Instituirea şi menţinerea, de către executiv, a unei supravegheri eficace a activităţilor din domeniul informaţiilor de securitate este esenţială, la fel ca şi existenţa unei supravegheri independente, atât parlamentare, cât şi neparla­mentare. Caracterul secret al muncii în domeniul intelligence, lipsa expunerii ei la examinare şi interpretare judiciare, ameninţarea la adresa drepturilor omu­lui pe care o reprezintă urmărirea excesivă a persoanelor, precum şi existenţa unor greşeli anterioare, toate subliniază necesitatea unei supravegheri efec­tive a serviciilor de informaţii de către organisme independente în raport cu guvernul în funcţie.¹⁴

În general, comisiile parlamentare de supraveghere şi organismele specializate asigură cea mai eficace supraveghere externă. Cele dintâi pot fi împărţite, din raţiuni practice, în două categorii: comisii generale cu mandate ample (cum sunt comisiile de apărare şi de afaceri externe) şi comisii specializate, care se ocupă exclusiv de comunitatea de informaţii. Deşi comisiile generale (îndeo­sebi din sfera bugetului şi finanţelor) pot avea anumite responsabilităţi de su­praveghere în privinţa serviciilor de informaţii, cea mai mare parte a activităţilor de supraveghere în domeniul intelligence se desfăşoară, de regulă, de către comisii specializate, datorită faptului că membrii acestora au mai multă experienţă şi expertiză şi pentru că o astfel de abordare limitează cercul de cunoştinţe şi informaţii la membrii comisiilor şi nu îl extinde la ansamblul parlamentarilor.

Organismele specializate de supraveghere a serviciilor de informaţii (denumite uneori „instituţii specializate de supraveghere” sau „organisme specializate neparlamentare de supraveghere”) sunt înfiinţate şi funcţionează independent faţă de executiv, parlament şi serviciile de informaţii pe care sunt mandatate să le supravegheze. Organismele specializate de supraveghere au şi ele avan­tajul unor membri cu expertiză şi al unui obiect de activitate bine delimitat. În majoritatea statelor, asemenea organisme dispun de experţi în domeniul intelligence, care pot fi foşti sau actuali judecători, procurori şi şefi ai serviciilor de poliţie.¹⁵ Într-adevăr, membrii organismelor specializate de supraveghere au adesea o experienţă şi o expertiză mai mari în comparaţie cu membrii co­misiilor parlamentare specializate. În plus, membrii organismelor specializate au, de obicei, libertatea de a se dedica în întregime supravegherii serviciilor de informaţii, în vreme ce parlamentarii fac parte din mai multe comisii şi, în consecinţă, trebuie să facă faţă mai multor responsabilităţi. Un alt avantaj al organismelor specializate de supraveghere este acela că membrii lor nu sunt nici politicieni de profesie şi nici nu sunt direct implicaţi în activitatea politică de zi cu zi, astfel încât conduita lor tinde să fie mult mai puţin politizată decât aceea a parlamentarilor. Totuşi, organismele specializate ar trebui să fie tot­deauna văzute ca o completare a supravegherii parlamentare şi nu ca un sub­stitut al ei, deoarece principiile guvernanţei democratice impun controlul di­rect al parlamentului asupra tuturor activităţilor guvernului.

Unele state (precum Australia, a se vedea Caseta 2) au întărit supravegherea serviciilor de informaţii prin desemnarea unui inspector general independent. Denumirea, mandatul, competenţele şi atribuţiile acestei funcţii variază consi­derabil de la un stat la altul (a se vedea Farson – Instrumentul 2), dar misiunile ei de bază includ, de regulă, urmărirea respectării de către serviciile de informaţii a constituţiei, a legilor proprii de funcţionare şi a politicilor operaţionale stabilite de executiv. Alte funcţii comune includ:

