Povestea mea cu jurnaliştii acoperiţi e veche şi începe de dinainte de primul meu articol din 2011 despre invazia misterilor Smith. IÎncepe din redacţia Academiei Caţavencu(AC). Acolo am văzut ce înseamnă un singur măr stricat pentru viaţa unei „comunităţi de informaţii”, cum e Presa. Iar AC a fost primul organ de presă care a câştigat la CEDO un proces cu Statul român pentru ascultarea ilegală a ziariştilor din redacţie. Şi primul ziar care a denunţat infiltraţii din redacţie sau pe cei care au fost informatori plătiţi ai Securităţii. Era deceniul anticomunist în care Securitatea era un subiect, iar serviciile în perioada Măgureanu, el însuşi rezident al Securităţii, făceau mineriade şi dădeau jos prim-miniştri. Şi azi e la fel. Numai că azi, foarte puţini ziarişti au curajul şi locul unde pot scrie despre abuzurile poliţiei politice.

Suntem un stat eminanmente securistic, atât prin număr, cât şi prin atitudinea societăţii faţă de acest flagel. Există o fascinaţie paralizantă când e vorba de acţiunile serviciilor secrete şi răspunsul pe care elitele l au la acţiunile lor.

Acum fenomenul apartenenţei la serviciile secrete s-a instalat în mai toata presa, inclusiv la primul meu loc de muncă. O excepţie este şi Radio Guerrilla, un radio care a avut de suferit şi a fost inchis doi ani din cauza, ca să vezi, tot a unor acoperiţi, un radio care nu are mogul sau acoperiţi, unde toţi cei care făptuiesc un act jurnalistic au semnat o hârtie prin care îşi declară notarial neapartenenţa la serviciile secrete sub incidenţa a 100.000 de euro despăgubiri.

Când scriam despre invazia securiştilor în statul drept şi în presă, mulţi mi-au spus că sunt obsedat de securişti pe care-i văd peste tot. E drept mai sunt ziarişţi care confirmă acest aspect.

Chiar „mândria noastră naţională” premiată cu Nobel pentru literatură şi care a avut de-a face cu Securitatea şi consecinţele ei contemporane spunea: „40% dintre cei care se află azi la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei”- Herta Müller, la Târgul de carte de la Frankfurt în 2009. Iar eu spun că alţii 40% dintre cei care sunt azi la putere sunt din Noua Securitate şi se protejează între ei.

Practic, noi trăim într-un mandarinat al Securităţii. Şi exact ca în anii comunismului, lumea vorbeşte azi pe la colţuri cu telefoanele în celelalte încăperi. Şi nu pentru că ar avea ceva de ascuns cum ne moralizează imbecilitatea propagandistică din presă a Noii Securităţi, ci pentru a vorbi exact ce gândesc, cel mai important lucru când discutăm despre libertatea unui individ.

Primele semne au început deodată prin agresiunea unor ziarişti împotriva mea. Ca om de investigaţii am inceput „cherchez la femme”, adică mobilul pentru care, de exemplu, o seamă de jurnalişti tot împrăştiau despre mine tot felul de bârfe cu scop depreciativ. Era pe vremea când trusturile mogulilor trebuiau lichidate, cu excepţia celor care se aliniau la politica oficială a statului băsesciano-american.

Ţin minte că la lansarea ziarului Adevărul, preşedintele Băsescu m-a admonestat că sunt „împotriva lui” pe motiv că avusesem într-o emisiune a lui Robert Turcescu opinia contrară întregului val de păreri „anticorupţie”, că preşedintele avea potenţialul unui Putin de Dâmboviţa şi că Justiţia se practică la comandă politico-securistică. Să spui asta în 2006-2007 a fost pentru mine o curată sinucidere.

Iar trusturile Realitatea Tv şi Intact au fost atacate, după cum se întrevede azi, cu dovezi şi mărturia fostului comanditar suprem, „predestinate” distrugerii şi trecerii lor cu forţa organelor de forţă în tabăra „soldaţilor Binelui”, cum ii numeau Maior şi Coldea pe acoperiţii din presă. Cu Realitatea TV au reuşit.

Nu o să le dau numele aici. Îi ştiu pe majoritatea. Inclusiv pe acei grei, cu care Coldea făcea şedinţe săptămânale de instructaj, acei pe care Dan Andronic ii numea în serialul „Noi suntem Statul. Ziariştii cu epoleţi”, „baterie de analişti”, pe deplin acoperiţi, „printre care şi Ion Cristoiu” şi pe care patronii îi plăteau şi îi plătesc şi azi mai scump, pentru că, deh, ei erau şi în „misiune pentru ţară”. Asta când nu mai pune Nicu Niro, Pescariu, Iordache sau Vanghelie bani la solda lor. În timp ce ei vorbesc intransingent despre corupţie. Confirm ce scrie Dan Andronic in acest serial şi numele date. Ei sunt mult mai mulţi, iar Dan Andronic însuşi a fost unul dintre cei pentru care oameni ai Noii Securităţi l-au sunat pe Cristian Burci pentru a-l lua la Prima TV pentru departamentul de Ştiri. Pentru că lucrurile aşa stăteau in faza în care Statul nu era încă, de sus până jos, al lor.

