero absolut. Și dacă va mai continua așa, în octombrie vom lua o condamnare rușinoasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe acea hotărâre-pilot anunțată din cauza condițiilor inumane de detenție din penitenciarele noastre, ceea ce va însemna că statul român va trebui să plătească automat fiecăruia dintre cei 27.000 de deținuți câte 3.000 de euro pe an, după modelul Italiei. Asta înseamnă câteva sute de milioane de euro an de an care vor trebui plătiți. Nu știu de unde va avea bugetul acești bani, pe care îi vom plăti din cauza indolenței unor guvernanți care nu înțeleg că problemele de drepturile omului trebuie rezolvate cu prioritate”, a tunat Savaliuc.

Întrebat dacă – în opinia lui – se impune o moțiune simplă din partea opoziției contra lui Tudorel Toader, Răzvan Savaliuc a subliniat că ministrul Justiției trebuie schimbat urgent, întrucât frânează reformele din domeniu.

„După mine, ministrul Justiției trebuie schimbat în secunda 2 din funcție. Este absolut inutil și, după mine, este un frânar al oricăror reforme în sistemul judiciar. Iar de la opoziție nu mă aștept la nimic bun, pentru că opoziția în România se limitează doar la a da în cap celui care este la putere, și niciodată la a găsi o soluție pentru a veni în interesul național, a punctat ziaristul.

Mai mult: Răzvan Savaliuc a atras atenția că „sunt o grămadă de nume” care i-ar puta lua locul lui Tudorel Toader, dar important este nu atât ca viitorul ministru al Justiției să fie competent, cât mai ales să aibă curajul de a face reforme.

„Sunt o grămadă de nume, dar problema nu este că la Justiție trebuie să existe un om priceput, ci un om de curaj și care să știe să comunice, să explice ce măsuri va lua. Pentru că orice decizie se va lua (pe corupție, pe grațiere, pe orice alte probleme care pot fi delicate pentru opinia publică), dacă vii să le explici și știi s-o faci, lumea va înțelege de ce sunt ele necesare. În justiție sunt atât de multe de schimbat și lumea așteaptă să vină o perioadă de normalitate, încât faptul că nu faci nimic în funcția de ministru al Justiției echivalează cu a sabota sistemul judiciar”, a acuzat Savaliuc.

Totuși, în ciuda insistențelor noastre, Răzvan Savaliuc a evitat să pronunțe un nume de posibil ministru al Justiției.

„Nu vreau să dau nume; problema e că mulți ar fi prezumtiv calificați. Important e să aibă curaj ca, odată ajunși în funcție, să facă ceva. Trebuie un om de curaj 100%; altfel, nu contează ce pricepere are”, a încheiat șeful de la Luju.ro. (psnews.ro).

 

Actualitate

Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL

Publicat

pe

De

Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.

Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.

Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.

Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461

Citeste in continuare

Actualitate

Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul

Publicat

pe

De

Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.

Dilema bugetară sub presiunea focului inamic

Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.

Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate

Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.

Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu

Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți

Publicat

pe

De

După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.

Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.

Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie

Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.

Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.

Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice

Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.

Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.

Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern

Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.

Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv18 ore ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv18 ore ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv18 ore ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv18 ore ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusiv2 zile ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusiv2 zile ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv3 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv3 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv4 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv4 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv5 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv