Din probele aflate la dosarul 75/P/1998 rezultă că în noaptea de 13/14.06.1990, patru garnituri de tren s-au deplasat din Valea Jiului (Petroșani) la București, toate pline cu minerii chemați de Ion Iliescu “să planteze flori în Piața Universității”.

Conform regulilor C.F.R. de la acea vreme, cele patru curse nu erau curse “regulate”, (având caracter excepțional), împrejurare în care ele trebuiau să fie comandate cu c.ca trei zile înainte (și plătite în același timp). Deoarece, cursele respective nu fuseseră comandate și plătite legal, când trenurile au intrat în raza de competență a Regionalei C.F. Craiova, acestea au fost oprite din circulație de dispecerul ing. Mănucu Ion, care a întrerupt pur și simplu alimentarea liniei electrice ce deservea traseul respectiv.

Deși atitudinea dispecerului a fost perfect legală, asupra acestuia s-au exercitat imediat amenințări de la nivelul conducerii Regionalei C.F. Craiova pentru a-l determina să repornească alimentarea cu energie electrică, însă acesta nu a cedat, astfel ca organizatorii au fost nevoiți să înlăture locomotivele electrice de la cele patru garnituri și să le atașeze locomotive diesel pentru a se putea continua deplasarea la București.

Conform celor expuse, ing. Mănucu Ion nu a reușit să împiedice de tot deplasarea celor 10.000 de mineri la București, însă, prin atitudinea sa corectă și legală, a fost singurul care a reușit să întârzie venirea minerilor din Valea Jiului în București (câteva ore bune), întârziere însă suficientă pentru ca o mare parte a cetățenilor ce manifestau sau se aflau pur și simplu pe străzile Bucureștiului să se poată retrage la domiciliu o dată cu venirea nopții, scăpând astfel de represiunea la cere cu siguranță urmau a fi expuși.

Astfel ing. Mănucu Ion a reușit să salveze de unul singur producerea unui mare număr de victime din rândul populației inocente a Bucureștiului.

Deși conduita sa a fost perfect legală, ing. Mănucu a avut ulterior mult de suferit deoarece factorii de decizie i-au desfăcut disciplinar contractul de muncă, astfel că, el și familia sa au rămas fără sursă de venit pentru asigurarea traiului zilnic.

De asemenea, autoritățile judiciare locale (poliția și parchetul) i-au întocmit și dosar penal pentru infracțiuni la siguranța circulației pe căile ferate.

Abuzurile si represiunea indreptate de orgenele statului impotriva inginerului MĂNUCU ION, fac parte din cele exercitate în acea perioada in mod sistematic si generalizat( asa cum menționează CEDO ), celui în cauză fiindu-i afectat grav dreptul fundamental la muncă, și pe cale de consecință la obtinerea unor venituri pentru a asigura un trai decent pentru el si familia sa. Este evident că, din această perspectivă, MĂNUCU ION are calitate de parte vătămate in prezenta cauză penală, deși procurorii militari anchetatori refuză sa-i recunoască această caliate.

În baza celor de mai sus expuse este necesară administrarea următoarele probe:

– ridicarea și depunerea la dosarul cauzei a documentelor privind comandarea și plata celor patru garnituri de tren;

– audierea persoanelor implicate în aceste operațiuni;

– stabilirea entității care a plătit contra valoarea curselor CFR (în cazul în care acestea au fost plătite);

– identificarea dosarului penal întocmit în 1990 pe numele Mănucu Ion și stabilirea corectitudinii, sau incorectitudinii comportamentului organelor judiciare (poliție – parchet);

– identificarea documentelor și a persoanelor ce le-au întocmit cu privire la desfășurarea contractului  de muncă a ing. Mănucu Ion;

– identificare persoanelor (în vederea audierii) care au dispus înlocuirea locomotivelor pentru ca minerii sa ajungă la București;

– care erau regulile C.F.R. pentru efectuarea unei/unor curse speciale în acea perioadă.

