Rețeaua cu carne de cal țintită de Europol/Ramificatii in Romania

0
109

O rețea care făcea un trafic extins cu carne de cal în Europa a fost dezmembrată în cadrul unei anchete desfășurate în Spania, cu ramificații în opt țări europene, între care Belgia, unde „creierul” rețelei a fost arestat, a anunțat duminică Europol, informează AFP și Reuters.

Într-o primă etapă, 25 de persoane au fost arestate în Spania, dar, potrivit Europol, ancheta a depășit frontierele spaniole. În cele din urmă, au avut loc operațiuni coordonate în Belgia, Franța, Portugalia, Italia, România, Elveția și Marea Britanie. Au fost blocate conturi bancare și au fost confiscate bunuri imobiliare, printre care și cinci mașini de lux.

Ancheta a demarat în Spania în 2016, după detectarea de către garda civilă (poliția) a unor activități suspecte având legătură cu piața de carne de cal. În aprilie 2017, forțele de ordine au declanșat operațiuni împotriva unei rețele de trafic cu carne de cal nepotrivită consumului uman, precizeaza Flux 24.

Potrivit cotidianului El Pais, citat de AFP, operațiunea viza îndeosebi un intermediar olandez, Jan Fasen, cercetat de justiția franceză în scandalul cărnii de cal care a șocat consumatorii din Europa în 2013, când teste efectuate în Irlanda au relevat că în unele produse etichetate drept carne de vită se găsea de fapt carne de cal în proporție de 100%.

Duminică, Europol a făcut referire la „un om de afaceri olandez”, reținut în stațiunea balneară Calpe, din Alicante. Europol mai informează că acest om de afaceri era în legătură directă cu creierul operațiunii, tot un cetățean olandez, care trăia în Belgia. (Irinel I.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here