„Băieţii” există la cel mai înalt nivel al deciziei în toate trusturile de presă. Şi, ca să fie limpede pentru cei care nu înţeleg rostul acestora, sunt noii informatori ai Securităţii.  Ba chiar unele televiziuni sunt înfiinţate de oameni ai celui mai puternic serviciu secret din România. Azi ei toarnă în numele valorilor euroatalntice şi ale multiculturalismului. Nici că se poate mai nobil de-atât, isn’t it!!?

În afară de momentele când primesc ordine să atace vreun duşman la „valorilor”.

Iată un dialog între jurnaliştii Mihai Voinea şi Cristian Delcea şi Ion Cristoiu, cel care se declară „comunist” şi care le dădea disidenţilor la „Scânteia Tineretului” rubrici de defulare la sfatul Securităţii

(„Adevărul” pe 21 septembrie 2015):

„ -Aţi avut în redacţie ziarişti asupra cărora aveaţi bănuieli că sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor?

– Sunt sigur că în redacţie am avut mulţi ofiţeri acoperiţi. Mă sunau pe mine „băieţii” şi mă rugau: „Ştiţi, am vrea nu ştiu ce, în cazul cutare să dăm cutare”. Şi eu spuneam: „Păi, nu pot să mă duc la un redactor să-i spun «fă asta!»”. Şi zice: „Spuneţi-i lu’ X”. Şi îi ziceam lui X: „Bă, sună la numărul ăsta!”. „Aha, aha”, răspundea X. Şi suna.

– Nu vă temeaţi că aceşti ziarişti acoperiţi pot deturna politica ziarului în funcţie de telefoanele „băieţilor”?

– (…) Sigur că în spatele unei informaţii pe care ţi-o dă cineva se ascunde o manipulare, că urmăreşte ceva. Important e ca acea informaţie să fie corectă.

– Nu mai conta cum a fost obţinută.

– Era foarte important ca eu să nu fiu luat prin surprindere”…

Vă prezint „Grila Simptomatologică” pe care eu o folosesc în a depista „alienii” de presă, înainte să verific prin mijloace jurnalistice la unităţi (SRI, SIE, DGIA, DGIPI, SPP, DNA) dacă intrusul este în slujba, nu-i aşa, a Securităţii Naţionale:

1. Sunt foarte agresivi la adresa jurnaliştilor care au alte opinii decât cele oficiale(la această oră există un război fără precedent in istoria postdecembristă) între entităţi de presă. Lor li se datorează.
2. Pentru ei nu există abuzuri ale serviciilor secrete sau ale DNA. Nu există dosare contrafăcute. Ei luptă cu patos revoluţionar pentru curăţirea societăţii de elemente corupte. Nu fac anchete despre asta. Nu scriu despre asta. Nu există abuzurile ale organelor de forţă sau ale protejaţilor lor.
3. Nu comentează niciodată negativ creşterea apocaliptică din ultimii 15 ani a bugetelor serviciilor ce a adus România pe primele locuri in lume la numărul de angajaţi şi bani cheltuiţi pt securitate pe cap de locuitor.
4. Migrează de la un ziar/teve la altul în funcţie de ordin şi de obedienţa patronatului(vezi trecerea unui contigent de ziarişti de la Evz la RL)
5. Nu folosesc niciodată, nici public, nici în privat, conceptul de „Poliţie Politică”. Ei asta fac, nu jurnalism in slujba agendei cetăţeanului.
6. Sunt adepţii fanatici ai legilor Big Brother şi atacă orice persoană publică care li se opune din motive constituţionale( gen: „drepturile sunt un lux”)
7. Sunt adepţii folosirii tuturor mijloacelor ilegale de a elimina corupţia şi duşmanii aliaţilor noştri strategici.
8. Targetul lor este clasa politică şi în special PSD. Toţi cei care au potenţialul de a încropi cu ruşii, fie doar şi o relaţie comercială, sunt duşmanii ţării.
9. Vorbesc despre libertăţile individuale şi constituţionale în genul stahanovist: „Nu ai nimic de ascuns, nu ai nimic de obiectat la ilegalitatea ascultărilor”
10. Reneagă vehement orice fel de dezvăluire a celor din sistem despre Sistem, după logica sofistic-securistică : „Nu este credibil un om care are dosare(Fie vorba-ntre noi, 90% dintre dosarele DNA sunt făcute pe denunţurile oamenilor care au dosare)
11. Ah, uitasem să vă spun că mulţi dintre ei(în special cei pe deplin acoperiţi) primesc leafă de la unităţile angajatoare. Pentru categoriile de rang inferior primesc slujbă după tipicul descris mai sus. (va urma)

Liviu Mihaiu