Astfel, un alt motiv pentru care se apreciază ca urmărirea penală în prezenta cauză nu este nicidecum finalizată și ca atare nu sunt puse sub invinuire sau inculpare toate persoanele implicate in calitate de autori –coautori, complici etc., este acela că procurorii militari din echipa actuală, au pus sub invinuire si inculpare, până la acest moment, pentru infractiunea de crime impotriva  umanității un numar de 15 inculpați, respectiv: ION ILIESCU, PETRE ROMAN, GELU VOICAN VOICULESCU, VIRGIL MĂGUREANU, N.S. DUMITRU și alți cațiva colaboratori apropiați ai acestora cu precizarea, că toate persoanele puse sub inculpare sunt situate in vârful piramidei infracționale, ei fiind bănuiți sau acuzați că ar fi fost reprezentanții la nivel central ai unor structuri politice sau instituționale, structuri prin intermediul cărora, s-ar fi pus in practică atacul generalizat si sistematic asupra populatiei inocente, atac ce a avut ca rezultat morți si răniti prin impușcare, peste 1100 de persoane retinute nelegal, alte cateva mii de persoane agresate, precum si devastarea unui numar de peste 60 de sedii de partide politice,  organizații studențesti , alte asociații.

Este însă imposibil de acceptat, avand in vedere probele cauzei, ca să fie acuzate numai cele 15 persoane, cu acuzarea cărora suntem de acord, însă trebuie să se rețină faptul că, cei 15 inculpați nu sunt singurele persoane cu funcții la nivel central ce au fost implicate penal, și de asemenea considerăm că,  deși nu in egală măsura cu cei 15, aproape la fel de vinovați penal sunt și alti factori politici sau institutional din esaloanele 2 si 3 ale puterii de atunci, mai precis cei care s-au ocupat in fiecare județ al țării precum și in bazinele muncitorești Valea Jiului și Motru, de strângerea unui număr impresionant de mineri sau muncitori, de inarmarea acestora, de asigurarea transportului spre București dar și de însoțirea grupurilor respective in  ”zonele fierbinți” ale capitalei, unde i-au instigat pe membrii grupurilor pe care le conduceau să atace populația civilă nevinovată.

Din probele cauzei, rezultă ca in dimineața zilei de 14 iunie 1990, au fost aduse in București pentru a face ”ordine” circa 20.000 de persoane, din aceleași probe, rezultând ca din județele și zonele țării au venit următoarele grupuri:  din VALEA  JIULUI circa 10.000 de mineri; din BAZINUL MOTRULUI circa 2000 de mineri; din BAZINUL COMĂNEȘTI circa 2000 de mineri; din județul  GALATI circa 1000 muncitori; din judetul BUZĂU aprox 500 muncitori;  din județul BRAȘOV circa 1000 muncitori;    din județul PRAHOVA circa 1000 muncitori si mineri;   din județul DÂMBOVIȚA circa  500 de  mineri, din județul ALBA circa 500 de muncitori si mineri;  existând dovezi la dosar că s-au mai depasat astfel de grupuri înarmate și din zonele CĂLĂRASI,  OLTENIȚA,   PITEȘTI, sub coordonarea factorilor locali de putere, fără însă ca probele să fie administrate complet, putându-se constata din studierea dosarului cauzei, ca administrarea probelor de acest tip, s-a oprit pur și simplu in anul 2007, fără sa mai fie reluată în vreun fel de atunci.

Din analiza materialului probator administrat pana în anul 2007, rezultă că puterea centrală din acea perioadă nu a fost preocupată de a contacta neapărat,  in vreun fel muncitorii sau minerii din județele sau zonele mai sus amintite pentru ai determina pe aceștia să vină înarmați la București, (cu excepția însă a Bazinului minier VALEA JIULUI ) mai rezultă faptul ca au venit la București mineri sau muncitori doar din căteva județe și zone ale tării, concluzia fiind că in majoritatea județelor nu au fost semnalate efectuarea unor astfel de deplasări cu grupuri de persoane cu exceptia celor nominalizate mai sus.

În principiu, rezultă din probe, faptul că, in anumite județe,  a fost aproape exclusiv rezultatul inițiativei factorilor zonali județeni sau locali, coagularea unor mase de muncitori sau mineri înarmarea sau transportarea acestora la București. Pe de altă parte este adevărat că prin mijloacele media ale vremii, liderii politici și instituționali puși sub acuzare, au lansat chemări generice adresate ”oamenilor muncii” pentru a veni la București sa apere puterea politică proaspăt instalată la conducerea statului.

Mai rezultă din probe (de exemplu pentru județul Brașov, că liderii judeteni   ”au tinut morțiș”   să strângă  si ei un număr de oameni pe care să ii aducă la București, tocmai pentru a avea prilejul, ei, ca lideri județeni, să se prezinte in fața liderilor politici naționali la Palatul Victoria , in speranța că astfel vor fi remarcați de conducerea centrală și astfel vor beneficia de avantaje personale pe viitor. Aceasta din urmă apreciere, cu exceptia minerilor din Valea Jiului, este specifică aproape tuturor celorlalte județe enumerate mai sus din care s-au coagulat grupuri mai mici sau mai mari de muncitori sau mineri pentru deplasare la București.

Codul de Procedură Penala al României obligă la, momentul actual, un procuror să administreze probe complete pentru a clarifica intreaga situatie de fapt și pentru a dispune trimiterea in judecată a tuturor persoanelor implicate in savârșirea faptelor penale .

Având in vedere natura infracțiunii ce constituie obiectul prezentei cauze penale, este evident că trebuie puse sub inculpare toate persoanele implicate in coagularea maselor de mineri si muncitori care s-au deplasat la București pentru desfășurarea acelui atac generelizat și sistematic indreptat asupra unor categorii de persoane civile despre care se presupunea sau se știa că au alte convingeri politice decât cele ale regimului Iliescu  (lideri politici din opozitie, partide politice din opozitie, universităti sau asociații ale studenților, ziare si reviste ce susțineau opozitia, asociații sau organizații ce duceau deja o luptă anti comunistă ).

Pe baza acestui raționament, încă din anul 2000 au fost puse sub invinuire un număr de 37 de persoane pentru infractiunea de subminare a puterii de stat, persoanele respective fiind atât din randul factorilor de decizie centrală de la acea vreme cât și din rândul factorilor de decizie zonală sau județeană implicate in activitatea infractionala, și acesta in conditiile in care urmărirea penală abia începuse .

Dacă prezenta cauză penală va fi dedusă judecătii cu numai cei 15 sau 20 de inculpați trimisi in judecată,asa cum intenționează actuala echipă de procurori anchetatori, ne vom afla in situația în care se poate considera că urmărirea penală este incompletă și că nu au fost trimise in judecată toate persoanele vinovate de săvârșirea faptei .

Actualele prevederi procedural penale consacră faza Camerei Preliminare ca o fază unde se analizează legalitatea administrării probelor, dacă urmărirea penală in cauză este completă, dacă in rechizitoriu au fost expuse complet toate situațiile de fapt și dacă s-a dispus trimiterea în judecată a tuturor persoanelor vinovate. Nerespectarea oricăruia dintre principiile mai sus enunțate îl va obliga pe judecătorul de camera preliminara sa constate neregularitatea sesizării instanței și să dispuna restituirea cauzei la Parchet pentru reluarea urmăririi penale.

O astfel de măsură, ar fi o puternică lovitură primită de toate parțile vătămate si civile care asteptă de 27 de ani soluționarea acestei cauze si bineînteles ar duce la scăderea increderii în actul de justiție .