• instruirea personalului serviciilor de informaţii cu privire la drepturile şi responsabilităţile lui;
• efectuarea auditului şi a inspecţiilor interne – în special în vederea depistării şi prevenirii risipei, fraudei şi abuzului;
• asigurarea menţinerii unor politici şi proceduri eficace de securitate;
• primirea şi investigarea reclamaţiilor făcute de personalul serviciilor;
• asigurarea difuzării informaţiilor pe care publicul este îndreptăţit să le primească în virtutea legislaţiei referitoare la libertatea de informare;
• asigurarea de către serviciu a evidenţei documentelor conform legislaţiei şi politicilor relevante.¹⁶

Mandatele comisiilor parlamentare de supraveghere şi ale organismelor speci­alizate de supraveghere variază de la un stat la altul. Unele ţări (precum SUA, prin comisiile din Congres însărcinate cu supravegherea serviciilor de informaţii) au adoptat mandate care acoperă întregul spectru privind corectitudinea, legalitatea, eficacitatea şi eficienţa; alte ţări (precum Olanda şi Sue­dia) limitează mandatele unor astfel de organisme numai la legalitate.

Pentru îndeplinirea acestor mandate, comisiilor parlamentare de suprave­ghere şi organismelor specializate de supraveghere li se acordă adeseori competenţe largi, ce pot include oricare din – sau chiar toate – puterile din lista de mai jos (care nu e exhaustivă):

• accesarea informaţiilor clasificate;
• primirea şi verificarea rapoartelor anuale şi a altor rapoarte elaborate de serviciile de informaţii;
• citarea unor oficiali din executiv şi din domeniul intelligence, pentru a depune mărturie sub jurământ;
• invitarea unor experţi externi şi a altor persoane pentru a depune mărturie sub jurământ;
• organizarea de întâlniri periodice cu miniştrii responsabili şi/sau directorii serviciilor;
• efectuarea inspecţiilor, atât regulate, cât şi ad hoc, şi vizitarea incinte­lor serviciilor de informaţii.

Pentru informaţii mai detaliate, a se vedea Australia, Inspector-General of Intelligence and Security Act 1986, Act No. 101 of 1986 as amended [Lege privind In­spectorul General pentru informaţii şi securitate din 1986, Legea nr. 101 din 1986 amendată]; şi web site-ul Inspectorului General pentru informaţii şi securitate (dis­ponibil la http://www.igis.gov.au).

Caseta 2: Inspectorul General australian pentru informaţii si securitate

Inspectorul General australian (IG) pentru informaţii si securitate oferă primului mi­nistru, miniştrilor de rang superior si parlamentului o asigurare independentă că serviciile de informaţii ale ţării şi alte agenţii de securitate acţionează legal şi corect. IG oferă această asigurare prin investigarea serviciilor de informaţii şi a agenţiilor de securitate şi prezentarea de rapoarte cu privire la activităţile lor. Mandatul Inspecto­rului General mai include sarcina de a urmări dacă operaţiunile serviciilor de informaţii şi ale agenţiilor de securitate sunt eficace şi manifestă respect faţă de drepturile omului.

Pentru îndeplinirea mandatului său, IG e împuternicit de legea australiană să între­prindă anchete la cererea ministrului responsabil sau din proprie iniţiativă. În plus, este împuternicit să primească şi să investigheze reclamaţiile făcute de persoanele lezate de activitatea serviciilor de informaţii. Asemenea investigaţii pot include inspecţia în incinte ale serviciilor de informaţii (aşa cum sunt locurile de detenţie), luarea unei mărturii sub jurământ şi accesul la documente. La încheierea fiecărei an­chete, IG înaintează ministrului responsabil un raport al cărui rezumat este, de obi­cei, inclus în raportul anual pe care îl prezintă parlamentului australian. Directorul serviciului în cauză şi ministrul responsabil sunt obligaţi prin lege să raporteze IG im­plementarea oricăreia din recomandările conţinute în raportul său.