Sa invatam din democratiile autentice cum se face un control si o supraveghere eficace a SERVICIILOR SECRETE.

Cel mai important impediment pentru o supraveghere eficace este reţinerea legislatorilor în a adopta şi aplica măsuri pentru tragerea la răspundere a ra­murii executive. În statele în tranziţie, unde, anterior, ramura executivă nu a fost trasă la răspundere, de regulă, legislatorii trebuie să experimenteze o di­versitate de abordări înainte de a stabili care e metoda cea mai bună pentru ei. A se baza numai pe audierile din comisii pentru a asigura o supraveghere efi­cace se va dovedi, probabil, o metodă inadecvată. Experienţa a arătat că sunt, de asemenea, necesare munca staffului, studiile de cercetare, vizitele pe teren şi audierile in camera.

UN PROCES DIFICIL DE ÎNVĂŢARE

Activităţile din domeniile securităţii şi intelligence diferă de majoritatea celor­lalte funcţii ale guvernului prin aceea că afectează şi/sau implică aproape toate departamentele sau ministerele. Deoarece o supraveghere corespunzătoare necesită un grad ridicat de familiarizare cu funcţiile şi practicile serviciilor de informaţii şi cu modalităţile complexe în care ele interacţionează cu alte agenţii guvernamentale, procesul de învăţare este lent şi, deci, dificil pentru legislatori, care au de rezolvat multe alte solicitări, ce le ocupă timpul şi aten­ţia. Dezvoltarea expertizei necesare ia timp, în special dacă avem în vedere reticenţa generală a ofiţerilor de informaţii în a-şi împărtăşi în detaliu cunoştinţele.

LIPSA DE ÎNCREDERE

Dacă serviciile de informaţii şi organismele de supraveghere a acestor servicii nu au încredere unele în altele, nu pot exista discuţii sincere, schimburi semni­ficative de informaţii şi nici o supraveghere eficace. Pentru construirea unor relaţii de încredere, organismele externe de supraveghere (în special comisiile legislative) trebuie să evite să se concentreze exclusiv pe respectarea legii. Li­mitarea în acest fel a supravegherii generează un mediu conflictual, pe princi­piul „noi împotriva lor” şi descurajează personalul din domeniul intelligence să vadă vreun beneficiu pe care i l-ar putea aduce procesul de supraveghere. Dimpotrivă, cel puţin în faza iniţială, el percepe doar dificultăţi considerabile.

Pentru ca o supraveghere să fie eficace, e necesar ca serviciile de informaţii să cunoască şi beneficiile acesteia. De exemplu, un accent pe eficacitate poate aduce beneficii unui serviciu prin recomandări care încurajează executivul să-i pună la dispoziţie mai multe resurse. Serviciul poate, de asemenea, să vadă beneficiile supravegherii atunci când o comisie legislativă sau un organism specializat de supraveghere corectează o relatare de presă, care acuză în mod eronat membri ai serviciului de conduită incorectă sau pune sub semnul între­bării eficacitatea lor.

REFUZAREA ACCESULUI LA PERSOANE, LOCURI, DOCUMENTE ŞI ÎNREGISTRĂRI

Cel mai important obstacol în calea unei supravegheri eficace este refuzarea accesului la persoane, locuri, documente şi înregistrări. Fără un asemenea ac­ces, organismele de supraveghere nu pot funcţiona în mod adecvat (a se ve­dea şi Nathan – Instrumentul 3). Ele nu pot verifica dacă informaţiile pe care le primesc din partea executivului sunt exacte şi nici nu pot să dezvolte un plan corespunzător de investigare pe o anumită temă. Dimpotrivă, se pot baza nu­mai pe ceea ce li se spune şi pe ceea ce obţin din surse deschise.

PRESIUNEA TIMPULUI ŞI EFECTUL EI ASUPRA VERIFICĂRII

Presiunea timpului, resimţită de legislatori, poate avea un efect negativ asupra tipului de examinare pe care o întreprind. Studiile comisiilor de supraveghere din Congresul SUA au arătat că legislatorii, în loc să identifice ei înşişi proble­mele, sunt înclinaţi mai degrabă să preia probleme care au atras deja atenţia opiniei publice – şi au motive întemeiate să procedeze astfel. Deoarece legislatorii sunt oameni ocupaţi, cu multe responsabilităţi (inclusiv propria lor realegere), ei au tendinţa să urmărească acele probleme care le oferă, cu cea mai mare probabilitate, un beneficiu politic personal. Verificarea serviciilor de informaţii, dat fiind că se desfăşoară arareori în public, le oferă prea puţine oportunităţi de beneficii politice.