Afirmațiile de mai sus nu ne aparțin, ele fiind făcute in urma unor analize a probelor cauzei. Pentru exemplificare, redăm sintetic( numai pentru doua situații) analiza probelor din care rezultă imprejurarile coagulării unor grupuri de mineri și muncitori ce au venit in 14 iunie 1990 in București să participe la atacarea populatiei civile inocente, după cum urmează:

1. județul ALBA

–    în  data de 13 iunie 1990 la televiziune română s-au transmis evenimentele din București urmate de intreruperea emisiei și apoi de catre apelul Presedintelui ION ILIESCU  ca muncitorii și ”oamenii de bună credință ” să vină in București sa apere puterea nou instalată de așa zise forțe legionare ce ar fi vrut să răstoarne regimul politic .

Nu există  nici o probă in dosarul cauzei din care să rezulte că vreun lider național (mai precis din București), ar fi contactat responsabilii din județul Alba pentru a veni cu mineri sau muncitori la Bucuresti.

Din probele cauzei rezultă, că la nivel județean, deși nu le ceruse nimeni în concret, factorii de decizie au hotărât să strângă mineri si muncitori pentru a se deplasa la București comandând și o garnitură de tren de 12 vagoane (prin intervenția SRI Alba pentru deplasarea in capitală). Au fost audiate in cauză 60 de persoane rezultând că liderii FSN Alba , mai precis COSTEA DAN, DUMITRACHE DUMITRU și RUS IOAN, impreună cu BORZA OCTAVIAN  dar si cu șeful IPJ Alba,  gen .r. MATEȘOIU ADRIAN, cei in cauză fiind  ”secondați ” de col SEMENIUC GHEORGHE fost șef al SRI Alba.

În concret liderii FSN ALBA IULIA au luat legătura telefonic în dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990 cu mai multe organizații locale si orășenești dintre care menționăm pe cele din localitățile: AIUD, CUGIR, ROȘIA MONTANĂ, SLATNA, BAIA DE ARIEȘ ș.a. discutând cu șefii de organizatii locale cărora le-a cerut să aducă oameni pentru a pleca la București cu un tren din ALBA –IULIA . În acest sens au discutat cu martorul FODOR EMIL  care a reușit să străngă numai 40 de oameni de la două fabrici din AIUD , s-a mai discutat telefonic cu CRIȘAN VASILE care era vice-presedinte FSN Aiud, s-a mai luat legătura cu BEBE IOAN presedinte FSN CUGIR, și de asemeni cu directorii de la mina Rosia Montană, Coperativa Avântul Slatina, înreprinderea de confecții Baia de Arieș  ș.a.

Din probe rezultă că apelurile conducerii FSN Alba nu au fost prea convingătoare deoarece nu s-a reusit coagularea decât a unui numar de 150 de persoane, motiv pentru care liderii FSN au apreciat că este prea puțin pentru cele 12 vagoane ale trenului pregătit și că, pe de altă parte, ei riscă  ”să se facă de rușine”  in fața conducerii centrale .   Din aceste motive au apelat la inspectorul șef al IPJ Alba, MATEȘOI ADRIAN,  pe care l-au rugat să organizeze cu ajutorul mașinilor de poliție o chemare publică prin cartierele orașului, considerându-se că chemarea poliției ar avea mai mult succes.

Inspectorul șef a dus la indeplinire rugămintea liderilor FSN, chemând cetățenii orașului prin megafoanele poliției, megafoane la care s-a citit un apel al carui continut i-a fost dictat de către liderii FSN.

În urma intervenției politiei au venit la gara alti 350 de cetăteni și, după ce au fost înarmați și  li s-au distribuit pachete cu hrană celor in cauză, s-au deplasat la Bucuresti pentru a se război cu populatia civilă.

Aceștia au fost conduși personal de șeful FSN Alba COSTEA DAN, care a primit instrucțiuni de la Palatul Victoria să se deplaseze in zona Pieței Universității, participând la atacarea populației civile..

