Actualitate
Aoleu! Mîncați-aș! Carevasăzică doi dintre procurorii legendari ai DNA sînt acuzați de comiterea unor abuzuri în exercițiul muncii lor
CSM a acceptat marți, 4 iulie 2017, cererea de revocare din funcție a procurorului DNA Doru Țuluș și a procuroarei Mihaela Moraru Iorga, cerere trimisă de DNA pe 29 iunie 2017.
Era de așteptat să se întîmple așa. În conflictul care-i opune pe cei doi Codruței Kovesi, aceasta din urmă a beneficiat de sprijinul lui Klaus Iohannis și al Procurorului General Augustin Lazăr, tovarăș de șpriț cu tatăl Lulutzei.
Era de așteptat această decizie și pentru că în favoarea ei s-a antepronunțat chiar șefa CSM. Deși Scandalul e departe de a se fi încheiat – cei doi au început deja să facă dezvăluiri despre abuzurile comise de Codruța Kovesi, dezvăluiri care într-altă țară decît România, Abisinia Europei, cum îi spunea Mareșalul Ion Antonescu, ar duce nu numai la demitere, dar și la anchetă penală – voi încerca să trag principalele concluzii din premiera postdecembristă reprezentată de cererea de revocare a celor doi de însăși Șefa DNA.
Cererea de revocare înseamnă în limbaj pămîntesc cererea de dare afară. Cei doi sînt procurori cu state vechi în DNA. Și unul și celălalt au fost șefi de serviciu, postură din care au semnat și avizat multe dosare spectaculoase. Cererea nu e făcută de Penalii invocați de TeFeLiști ca dușmani ai DNA, nici de Presa Penalilor, care, potrivit Noii Securități, urmărește să compromită lupta anticorupție, încercînd să terfelească imaginea luptătorilor puri, neînfricații eroi, demni de a fi cîntați de un Homer al Facebookului care sînt procurorii DNA.
Cererea de dare afară a celor doi e făcută de chiar șefa DNA, Codruța Kovesi. DNA e o instituție a statului de drept zisă și publică, deoarece e alimentată de la Buget, se supune controlului opiniei publice și e zi și noapte în interesul publicului.
DNA nu e moșia Codruței Kovesi. Nu i-a lăsat-o tăticul drept moștenire.
DNA e o instituție publică în fruntea căreia a ajuns, printr-un concurs de împrejurări nenorocit pentru țară, o persoană numită Codruța Kovesi. DNA e o instituție a cărei șefă se supune legilor țării. Aceste legi spun în esența lor că șeful unei instituții, fie această instituție DNA, nu-i poate trata pe cei din subordine asemenea unui vătaf din secolul al XIX-lea slugile conașului întîrziat la Paris.
Prin urmare, legile țării cer ca solicitarea de revocare a doi funcționari publici – procurori la DNA – să fie întemeiată și, mai ales, solid argumentată în fața opiniei publice.
Pe site-ul DNA nu există nici un Document despre acest gest de o importanță deosebită făcut de Codruța Kovesi: Cererea de dare afară din DNA a doi procurori și nu a doi procurori oarecare, ci a doi procurori care se confundă pînă la un punct cu DNA, oricum mult mai vechi în DNA decît Codruța Kovesi.
La solicitările Presei, șefa DNA a catadicsit să explice decizia. În cazul lui Doru Țuluș s-a cerut darea lui afară „pentru existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată, avînd în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile.”
În cazul Mihaelei Moraru Iorga „pentru faptul că n-a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-șef al Secției din care făcea parte”.
Marți, 4 iulie 2017, luată la întrebări de presă asupra motivelor pentru care îi dă afară pe cei doi, Suita în copac a mărturisit aceeași aroganță tipică unei persoane cu o înaltă protecție, o persoană convinsă că ea nu trebuie să dea socoteală nimănui, nici măcar lui Dumnezeu, pentru că de fapt ea e Dumnezeu, un Dumnezeu cu fustă, chiar dacă are barbă: „Motivele revocării le-am detaliat într-un referat scris pentru fiecare procuror, pe care l-am înaintat CSM, şi toate aceste lămuriri sunt date în referatul scris pe care l-am făcut şi pe care nu pot să vi-l comunic, pentru că sunt anumite dosare în curs. Vă asigur că, din momentul în care am aflat că un angajat al DNA nu şi-a îndeplinit atribuţiile în mod corespunzător, a încălcat legea sau regulamentul, imediat am dispus măsurile care se impun. La fel şi în acest caz.”