Capacitatea legislatorilor de a supraveghea serviciile de informaţii este obstrucţionată şi de însăşi natura ramurii legislative. Timpul disponibil pentru supraveghere este limitat nu numai de munca pe care toţi legislatorii trebuie să o desfăşoare, ci şi de şedinţele forului legislativ. În cele mai multe jurisdicţii, activitatea legislativă se opreşte atunci când forul legislativ nu e în sesiune şi în perioada alegerilor. O soluţie parţială la această problemă este încredinţarea responsabilităţii de supraveghere unui organism specializat.

PARTIZANATUL

Procesul de supraveghere poate fi mult prea uşor obstrucţionat de partizanat. De pildă, în SUA, când partizanatul devine excesiv, el poate zădărnici eforturile opoziţiei de a verifica un serviciu de informaţii prin amânarea sau controlarea activităţii comisiilor de supraveghere din Congres.^[1] În mod asemănător, în cele mai multe sisteme parlamentare, partidul aflat la guvernare controlează agenda tuturor comisiilor legislative prin intermediul reprezentării majoritare. Pentru a contracara această dominaţie, ce reprezintă regula generală, unele sisteme solicită ca preşedintele comisiei pentru supravegherea informaţiilor să fie un membru al unui partid de opoziţie.

Alternarea preşedinţiei în acest mod şi selectarea membrilor comisiei pe baza echilibrului corect între guvern şi opoziţie sunt modalităţi importante prin care partizanatul poate fi diminuat, iar cooperarea – promovată. În general, supra­vegherea funcţionează cel mai bine atunci când membrii comisiilor de supra­veghere colaborează într-un efort colectiv de obţinere a unor rezultate ce slu­jesc interesului naţional.

RAPOARTE PREZENTATE CU ÎNTÂRZIERE DE ORGANISMELE SPECIALIZATE DE SUPRAVEGHERE

În situaţia în care sunt înfiinţate organisme specializate pentru a efectua dife­rite forme de verificare, proactive şi de rutină, este foarte important ca ra­poartele şi analizele lor să fie puse la dispoziţia legislatorilor la momentul oportun. Indiferent care sunt aspectele concrete din sfera intelligence pe care legislatorii le examinează ei înşişi, aceştia au totuşi nevoie să-şi facă o imagine cât mai cuprinzătoare posibil pentru a duce la îndeplinire responsabilităţi ex­trem de importante, precum alocarea fondurilor publice şi examinarea legisla­ţiei în vigoare. Dacă legislatorii nu pot primi rapoarte la momentul oportun şi nu-i pot chestiona pe membrii organismelor specializate cu privire la reco­mandările pe care le fac, capacitatea celor dintâi de a-şi îndeplini responsabili­tăţile ce le revin va fi serios afectată.

RESURSE NECORESPUNZĂTOARE

Capacitatea legislatorilor de a efectua o supraveghere eficace depinde în mare măsură de resursele care li se pun la dispoziţie. Cele mai importante resurse în acest sens sunt stafful şi accesul. Aşa cum s-a arătat mai înainte, legislatorii sunt oameni ocupaţi, cu o sferă largă de responsabilităţi. Fără ajutorul unui staff permanent, cu înaltă calificare şi fără atitudini partizane, care să aibă cunoştinţe vaste despre comunitatea de informaţii, legislatorii vor efectua, cel mai probabil, o supraveghere care, în cel mai bun caz, va fi limitată, axându-se mai curând pe audierile în comisie decât pe activitatea de investigare. Mai mult, pentru a efectua o supraveghere eficace, legislatorii au nevoie şi de ac­ces la o gamă extinsă de informaţii, inclusiv la servicii de cercetare şi capacităţi de auditare.

Constituirea unui staff permanent de suport, fără atitudini partizane, poate contribui şi la dezvoltarea şi păstrarea unei memorii instituţionale. Dat fiind că expertiza în domeniul intelligence se obţine în timp îndelungat, ritmul schim­bării legislatorilor (care poate fi considerabil în unele sisteme) duce deseori la o pierdere de cunoştinţe şi experienţă. Din motive evidente, prezenţa unui staff permanent nepartizan diminuează acest obstacol în calea unei suprave­gheri eficace.