In data de 15 iunie 1990,  COSTEA DAN, la cererea lui N.S. DUMITRU a ramas inpreună cu 30 mineri intr-o unitate militara din Bucuresti, pentru 2 zile, in scopul de a interveni la nevoie asupra populatiei civile din capitală.

Asa cum declară martorul miner OLTEAN NICOLAE dar si martorul muncitor PETREANU GHEORGHE, COSTEA DAN le-a explicat ca impreună cu alti 1000 de mineri din Valea Jiului rămân in București pentru a forma Garda Natională, sens in care tuturor celor 1000 de mineri le-au fost distribuit gratuit echipamente ( haine si incaltăminte) din stocurile armatei, unde au fost cazați si au mancat pe gratis , iar la plecare au primit cadou hainele si incaltămintea de tip militar.

Toate persoanele nominalizate in prezenta expunere au fost audiate in cauză și toate recunosc situația de fapt expusă mai sus .

In anul 2000, in lunile septembrie si octombrie, respectiv pe datele 20.09 si 17.11, s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru infractiunea de subminare a puterii de stat față de gen. r.  MATEȘOI ADRIAN, fost sef al IPJ Alba si fata de civ. COSTEA PETRU DAN fost presedinte al FSN Alba.

În prezent cele două persoane nu mai au nici o calitate in dosar .

De menționat este faptul că cei doi au fost la scurt timp gratulati cu funcții si avantaje personale, mai precis MATEȘOI ADRIAN a fost avansat personal de ION ILIESCU la gradul de general.

b.Valea Jiului

Este de notorietate faptul că, în data de 13.06.1990, din Valea Jiului (Petroșani) au plecat spre București patru garnituri  de tren în care s-au aflat circa 10.000 de mineri, care s-au deplasat în București, constituind astfel un adevărat  ”vârf de lance” al forțelor de represiune și de punere în aplicare al atacului generalizat si sistematic asupra populatiei civile din București.

Așa cum rezultă din probele cauzei, spre deosebire de celelalte zone din care au venit mineri si muncitori în 14 iunie, despre plecarea celor din Valea Jiului, se poate afirma că, prin anumiți lideri, chiar din ianuarie 1990, ION ILIESCU, GELU VOICAN VOICULESCU, PETRE ROMAN ș.a. au inițiat și creat o legătură permanentă cu masele de mineri pe care le-au manevrat în scopuri politice, mai precis de a se deplasa, la chemarea factorilor guvernamentali în București ca forțe de represiune, astfel că, minerii din VALEA JIULUI, atunci când au venit in 14 iunie in București se aflau de fapt la a treia ”debarcare de acest gen”.

În schimbul serviciilor aduse factorilor guvernamentali, marea masă de mineri, a primit incă din  15 februarie 1990 o serie de drepturi și avantaje de ordin material, acordate prin Hotărâre de Guvern din data respectivă, iar liderii acestora, care preluau ordinele de la Palatul Victoria pentru mobilizarea și aducerea minerilor în București, au primit, fiecare în parte avantaje personale (funcții sindicale în instituțiile statului sau in administrația locală, locuințe gratuite în municipiul București etc.).

În acest context, așa cum rezultă din probele cauzei, minerii din Valea Jiului, au fost chemați de liderii lor in data de 13.06.1990 atât de GELU VOICAN VOICULESCU dar și de ION ILIESCU personal.

Din declarația de învinuit al lui CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, dată pe 13 decembrie 2005, în dosarul 75/P/ 1998, rezultă că acesta a fost de față in sediul primăriei Petroșani când colegul sau, ILINESCU CONSTANTIN,  a fost sunat pe T.O., de GELU VOICAN VOICULESCU care îi cerea sa se ocupe de plecarea minerilor la București. Cu privire la acest aspect acesta declară textual următoarele: ”….după ce am completat uleiul, m-am dus din nou la sediul companiei unde l-am întâlnit pe ILINESCU și impreună cu acesta ne-am dus la primărie. Acolo am intrat în biroul primarului KLAIBEL unde am găsit mai mulți oameni ……. Prin T.O., ILINESCU a vorbit cu cineva de la Guvern, cred eu, că cu, G.V. VOICULESCU, informându-se despre situația din București. Cred că era în jurul orelor 20 ILINESCU l-a asigurat că este acolo și că va avea grijă. În jurul orelor 22 am plecat spre București, toți cinci cu mașina mea. Mi-am parcat mașina în parcarea Guvernului ……..după care toți cinci am intrat în Guvern ……..unde ne-am întâlnit cu mr. – pe atunci ILIESCU- actualul șef de la S.P.P. ILINESCU CONSTANTIN a discutat mai mult timp cu mr. ILIESCU DUMITRU, timp în care, au pus la cale un plan de acțiune pentru împrăștierea manifestanților……”

       Doar din acest pasaj al unei simple declarații, vom putea constata, că în afară de autorul declarației, în activitatea de reprimare sângeroasă a manifestațiilor pașnice, au fost implicați si ILIESCU DUMITRU, fost șef al S.P.P., dar și liderul minerilor ILINESCU CONSTANTIN .

Dacă ne referim numai la acest aspect, se impune să observăm că MIRON COZMA era in acest timp în tren cu minerii, iar planul de intervenție făcut de cei doi, a fost intr-adevăr pus în aplicare după sosirea minerilor in capitală .

Cu privire la dovezile din care reiese implicarea lui ION ILIESCU în chemarea minerilor din VALEA JIULUI în data de 13.06.1990, la dosarul cauzei se află declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC, dată la data de  31mai 2006 in dosarul 75/P/1998 în care se precizează textual: ”La data de 13 iunie 1990 în jurul orelor 16 mă găseam la sediul Ligii Sindicatelor Miniere, unde se mai găseau MIRON COZMA, ILIE TORSAN, GHERMAN PETRU, DRELEA, BRAIȚ și altii. Acolo discutam despre situația din București și comentam despre apelurile făcute de ION ILIESCU pe postul de televiziune prin care cerea cetățenilor de bună credință să meargă să apere instituțiile statului.

       În timp ce se purtau aceste discuții la ligă, a sunat telefonul, la care a răspuns MIRO COZMA. L-am auzit spunând ”Să trăiți! Am înțeles, o să rezolvăm noi problema”, fără să ne spună cu cine a discutat. Noi am înțeles cu toții că a vorbit cu ION ILIESCU. Eu știu că vorbea des cu ION ILIESCU…….

       În urma telefonului primit, MIRON COZMA,  a propus să se supună la vot, scoaterea imediată din mină a minerilor și plecarea la București……Eu personal, nu aveam drept de vot……, însă, au votat cei care erau lideri la întreprinderile miniere, votul a fost unanim pentru plecarea la București.

       După acest vot favorabil, COZMA i-a spus secretarei , care atunci era soția lui DRELEA, pe nume VERA, să dea telefoane la dispeceratele unităților și să ceară scoaterea oamenilor de la lucru pentru a pleca urgent la București.”

Așa cum s-a afirmat mai sus, între conducerea politică din anul 1990 și liderii minerilor din Valea Jiului a existat o legătură înca din ianuarie 1990, în cadrul căreia s-au promis și dus la îndeplinire de către guvernanți o serie de avantaje pentru mineri și liderii acestora, în schimb, liderii minerilor, la cererile guvernanților, au coagulat  în mod repetat mari mase de mineri cu care au intervenit în forță in București cu scopul de a înclina balanța politică în favoarea regimului ILIESCU.

Cu privire la acest tip de legătură au fost audiați toți liderii minerilor din Valea Jiului, toți recunoscând că au făcut parte din acest ”joc”, motiv pentru care acestia au și fost puși sub învinuire în prezenta cauză penală pentru infracțiunea de subminare a puterii de stat,măsură procesuală luată in anul 2000.