Despre procurorii DNA, în frunte cu Codruța Kovesi, am o părere proastă. Am scris despre ei numeroase articole în care i-am făcut cu ou și cu oțet. Asta nu mă oprește să strig dînd cu ochii de motivele de revocare: Aoleo!
Și ca s-o citez pe intelectuala Codruța Kovesi din ședințele cu procurorii: Aoleu! Mîncați-aș! Carevasăzică doi dintre procurorii legendari ai DNA sînt acuzați de comiterea unor abuzuri în exercițiul muncii lor. (Ion Cristoiu)
Actualitate
Un parcurs fără emoții spre vârful Space Force: Generalul Doug Schiess primește votul de încredere al Senatului
Cu o audiere marcată de întrebări mai degrabă cordiale din partea celor șase senatori prezenți, locotenent-generalul Doug Schiess pare să aibă drumul deschis pentru a deveni cel de-al treilea șef al Space Force. Atmosfera relaxată din cadrul Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului a fost interpretată de membrii forului legislativ nu ca o lipsă de interes, ci ca o dovadă de încredere deplină în capacitățile nominalizatului.
O audiere discretă interpretată drept un semnal de susținere politică
Senatorul Angus King a subliniat că prezența redusă la audiere ar trebui privită ca un compliment la adresa generalului. Într-o zi în care atenția Senatului a fost captată de audierile pentru funcția de procuror general, absența controverselor în cazul lui Schiess a fost considerată un atu. „Faptul că nu am avut o participare numeroasă este un indiciu al încrederii pe care comisia o are în dumneavoastră”, a punctat King, adăugând că, în acest context rar, o audiență restrânsă este un semn pozitiv.
Președintele comisiei, Roger Wicker, a întărit această viziune, încurajându-l pe generalul Schiess să accepte aceste aprecieri ca pe o validare a carierei sale de până acum.
Provocarea autonomiei: Space Force în fața riscului de suprapunere cu serviciile de informații
Dincolo de tonul amical, senatorul Angus King a atins un punct sensibil: necesitatea ca Space Force să nu dubleze programele aflate deja sub autoritatea Biroului Național de Recunoaștere (NRO). Schiess a oferit asigurări că va menține relațiile strânse cu conducerea NRO pentru a evita orice risipă de resurse sau eforturi redundante.
Delimitarea competențelor între NRO și Space Force a rămas o zonă gri încă de la înființarea serviciului spațial în 2019. Preocupările recente ale Congresului vizează implicarea tot mai mare a NRO în programele de achiziții pentru supraveghere și recunoaștere ale Space Force, inclusiv în ceea ce privește sateliții destinați urmăririi țintelor la sol și în aer. Senatorul Jack Reed a ridicat semne de întrebare cu privire la identitatea instituțională a ambelor entități, subliniind că extinderea rolului tradițional al NRO în achizițiile Space Force necesită o gestionare atentă.
Războiul electromagnetic și necesitatea unei integrări totale cu celelalte ramuri ale armatei
O altă temă majoră abordată în timpul audierii a fost cooperarea cu Forțele Aeriene (Air Force) în domeniul războiului electromagnetic. Senatorul Reed a subliniat importanța unei colaborări sinergice, având în vedere că ambele servicii operează în spații care se suprapun parțial.
Generalul Schiess, bazându-se pe experiența sa în operațiuni întrunite la Comandamentul Spațial al SUA, a afirmat că există un potențial enorm de cooperare nu doar cu Air Force, ci și cu Marina și Corpul Pușcașilor Marini, care își dezvoltă propriile capacități electromagnetice. „Cred că ne putem completa reciproc și putem lucra împreună”, a declarat Schiess, promițând că, dacă va fi confirmat, va colabora strâns cu ceilalți șefi de state majore pentru a asigura o integrare eficientă a acestor tehnologii de ultimă generație.
Actualitate
Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL
Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.
Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.
Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.
Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461
Actualitate
Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul
Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.
Dilema bugetară sub presiunea focului inamic
Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.
Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate
Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.
Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu
Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum o ziIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum o ziClanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp
-
Exclusivacum 4 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici



