DNA A MERS PE BURTA CU DENUNTATORUL MINCINOS folosit pentru a o aresta si executa pe fosta sefa DIICOT Alina Bica

0
2573

Foarte ciudat modul in care DNA a actionat in ceea ce-l priveste pe denuntatorul mincinos Ionut Mihailescu (foto), pe care parchetul lui Kovesi l-a folosit pentru a o aresta si executa pe fosta sefa DIICOT Alina Bica in cel de-al treilea dosar al acesteia. DNA a mers pe blat cu Ionut Mihailescu, pe care l-a trimis in judecata pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, fara sa faca insa spectacolul cu care ne-a obisnuit si fara sa dea nici macar un comunicat. Informatia privind trimiterea in judecata a lui Mihailescu a fost prezentata in exclusivitate de Lumeajustitiei.ro inca din decembrie 2016, dar a surprins tacerea totala a DNA in legatura cu acest subiect. Intre timp, zilele trecute, la Inalta Curte a inceput procesul pe fond al lui Mihailescu.

Sa ne amintim intai cine este acest Mihailescu. Fost consilier al Alinei Bica, trimis in judecata in dosarul ANRP 2 alaturi de aceasta, Ionut Mihailescu a formulat denunt din puscarie impotriva fostei sefe DIICOT. Un denunt in care sustinea cum Bica ar fi primit o suma de bani, denunt care a fost de ajuns pentru DNA pentru a o executa pe rivala Laurei Kovesi. Alina Bica a stat doua luni in arest preventiv in baza acestui denunt, pentru ca la Inalta Curte de Casatie si Justitie intreaga facatura sa fie devoalata chiar de catre Mihailescu. Acesta pur si simplu a refuzat sa isi mai sustina denuntul, recunoscand ca l-a facut sub presiunea catuselor si explicand ca a ales sa procedeze in acest fel pentru a scapa de acuzatiile din dosarul ANRP 2 si pentru a incheia un acord de recunoastere a vinovatiei, dar a sfarsit prin a fi fentat de parchetul condus de dr. Kovesi. Cu alte cuvinte, un denunt mincinos. Cu toate acestea, in mod incredibil, dupa un simulacru de proces, judecatoarele Leontina Serban, Geanina Arghir si Cristina Rotaru au condamnat-o pe Alina Bica pentru o fapta pentru care nu fusese trimisa in judecata, schimband in ziua in care trebuia sa se pronunte solutia incadrarea juridica din luare de mita in favorizarea faptuitorului.

Mihailescu a trecut deja de camera preliminara

Episodul de la ICCJ in care denuntatorul mincinos al Alinei Bica a refuzat sa isi mai sustina declaratiile date la DNA a fost momentul in care parchetul lui Kovesi a decis deschiderea unui dosar impotriva lui Mihailescu. Nu a fost deschis un dosar de marturie mincinoasa pe motiv ca a facut denunt mincinos care a avut drept consecinta arestarea si distrugerea unui om, ci a fost deschis un dosar pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului pe motiv ca Mihailescu a refuzat sa isi mai sustina denuntul pentru a o infunda pe Alina Bica.

Tot ce a urmat in acest caz a iesit insa din tiparele DNA. Mihailescu a fost cercetat in mare secret si trimis in judecata tot in secret. Din informatiile pe care le detinem, rechizitoriul in cazul lui Mihailescu este semnat de seful Sectiei I DNA Gheorghe Popovici, fiind confirmat de insasi doctorita Laura Kovesi, in 8 decembrie 2016. In aceeasi zi, dosarul lui Ionut Mihailescu a fost inregistrat la Inalta Curte.

Intre timp, cauza a trecut de camera preliminara, in 14 februarie 2017, ICCJ confirmand legalitatea rechizitoriului: “Respinge, ca nefondate, cererile si exceptiile invocate de inculpatul Mihailescu Ionut Florentin. Constata legalitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu rechizitoriul nr.348/P/2016 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de Combatere a Coruptiei privind pe inculpatul Mihailescu Ionut Florentin precum si legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala. Dispune inceperea judecatii. Cu drept de contestatie in 3 zile de la comunicare”. De curand, procesul lui Mihailescu a inceput pe fond. Primul termen a avut loc in 26 mai 2017, fiind acordata o amanare pentru 16 iunie 2017. Este foarte posibil ca procesul lui Mihailescu sa nu dureze foarte mult, la fel cum e posibil ca acesta, daca va avea ghinionul sa cada pe un culoar favorabil DNA, sa fie condamnat la inchisoare.

Ceea ce pateste acest Mihailescu trebuie sa reprezinte o lectie pentru cei care se gandesc ca pot scapa daca fac denunturi mincinoase folosite de procurori pentru distrugerea tintelor. Oricum, dosarul lui Mihailescu nu reprezinta decat o presiune pusa pe judecatorii care solutioneaza cauza Alinei Bica. O eventuala condamnare a lui Mihailescu va fi folosita de DNA pentru a incerca sa obtina condamnarea Alinei Bica in facatura de dosar de pretinsa luare de mita. In orice tara normala Mihailescu ar fi fost acuzat de marturie mincinoasa din cauza denuntului mincinos pe care l-a facut impotriva Alinei Bica, asa cum procurorii care au executat-o pe fosta sefa DIICOT doar pe baza denuntului lui Mihailescu, fara a avea alte probe, ar fi fost acuzati de represiune nedreapta.(luju.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here