În mod inexplicabil și impotriva probelor cauzei, actuala echipă de procurori militari a păstrat numai invinuirile aduse față de MIRON COZMA, ceilalți lideri dispărând ”ca prin farmec” din dosar.

Din declarațiile lui DANCIU PETRU (învinuit-26 noiembrie 1997), martor CÂRLIG FRIDERIC( 31 mai 2006) și învinuit CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE (13 decembrie 2005) rezultă existenta acestei legături mai vechi si cu caracter mai special intre guvernați si liderii minerilor, relație in cadrul căreia in ianuarie si februarie 1990 dar și în iunie 1990 liderii minerilor, la cererea guvernanților, s-au deplasat cu mari grupuri de mineri in capitală, în schimb guvernanții oferindu-le avantaje personale atât pentru ei dar și pentru marea masă a minerilor .

Edificatoare în acest sens, este declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC  din care redăm textual : ” La prima mineriadă, de la sfârșitul lunii ianuarie 1990, am participat la solicitarea liderului de sindicat de atunci TORSAN EMIL precum si a lui ILINESCU CONSTANTIN……Atunci ne-am dus cu trenul în număr mare, pentru a susține guvernul și noua putere față de pretențiile partidelor de opoziție de a fi admise și ele la guvernare, in mod deosebiteram indemnați să protestăm împotriva lui CORNELUI COPOSU și ION RAȚIU……„

       ” La cea de-a doua mineriadă din februarie 1990, am participat de asemenea la chemarea acelorași persoane TORSAN, ILINESCU, CĂMĂRĂȘESCU și altii, însă din câte îmi amintesc atunci a fost in Valea Jiului și o delegație de la guvern condusă de GELU VOICAN VOICULESCU  sosită cu elicopterul …… acesta ( G.V.V.) i-ar fi îndemnat să vină la București, să sprijine guvernul dacă dorim să ni se mărească salariile…..Din câte-mi amintesc, atunci au plecat câteva garnituri de tren și atunci am mers tot în Piața Victoriei……ION ILIESCU  a fost de acord cu soluționarea cererilor noastre…….Fac precizarea că la acea întâlnire ……a mai făcut parte NAPĂU IOAN, precum și CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE. Fac precizarea că pe CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE l-am cunoscut……am lucrat cu el vreo 4-5 ani de zile, până ce el a fost mutat la securitate”.

Din aceleași declarații mai aflăm, că imediat după inceperea manifestațiilor in Piața Universității, la cererea guvernanților, aceiași lideri mai sus menționați adică, NAPĂU, ILINESU și CĂMĂRĂȘESCU, au adus din Valea Jiului  mai mulți oameni de încredere ce au fost cazați la hotelul Ambasador, costul cazării fiind asigurat integral de vice-președintele FSN N.S. DUMITRU.

Din probe, rezultă că misiunea acestor mineri era aceea, ca impreună cu organele de informații ale statului, să meargă in Piața Universității pentru a putea identifica mai târziu pe cei care erau in piață cu scopul arestării lor( întocmirea unor asa–zise ”liste negre”). Cu privire la aceste aspecte, martorul CÂRLIG FRIDERIC  declară următoarele : ” După inceperea demonstrațiilor in Piata Universității,  la cererea lui NAPĂU IOAN, care era șef de sindicate pe țară, am fost duși la București cu rândul mai mulți lideri sindicali, am fost cazați la hotelul Ambasador. Arat ca mergeam prin Piața Universității să vedem ce se întâmplă si ascultam discursurile ținute din balcon ……Despre ce vedeam acolo ii spuneam lui NAPĂU, apoi ce facea el cu aceste date, nu cunosc. Întrebați-l pe el…..”

Este evident că in acestă modalitate guvernanții si-au format in timp un grup special  de lideri, prin intermediul cărora să manevreze masa de mineri, in scopul  intervenției , ce tocmai se pregătea, împotriva manifestației din Piața Universității.

Analizând probele cauzei, se constată că toți liderii mai sus menționați, printre care se afla si MIRON COZMA, s-au ocupat de aducerea minerilor din Valea Jiului , având fiecare un rol bine stabilit în desfășurarea represiunii asupra populației Bucurestiului.

Este evident că MIRON COZMA este vinovat de această represiune, însă nu este singurul lider din Valea Jiului implicat  și susținem că procurorii nu au nici un temei să-l acuze numai pe MIRON COZMA și nu și pe foștii lui colegi , care sunt vinovați în egală măsură .

Pentru aceste considerente, în lunile octombrie-decembrie 2000, vechea echipă de procurori militari, a dispus punerea sub învinuire pentru liderii mai sus menționați, dar si pentru următorii alți lideri: LOIȘ DORIN, DRELLA MATEI NICOLAE, AVRAMESCU DORIN, KLEIBEL VILHEM, BRATS PETRU, BACS ȘTEFAN, BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, COSTINAȘ BENONE GHEORGHE IOAN , ILINESCU CONSTANTIN, cu precizarea că pe parcursul audierilor toți aceștia si-au recunoscut implicarea în săvârșirea faptelor.

Am evocat anterior ce susține invinuitul DANCIU PETRU cu privire la faptul că, un grup de mineri a fost coordonat de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE și ILINESCU CONSTANTIN, pentru devastarea mai multor sedii de partide politice (P.N.Ț-C.D, PNL -ș.a), locuintele unor lideri politici( ION RAȚIU) .

La dosarul cauzei se află un întreg volum cu devastarea și oprirea de la apariției a ziarului România Liberă, operațiune înfaptuită de un grup de mineri conduși personal de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE.

Au fost audiați mai mulți martori, atât din rândul minerilor, cât și lucrătorilor de la ziar și tipografie. Unul din martorii audiați la data de 18 decembrie 2006 se numeste MORMAN GHEORGHE care relatează rolul lui CĂMĂRĂȘESCU, după cum urmează: ”După ce au intrat în sală am observat că minerii aveau la ei furtune de presiune ……pentru a ne intimida….Unul dintre mineri ce părea fi liderul grupului, care ulterior am aflat că se numeste CĂMĂRĂȘESCU, ne-a spus că se intoarce de la redacția ziarului România Liberă și ca ne interzice să mai tipărim acest ziar.

       L-am întrebat pe acesta in ce calitate ne interzice tipărirea ziarului și am încercat sa-l conving că noi suntem prestatori de servicii și nu avem nici o legătură cu conținutul ziarului. Întrebandu-l pe CĂMĂRĂSESCU ce se va intâmpla in cazul în care ziarul va fi tipărit, acesta a scos de sub haina cu care era imbrăcat, un cuțit cu lama de aproximativ de 40 cm cu care a facut o miscare in plan orizontal, amenințându-ne că ne va lua gâtul, după care a pus cuțitul pe biroul din fața lui”.

       În acest mod ziarul România Liberă nu a mai apărut o perioadă iar din declarația martorului respectiv rezultă că minerii au fost însoțiti la redactia ziarului de un ofiter MAPN, la care martorul a apelat după ajutor ca să nu fie agresat de CĂMĂRĂSESCU. Acest ofiter a refuzat sa-l ajute pe martor, spunându-i că misiunea lui este să ii protejeze pe mineri și nu pe cei agresați de minerii respectivi.

În declarația de invinuit de 13 decembrie 2005 CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE recunoaște cele expuse de mai sus precum și faptul că împreună cu ILINESCU CONSTANTIN și ceilalți lideri au participat la devastarea Universității București a mai multor sedii de partide politice, a locuinței lui ION RAȚIU ș.a.

Ne intrebăm retoric, oare cu ce argumente ar putea un procuror  să constate că acești lideri implicați in represiunea din 14-15 iunie 1990 ar fi niște persoane așa – zis inocente !? (Ec. Adrian Radu).